Un inger pazitor

Un inger pazitor de Amanda Quick

Capitolul 1

— Cine te-a făcut îngerul meu păzitor? întrebă Lucy Sheridan.

Era ofticată; foarte, foarte ofticată. Dar, în același timp, emoționată. Se afla singură cu Mason Fletcher în mașină, pe un drum îngust, în lumina lunii. Ar fi trebuit să fie cea mai romantică noapte din viața ei – genul de lucruri din care sunt zămislite visurile adolescenților. Mason stricase însă totul amenințând-o ca pe un copil pe care nu-l duce capul să se adăpostească de ploaie.

Se cufundă adânc în scaunul din dreapta al camionetei, cu un picior sprijinit de bord și cu mâinile strâns încrucișate la piept.

— Nu mai sunt îngerul păzitor al cuiva, zise Mason fără să-și ia ochii de la drum. Îți fac un serviciu în seara asta.

— Fie că-mi place, fie că nu. Ar trebui să fiu recunoscătoare?

— Mica petrecere a lui Brinker n-o să se sfârșească bine. Pileală, droguri și o mulțime de puști minori. Nu vrei să fii acolo când dau buzna polițaii.

Siguranța lui calmă, ca de gheață, era de-a dreptul enervantă. Nimeni nu i-ar fi dat nouăsprezece ani, doar cu trei ani mai mare decât ea, își zise. Realitățile vieții de adolescent făceau ca asta să fie, desigur, o prăpastie de netrecut. După cum ar fi spus mătușa Sara, pentru el nu era decât o minoră din cauza căreia risca să ajungă la pușcărie dacă mergea prea departe. Dar era mai rău de atât. Mason nu avea numai nouăsprezece ani, ci avea nouăsprezece ani și mergea spre treizeci. Potrivit mătușii Sara, ochii lui erau cei ai unui suflet bătrân. Bine, Sara obișnuia să descrie oamenii în moduri ciudate. Ea și partenera ei de afaceri, Mary, erau pasionate de chestii precum meditația, iluminarea și trăirea clipei. Totuși, în vorbele Sarei referitoare la Mason exista un sâmbure de adevăr, se gândi Lucy. El era deja bărbat așa cum niciunul dintre băieții de la petrecere nu avea să fie vreodată. Îi făcea pe toți să pară elevi de școală generală.

Mason începea să i se pară mai adult decât oricare dintre adulții pe care îi cunoștea, inclusiv părinții ei. Când aceștia se despărțiseră, cu trei ani în urmă, toată lumea îi felicitase pentru divorțul civilizat. Dar niciuna dintre cunoștințele lor nu știa ce trăise Lucy, o puștoaică de treisprezece ani care se ascundea în camera ei în timp ce așa-zișii adulți se certau folosind grenade verbale încărcate cu acuzații și replici pline de sarcasm. Dacă divorțul care urmase trebuia să fie un exemplu de comportament civilizat, cuvântul „civilizat“ avea nevoie de o nouă definiție.

Mason, pe de altă parte, părea un adult în toată puterea cuvântului, poate chiar la modul exagerat. În urmă cu doi ani se mutase în Summer River împreună cu unchiul său și cu fratele mai mic. Mason lucra cu normă întreagă la un magazin de bricolaj și, în plus, muncea la renovarea unei case vechi. În vara aceea se ocupa singur de creșterea fratelui său, pentru că unchiul lui era plecat pe front. Un lucru era al naibii de dar: Mason lua viața Foarte în Serios. Lucy se întreba ce făcea el ca să se distreze, presupunând că înțelegea acest concept. Ba chiar conducea ca un adult, sau cel puțin așa cum ar ti trebuit să conducă un adult, își spuse ea morocănoasă, Felul în care se purta cu camioneta învechită a unchiului era elocvent. Schimba vitezele cu mișcări line, competente, nu accelera brusc pe porțiunile drepte de drum, nu aborda curbele prea rapid și nu depășea viteza legală nici în ruptul capului. Ar fi trebuit să fie plictisitor, dar nu era. O făcea să se simtă pur și simplu în mâini sigure.

