Dan Ioan – ‘Procesul’ Maresalului Ion Antonescu carte de citit online download gratis și date biografice ion Antonescu

de AnnaE 567 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

DATE BIOGRAFICE

Mareșalul Ion Antonescu s-a născut la data de 2 iunie 1882, la Pitești, dintr-o familie de militari și agricultori, în care s-a cultivat, din generație în generație, patriotismul și cele mai desăvârșite virtuți.

- înclinat spre armată, intră, în anul 1898, la Școala de fii de mili­tari din Craiova, de unde trece apoi, în 1902, la Școala pregătitoare de ofițeri de infanterie și cavalerie.

- în 1904 este înaintat în gradul de sublocotenent, începându-și activitatea de ofițer la Regimentul l-Roșiori.

- în 1911, având gradul de locotenent, este admis primul în Școala superioară de război, unde se remarcă prin fermitatea caracterului său și mai ales prin claritatea și judecata hotărârilor sale.

- în 1913, cu gradul de căpitan, îl găsim ca șef al biroului operații, în statul major al Diviziei I de cavalerie, calitate în care se distinge în operațiunile din Bulgaria, ceea ce îi aduce cea mai înaltă distincție de atunci, „Virtutea Militară" de aur, acordată numai la doi ofițeri, pe întreaga armată.

- în anii 1914 și 1915, în funcția de comandant al escadronului de elevi de la Școala Militară de Cavalerie, dezvoltă și înalță educația morală și virtuțile ostășești ale viitorilor ofițeri în cel mai înalt grad.

Deosebit de concludente cu privire la personalitatea elevului și apoi a ofițerului Ion Antonescu sunt notările făcute de comandanții săi în foile calificative anuale.

- în iunie 1904, căpitanul Praporgescu nota: „Antonescu a fost tot timpul exemplul camarazilor săi... Inteligent și judecată sănătoasă. Excepțional de bun instructor, îi prevăd un viitor strălucit în armă ", iar căpitanul Sturdza nota tot atunci că: „Elevul Antonescu a fost un elevofițer serios, stăruitor, cu judecată sănă­toasă, se poate conta pe el în toate împrejurările", iar comandantul școlii militare, locotenent colonelul Bassarabescu, a consemnat că: A făcut cursurile școalei într-un mod cu totul distins. Posedând inteli­gență, stăruință și conștiință... Se desemnează ca un element excelent pentru arma sa. A fost clasificat întâiul din promoția sa".

În același mod elogios este caracterizat de comandanții săi și în anul 1909. Citez din cele mai semnificative aprecieri:

„ Ofițer eminent sub toate raporturile. Se distinge în toate acțiu­nile sale și desfășoară o energie extraordinară. Excepțional de inte­ligent și conștiincios.

Foarte bun instructor și călăreț îndrăzneț. Iubește mult calul. Excelent camarad. Conduită exemplară. în fine, este un oftțer de mare valoare pe care se poate conta în orice împrejurare. îi prevăd un viitor strălucit".

„Foarte disciplinat. Are simțul datoriei foarte dezvoltat. Conduce pe inferiori cu tact și blândețe. Are autoritate. Excelent camarad. Cu mult simț al onoarei și cu mult curaj militar. Are curajul răspunderii. Foarte devotat. Este demn, moral și integru. Are o conduită exemplară ".

în anul 1911 Ion Antonescu este înaintat în grad în mod excep­țional, iar în propunerea făcută în acest sens, locotenent colonelul Scărlătescu, înlocuitorul comandantului Școlii Superioare de Război, menționează, între altele, la 30 octombrie 1911, următoarele:

„Inteligență vie, judecată dreaptă și bine formată. La studiu s-a aplecat în mod cu totul distins. La aplicațiunile tactice a dat rezultate excelente. Posedă un fond suficient de cultură generală și o instrucți­une militară superioară. În lucrările sale multă logică și personalitate.

