Povesti nemuritoare Cum s-au ivit pe lume rubinele

Cum s-au ivit pe lume rubinele

A FOST ODATĂ un rege, care muri la adânci bătrâneți și lăsă în urma sa o nevastă și patru fii. Fiul cel mai mic al regelui era cam zburdalnic și răsfățat. Mama lui îl iubea mai mult decât pe ceilalți copii. Îi făcea parte de mâncărurile cele mai bune, îl îmbrăca mereu cu cele mai frumoase haine, îi împodobea camera cu cele mai elegante mobile din palat și-i făcea toate voile.

Așadar, frații lui erau invidioși pe el și după ce se sfătuiră între ei, hotărâră să-l alunge în pădure ca să-l învețe minte. Regina încercă în fel și chip să le scoată acest gând urât din cap, dar văzând că nu izbutește, le spuse că, dacă vor să-l alunge pe fratele lor, n-au decât s-o trimită și pe ea în pădure. Deci, cei trei fii mai mari ai regelui îi trimiseră, pe maică-sa și pe fratele lor cel mic, într-o pădure, departe, departe de tot.

Lăsați în pădure și părăsiți de toată lumea, regina și fiul ei își înălțară o colibă de ramuri și frunze. Zi de zi căutau fructe pentru hrană și beau apă dintr-un râu care curgea în apropiere. Și timpul se scurgea peste ei nepăsător.

Într-o dimineață, când regina și fiul ei veniră la râu ca să se spele și să ia apă, văzură o barcă mare lângă mal, dar nici urmă de barcagiu. Regina se întrebă ce era cu această barcă și cine o lăsase? Dar băiatul, cum era de felul său cam jucăuș, voi să se urce în barcă.

Maică-sa îi spuse că nu este frumos să folosească un lucru care nu era al lor. Băiatul însă stărui atât de mult, că în cele din urmă regina îi dădu voie să se urce. Apoi, tot la stăruința copilului, intră și ea ca să-i țină de urât și, minune, îndată ce se așeză, barca porni singură la vale pe curentul apei, întocmai ca o săgeată pornită dintr-un arc.

Pe regină o cuprinse frica; socoti că barca e vrăjită și-i va duce cine știe unde. Dar băiatul nu se sperie, ba chiarâi păru bine. Spera să ajungă pe un tărâm necunoscut, unde își vor găsi norocul și vor trăi în belșug.

în curând, plutind pe undele râului, ajunseră la mare. Dar și pe valurile mării barca lor luneca tot atât de repede și ajunseră într-un vârtej. Regina și fiul ei rămaseră uimiți când văzură că din acest vârtej ieșeau o sumedenie de globuri de cristal, mari ca niște baloane roșii și strălucitoare. Băiatul, curios, ridică mai multe globuri, care pluteau pe apă și le puse în barcă. Maică-sa îl mustră pentru că ia niște lucruri care nu le aparțineau, și-i ceru să le arunce din nou în apă. Băiatul o ascultă, dar îi plăcură aceste globuri așa de mult, că ascunse unul în sân, fără să-l vadă maică-sa.

Peste puțin timp, barca se opri într-un port. Regina și fiul coborâră și intrară în oraș. Aici era capitala unui rege care își avea palatul în mjilocul orașului. Cu puținii bani pe care-i avea la dânsa, regina închirie o căsuță modestă în apropierea pieței, și cei doi se instalară acolo. Mama băiatului era o femeie pricepută, știa să facă multe feluri de zaharicale. Deschise o prăvălie în piață și trăiau din puținul câștig adus de acest negoț mărunt.

Băiatul, ca oricărui copil, îi era gândul numai la joacă. Și, cum n-avea nimic de făcut, ieșea pe maidan și se juca toată ziua cu alți băieți din oraș. Jocul lor era cu mingi de sticlă, iar băiatul nostru se juca numai cu globul acela roșu, pe care-l adusese din mare. Globul era foarte tare și orice minge atingea, o spărgea imediat.

Maidanul acela se afla în apropierea palatului regal. Regele avea o fată foarte frumoasă.

Ea se plimba pe terasă și din când în când se uita cum se jucau băieții. Fata băgă de seamă că de câteva zile venise un băiat străin, care avea o piatră prețioasă, mai mare și mai strălucitoare decât orice nestemată din palatul lor. Dornică s-o vadă, se duse la tatăl său și-i ceru să i-o dea.

Curios să vadă piatra aceea, regele îi porunci unui paznic din casă să-l caute pe băiat și să-l aducă la el. Când băiatul veni la rege și-i arătă globul, se miră și regele. Nici el nu văzuse o asemenea piatră prețioasă. Se oferi s-o cumpere cu o mie de monede de argint. Cum băiatul habar n-avea ce preț putea să aibă o asemenea piatră prețioasă, i-o dădu bucuros și luă în schimb cele o mie de monede. Când veni acasă, maică-sa se sperie văzând atâția bani la băiatul său; socoti că el îi furase din casa cuiva. Dar băiatul îi povesti totul și ea se liniști.

