Un agent CIA in Congo

Capitolul I.

Flăcările sondelor „off shore”1 scânteiau ca niște stele îndepărtate și roșiatice. În largul limbii de pământ botezată „Cote Sauvage”2 ce marchează limita vestică a orașului Pointe-Noire. În ciuda numelui său, această peninsulă de nisip cenușiu nu prezenta nici un relief specific.

Totul părea mohorât, jar noaptea, singura distracție era să urmărești numărul infinit de licurici artificiali ce străpungeau întunericul. Atlanticul, dintre Libreville și Gabon, la nord și enclava Cabinda. Situată la sud, era presărat cu aceste lipitori de oțel care pompau aurul negru douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru.

Issam Hadjez opri mașina la marginea plajei pustii, coborî și, fără să arunce vreo privire acestui peisaj, se întoarse spre vehicul și strigă agasat:

— Eugenie! Vii odată?

Eugenie Kangou se răsuci cu o încetineală voită, desfăcându-și picioarele lungi de culoarea cafelei cu lapte până la nivelul coapselor, acoperite cu o rochie extrem de scurtă, cam de aceeași culoare cu pielea sa și mulată ca o mănușă. Odată ridicată în picioare, cu un gest obișnuit, ea se aplecă înainte trăgând de rochie pentru a o lungi puțin, săltându-și în același timp fundul și întinzând strech-ul peste sânii încântători. Contrar majorității africancelor, Eugenie Kangou avea un piept provocator pe care și-l afișa cu mândrie prin toate barurile din Pointe-Noire. Cu părul ei scurt și creț, tuns franțuzește, semăna puțin cu Grace Jones, ceea ce o făcea cea mai căutată curvă din tot vestul țării.

Trupul cărnos putea fi admirat după-amiaza la marginea piscinei hotelului Zamba, unde rar se întâmpla ca un „expatriat”, un nou-venit în oraș, să nu calce. În picioare orice risc de a lua SIDA pentru un moment plăcut între coapsele ei în formă de fus. Ea făcu câțiva pași stângaci cu escarpenii foarte înalți, bocănind pe trotuarul desfundat. Cum ajunse în dreptul lui Issam Hadjez, libanezul îi mângâie fundul, vârându-i rochia între fese și o împinse cu viclenie spre plaja întinsă, pustie la acea oră târzie.

Ea se eliberă printr-o smucitură și spuse ironic:

— Credeam că mergem la tine…

Issam Hadjez locuia puțin mai departe, într-una din locuințele somptuoase care mărginesc „Cote Sauvage”, în fața plajei.

— Încetează cu prostiile! replică el fără a se înfuria. Vino!

Eugenie fixa linia albă a valurilor Atlanticului de dincolo de nisip, ce se spărgeau într-un vuiet surd și spuse mormăind:

— Nu îmi place nisipul că după aia îmi intră peste tot…

Issam Hadjez simți că-i sare țandăra. O dusese să cineze la „La Pizzeria”, restaurantul elegant din Pointe-Noire, rezervat practic „expatriaților”, unde numai chelnerii erau negri. În plus, el se pregătea să-i dea cu generozitate zece mii de franci pentru viitoarea ei prestație; deci nu era de refuzat.

Libanezul era prea bine văzut în Pointe-Noire ca să meargă într-un hotel cu Eugenie; și apoi poftele lui erau modeste. Era genul care putea fi satisfăcut în câteva minute. Gustase deja din nurii lui Eugenie și o făcea cu regularitate.

Pe deasupra, nu voia să se întoarcă acasă prea târziu ca să nu își neliniștească soția. Îi strânse furios brațul negresei.

— Ce zici, o facem pe capotă?

— Nu! Și nici pe plajă nu vreau să merg. Vino pe dig, spuse Eugenie. Ceea ce numea ea dig era, de fapt, o construcție lungă, metalică ce începea puțin mai departe de sosea, trecând peste plajă și înaintând cu mai multe sute de metri în mijlocul Atlanticului, terminată cu un grup de materiale. De fapt, era o jetelă pentru încărcarea fosfatului, dezafectata de la inundarea minei, un colț liniștit pentru îndrăgostiți.

Fără să aștepte răspunsul clientului său, Eugenie Kangou se îndreptă spre dig, legănându-și leneș fundul obraznic sub nasul libanezului, fiind sigură că el o va urma ca o pilitură de fier e atrasă de magnet.

Cele două lanțuri groase de aur ce împodobeau pieptul lui Issam Hadjez zăngăniră încetișor atunci când o apucă din nou pe negresă și îi puse o mână posesivă pe fese, salivând dinainte. O sută de metri mai departe, o luară pe una din scările ruginite ce permitea accesul la dig. Zece metri mai sus, vântul de mare făcea atmosfera mai răcoroasă. Eugenie pocni cu tocurile pe plăcile de metal, îndepărtându-se spre capătul unde se-nălțau macaralele nemișcate care abia se vedeau în penumbră. În afară de pocniturile tocurilor lui Eugenie, spargerea valurilor de stâlpii ruginiți era singurul zgomot din împrejurimi.

— Hei! Doar nu o să mergem până la capăt!

Issam Hadjez gâfâia urmând pașii întinși ai lui Eugenie Kangou. Mai mic decât ea și bine îmbrăcat, își reducea de obicei eforturile fizice la strictul necesar. O prinse din nou pe negresă și o înghesui în balustrada, metalică, strecurând rapid o mână pofticioasă sub rochie; cu cealaltă, îi ciupea, prin îmbrăcăminte, sfârcurile sânilor, ajungând cu vârful capului pleșuv până la bărbia lui Eugenie. Foarte repede, începu să sufle ca un taur în călduri. Sub rochia de strech, Eugenie Kangou nu purta decât un slip cu șnur minuscul ce îi dezvelea în întregime fundul țeapăn cu o arcuitură obraznică.

Issam Hadjez vârî ambele mâini sub rochie și începu să-i frământe sânii ca niște globuri, gâfâind de excitație. Eugenie nu se sinchisea și, cu brațele pe lângă corp, privea nedeslușit flăcările ce ardeau la orizont. Brusc; Hadjez, o dezlipi de balustradă, o răsuci și se întoarse el cu spatele spre plajă.

— E rândul tău! spuse el cu repeziciune.

În relația cu el, ea cunoștea lecția foarte bine: cu o mișcare rapidă îi trase fermoarul, pantalonilor și sexul deja sculat țâșni afară. Așezată pe vine și-l vârî în gură. Lui Issam Hadjez îi scăpă un oftat plin de plăcere. Eugenie Kangou nu îi lua banii degeaba… Bine proptit de balustradă, libanezul privea capul cu părul scurt și creț ce urca și cobora de-a lungul pântecelui său, părându-i-se că sexul îi este închis într-o teacă delicioasă și fierbinte. Animată de o limbă abilă și neobosită! Asta da viață! El își lipi palmele de pieptul negresei, apoi îi apucă sfârcurile întărite și groase ca niște creioane și le răsuci între degete.