Pe timpul concentrării de instrucție și manevrelor din acest an, a fost atașat la Divizia I-a de Roșiori, în serviciul de Stat Major, unde prin modul de conducere și de îndeplinire a serviciului și mai ales

Fiind un ofițer distins sub toate raporturile și întrunind fără nici o rezervă condițiunile ort. 32 și 23 din Legea și Regulamentul înain­tărilor, îl propun, în interesul armei din care face parte, pentru înain­tare excepțională.

Îl caracterizez în același timp cu aptitudini speciale pentru ser­viciul de Stat Major".

În anul 1916, deși numai căpitan, este întrebuințat ca șef al biro­ului operațiilor, al armatei de nord, care înregistrează cele mai fru­moase victorii în prima parte a campaniei din Transilvania. în noiem­brie același an trece ca șef al Biroului de Operații al Armatei I.

Pentru modul strălucit al colaborării la pregătirea și executarea operațiilor acestei armate, a fost decorat „Proprio Moto" și felicitat de către regele Ferdinand.

La 10 noiembrie același an trece ca șef al biroului operații la grupul de armată „General Prezan", pregătind bătălia de la București, a cărei concepție constituie una din cele mai măiestrite și îndrăznețe operațiuni de război. înaintat la gradul de maior este trecut ca șef al biroului operațiilor din Marele Cartier General, unde rămâne până la sfârșitul războiului.

în aprilie 1917 este trimis la Petrograd ca delegat al Marelui Cartier General, pentru a stabili, în acord cu generalul Alexiev, planul colaborării ruso-române, iar cu generalul Kerenski, planul aprovizio­nărilor, dotării și raporturilor cu armata rusă.

În anul 1919 este trimis la Constantinopol și Belgrad ca delegat al Marelui Cartier General român, pentru a discuta planul de operații contra Ungariei, după care aduce armata română la victorie, cu ocu­parea Budapestei și potolirea revoltei bolșevice a lui Bella Kuhn.

Activitatea sa în Marele Cartier General îi dă satisfacția de a vedea încoronate de succes colaborarea sa în pregătirea și executarea planului care a dus armata română la cea mai strălucită victorie „Mărășești 1917".

Antonescu, regele, mai mult ca oricare altul din țară, știe cât îți datorează România Mare. Meritai de mult această recunoaștere publică. Am scăpat însă ocaziile. Sunt fericit însă că a venit această zt\

Cu privire la rolul deosebit pe care 1-a avut Ion Antonescu în război, deosebit de concludente sunt și notările făcute la 14 august 1918 de către Subșeful Marelui Cartier General, generalul Lupașcu:

„... este capul secției operațiilor din Marele Cartier General al Armatei, unde a legat numele său de întreaga activitate operativă a Armatei, devenind unul din principalele și importantele motoare ale activității Marelui Cartier General.

în noianul activității foarte pricepută, devotată, energică și foarte rodnică se disting următoarele opere de cea mai mare importanță:

  1. Planul de operații al ofensivei din Iulie;
  2. Planul defensiv fi întreaga activitate de conducere pe timpul

bătăliilor de la Mărășești și Trotuș, dovedind o deosebită aptitudine de prevedere și oportunitate cu aprecierea situațiilor și propunerea la timp a mijloacelor;

  1. Proiectul de dezarmare a armatei ruse;
  2. Proiectul de ocupare a Basarabiei;
  3. Proiectul de rezistență după Armistițiul de la Focșani.
    Aceste opere capitale ar fi suficiente pentru aproba capacitatea

superioară a acestui eminent ofițer pentru comandament și serviciu de Stat Major, pe care le-am distins încă din Școala de război și care s-au cristalizat printr-o experiență solidă în războiul actual.

Este incontestabil că activitatea acestui ofițer în timpul războiului a contribuit în foarte mare parte la dobândirea succeselor noastre și la îndiguirea nesucceselor noastre, precum și la întrebuințarea rodnicăa slabelor și puținelor noastre mijloace.