— Nu aveam nevoie să mă salvezi, îi spuse. Pot să am grijă de mine.

Minunat. Acum chiar că suna ca o puștoaică.

— Erai depășită în seara asta.

— Hai, lasă-mă! Eram OK. Chiar dacă vin polițaii la ferma Harper, știm amândoi că nimeni nu va fi arestat. Șeriful Hobbs n-o să-i bage la pușcărie pe Tristan Brinker și Quinn Colfax. Am auzit-o pe mătușa Sara zicând că șeriful n-ar face nimic care să-i supere pe tații lor.

— Mda, unchiul meu zice că Brinker și Colfax au tot consiliul orășenesc, inclusiv șeriful, la degetul mic. Dar asta nu înseamnă că Hobbs n-o să-i agațe pe câțiva dintre puștii din seara asta doar ca să arate că-și face treaba.

— Și ce dacă? O să le dea un avertisment, atâta tot. În cel mai rău caz, Hobbs ar fi chemat-o pe mătușa mea să mă ia și să mă ducă acasă.

— Tu chiar crezi că ăsta e cel mai rău caz?

— Sigur.

Îi venea să scrâșnească din dinți.

— Ai încredere în mine, Lucy, spuse el. Nu aveai ce căuta la petrecerea lui Brinker.

— Îți dai seama probabil că mâine-dimineață toți cei care se distrează acum la fermă o să râdă de mine pe la spate.

Mason nu răspunse. În lumina becurilor din bord, bărbia lui arăta ca și cum ar fi fost sculptată în piatră. Pentru prima oară, Lucy simți un impuls de curiozitate.

— Îmi ascunzi ceva, nu-i așa?

— Las-o baltă, mormăi el.

— De parcă aș mai putea s-o fac acum. De unde-ai știut că eram la petrecerea lui Brinker în seara asta?

— Are vreo importanță?

— Da. Are.

— Am auzit zvonuri că ai putea fi acolo. Am sunat-o pe mătușa ta. Nu era acasă.

— E cu Mary la San Francisco, la un târg de antichități. Am lăsat un mesaj în căsuța vocală a mătușii mele, dacă trebuie neapărat să știi.

Mason ignoră remarca.

— Când am aflat că mătușa ta e plecată, am decis să trec prin parc să văd dacă ești acolo. M-am gândit că ți-e destul de greu.

— Pentru că eu nu sunt unul dintre copiii de ștabi?

— Ești prea mică să stai prin preajma lui Brinker și a lui Colfax.

— Jillian Benson e doar cu un an mai mare decât mine. Și, te rog, las-o mai încet cu morala! N-o să sar în prăpastie doar pentru că toți prietenii mei fac asta.

— Jillian nu-i prietena ta.

— Întâmplător, ea e cea care m-a invitat.

— Da? făcu Mason pe un ton gânditor. I-auzi, ce interesant…

— M-a sunat mai devreme și mi-a zis că se duce la petrecerea lui Brinker, după care m-a întrebat dacă vreau să vin și eu. Nu e ca și cum ai avea prea multe de făcut în orașul ăsta.

— Așa că ai profitat de ocazie.

— Nici chiar așa. La început am zis nu. Sunt aici doar în vacanța de vară. Nu cunosc decât câțiva puști din zonă. Ea mi-a zis că ar fi un prilej bun să-mi fac noi cunoștințe. I-am spus că n-am mașină. S-a oferit să mă ia de acasă.

— Foarte frumos din partea ei, nu? comentă Mason.

— Unde vrei să ajungi?

— Ai băut ceva înainte să apar eu acolo?

— Doar niște apă din sticla pe care-am adus-o cu mine. Și, apropo, nu-ți datorez nicio explicație.

