Profetia Familiei Romanov

Steve Berry (n. 2 septembrie 1955) este un autor american și fost avocat care trăiește în prezent în St. Augustine, Florida.El este absolvent al Mercer Universitatea lui Walter F. George Facultatea de Drept. A fost avocat de proces timp de 30 de ani și a deținut funcții elective timp de 14 din acei ani. Este membru fondator al International Thriller Writers - un grup de peste 4.200 de scenariști de thriller din întreaga lume - și a servit trei ani ca copreședinte al acestuia.

Romanele lui Berry au fost listate pe listele de bestselleruri ale The New York Times, USA Today, Publishers Weekly și BookSense. Are peste 25 de milioane de cărți tipărite, care au fost traduse în 40 de limbi și vândute în 51 de țări.

Rusia, o țară în care se întâmplă lucruri ce în mod normal nu se întâmplă.

PETRU CEL MARE.

Va veni un an negru pentru Rusia; Atunci coroana va cădea de pe fruntea regală, tronul țarilor va fi înghițit de noroi, iar mâncarea multora va fi moartea și sângele.

MIHAIL LERMONTOV (1830).

Rusia: continentul misterios și întunecat, „o ghicitoare învăluită în mister și ascunsă într-o enigmă”, după cum spunea Winston Churchill, depărtată, inaccesibilă străinilor, greu de înțeles chiar și pentru nativi. Acesta este mitul, cultivat chiar de ruși, care ar prefera ca nimeni să nu descopere cum sunt ei în realitate și cum trăiesc ei de fapt.

ROBERT KAISER,

Rusia: Poporul și Puterea (1984).

Pentru toate încercările ei, pentru toate greșelile ei, povestea Rusiei la sfârșitul secolului (al douăzecilea) trebuie spusă ca o reînviere, ca o restaurare.

DAVID REMNICK, Restaurarea: Lupta pentru o Nouă Rusie (1997).

Repere cronologice importante din istoria Rusiei.

21 februarie 1613 – Mihail Feodorovici Romanov e proclamat țar.

20 octombrie 1894 – Nicolae al II-lea accede la tron.

5 aprilie 1898 – Nicolae al II-lea îi oferă mamei sale Oul cu Lăcrămioare, creat de Carl Faberge.

16 decembrie 1916 – Rasputin este ucis de Felix Iusupov

15 martie 1917 – Nicolae al II-lea abdică de la tron; el și familia lui sunt arestați și luați prizonieri.

Octombrie 1917 – Revoluția bolșevică. Lenin preia pute-rea.

— Începe războiul civil; Albii se ridică împotriva Roșilor.

17 iulie 1918 – Nicolae al II-lea, soția lui, Alexandra, și cei cinci copii ai lor sunt uciși la Ecaterinburg.

Aprilie 1919 – Felix Iusupov fuge din Rusia.

— Războiul civil din Rusia ia sfârșit; Roșii, conduși de Lenin, triumfă.

27 septembrie 1967 – Moare Felix Iusupov.

Mai 1979 – Este localizat mormântul lui Nicolae al II-lea, în afara orașului Ecaterinburg.

Decembrie 1991 – Se dizolvă Uniunea Sovietică.

Iulie 1991 – Rămășițele pământești ale lui Nicolae al II-lea și ale familiei sale sunt exhumate; doi dintre copiii imperiali nu sunt găsiți în groapa comună.

— Rămășițele pământești sunt identifică-te ca aparținând familiei regale, însă cadavrele celor doi copii nu sunt nicăieri localizate.

Prolog.

PALATUL ALEXANDRU, RUSIA, ȚARSKOE SELO,

28 OCTOMBRIE 1916.

Alexandra, Împărăteasa Marii Rușii, întoarse capul în momentul în care ușa se deschise; era prima oară după ceasuri în șir de veghe când își abătea privirea de la bietul copil care zăcea fără vlagă sub cearșaf.