Regele îi dădu fiicei sale piatra aceea mare, roșie și strălucitoare și o rugă să și-o prindă în păr. Fiica regelui fu încântată și, ducându-se la doica ei să i-o arate, o întrebă:

— La spune-mi, doică, oare există pe lume o altă prințesă care să-și împodobească părul cu o asemenea minune?

Se miră și doica văzând bijuteria cea nouă a fetei; dar vicleană cum era, îi spuse:

— Cum să nu? Piatra asta se numește rubin. Mai înainte de a veni aici am slujit la casa altui rege, ale cărui fete purtau câte două nestemate de acestea pe cap. Tu te-ai mulțumit cu una singură. Spune tatălui tău, dacă te iubește cu adevărat, să-ți aducă încă o piatră ca aceasta, închide-te apoi în cameră, și până când nu ți-o aduce, nu mânca nimic, ca să-și dea seama regele cât de supărată ești.

Prințesa luă de bun sfatul babei. Se duse la rege, îi vorbi cum o învățase doica și apoi se închise în camera de supărare, cum aveau toate prințesele pe vremuri.

Regele se necăji. Nu avea de unde să mai găsească încă o piatră ca aceasta. Se înspăimântă că din această pricină îi va muri fiica. Așa socotise și baba. Aștepta să moară fiica regelui, ca să-i poată fura rubinul. Regele se gândi mult, de unde putea să facă rost de încă un rubin. Apoi îl chemă pe băiatul străin și-l întrebă de unde avea acea piatră prețioasă. Băiatul îi povesti ce lucru minunat văzuse în mijlocul mării și regele îl rugă să se ducă acolo din nou și să-i aducă una.

Îi făgădui totodată băiatului că dacă reușește să-i aducă încă o piatră, îi dă fata de soție și tot regatul, după moartea sa.

Mama băiatului nu voia să-l lase să plece iarăși pe mare cu barca aceea vrăjită și să aducă încă o nestemată, deoarece ea credea că acele comori aparțineau zânei apelor. Băiatul, însă, tânăr și cutezător, o liniști pe maică-sa, făgaduin-du-i că nu i se va întâmpla nimic și se va întoarce sănătos. Îi mai spuse că, dacă reușește să facă rost de încă un rubin, regele îi va da mâna fetei și-l va lăsa moștenitorul tronului după ce va muri.

Atunci regina se învoi și băiatul se duse în port unde își lăsase barca. Îndată ce se urcă în ea, barca porni singură, tăind valurile mării ca o săgeată, până ajunse la vârtejul de unde ieșeau la suprafață globurile cele lucitoare.

De data asta băiatul vru să descopere de unde veneau acele pietre. După ce barca se opri, el stătu multă vreme privind apa mării. Zări o cărare spre adâncul ei, iar pe ea se rostogolea din când în când câte un rubin. Băiatul coborî din barcă, merse pe cărarea aceea, până ce ajunse în fundul mării. Acolo dădu de un palat de cristal atât de frumos, cum nu mai văzuse vreodată. Numai că palatul părea pustiu.

Tânărul trecu pragul, colindă printr-o mulțime de odăi fără să vadă pe nimeni. În sfârșit, ajunse într-o cămară mică, unde dormea un balaur. Deasupra acestuia, pe un baldachin1 așezat chiar deasupra valului mării, se afla o fată tânără și frumoasă ca o zână, care plângea cu lacrimi de sânge.

Fiecare lacrimă care cădea în apă se prefăcea în rubin și pornea pe cărarea ce ducea în vârtejul de la suprafața mării.

Văzându-l, fata se sperie și zise:

— Cum ai ajuns aici, tânăr nesăbuit? Fugi repede până nu se trezește balaurul acesta cumplit care mi-a omorât părinții și pe toți oamenii din palat. Cât timp doarme, eu trebuie să plâng cu lacrimi de sânge, iar când se scoală el, adună pietrele prețioase. Apoi mă chinuie cât poate mai tare ca să plâng și el să se îmbogățească mereu. Fugi, tinere, să nu te osândească și pe tine la cine știe ce cazne amare!

— N-ai nicio grijă, fată frumoasă, îi spuse tânărul. Dacă am venit aici, am să te scap.

Baldachin – acoperământ decorativ, împodobit cu perdele, așezat deasupra patului (n. Red.)-

Tânărul prinț își scoase sabia de la brâu și reteză capul balaurului. Apoi luă pe fată și plecară amândoi spre barcă. Încărcară toate rubinele ce pluteau acolo, după care barca porni singură și îi duse într-o clipă spre portul de unde venise.

Tot orașul se bucură văzând pe băiatul străin întorcându-se cu o barcă plină cu rubine. Dar mai ales mama lui era fericită că-i venise băiatul, ba încă și cu o noră atât de frumoasă.

Regele împărți regatul în două și-i dădu jumătate feciorului străin și jumătate fiicei sale, pe care o mărită cu un alt prinț, căci băiatul nu voia să se despartă de fata adusă din adâncul mării.

Iar pe baba aceea rea și cocoșată regele o pedepsi, așa cum erau pedepsiți atunci oamenii răufăcători. I s-a tăiat părul, i s-a turnat lapte acru pe capul tuns, a fost urcată pe un măgar și după ce au plimbat-o prin tot orașul, au dus-o afară din țară.