Legendele Olimpului. Zeus, Poseidon și Hades își împart între ei lumea.

Zeus, Poseidon și Hades își împart între ei lumea. 

Să vie frații mei cei mari! a sunat prima lui poruncă. Să vie Hades și Poseidon.Și frații s-au înfățișat, cu mare grabă; iar Zeus a urmat așa: Voi, amîndoi născuți din Reea și zeul Cronos, ca și mine, m-ați ajutat în lupta împotriva titanilor năprasnici. Deci, împreună am învins și împreună vom domni. Suntem stăpîni. Ne bucurăm de tot ce-n lume e mai bun. Dacă supuși nemulțumiți vor încerca poate, cîndva, să se răscoale în vreun chip, să-i pedepsim ne-ndurători.

-Eu voi domni. însă am să vă dau și vouă cîte-un ținut, să-l cîrmuiți, să mi-l vegheați.

-Mie ce-mi dai? a grăit Hades. Eu sunt mai mare, primul fecior născut de Reea… -Dar mie? a-ntrebat Poseidon. Deși sunt mijlociu, știi bine că m-am luptat mult mai vîrtos…

Iar Zeus le-a răspuns: – Lumea o împărțim în trei. Deoparte-i cerul luminos, de unde poți cuprinde tot, de alta fluvii, mări întinse, pline de pești săgetători, și de-alta tot ce-i sub pămînt, cu Tartarul întunecos, temnița unde vom păstra pe toți cîți ne vor dușmăni și nu vor asculta deplin poruncile Olimpului. Iată, eu îmi voi păstra cerul. Voi trageți ce v-a mai rămas…

Zeii cei doi s-au repezit numaidecît. Lui Hades i-au căzut la sorți ținuturile subterane, iar lui Poseidon apele din mări, din fluvii și izvoare.

Amîndoi zeii au trebuit să se arate mulțumiți. Hades a și pornit pe loc către ținutul mohorît, care-i fusese hărăzit, și, după cît se povestește, nicicînd nu a mai revenit acolo-n muntele Olimp. Celălalt frate mijlociu a devenit zeu peste ape, din răsărit în miazăzi, din miazănoapte pana-n asfințit.

Cei trei și-au împărțit puterea, dar Zeus a rămas stăpîn…

Fiicele lui Cronos capătă demnități în Olimp. 

După această faptă, Zeus a dat poruncă să s-arate în fața sa copilele zeului Cronos șiale Reei – una mai mîndră decît alta. Ele-au venit smerite toate și s-au plecat în fața lui, întrebînd ce porunci le dă.

Zeus i-a încredințat Hestiei, sora lui cea mai mare, focul. Focul, care înseamnă viața în oricare cămin, și din această pricină nu are voie să se stingă. Apoi s-a îndreptat cu fală către Demetra, mijlocia, și i-a dat harul de a fi zeița holdelor bogate și a livezilor cu rod.

Mai rămăsese numai Hera, ce sta sfioasă-n fața lui, împurpurată la obraz și căta cu privirea-n jos.Zeus s-a aplecat spre ea și, mîngîind-o blînd pe păr, și-a hotărît-o de soție. în grija ei a-ncredințat căsătoria și familia și copilașii nou-născuți.

Hera s-a învoit și Zeus a dat porunci să se gătească întreg Olimpul pentru nuntă.Și cînd s-a isprăvit și nunta – o nuntă făr-asemănare – Zeus s-a așezat pe tron, mai mulțumit ca înainte. Totul era orînduit, precum fusese voia lui. Privea din nou spre depărtări și-și cîntărea toată puterea și bogăția ce le-avea.Totuși, un gînd i se vîrîse în minte-adînc și nu-l lăsa:

„Pentru o lume-atît de mare, suntem puțini numai noi șase, cugeta Zeus, numărîndu-și toți frații și surorile. Titanii au fost doisprezece, socotindu-l cu ei pe Cronos. Cu-atît mai mult mi se cuvine și mie tot atîția zei, zei din cei mari, zei olimpieni. Pe lîngă ei voi hotărî și zei mai mici, de-a doua mînă, ba și o serie de cortegii, să ne-nsoțească pe noi toți. In acest fel Olimpul meu va fi mult mai impunător. Dușmanii olimpienilor vor fi curînd dezvăluiți și nimiciți fără cruțare. Și- acum pe cine voi chema?… A!… pe Atena, «ochi de-azur», copila mea cea mai iubită, a tresărit deodată Zeus, pe ea o voi numi întâi!…” Și a chemat-o pe Atena, să i se-nfățișeze lui.