Prietenul ei se năpusti în cameră, iar ea izbucni în lacrimi.

— Iată-te în sfârșit, părinte Grigori, mulțumesc bunului Dumnezeu! Alexei are mare nevoie de dumneata.

Rasputin se apropie de pat și făcu semnul crucii. Cămașa de mătase albastră și pantalonii de catifea îi duhneau a alcool, acoperind mirosul lui obișnuit, despre care una dintre doamnele de la curte spusese că îi amintește de un țap. Dar Alexandrei nu-i păsase niciodată de miros. Cel puțin, nu de cel al părintelui Grigori.

Trimisese gărzile să îl caute cu ore în urmă, amintindu-și că auzise că-i plăcea să petreacă cu țiganii din cartierele mărginașe ale capitalei. Nu de puține ori își pierdea întreaga noapte bând în compania prostituatelor. Una dintre gărzi povestea chiar cum părintele defila pe mese cu pantalonii în vine, lăudându-se cu plăcerea pe care mădularul său imens o oferă doamnelor de la Curtea Imperială. Alexandra nu dăduse crezare unor astfel de zvonuri despre prietenul ei și poruncise ca străjerul să fie mutat cât mai departe de capitală.

— Te caut de la asfințit, zise ea încercând să îi capteze atenția.

Dar atenția lui Rasputin era concentrată asupra băiatului. Căzu în genunchi. Alexei era inconștient și zăcea așa de aproape un ceas. Băiatul căzuse în timp ce se juca în grădină în acea după-amiază. Durerea începuse în mai puțin de două ore.

Alexandra îl privi pe Rasputin dând deoparte pătura și studiind piciorul drept, care era vânăt și umflat până la deformare. Copilul își ținea piciorul strâns la piept. Sângele îi pulsa nebunește sub piele, iar hematomul ajunsese acum de dimensiunea unui mic pepene. Fața străvezie a fiului ei era lipsită de culoare, în afara cearcănelor de sub ochi.

Alexandra netezi ușor părul castaniu-deschis al copilului.

Slavă Domnului că țipetele încetaseră! Spasmele reveneau la fiecare sfert de oră, cu o regularitate morbidă. Delirase din cauza febrei mari și nu încetase să scoată un vaiet care îi sfâșia inima.

O dată își revenise și implorase:

— Doamne, ai milă de mine! Mamă, de ce nu mă ajuți? întrebase.

Apoi vru să știe dacă durerea o să înceteze când o să moară. Ea nu se simțise în stare să îi spună adevărul.

Doamne, ce făcuse? Era numai vina ei. Este bine cunoscut faptul că femeile transmit genetic hemofilia, fără a fi ele însele afectate. Unchiul ei, fratele și nepoții ei muriseră cu toții de această boală. Dar nu crezuse niciodată că și ea este purtătoare. Cele patru fete ale ei nu îi dăduseră nici un indiciu. Abia când apăruse binecuvântatul său fiu, în urmă cu doisprezece ani, aflase dureroasa realitate. Nici un doctor nu o avertizase în legătură cu această posibilitate. Dar întrebase vreodată? Nimeni nu părea dornic să spună ceva din proprie inițiativă. Chiar și întrebările directe erau deseori evitate prin răspunsuri fără nici o noimă. De aceea părintele Grigori era atât de special. Călugărul spunea tot ce avea pe suflet.

Rasputin închise ochii și se cuibări lângă băiatul suferind. Barba țepoasă îi era plină de resturi uscate de mâncare. Purta la gât crucea de aur pe care i-o dăruise ea. O strânse cu putere. Camera era luminată doar de lumânări. Îl auzea murmurând, dar nu înțelegea nici un cuvânt. Și nu îndrăznea să spună nimic. Deși era Împărăteasa Marii Rușii, țarina, niciodată nu îndrăznea să îl deranjeze pe părintele Grigori.