Cu toată convingerea mea proprie, mă unesc cu aprecierile tuturor șefilor săi din război, d-nii generali Prezan, Christescu și Zadic, pentru a caracteriza pe locotenent colonelul Antonescu, ca o mare valoare militară a Armatei noastre, care merită și este în interesul oștirei ca

Urmărind, în continuare, activitatea și evoluția lui Ion Antonescu, vom constata că, având gradul de colonel, după un stagiu de 4 luni în armata franceză, urmează un curs de informații la Versailles.

Face parte, apoi, din delegația României care pune bazele trata­tului de alianță cu Polonia.

În anul 1920 ia parte ca delegat al României la Conferința de pace, pledând în comisia reparațiilor cauza română cu o competență care a atras atenția personalităților marcante străine.

în septembrie 1922 este numit atașat militar în Franța, iar în noiem­brie 1922 este trecut în aceeași calitate în Anglia și Franța, până în noiembrie 1926, când este rechemat în țară.

În anul 1923 este însărcinat a discuta la Londra, cu Lloyd Georg, chestiunea României în legătură cu situația din Balcani, iar în septem­brie 1924 îl întâlnim la Geneva în misiune specială din partea guver­nului român.

Rapoartele sale, de la Londra și Geneva, prezentau cu o luciditate excepțională realitatea situației internaționale, în mod concis astfel: „ Cine își reazemă granițele pe Geneva și securitatea colectivă le va pierde ". Cât de profundă și realistă a fost această concluzie, au demonstrat-o, cu prisosință, evenimentele care au urmat.

În noiembrie 1926 trece la Comanda Regimentului 9 - Roșiori „Principesa Elena", unde rămâne până în iulie 1927, când este numit comandant al Școlii Superioare de Război.

Până în 1929 reușește să pună bazele unei noi reorganizări, a acestei școli și pregătirii ofițerilor elevi. în același timp este numit șisecretar general al Ministerului Apărării Naționale.

De la 1 aprilie 1929 până în iulie 1931 comandă, pe rând, Brigă­zile 5, 8 și 6 Cavalerie.

în iulie 1931, cu gradul de general, revine la conducerea Școlii Superioare de Război, unde rămâne până în iulie 1933.

Deși numai timp de un an, totuși cu aceeași vigoare neobosită și adânc cunoscător al problemelor în legătură cu armata noastră, trece la un vast proiect de reorganizare, care avea să ducă la reclădirea insti­tuției pe care o vedea neglijată și în prada unui pasivism condamnabil, în special, pune cu toată energia chestiunea înzestrării armatei și pre­gătirii ei tehnice, de război, ca unul care își dădea seama perfect că situația din Europa merge cu pași repezi spre o radicală transformare.

Spiritul său cinstit, dinamic, n-a putut răsturna înclinațiile spre soluții șovăielnice, temporizatoare. A demisionat, motivând că nu dorește să-și lege numele de prăbușirea granițelor, care devenea inevitabilă.

în Foaia Calificativă pe anul 1937, sub semnătura Inspectoratului General de Armată, general I. Prodan, găsim următoarele însemnări:

„ Generalul Antonescu comandă Divizia a 3-a de Infanterie, în mod remarcabil, din toate punctele de vedere.

Ofițer general, care are toate însușirile, virtuțile și capacitatea, TVCMOSCUte de întreaga oștire - ca un strateg emerit, un fin tactician și un organizator de forță.

Trecând prin fața ochilor mei toate Corpurile de Armată, în cali­tate de Inspector General de Armată (2 și 3) - nu am dat peste un statut de serviciu atât de strălucit, ca al generalului Antonescu.

Datorită probității modestiei și a caracterului său integru, nu a vrut să pună Steaua de General, deși i se oferise la Tisa, înaintea cama­razilor săi.

Câtă demnitate, câtă cinste ostășească!!!

Memoriul său o dovedește din plin că este un ofițer de mare valoare și un caracter; totuși au fost idei răzlețe, ce au făcut opinie separată; au greșit și au ispășit.