Zeița cu ochii de azur Atena, fiica lui cea dragă, nu se născuse ca oricare, ci-n niște-mprejurări ciudate.

Zeus îi promisese copilei lui Ocean, lui Metis – ce-ntruchipa înțelepciunea – că-n schimbul sprijinului dat o s-o ia în căsătorie. Și se ținuse de cuvînt. Trecuse vremea cuvenită, și Metis trebuia să nască. Copilul era chiar Atena. Numai că Zeus se dusese și-l întrebase pe Uranus ce-o să se-ntîmple în viitor.

Zeul Uranus, înstelatul, i-a răspuns că soția lui, zeița Metis, va naște-n primul rînd o fată, apoi va naște un băiat. Acest băiat o să-l răstoarne pe Zeus de pe tronul său și-o să se înscăuneze-n loc.

Tot ce spunea zeul Uranus se împlinea fără zăbavă. Zeus a tremurat de spaimă, auzind ce-i urzise Moira, destinul neînduplecat.

Și, reîntors acasă, Zeus a poftit-o la el pe Metis. Pînă să înțeleagă, biata, ce are soțul său de gînd, acesta a și înghițit-o.

– Numai așa puteam să fac, a rostit el spre ceilalți zei, ca să înlătur nenorocul ce ne pîndea, astfel, pe toți…

A înghițit-o, deci, pe Metis, cu pruncușorul ei cu tot, urmînd și el pilda lui Cronos, care-și mînca odraslele.

A trecut timpul, pînă-n ziua cînd Metis, dac-ar fi trăit, urma să nască pe Atena. Zeus simțea că-l doare capul tot mai puternic. Neștiind cum să-și potolească această mare suferință, a poruncit să vină zeul ce se numea Hefaistos și era fiul său și-al Herei .

El era meșter priceput, avea o fierărie-n Lemnos. Zeus i-a poruncit s-aducă și o secure de aramă, cu tăiș bine ascuțit.

Hefaistos s-a înfățișat și a grăit tatălui său: – Am sosit, iată, la porunca-ți, cu o secure ascuțită…

-Bine, Hefaistos, a spus zeul stăpîn, despică-mi capul și vezi de ce mă doare-atît?

Hefaistos a rămas mut, și de uimire, și de teamă pe tatăl meu, pe tine, Zeus, nu glumești? a cutezat să mai întrebe.

-Ți-am spus odată! a strigat puternic Zeus spre fierar. Despică-mi fruntea mai curînd.

Nu pot să rabd durerile…

Cu Zeus nu era de glumă, mai ales cînd se supăra.

Inăbușindu-și în el frica, Hefaistos a ridicat securea și-a lovit în țeasta tatălui său, cît a putut.

Cînd a izbit securea țeasta, s-a auzit un strigăt tare de bucurie și izbîndă. Din creștetul nemuritor, cum spun legendele eline, s-a ivit o zeiță mîndră, purtînd o platoșă de aur, pe frunte coif, în mîna dreaptă o lance strașnic ascuțită și-n stînga scut apărător.

Olimpul, cît era de mare, s-a-nfiorat de măreția zeiței care se năștea. Pămîntul s-a cutremurat. Marea, de-asemeni, a vuit, și valurile sale verzi s-au răscolit pînă-n adînc. Ba chiar și Helios din cer, soarele cel strălucitor, fiul titanului Hiperion, și-a oprit carul său de foc și a privit, neliniștit, către Olimpul unde Zeus năștea pe fiica lui, Atena.

Iară Atena, nou-născută, era atît de frumoasă, încît zeul Hefaistos a și cerut-o de nevastă. Ochii zeiței, mai ales, erau albaștri-verzi, făuriți parcă din azur. Hefaistos a stăruit să-l ia de soț, însă zeița n-a primit și a făcut un jurămînt, să stea pe veci nemăritată.

Zeus i-a ascultat dorința să n-aibă soț, și a rostit:

– Te vei numi Palas-Atena! Vei sta alăturea de mine și-adesea mă vei sfătui…

De-aceea Zeus s-a gîndit și-a hotărît ca ea să fie zeiță a înțelepciunii, a cugetărilor adînci și a priceperii depline, în muncă sau in bătălii.