— Nu ai băut nimic din sticlele alea fără etichetă care erau în lada cu gheață?

— Era un fel de energizant, mi-a zis Jillian. Brinker are un stoc serios la toate petrecerile de la fermă. Se pare că are ceva special.

— Dar n-ai băut, nu?

— N-aveam chef să mă îmbăt sau să mă amețesc, da?

N-avea nicio intenție s-o recunoască, însă ideea de a consuma băutura aceea cu o nuanță bizară o speriase de moarte. Adevărul trist era că își dăduse seama cu mult înainte să ajungă Mason că noaptea era sortită eșecului. Nu era făcută să trăiască periculos, să forțeze nota sau să meargă pe marginea prăpastiei. Toată lumea o considera o fată responsabilă, cu capul pe umeri, nu genul care intră în bucluc. Dar ăsta era doar un fel de-a spune că era plictisitoare și mult prea precaută. Parcă fusese blestemată să rămână pentru totdeauna în afara unei sere invizibile și să privească de acolo oamenii care îndrăzneau să-și asume riscuri și să-și trăiască viața cu adevărat.

— De ce să te duci la cheful lui Brinker dacă n-ai vrea să se îmbeți sau să te droghezi? o întrebă Mason.

Ea se foi și se lăsă și mai adânc în scaun.

— Voiam doar să dansez. Să mă distrez puțin. Dă-mă în judecată!

— Dar nu dansai când am ajuns acolo.

— Pentru că n-am fost invitată, oftă ea. În sfârșit, am ajuns la una dintre celebrele petreceri date de Brinker, dar s-a dovedit că nimeni nu voia să fie cu mine. Ai avut dreptate, m-am băgat unde nu-mi fierbea oala, m-am amestecat cu cine nu trebuia, bla, bla, bla, și am fost a naibii de norocoasă c-ai apărut. Mulțumit?

Mason, concentrat să vireze pe aleea lungă și îngustă care ducea prin livadă la casa confortabilă a Sarei, nu răspunse. Luminile erau aprinse înăuntru. O dubă veche, inscripționată cu Summer River Antiques, era parcată pe locul ei obișnuit, în față.

— Se pare că mătușa ta este acasă, zise el oprind motorul.

— A venit mai devreme. Lucy își desfăcu centura de siguranță și deschise ușa. De obicei, ea și Mary nu se întorc din călătoriile de cumpărături mai devreme de miezul nopții.

— Asta e bine, murmură el în timp ce studia ușa de la intrare.

Lucy dădu să coboare din mașină, dar se opri.

— Ce-i bine?

— N-o să fii singură în noaptea asta.

— La naiba, Mason! N-am nevoie de o dădacă. De fapt, eu fac pe dădaca pentru copiii altora. Și sunt foarte căutată, pentru că sunt atât de cu capul pe umeri și de responsabilă și așa mai departe.

— Știu. Îmi cer scuze!

— O, termină cu scuzele! Nu te prinde.

Fata sări din camionetă și se îndreptă spre casă.

— Îmi cer scuze și pentru astă-seară, adăugă el cu vocea mai aspră. N-am vrut să te jenez.

— Aha. Aruncându-i o privire prin ușa deschisă a camionetei, Lucy adăugă: Știi ce? Peste câțiva ani, când o să fiu matură, adu-mi aminte să-ți mulțumesc pentru operațiunea de salvare complet inutilă din seara asta. Poate când o să am treizeci sau patruzeci de ani o să fiu în stare să-ți apreciez intențiile nobile. Sau nu. Știi cum se spune, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

— Da, am auzit asta.

„La dracu’“, se gândi ea. N-avea decât să-i spună și restul.

— Te informez că ți-ai pierdut timpul degeaba. Când ai venit, mă pregăteam să plec acasă.

— Un plan discutabil. E un drum lung.

