Pedagogia lui Jean Jacques Rousseau
Aa
Pedagogia lui Jean Jacques Rousseau
Jean Jacques Rousseau este un reprezentant de primă importanță al pedagogiei filosofice care a deschis un traseu deosebit de fecund în istoria pedagogiei. Figură destul de controversată a epocii luminilor, Jean Jacques Rousseau a lăsat o imensă bogăție de idei în perimetrul gândirii pedagogice, devenind unul dintre stâlpii pedagogiei universale. Adept al principiului „educației negative”, Rousseau consideră că rolul educatorului este de a-l păzi și apăra pe copil de influențele externe venite din partea societății. Face o duioasă pledoarie pentru întoarcerea la natură, la resursele funciare ale existenței nealterate de intervenția oamenilor.
Lucrarea fundamentală în care se structurează ideile sale pedagogice este intitulată Emil sau despre educație. Acest adevărat tratat de pedagogie este un fel de roman, scris într-o manieră literară, eseistică, inconfundabilă, și cuprinde o prefață și cinci “cărți” sau capitole. În aceste capitole sunt prefigurate într-o modalitate ascendentă laturile educației dimensionate în conformitate cu treptele de vârstă ale copilului: până la 2 ani, accentul este pus pe îngrijirea și educația fizică, între 2 și 12 ani, are loc educația simțurilor prin contactul direct cu natura, de la 12 la 15 ani, primează educația intelectuală, iar de la 15 ani până la vârsta majoră accentul este pus pe educația morală.
Rousseau dorea trecerea de la educatia formala, teoretica si abstracta la una practica, empirica, deductiva. In cartea despre care vorbesc acum, Rousseau face referire la nenumarate moduri prin care se pot formula lectii de tipul acesta, din domenii variate. Pot sa numesc aici discutiile libere pe care le poate avea elevul cu pedagogul lui privind la soare, la stele, situatii din viata privind proprietatea, moduri foarte simple prin care se poate obisnui copilul cu intunericul, cu frigul, cu rutina, toate fiind condimentate cu exemple imaginare dar cat se poate de realizabile.
Cum remarcă Paroz, Rousseau “a crezut că omul posedă toate lucrurile în natura sa și că această natură este în sine perfectă. Omul nu avea decât să redevină el însuși pentru a se întoarce în Eden. Dar această idee despre om nu are nici o bază nici în istorie, nici în experiența personală: ea este imaginară” (1883, p. 279).
Rousseau consideră că scopul educației constă în formarea unui om sănătos, armonios dezvoltat din punct de vedere fizic, pe deplin racordat la existența proximă, lipsit de artificialitate, un om al unui raport echilibrat dintre rațional și sufletesc. Pentru aceasta, este nevoie să-l scoatem pe Emil din societatea vicioasă și să-l trimitem într-un mediu natural, la țară. Dacă Aristotel vedea în educație o cioplire, o fasonare a materiei dată, iar Comenius asemăna educația cu arta grădinăritului, Rousseau o concepe ca o acțiune de simplă asistare a educatului, acesta având o totală libertate de mișcare. Educația “negativă” se concentrează asupra acțiunii de excludere a tot ce poate stânjeni dezvoltarea naturală a copilului.
Educația din primii doi ani de viață va fi centrată pe îngrijirea corpului copilului printr-o bună alăptare, băi reci, îmbrăcăminte ușoară, jucării naturale. Alăptarea trebuie făcută nu de doică, ci de mamă, iar mâinile și picioarele nu se vor înfășa, ci vor fi lăsate libere.
Educația între 2 și 12 ani se mulează pe dezvoltarea fizică, și, contribuie la achiziționarea primelor repere morale dar accentul se pune pe educarea simțurilor. Marea carte a naturii constituie sursa inepuizabilă de captare a primelor impresii și a cunoștințelor. Sub conducerea unui preceptor (Rousseau este adeptul învățământului individual), Emile este introdus pe o cale pregnant intuitivă în tainele naturii, este învățat să socotească, să cunoască limba, să discrimineze forme. “Copilăria – scrie Rousseau – are feluri de a vedea, gândi și simți care îi sunt proprii; nimic nu e mai nesăbuit decât să vrem să le înlocuim cu ale noastre” (p. 67). Educația se va baza pe presupoziția purității și inocenței infantile. Cele dintâi porniri naturale sunt întotdeauna drepte; nu există perversitate originară în sufletul omenesc. Antrenarea facultăților intelectuale este amânată pentru mai târziu, acest aspect constituind un punct vulnerabil al gândirii sale despre educație.