Adus în fruntea Marelui Stat Major, a avut o activitate prodigioasă; a reclădit Marele Stat Major la propriu și la figurat, antrenând ofițerii de Stat Major pentru adevărata lor menire.

Ceea ce îl caracterizează în mod deosebit pe generalul Antonescu este vasta sa cultură profesională și generală; o educațiune aleasă, un înalt simț al demnității, un spirit de inițiativă, un caracter hotărât și mai ales un mare curaj al răspunderii.

Este omul care lasă urme ce nu se șterg; este ofițerul care radiază încredere în jurul său, este ostașul cu cea mai mare experiență de război; este șeful cel mai întovărășit de virtuți, cred singurul general din Armata Română, cel mai bine pregătit, care să rezolve orice pro­blemă politico-militară, sau orice situație, oricât de superior ar fi comandamentul.

Numai cei ce au făcut războiul și acei ce l-au apropiat și, în urmă, își pot da seama de ce ascendent se bucură Generalul Antonescu, de energia sa constantă, de judecata sa clară și de sinceritatea cu care își expune convingerile sale.

De la acest valoros ofițer superior, oștirea a cules roade și renume; de la acest distins general va obține, cred, servicii poate și mai mari, căci pe lângă sufletul său mare, e înzestrat cu acea puternică și bine afirmată însușire excepțională, voință de a birui.

În noiembrie 1937, generalul Antonescu este chemat la condu­cerea Ministerului Apărării Naționale, iar după patru luni este trecut la comanda Corpului 3 Armată, a cărui comandă i se ia, datorită atitu­dinii sale deschise împotriva politicii duse de regele Carol II.

La 9 iulie 1940 este arestat și închis la mănăstirea Bistrița până la 2 septembrie 1940.

Evenimentele petrecute în cea de a doua parte a anului 1940, care au dus România în pragul prăbușirii, îl aduc la conducerea statului, pe care îl va fauri după modelul său, pentru care a luptat și n-a plecat capul timp de 40 de ani.

La 21 august 1941 este înălțat la gradul de mareșal al României.

Aceste date le-am extras dintr-o biografie oficială publicată înEditura Dacia în 1941 și din foile calificative anuale, începând cu școala de ofițeri, până la gradul de general, documente aflate în dosa­rul penal judecat de așa zisul tribunal al poporului.

Dacă biografia oficială, publicată în timp de Ion Antonescu era conducătorul statului, ar putea fi suspicionată de părtinire și eventual de elogieri exagerate, mențiunile din foile calificative, ale elevului, ofițerului și generalului Ion Antonescu, întocmite de comandanții săi de pe diferite trepte, în timpuri în care era greu de prevăzut că va ajunge într-o funcție atât de înaltă, sunt în afara oricărei suspiciuni și în afara oricărui interes de exagerare a calităților personale.

Constatând însă că între biografia oficială și aprecierile coman­danților săi există o perfectă concordanță, nu putem concluziona decât că: tot ce s-a scris în legătură cu personalitatea lui Ion Antonescu nu constituie decât oglinda fidelă a calităților excepționale care s-au regăsit

în acest om, pe parcursul întregii sale existențe.

Dovezi cu privire la personalitatea de excepție a Mareșalului Antonescu se desprind din toate documentele, declarațiile, memoriile aflate în dosarul penal, la care mă voi referi atunci când voi analiza faptele pentru care a fost acuzat și apoi condamnat.

Un prim asemenea document, aflat la dosar, îl reprezintă interviul acordat de generalul Ion Antonescu ziarului „Tribuna" din Roma, repro­dus în ziarul „Universul" nr. 205, din 1 august 1941, intitulat Renașterea României, luat de domnul Terranova.

