Pedagogia lui Comenius
Aa
Date biografice :
Jan Amos Comenius s-a născut pe 28 martie 1592 și a rămas orfan de ambii părinți încă din copilărie. Locul exact al nașterii nu este cunoscut, cercetătorii propunând până în prezent trei variante: Komna, Nivnice și Uhersky Brod, toate aflate în regiunea Moravia, cuprinsă în teritoriul Cehiei. Numele original al familiei era Szeges, deoarece părinții pedagogului erau originari din Ungaria, loc de unde fugiseră la sfârșitul secolului al XVI-lea. Inițial a purtat numele de Janosz Szeges, reușind mai târziu să îl schimbe în Jan Amos Comenius. A studiat inițial la o școală din Prerov, tot în regiunea Moraviei, apoi a plecat pentru o vreme în Germania, unde a petrecut un an, între 1613 și 1614, la Heidelberg. De aici a revenit la școala inițială, de data aceasta ca profesor. Era o perioadă de mari transformări pentru Bohemia (Cehia de astăzi). După procesul și executarea lui Jan Hus, s-a produs o răscoală în regiune, care a dat naștere la un adevărat război civil între catolici și protestanți. Comenius era pastor al unei mici comunități protestante când a izbucnit Războiul de 30 de ani. Odată cu înfrângerea protestanților în bătălia de la Muntele Alb, Comenius a început să ducă o viață de fugar. Soția și cei doi copii ai săi au murit din cauza ciumei care cuprinsese țara.
Durerile unei vieți
Timp de 7 ani, Comenius a dus o existență zbuciumată, odihnindu-se doar prin peșteri și adăposturi părăsite. Și-a dorit la un moment dat să fie și el atins de ciumă, pentru ca totul să se sfârșească. Familia lui murise, credincioșii săi erau risipiți peste tot, iar mulți fuseseră luați în robie sau uciși.
Au urmat apoi 42 de ani plini de peregrinări. Recăsătorit, a trăit o nouă dramă: soția moare, lăsându-l singur cu patru copii. A treia căsătorie pe care o încheie a fost mai benefică, soția supraviețuindu-i. A străbătut multe țări, dar, oriunde ar fi mers, toate îi stăteau împotrivă. În Polonia a condus gimnaziul din Leszno, până când țara a intrat într-un nou război, iar orașul a fost ars până la temelii. Tot aici au ars odată cu clădirile și o mare parte din lucrările sale. Sărac, în vârstă de 64 de ani, Comenius s-a refugiat în Olanda unde, ajutat de câțiva prieteni, a reușit să își încheie drumul dificil al vieții. Pe 15 noiembrie 1670, ochii bătrânului pastor care văzuseră atâtea lucruri grele s-au închis. Ce lăsa în urmă Comenius? O nouă pedagogie, pe care mâinile sale ostenite, privirile sale atente, gândirea sa profundă o născuseră parcă din nimic.
“Munca necontenită învinge totul”
Comenius a reușit în ciuda tuturor greutăților să scrie și să predea. Fie că lucrul acesta s-a petrecut în Anglia, Franța, Suedia sau Olanda, lucrurile au rămas în esență aceleași. Comenius cunoștea principiul poetului roman Virgiliu, pe care îl citează în lucrarea sa monumentală Didactica Magna: “Munca necontenită învinge totul” (p. 71). Pedagogul nu s-a oprit din munca pe care o avea de împlinit, iar misiunea sa o declară în prologul aceleiași lucrări: “Noi îndrăznim să promitem o didactică mare, adică o artă universală de a învăța toate pe toți. Și anume de a învăța în mod sigur, cu succes; iute, se înțelege, însă fără greutate și dezgust pentru învățător și școlar, ci, dimpotrivă, cu plăcere pentru amândouă părțile; temeinic, nu superficial și cu scop numai formal, ci așa încât școlarii să ajungă la o cultură științifică adevărată, să dobândească moravuri curate și o religiozitate adevărată” (p. 3).
Observăm că aici Comenius ne dezvăluie patru principii de bază ale pedagogiei reușite, dar și scopul spre care trebuie să tindă aceasta. Principiile sunt: siguranța, rapiditatea, plăcerea și temeinicia. Orice predare trebuie să le cuprindă, dar aproape pretutindeni observăm că sunt din ce în ce mai puțin respectate. Scopul oricărei predări se împarte în trei direcții: cultură, morală, religiozitate. Fără o cultură elementară, omul nu reușește să dezvolte suficient capacitatea de a cugeta. Fără moralitate, orice cultură este inutilă pentru că nu constituie un ajutor pentru ceilalți oameni. Dacă nu facem ceea ce spunem, este greu de crezut că ne va urma cineva exemplul. În cele din urmă, religiozitatea este o încununare a celor două, pentru că necredința transformă cultura în mândrie intelectuală, iar morala, într-un cod de legi sec și plin de ipocrizie.
