Perle

Pentru Rones. Perla căutată de mine

Nu pot să mor dacă nu mi-a venit ceasul.

Zicală obișnuită printre căutătorii de perle japonezi din Broome.

Insulele Lacepede, lângă Point Lagrange Broome, vestul Australiei. Noiembrie 1913

Nemișcat, Tanaka atârna de ancora de salvare, iar monstruoasele brațe ale costumului de scafandru îi cădeau lateral, mustind de apă. Wes, mecanicul lui, deșurubă vizorul căștii și clătină din cap când văzu sângele amestecat cu apă țâșnind din gura și urechile scufundătorului. Scoase casca de pe corpul costumului, iar Tanaka fu ridicat. Stătea întins pe punte în costumul acela monstruos, ca un pește de altă dată adus din adâncuri. Singurele lui mișcări erau tresăririle neregulate, spasmodice ale degetelor.

Cam McKenzie se încruntă cu mâinile în șolduri. Se uită la nostromul solid, din India de Vest, așteptând verdictul.

— Ei?

— Mort, căpitane.

— Cum dracu s-a întâmplat? N-ai făcut o escală, cum ți-am spus?

Wes se uita țintă la punte.

— Te pomeni că i s-a sfârșit norocu', căpitane.

— Nu există noroc, spuse Cam.

Era un singur lucru de făcut ca să-l salveze, iar lui îi era teamă de asta. Dar nu putea să stea deoparte și să vadă cum omul moare.

— Puneți-i casca înapoi!

— Îl trimiți 'napoi jos, căpitane?

— Haide, fă-o, Wes.

Se auzi un murmur de protest din rândurile echipajului, care era format mai ales din băștinași din Koepanger și din malaiezi.

— Da-i mort, căpitane, repetă Wes.

— Încă i se mișcă degetele. Fă-o!

— Poate că-i mai bine să lași omu' să moară când i-a venit ceasu', mormăi Wes.

Reproșul din ochii indianului era clar. Dar el făcu semn din cap către echipaj și, bodogănind, ei ridicară corpul lui Tanaka peste bordul lui China Cloud. Wes înălță casca și o fixă înapoi pe corpul costumului.

— Acum ajută-mă să îmbrac costumul de rezervă, spuse Cam.

— Mai bine ai lăsa omu' să moară, repetă Wes, dar făcu ce-i spusese căpitanul și îl coborî pe Tanaka în apă.

Oamenii se întoarseră să pună în funcțiune pompele de mână în timp ce Wes coborî furtunul și ancora peste copastia de la babord.

Cam nu văzu cum apune soarele. Stătea atârnând șase stânjeni sub carena lui China Cloud. Apa își pierduse treptat luminozitatea iar ciudata, tăcuta lume a mării se închisese în jurul lui.

Frica îi coborâse în măruntaie ca o gheară de plumb. Chiar atunci când marea era limpede și verde, monștrii uriași cu gura ca o seceră apăreau uneori în tăcere, neanunțați, doar ca să dispară din nou la fel de rapid în ceața lumii subacvatice. Acum în verdele oceanului, din ce în ce mai sumbru, Cam se simțea ca momeala de la capătul unei undițe.

De deasupra, auzea zgomotul motorului compresorului, și adulmeca mirosul familiar al aerului din cambuză care îi cobora prin furtunul de aer. Carena plină de alge pietrificate a lui China Cloud tresărea pe suprafața argintie a mării.

Marea se întunecă, tulbure și mohorâtă. Soarele asfinți. Era singur. Era singur și înspăimântat.

După o oră, Tanaka își reveni; prin vizorul căștii, Cam îi văzu ochii mișcându-se, deschizându-se larg, plini de panică și confuzie.

Cam legase de mâna scufundătorului o frânghie, știind că reacția instinctivă a oricui va fi, atunci când își revine, să închidă supapa de aer și să urce la suprafață. În loc de asta, de îndată ce Tanaka deveni conștient, Cameron semnaliză către Wes să-i ridice la adâncimea de escală, iar în timp ce stăteau acolo suspendați în apă el îi regla supapa de aer lui Tanaka.

În cele din urmă, Tanaka încetă să se mai zbată, acceptând că este lipsit de apărare. Orice lumină dispăruse acum din apa verde. Din când în când, o lumină țâșnea din întuneric, iute și înspăimântătoare. Cam lupta împotriva propriei panici, împotriva instinctului de a semnaliza „ridicați-ne!”. Dacă un om arată slăbiciune, dacă arată frică, e ca și mort în lume. Tatăl lui îl învățase asta.

Wes avea instrucțiunile lui. Încă cinci ore trebuiau să aștepte neputincioși și orbi, atârnând de capătul frânghiei.

Puntea lui China Cloud era scăldată în argint; era lună plină, aproape albastră, „luna căutătorului de perle”, cum o numeau toți, așa de strălucitoare după întunericul mării încât era ca și cum ai fi ieșit dintr-o mină în plin soare. Cameron clipi în timp ce Wes îi deșuruba vizorul.

— Totu' bine, căpitane?

— Sunt bine. Ce face domnul Tanaka?

— E viu, căpitane. I-ai făcut farmece voodoo?