Numai el putea opri sângerarea. Prin el, Dumnezeu îl proteja pe scumpul ei fiu, țareviciul. Singurul moștenitor al tronului. Viitorul țar al Rusiei.

Numai de-ar trăi!

Băiatul deschise ochii.

— Nu te teme, Alexei, totul e bine, șopti Rasputin.

Vocea îi era blândă și melodioasă, dar fermă. Mângâie din cap până în picioare corpul transpirat al lui Alexei.

— Ți-am alungat durerile îngrozitoare. N-o să te mai doară nimic acum. Mâine o să fii bine și o să jucăm iar jocurile noastre vesele. Rasputin continuă să mângâie corpul băiatului. Amintește-ți ce ți-am povestit despre Siberia. E plină de păduri uriașe și de stepe fără sfârșit, atât de întinsă, încât nimeni nu i-a văzut marginile. Și toată aparține mamei și tatălui tău și, într-o bună zi, când vei fi sănătos, mare și puternic, va fi a ta. Îl prinse pe băiat de mână. Într-o bună zi am să te duc să-ți arăt Siberia. Oamenii de acolo sunt atât de diferiți față de cei de aici… Alexei, trebuie să vezi cât e de maiestuoasă!

Vocea îi era blândă.

Ochii băiatului se însuflețiră. Viața se întoarse în ei la fel de repede cum îi părăsise cu numai câteva ceasuri în urmă. Dădu să se ridice pe pernă.

Alexandra se îngrijoră, temându-se să nu-și provoace o nouă rană.

— Ai grijă, Alexei! Trebuie să fii atent.

— Lasă-mă, mamă, trebuie să ascult. Fiul ei se întoarse către Rasputin. Mai spune-mi o poveste, părinte!

Rasputin zâmbi și îi povesti despre caii cocoșați, despre soldatul fără picioare și despre călărețul fără ochi și despre o țarină necredincioasă care fusese preschimbată într-o rață albă. Îi povesti despre florile de câmp de pe întinsele stepe siberiene, unde plantele au suflet și vorbesc unele cu altele, iar animalele au grai și despre cum el însuși, pe vremea când era copil, învățase să înțeleagă șoaptele cailor din grajd.

— Vezi, mamă, caii pot vorbi, ți-am spus eu!

În fața miracolului, lacrimi îi izvorâră din ochi.

— Ai dreptate, ai atâta dreptate, rosti țarina.

— Și o să-mi spui tot ce-ai auzit de la cai, da? întrebă Alexei.

Rasputin zâmbi aprobator.

— Mâine, o să îți povestesc mâine mai multe. Acum trebuie să te odihnești.

Continuă să îl mângâie pe țarevici până când acesta se cufundă din nou în somn.

Rasputin se ridică.

— Micuțul o să trăiască.

— Cum poți fi sigur?

— Cum poți tu să nu fii?

I se citea indignarea în voce, iar ea regretă imediat că se îndoise. De nenumărate ori se gândise că propria lipsă de credință era cauza suferinței lui Alexei. Dumnezeu o punea probabil la încercare prin blestemul hemofiliei, să vadă cât de puternică îi e credința.

Rasputin ocoli patul. Îngenunche în fața scaunului ei și o apucă de mână.

— Mamă, nu trebuie să uiți de Dumnezeul nostru. Nu pune la îndoială puterea Lui.

Numai călugărului îi era permis să i se adreseze atât de familiar. Ea era Matiușka, Mămica, iar soțul ei, Nicolae al II-lea, Batiușka, Tăticul. Așa îi vedea țărănimea – ca părinți severi. Toți din anturajul ei spuneau despre Rasputin că e doar un simplu țăran. Poate că așa și era. Dar numai el îi putea alina lui Alexei suferința. Acest țăran din Siberia, cu barba lui încâlcită, cu trupul lui urât mirositor, cu părul lung și slinos, era trimisul Cerului.

— Dumnezeu refuză să-mi asculte rugile, părinte! M-a părăsit.

Rasputin sări în picioare ca ars.