Vizualizarea și fenomenele paranormale

Vizualizarea și fenomenele paranormale

Inevitabil, vizualizarea ne arată și cealaltă fațetă a sa, mai misterioasă și insondabilă. Dacă, ceea ce am descris anterior reprezintă metode conștiente de control asupra imageriei mentale, ceea ce vom prezenta în continuare ține de o scrutare cu totul inedită a inconștientului, acest rezervor imens de cunoaștere… încă necunoscută.

Cele mai multe dintre fenomenele paranormale (telepatie, percepție extrasenzorială, psihokinezie) se exprimă prin mijlocirea imaginilor. Starea de vizualizare receptivă e o stare în care persoana poate primi informații pe o cale extrasenzorială despre starea mentală a altor persoane (în telepatie, de exemplu), obiecte sau evenimente (în clarviziune), asupra evenimentelor viitoare (în precogniție) sau trecute (în retrocogniție).

Despre telepatie, Wolf Messing – fizician rus – spunea: “gândirea oamenilor ajunge la mine ca imagine. De obicei văd imagini ale acțiunilor sau locuri specifice. Mai întâi mă relaxez, apoi, printr-un efort de voință văd deodată rezultatul final al evenimentului strălucind în fața mea”.

Bob Hoffman și Ernst Pecci (unul fizician, celălalt psihiatru) au dezvoltat un sistem de terapie fizică numit tehnica Fischer-Hoffman. Acesta implică imaginarea sanctuarului interior și a unui spirit care ajută vizualizarea receptivă.

Fenomenele paranormale, cum ar fi telepatia, clarviziunea, fenomenele ESP, presupun vizualizarea receptivă, în timp ce psihokinezia, de exemplu, implică o vizualizare emisivă, supusă controlului conștient și efortului de concentrare și exteriorizare.

Clarviziunea implică, aparent, vizualizarea receptivă în maniera asemănătoare cu recepția în telepatie. Vizualizarea intervine și atunci când se realizează acea “lectură psihică” prin care se pot descrie evenimentele din trecutul persoanei, situațiile prezente ce implică persoane, evenimente despre viitorul persoanei. Vizualizarea sau “citirea” pot fi utilizate pentru a determina informațiile despre starea de sănătate a subiectului.

Aceste informații pot fi generale, fie implică informații specifice, cu diagnostic medical. Între tehnicile utilizate în clarviziune se află și vizualizarea clară a corpului pacientului. Unii văd zonele sănătoase ca lumină și diferitele boli ca întuneric; alții văd bacterii, aure, blocuri de energie.

O altă formă de clarviziune implică transformarea imaginii dintr-o acțiune ideomotorie în radiestezie (de exemplu, amplasarea apei și a mineralelor subterane). Clarviziunea include abilitatea de a vedea scene și locuri la distanță. Una dintre tehnicile folosite pentru a însoți clarviziunea, presupune călătoria mentală a persoanei, în locul pe care dorește să-l vadă și apoi să-l privească ca și cum ar fi acolo. Uneori, cei ce au aceste capacități utilizează un glob de cristal sau un inel cu diamant pentru vizualizarea semnelor.

Psihologul american McKellor consideră că vizualizarea facilitată prin globul de cristal este un fel de imagine eidetică tridimensională și tinde să apară color.

Un alt tip de călătorie mentală îl constituie experiența în afara corpului (OBE) sau călătoria astrală, căreia de altfel, i-am dedicat un întreg capitol. Persoana se simte ca și cum ar avea alt corp. În timpul călătoriei astrale devine total inconștientă de senzațiile din corpul fizic.

Psihokinezia (PK) ca fenomen de influențare directă a obiectelor prin intermediul minții, folosește de asemenea, vizualizarea. Între tehnicile de experimentare a PK amintim: vizualizarea unui obiect cu “ochiul minții și imaginea lui mișcându-se (deci ca proces) sau perceperea lui vizuală la sfârșitul procesului (în stadiul final), după ce s-a mișcat. Aceasta este vizualizarea programată, utilizată cu precădere în procesul creativ. Vindecarea fizică poate fi gândită ca o formă specială de PK în care mintea influențează direct țesuturile organismului.

Sugestiile pentru folosirea unui exercițiu programat în vindecarea fizică sunt: vizualizarea persoanei ce va fi ajutată ca fiind înconjurată de lumina albă; singuri putem vizualiza persoana bolnavă, înconjurată de o atmosferă de dragoste; putem imagina energia curgând din corpul nostru în corpul persoanei bolnave; ne putem vizualiza pe noi mergând în corpul persoanei bolnave și schimbând zona afectată cu una sănătoasă.

Iată, câteva dintre metodele ce țin de natura vindecării sunt și ele de natură vizuală: o persoană poate vindeca direct cu energia din interiorul corpului; multe vizualizări utilizează energia din afara persoanei – Dumnezeu, univers, altă persoană. Emoțiile pozitive, sentimentul iubirii, influențează abilitatea persoanei de a vizualiza și comuta energia vindecătoare.

Așadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde implicații în viața noastră cotidiană, în starea noastră de sănătate și chiar în obținerea unor performanțe mai mult sau mai puțin, de natură paranormală. Deși acest termen impropriu “paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o transcendere a normalității ci, pur și simplu o reconsiderare a sa, în cazul în care fiecare dintre noi ar înțelege și ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind – să recunoaștem – atât de accesibile…

Prin dedublare controlată, înțelegem separarea deplin conștientă a corpului de structurile subtile, în așa manieră încât ființa devine conștientă de unul sau mai multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se deplaseze în spațiu, liber, independent de structura sa grosieră (corpul fizic).

Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin conștient – în decursul unei experiențe de dedublare:

1. A) La întoarcere, subiectul păstrează din experiența lui și din tot ce a putut percepe și îndeplini în această stare de dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară decât amintirile din viața sa curentă.

1. B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la dispoziția sa toate amintirile stării de veghe; în consecință el posedă cunoașterea imediată a caracterului excepțional al acestei experiențe, grație unui ”sui generis” sentiment inefabil, care scapă descrierii.

1. C) În afara cazurilor excepționale și incomplete, dedublarea este voluntară, deci succede practicii exercițiilor al căror țel este de a induce această stare. Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult timp înainte de a se produce prima dedublare. Perseverând, în această metodă, după prima dedublare realizată, toate celelalte se succed mult mai ușor.