Educația cuprinsă între 12 și 15 ani este centrată pe formarea intelectuală, pe instrucția propriu zisă. Împins de o curiozitate interioară, Emil este predispus să învețe carte. Nu sunt indicate manuale. Singura carte recomandată este Robinson Crusoe, deoarece aceasta face apologia unui un trai în natură și pentru autonomia individului, capabil să se descurce singur în viață. Nu trebuie predată nici gramatica, nici istoria. Se vor da cunoștințe de astronomie, fizică, geografie, chimie, se va călători și se vor face vizite în ateliere, în prăvălii, și se va lucra la modul propriu. “Gândește-te bine, ne sfătuiește Rousseau, că rareori trebuie tu să-i propui ce anume trebuie el să învețe; el trebuie să fie acela care să dorească, să cerceteze, să găsească acest lucru, iar tu trebuie să-l faci să înțeleagă lucrurile, să-i deștepți cu dibăcie această dorință și să-i pui la îndemână mijloacele de a o satisface” (p. 160). Pentru a face pe tânăr să judece bine e de preferat să-i formăm bine propria lui judecată în loc să i-o impunem pe a noastră. Ne putem întreba, desigur, dacă nu cumva educația intelectuală ar trebuie să înceapă mai devreme. Răspunsul este, categoric, afirmativ. Cum ne demonstrează studiile de psihologie genetică dar și realitatea dezvoltării copilului, stimularea și dezvoltarea capacităților intelective începând cu vârsta de 6-7 ani este necesară și recomandabilă.
Educația administrată între 15 și 20 de ani va avea o dominantă morală. Odată cu manifestarea pasiunilor, omul reîncepe o viață nouă. Preceptorul îl va îndruma pe Emil spre comiterea faptelor bune și spre înfrânarea pasiunilor. I se vor inocula sentimentele de pietate, generozitate, prietenie, dreptate și dragoste. Tot în această perioadă se va face și educația religioasă. În legătură cu această chestiune, Rousseau este propovăduitorul unei religii naturale, fără dogme și ritualuri.
În ultimul capitol al monumentalei sale opere, Rousseau se ocupă de educația femeii, a Sofiei, predestinată să devină soția lui Emil. Aceasta primește o educație limitată, în vederea devenirii unei bune soții, și are menirea de a se îngriji de gospodărie, de soț și de creșterea copiilor; în acest sens ea, trebuie să devină virtuoasă, blândă și înțelegătoare. Femeia este făcută anume ca să placă bărbatului iar violența ei constă în farmecul pe care-l poartă, căci “cel mai puternic e stăpân în aparență și depinde în realitate de cel mai slab” (p. 347).
Ideile pedagogice ale lui J.J.Rousseau au scandalizat pe mulți contemporani, dar au revoluționat gândirea psihologică și pedagogică, influențând decisiv orientările: filantropinistă, școala activă, nondirectivistă, postmodernă. L-au luat ca model, îndeosebi, Lev N. Tolstoi în crearea școlii de la Iasnaia Poliana, Rabindranah Tagore în școala de la Santiniketan, pedagogul suedez Ellen Key, medicul și pedagogul italian Maria Montessori, dovadă că ideile filosofului iluminist au răzbătut veacurile și își păstrează și azi valoarea și actualitatea.
Bibliografie :
http://kativine.blogspot.ro/2011/01/emil-sau-despre-educatie.html
http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Jean-Jacques+Rousseau&d=%C9mile+sau+despre+educa%FEie
http://issuu.com/raducom/docs/jean-jacques_rousseau_-_emil_sau_de