Legendele Olimpului volumul II
Aa
ALEXANDRU MITRU - LEGENDELE OLIMPULUI
Volumul 2
EROII
PERSEU
IN CINTECELE VECHI se povestește că ar fi viețuit odinioară, în preavestitul oraș Argos, un rege care se numea Acrisiu. Și regele avea o fiică de-o frumusețe uimitoare. Copila se chema Da-nae. Poeții o slăveau în versuri și regii îi trimiteau daruri. Numărul pețitorilor era atît de mare, încît palatul lui Acrisiu nu dovedea să-i mai cuprindă. Și regii, care mai de care erau mai falnici, mai puternici. De ar fi fost unul ales, se supărau, desigur, ceilalți. S-ar fi iscat poate războaie. De-aceea regele Acrisiu stătea mereu în cumpănă și-i amîna pe fiecare cu vorbele-i meșteșugite, să treacă timpul, să se mai gîndească.
Mai avea regele și-o supărare. Se făceau grîne prea puține, deși pămîntul era bun. Ploua prea rar, și rîul ce străbătea întreg ținutul seca mereu în timpul verii. Poporul nu avea bucate.
Era nevoie de-un flăcău să țină frînele puternic. Supușii deseori cîrteau, pentru că-n casa lui Acrisiu erau bucate din belșug, iar pruncii lor piereau de foame. Și regele era bătrîn. N-avea pe nimeni ajutor. Copila lui era prea slabă, și-apoi urma să se mărite, să plece din ținutul Argos. Ii trebuia deci regelui braț de bărbat pe lîngă casă. Vroia să aibă un fecior.
S-a dus atunci regele-Acrisiu la un oracol . A dăruit acolo aur, a făcut jertfe și libații, și a cerut zeilor sfat :
— Cum aș putea, preamăriți zei, să dobîndesc încă un prunc, dar nu o fată — fată am ! — ci un băiat, un fecior vrednic, care să-mi fie de-ajutor și la greutăți și la necaz ?
Oracolul i-a dat răspunsul :
— Tu nu vei căpăta, Acrisiu, nici un flăcău ; ești prea bătrîn ; dar fiica ta, mîndra Danae, va fi-n puțină vreme mamă… Odrasla ei va fi băiat.
O ! Cum s-a bucurat Acrisiu. A socotit că fiica sa va face nuntă în curînd, își va găsi un mire bun și o să aibă un copil.
— Va fi băiat ? îmi pare bine… Atunci… atunci, nu mai am grijă. Nepotul meu o să m-ajute și îmi va ține loc de fiu…
însă oracolul acela a mai grăit :
— Va fi ce ți-ai dorit : fecior. Atîta că acest urmaș te va răpune într-o zi… Tu vei pieri de mîna lui… Deci, nu te bucura zadarnic.
— Mă va ucide el pe mine, bunicul lui ? a strigat regele Acrisiu. Și cum ?… Și cînd ?… Grăiți, voi, zei nepieritori, cum să împiedic crima asta ?…
— Nu poți s-o-mpiedici, au spus zeii. Tu vei muri, într-un amurg, de mîna fiului Danaei !…
Zeus se-ndrăgostește de Danae
S-a-nspăimîntat regele-Acrisiu și s-a întors în țara sa, cu ciudă-n suflet pe copila ce îi era-nainte. dragă. Și ca să-mpiedice ursita, a dat poruncă să se facă o închisoare sub pămînt. Aici a dus-o pe Danae. A-nchis-o bine sub zăvoare și-a-ncredințat-o unei sclave. (O sclavă ce-i fusese doică.)
— Aici va sta ascunsă fata, pînă la moartea mea tîrzie, a rostit regele Acrisiu. Să nu o poată vedea nimeni, cît voi trăi. Că-i prea frumoasă și prea blîndă, și s-ar putea s-o îndrăgească vreun prinț, sau poate chiar vreun zeu… și să mi-o ceară de soție. Sau, mai rău, să-mi răpească fata, fără măcar să-i ceară voie. Fără de soț, ea n-o să poată să aibă nici copii. Și, neavînd fecior Danae, nu sînt primejdii pentru mine…
Atît că-nspăimîntatul rege uitase că-n Olimp sta Zeus cel cu puteri nemărginite. Zeus putea să vadă fata și-n închisorile de piatră.
Și aducîndu-i Hermes vestea să fata regelui din Argos a fost închisă sub zăvoare, Zeus a și cătat spre ea. I-a cercetat înfățișarea. Iară Danae era albă, cu pielea caldă, de mătase, cu ochii verzi ca valul mării și părul roșu ca văpaia. într-un cuvînt era frumoasă… Și Zeus s-a aprins pe dată.
— Danae, fata lui Acrisiu, va fi soția mea chiar astăzi !… a grăit Zeus către Hermes.
— Dar cum vei izbuti, o, Zeus ? a-ntrebat Hermes cu mirare. Danae este zăvorită în temnița de sub pămînt, bătută-n plăci grele, de bronz, și, nu știu, zău, cum vei pătrunde…
— N-ai teamă, fiule !… a zîmbit Zeus. Nunta ce vreau s-o să-vîrșese va fi altfel decît socoti. Tu du-te-acum… întoarce-ți fața și cată de păstrează taina !
Și Zeus s-a schimbat, vicleanul, nu-n taur, flacără sau cuc , ci într-o ploaie aurie, care-a căzut peste orașul lui Acrisiu. Iar ploaia asta aurie a străbătut, după voința marelui Zeus, printre pietre și printre plăcile de bronz ; și a ajuns în încăperea unde sta sub zăvor Danae. A-nvăluit-o pe copilă ca-ntr-o fierbinte-mbrățișare.