Mândrie și prejudecată

JANE AUSTEN

MÎNDRIE ȘI PREJUDECATĂ

Capitolul l

Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.
Oricît de puțin cunoscute ar fi simțămintele sau vederile unui asemenea bărbat atunci cînd apare pentru prima oară într-un loc, acest adevăr este atît de înrădăcinat în mințile celor din jur, încît burlacul este socotit ca proprietate de drept a uneia sau alteia dintre fiicele familiilor din vecinătate.
― Dragă domnule Bennet, îi spuse doamna sa într-o zi, ai aflat că Netherfield Park a fost în sfîrșit închiriat?
Domnul Bennet răspunse că nu a aflat.
― Dar a fost, îi replică ea; căci doamna Long a trecut tocmai pe aci și mi-a povestit totul de-a-fir-a-păr.
Domnul Bennet nu dădu nici un răspuns.
― Nu vrei să știi cine l-a închiriat? strigă nerăbdătoare soția sa.
― Dumneata vrei neaparat să mi-o spui și eu n-am nimic împotrivă s-o aud.
Această invitație a fost de ajuns.
― Ei bine, dragul meu, trebuie să știi că doamna Long zice că Netherfield a fost luat de un tînăr putred de bogat, din nordul Angliei; că a sosit luni într-un cupeu cu patru cai ca să vadă locul și a fost atît de încîntat, încît a și căzut la învoială cu domnul Morris; că trebuie să se instaleze înainte de sfîntul Mihail și că vreo cîțiva dintre servitorii săi vor veni acolo, pînă la sfîrșitul săptămînii viitoare.
― Cum se numește?
― Bingley.
― E însurat sau burlac?
― Oh! burlac, dragul meu, sigur! Burlac și putred de bogat; patru sau cinci mii pe an. Ce lucru minunat pentru fetele noastre!
― Cum așa? Ce legătură are asta cu ele?
― Dragul meu Bennet, îi răspunse soția, cum poți fi atît de sîcîitor? Știi, desigur, că mă gîndesc c-o să se însoare cu una dintre ele.
― Cu scopul ăsta se stabilește oare aici?
― Scopul? Ce absurditate! Cum poți vorbi astfel? Dar este foarte posibil să se îndrăgostească de una dintre ele și de aceea trebuie să-i faci o vizită, îndată ce va sosi.

― Nu cred că e cazul. Dumneata și fetele puteți merge, sau le poți trimite singure, ceea ce ar fi încă și mai bine, deoarece, dat fiind că ești tot atît de frumoasă ca oricare dintre ele, s-ar putea ca domnul Bingley să te placă cel mai mult.
― Dragul meu, mă măgulești. Desigur am avut și eu epoca mea de frumusețe, dar nu pretind că aș mai fi cine știe ce acum. Cînd o femeie are cinci fete mari, trebuie să renunțe să se mai gîndească la propria-i frumusețe.
― Adeseori, în asemenea cazuri, o femeie nu prea mai are cine știe ce frumusețe la care să se gîndească.
― Dar, dragul meu, trebuie să-i faci neapărat o vizită domnului Bingley cînd va deveni vecinul nostru.
― Este mai mult decît îți pot promite, crede-mă.
― Dar gîndește-te la fiicele dumitale. Gîndește-te numai ce situație ar fi pentru una dintre ele. Sir William și Lady Lucas sînt hotărîți să se ducă numai cu scopul acesta, căci în general, știi bine, nu fac vizite noilor veniți. Trebuie, trebuie să te duci pentru că, dacă dumneata nu te vei duce, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.
― Ești exagerat de scrupuloasă, crede-mă. Domnul Bingley va fi, desigur, foarte fericit să vă cunoască; îi voi trimite prin dumneata cîteva rînduri și-l voi asigura de consimțămîntul meu total la căsătoria lui cu una dintre fetele mele care îi va plăcea; totuși, trebuie să pun o vorbă bună pentru mica mea Lizzy.
― Nu vreau să faci una ca asta. Lizzy nu e cu nimic mai bună decît celelalte și sînt convinsă că nu-i nici pe jumătate frumoasă ca Jane, nici pe jumătate veselă ca Lydia.
Dumneata însă o preferi totdeauna pe ea.

― Nici una dintre ele nu prea are cu ce să se laude, răspunse domnul Bennet. Sînt toate prostuțe și ignorante ca și alte fete! Lizzy e însă mai isteață decît surorile ei.
― Domnule Bennet, cum poți vorbi așa de urît de copiii dumitale? Îți face plăcere să mă jignești. N-ai nici un pic de milă de bieții mei nervi.
― Te înșeli, scumpa mea. Am un mare respect pentru nervii dumitale. Sînt vechile mele cunoștințe. Te aud pomenindu-i, cu mare considerație, de cel puțin douăzeci de ani.
― Ah, nu știi cît sufăr!
― Sper însă că-ți va trece și că vei trăi să vezi mulți tineri domni cu un venit de patru mii pe an instalîndu-se prin vecinătate.
― Nu ne va fi de nici un folos, de-ar veni și douăzeci din ăștia, dacă nu vrei să le faci o vizită.
― Contează pe mine, scumpa mea, atunci cînd vor fi douăzeci, îi voi vizita pe toți, deodată.
Domnul Bennet era un amestec atît de ciudat de agerime, sarcasm, rezervă și capriciu, încît douăzeci și trei de ani de viață conjugală au fost prea puțini pentru soția sa ca să-i înțeleagă firea. Firea ei nu era atît de greu de descifrat. Era o femeie cu o inteligență redusă, prea puține cunoștințe și o dispoziție instabilă. Cînd era nemulțumită, își închipuia că este nervoasă. Scopul vieții sale era să-și mărite fetele; plăcerea vieții sale ― vizitele și noutățile.

descărcați cartea direct de aici:...