Zdreanta

L-ați vazut cumva pe Zdreanța,
Cel cu ochii de faianța?
E un caine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parca-i strans din petice,
Ca sa-l tot împiedice,
Ferfenițele-i atarna
Și pe ochi, pe nara carna,
Și se-ncurcași descurca,
Parca-i scos din calți pe furca.
Are însa o ureche
De pungaș fara pareche.
Da tarcoale la coteț,
Ciufulit și-așa laieț,
Așteptand un ceas și doua
O gaina sa se oua,
Care canta cotcodace,
Proaspat oul cand și-l face.
De cand e-n gospodarie
Multe a-nvațat și știe,
Și, pe branci, taraș, grapiș,
Se strecoara pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.

— „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. — „L-a mancat!”
„Stai nițel, ca te dezvaț
Fara maturași baț.
Te învața mama minte.”
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar de cum l-a îmbucat,
Zdreanța l-a și lepadat
Și-a-njurat cu un latrat.

Cand se uita la gaina,
Cu culcușul lui, vecina,
Zice Zdreanța-n gandul lui
„S-a facut a dracului!”