— Totul ar fi fost în regulă. Aveam telefonul mobil. În plus, suntem în Summer River, nu în oraș. Mătușa zice că n-a mai fost nicio crimă aici de multă vreme.

— Lucruri rele se întâmplă și în orașele mici, la fel ca oriunde altundeva, replică Mason.

— Rahat. Acum o să-mi faci morală zicându-mi că fetele nu trebuie să meargă singure acasă după lăsarea întunericului? Se întrerupse, căci expresia de pe fața lui Mason arăta că exact asta urma. Zâmbind, reluă: Nu te poți abține, nu-i așa? Ești născut să protejezi și să fii mereu la dispoziția celor slabi. Poate-ar trebui să iei în calcul o carieră în poliție.

— Am auzit că se fac bani mai frumoși în imobiliare.

— Vorbesc serios.

— De ce voiai să pleci pe jos acasă? insistă el, fără să-i bage în seamă tentativa de a schimba subiectul.

— Pentru că Jillian se îmbăta, dacă vrei să știi adevărul. Știam că nu vrea să plece. Crede că Brinker e tare. Toate fetele cred asta, la fel și unii băieți. În fine, mă temeam s-o las să mă ducă acasă cu mașina. Iată, întreaga poveste a nopții mele nebune. Ai avut dreptate. N-ar fi trebuit să mă duc la fermă, chiar dacă jumătate dintre copiii din oraș sunt acolo. Ai făcut o faptă bună, cât trebuie să te mai lauzi?

Ușa se deschise, iar în prag apăru Sara. Lampa de pe verandă îi lumina părul șaten, care dădea semne de încărunțire. La fel precum celelalte femei din familia Sheridan, nu era o amazoană, dar statura ei de un metru șaizeci și doi și silueta minionă erau înșelătoare. Deceniile de yoga și de cărat lemne de foc pentru șemineul masiv îi conferiseră umeri lați și un corp puternic și compact.

— Bună, Mason, zise ea făcându-i cu mâna. Mersi c-ai adus-o pe Lucy acasă. Tocmai voiam s-o sun pe mobil să văd dacă are nevoie s-o iau cu mașina.

— Pentru puțin, doamnă, răspunse Mason. Era în drumul meu.

— Pe dracu’ în drumul tău! Lucy dădu să închidă ușa camionetei, dar ceva o făcu să ezite. Legat de chestia asta cu îngerul păzitor, murmură ea.

— Ți-am spus că nu-s înger păzitor.

Pentru prima oară se întrezări un dram de emoție în tonul lui. Părea iritat.

— Mătușa Sara se dă în vânt după chestia cu karma, spuse Lucy. Știi, ce oferi, aia primești.

— Știu ce e karma.

Vocea lui era ciudat de plată. Lucy își dădu seama că reușise să-l insulte sugerând că nu cunoștea sensul acelui cuvânt. Chiar dacă el o făcuse de râs târând-o afară de la petrecere, îi părea rău că-l jignise. Toată lumea știa că Mason muncea de când terminase liceul. Nu avusese șansa să-și continue educația. Mătușa Sara îi spusese că fratele său, Aaron, fusese cel sortit să meargă la facultate. Aaron tocmai fusese acceptat la o universitate prestigioasă, foarte scumpă, iar Mason și unchiul lui făceau tot ce le stătea în putere ca să se asigure că tânărul nu avea să rămână cu datorii după absolvire.

— Hai să zicem, de dragul discuției, că mătușa mea are dreptate în privința karmei, zise Lucy. Dacă-i așa, mai devreme sau mai târziu s-ar putea să ai nevoie de ajutor.

— Și?

— Te-ai întrebat vreodată cine-l salvează pe un înger păzitor profesionist atunci când intră în bucluc?

Trânti ușa camionetei înainte ca el să apuce să răspundă și merse repede spre veranda unde o aștepta Sara. Se alesese praful și de cea mai romantică noapte din viața ei.