Viza pentru Cuba

Capitolul I.

Luis Miguel Bayamo își gară BMW-ul vechi, de culoare cenușie pe Calle L, în fața hotelului Habana Libre, pe locul rezervat pentru turistaxis și trânti portiera fără măcar s-o încuie cu cheia. Deși purta plăcuța „particular” a simplilor cetățeni, toată lumea știa că cele două antene de pe acoperiș indicau un membru al „G 2”, Serviciul Securității Statului, o ramură internă a DGI1.

Șoferii de taxi urmăreau din ochi silueta atletică a cubanezului. El nu era nevoit să se îndoape cu frijoles, fasolea cea de toate zilele a cubanezului din clasa de mijloc, pentru a se îngrașă. Guayabera2 lui lăsă să se ghicească o musculatură puternică și niște umeri de docher. Cu mustața lui neagră pe oală, înconjurând o gură cu buze groase și cu chica neagră și stufoasă, era prototipul însuși al unui macho latino. Femeia polițist din Policia Revolucionaria nacional, care păzea intrarea în Habana Libre, îi tăie drumul.

— Companero? A donde vas? 3

Accesul în hotelurile pentru străini era interzis cubanezilor. Luis Miguel Bayamo își scoase legitimația, care-i acorda o serie de priorități și i-o băgă sub nas.

— Soy trabajando, companera4.

Privirea lui coborî pe pieptul greu, mulat într-o uniformă gri. O față frumoasă, cu chipul prelung și fin, care se înroși.

— Oh! Disculpame, companero! 5

— Esta bien, esta bien, i se adresă Luis Miguel, mărinimos.

Ca pentru a o da la o parte, își lăsă mâna pe șoldul fetei, apăsând ușor carnea elastică. Privirile lor se întâlniră, iar el citi o admirație deosebită în ochii întunecați ai cubanezei.

— Îți faci bine treaba, îi spuse el. Spune-mi cum te cheamă, am de gând să-ți fac un raport bun.

Mâna lui apăsă ceva mai mult șoldul. Ar fi răsturnat-o pe un colț de birou. În uniformă, ar fi fost mai excitant.

— Doris Velez, companero.

— Hasta luego, Doris! Făcu Bayamo.

Pătrunse în holul mare mereu forfotind de activitate. Majoritatea turiștilor și a delegaților țineau să tragă la Habana Libre. Fostul Hilton se ruina pe încetul de treizeci de ani încoace, dar încă arăta bine. Tiendas libres pentru turiști, cabaretele lui și barurile îi asigurau o animație permanentă. Luis Miguel Bayamo se apropie de recepție. Un grup de turiști italieni ascultau cu religiozitate discursul pompos al ghidului lor, în vreme ce niște irakieni o înconjurau pe o angajată a Cubatur, pipăind-o ca pe un fruct copt. În Cuba, acest gen de manifestări făcea parte din moravurile, mai mult decât libere.

Nici măcar socialismul științific nu o scosese la capăt cu instinctele sexuale ale cubanezilor, sporite de rom și de soare.

Luis Miguel Bayamo, reuși să atragă atenția amploiatei de la recepție.

— 2210, por favor.

Tânăra luă cheia cerută și i-o întinse fără nici un fel de îndoieli. Hotelul găzduia delegații din Salvador, Nicaragua, Chili și nici un cubanez de rând n-ar fi îndrăznit să ceară o cheie. Luis Miguel Bayamo se îndreptă spre ascensor fluierând, într-o dispoziție de zile mari. După ce-i indică etajul liftierei care conducea cabina, își consultă ceasul: 4. Avea înaintea lui două ore bune.

Liftiera grasă îi adresă un zâmbet grațios: ea reperase sub guayabera umflătura pistolului, înfipt după curea.

— Veintidos, companero, anunță ea.

Luis Miguel se îndepărtă pe coridorul pustiu. Bătu la 2210. Aproape imediat ușa se deschise și el se strecură în interior.

— Que bola, Guapita? 6

Mâinile enorme ale lui Luis Miguel se împreunară ca niște gheare în jurul mijlocului fin al tinerei blonde, care-i deschisese. I se umeziseră palmele și inima începu să-i bată mai puternic. Părul de un blond autentic era strâns într-o coadă de cal, făcând-o să pară sub șaisprezece ani, dar gura mare, ochii migdalați care respirau viciu și sânii ascuțiți îi trădau senzualitatea. O Lolită tropicală care-i înnebunea pe bărbați. Cubanezul își coborî mâinile, pipăind crupa nervoasă și cambrată, apoi pulpele până la marginea rochiei mini.

— Que buena! Murmură el. Vamos a templar! 7

O și împinse spre pat. Prima dată când o văzuse, cu o lună mai înainte, într-un cabaret din Capri, se dezlănțuise într-un număr afro-cubanez, mimând amorul, în fața unor turiști canadieni năuciți, cu privirea ei ciudată de adult pervers și pântecul care se mișca într-o sarabandă îndrăcită la câțiva metri de el. Își jurase s-o aibă. Cel care-l însoțea, unul dintre omologii lui cehi, îl întrebase:

— Cine-i tipa? O cunoști?

— Nu, dar am să-mi repar greșeala. N-am văzut în viața mea o titi8 așa de excitantă.

Nu-i fusese greu s-o seducă pe Herminia Tamargo. Când o convocase la Direccion de la Seguridad, aflată pe colț între calle San Miguel și calle Anita, în cartierul Verdero, ea înțelesese foarte repede care era scopul conversației. Salariată la stat, ca toți cubanezii, câștiga o sută cincizeci de pesos pe lună, pe care nu izbutea să-i cheltuiască, magazinele din Havana fiind goale. Luis Miguel, în calitatea lui de membru al serviciilor secrete, avea acces la tiendas libres, unde se plătea în dolari și unde găseai tot ce-ți poftea inima. Parfumuri franțuzești, Cointreau, până la Johnny Walker, magnetoscoape Samsung sau sticle pântecoase de Moet. Comori interzise restului cubanezilor.

Herminia nu considerase indicat să reziste, atunci când Luis Miguel începuse să-i malaxeze sânii.

Gâfâind ca o focă, cubanezul o răsturnase pe birou, iar Herminia îl ajutase discret să-i desfacă pantalonul. Se prăvălise asupra ei ca un bolnav, satisfăcându-se cât ai clipi. Apoi, sătul și mărinimos, Luis Miguel o întrebase:

— Ce ți-ar mai place să faci în afară de jinetera9?

— Dansatoare la Tropicana.