Dorul de învățătură este sădit de Dumnezeu
Pentru Comenius, scopul omului în viață este cunoașterea lui Dumnezeu, care se împarte în trei direcții. Prima dintre ele constă în dorința omului de a cunoaște toate lucrurile, taina fiecărei părți din univers, iar lucrul acesta este satisfăcut parțial de către educație. Spunem parțial pentru că nimeni nu poate ajunge vreodată la cunoașterea deplină a lucrurilor, iar educația este doar una dintre căile pe care le putem folosi. La fel de bine ne dezvăluie o parte din taina universului rugăciunea, meditarea la crearea naturii de către Dumnezeu și, bineînțeles, mulțumirea. Când înveți să te bucuri de fiecare lucru creat de Dumnezeu, cunoști cel mai bine lucrurile din jurul tău. A doua direcție este stăpânirea omului peste sine și peste toate lucrurile. Omul este coroana creației, așa cum ne spun Sfinții Părinți, dar el nu poate să beneficieze de cunoașterea lui Dumnezeu din această postură dacă nu se străduiește să dobândească virtuțile. Doar prin virtuți omul stăpânește corect darurile încredințate de Dumnezeu și păstorește natura ca pe o creație a Domnului său. A treia direcție a cunoașterii lui Dumnezeu rezultă din încercarea omului de a reduce totul la sine și pe sine la Dumnezeu. Așa cum spune părintele Stăniloae, omul este un macrocosmos: el este rațiunea de a fi a lumii. Universul întreg este ridicat prin om la Dumnezeu, și doar omul dialoghează personal cu Dumnezeu. Aceste trei direcții constituie și rațiunea intrinsecă a oricărei pedagogii: apropierea omului de Dumnezeu. Nicăieri Comenius nu limitează pedagogia doar la cărți și studiu individual: “Oamenii trebuie inițiați pe cât este posibil să nu devină înțelepți din cărți, ci din studierea cerului și a pământului, a naturii. Ei trebuie să cunoască și să examineze lucrurile prin ei înșiși, iar nu numai prin observații și mărturii străine” (Didactica Magna:, pp. 170-171). Experiența este baza pedagogiei.
Cele cinci elemente ale unei metode corecte
Comenius a criticat destul de aspru metodele coercitive existente în pedagogia vremii. “O creatură inteligentă nu se va conduce prin strigăte și bătăi, ci cu rațiune. Dacă nu se va face așa, insulta cade și asupra lui Dumnezeu, care deopotrivă a făcut pe toți după chipul său, iar lucrurile omenești se vor umple de teamă și neliniște” (Didactica Magna:, pp. 65-66). Trebuie, ca pedagog, să ai respect față de elevii tăi, altfel nu vei reuși să îi educi, ci să îi sălbăticești mai mult decât înainte. Sunt cinci principii pe care Comenius a încercat să le aplice în cadrul unui proces corect de învățare. Primul reprezintă existența unor materiale de studiu: cărți sau diverse instrumente necesare pentru învățarea materiei respective. Al doilea se referea la “dezvoltarea inteligenței înaintea limbii”. Comenius știa că mulți oameni considerați învățați ai vremii erau doar buni oratori, nu și buni cercetători. Al treilea principiu stipula învățarea limbilor străine mai ales din autori, nu din gramatici. Acest principiu nu este deloc respectat astăzi, când fiecare cunoaște perfect gramatica unei limbi străine, dar este incapabil să o vorbească. Al patrulea punct discuta predarea științelor umane înaintea celor reale. Prin aceasta, Comenius învață că omul trebuie să își dezvolte mai întâi dorința de cunoaștere, iar abia apoi să o sistematizeze. Ultimul principiu și cel mai important este ca “exemplele să preceadă regulile”. Fără exemple ne încărcăm doar cu teorii, deseori inaplicabile. Așa cum spunea un om de afaceri modern rămas anonim: “Ne înecăm de atâtea informații, dar murim de setea cunoașterii”. Comenius ne provoacă să învățăm ce înseamnă să educi creștinește un lucru de care orice creștin are nevoie. Educația este esențială pentru o viață creștină normală, iar noi suntem datori să îmbunătățim acest aspect neîncetat.