„Pot să spun, scrie domnul Terranova, cu toată siguranța afir-mațiunilor mele, că Ion Antonescu este iubit de poporul său. Și această afirmațiune este cu atât mai adevărată, cu cât eu însumi, la București și pretutindeni în România, pe unde am călătorit în aceste zile, am putut constata cu câtă încredere, cu cât entuziasm, cu ce spirit de vene­rație este pronunțat numele lui Ion Antonescu, mai ales atunci când el se confundă cu victorioasele evenimente ale acestui război sfânt împo­triva bolșevismului, alături de puterile Axei. Fiindcă generalul Antonescu reprezintă România curată, liberată de toate acele nefaste influențe care o făcuseră atât de penibil cunoscută în străinătate și care o agi­tau în interior.

Lui Ion Antonescu, conducătorul acestei bătrâne țări latine, îi revine meritul de a fi anulat pericolul bolșevic de pe pământurile românești, care acum s-au înapoiat pentru totdeauna în sânul Patriei Mume. Conducătorul este un muncitor neobosit și inteligent, coman­dant suprem al unei armate victorioase, el nu neglijează celelalte pro­bleme vitale pentru interesul Națiunii, ajutăndu-se de contribuția esen­țială a vice-președinteluide Consiliu,profesorulMihaiAntonescu".

„Lumea, mi-a spus imediat conducătorul, începe în sfârșit să-și schimbe opinia falsă pe care o avea despre poporul român, opinie care se datorește desigur activității nu prea limpezi a fostelor guvernări ale țării, oameni corupți și care nu oglindeau adevăratul spirit al poporu­lui român. Dacă însă se va ține seama de faptul că acest popor a dat dovada în decursul veacurilor de a fi un popor capabil, chiar în mij­locul nesfârșitelor și grelelor adversități ale istoriei sale, de a-și men­ține nu numai integritatea teritorială, ci de a-și păstra neștirbite per­sonalitatea, limba, obiceiurile, fără să piardă o clipă din vedere marea și glorioasa sa origine latină, se poate ușor înțelege, cum dintr-o stare

Dacă prin chestiuni politice înțelegeți forma de cultură, atunci trebuie să vă răspund că m-am ocupat de politică de la începutul studiilor mele. Dacă prin chestiuni politice înțelegeți atitudini de conștiință și forme patriotice de viață, atunci trebuie să vă răspund, de asemeni, că m-am ocupat de chestiuni politice încă de pe vremea educației mele, când am primit de la familia mea cultul patriei, și al demnității românești ca fundament al vieții.

Dacă prin chestiuni politice înțelegeți cunoașterea realității și organizarea politică a statului, atunci de aceasta am început să mă ocup în timpul războiului, când, în calitatea de șef al operațiunilor Marelui Cartier General, am avut în mâinile mele întreaga rețea a statului.

Atunci mi-am dat seama de viciile organizării noastre și de atunci am început, în cadrul carierei mele de militar, să lupt pentru înnoirea metodelor și pentru schimbarea sistemelor politice pe care se rezema armata. Când în 1933, ca șef al Marelui Stat Major, purtam pe umerii mei răspunderea apărării țării, am denunțat public aceste vicii ale structurii noastre politice și am cerut formal schimbarea ei radicală.

Am fost silit să plec de la Marele Stat Major, pentru că nu voiam să-mi leg numele de prăbușirea granițelor pe care, de atunci, am pre­văzut-o și de întorsătura tragică a istoriei noastre, pe care din neferi­cire n-am putut-o împiedica.

- Restabilirea mândriei românești, înlăturarea regimului de tiranie politică, eliberarea tineretului și folosirea Mișcării legionare în acțiunea de reconstrucție a statului, a constituit primul meu coman­dament.

- Stabilirea unei poziții internaționale realizării ferme și credin­cioase, pentru a putea asigura propășirea țării, angrenarea sa într-un sistem unitar de organizare internațională, au constituit al doilea punct esențial al scopurilor mele.

Se impune însă precizarea, bine cunoscută de altfel, că, în momen­tul în care a constatat că Mișcarea legionară a fost sau s-a transformat pe parcurs într-o organizație de tip fascist, cu evidente tendințe rasiale, că acțiunile acesteia au devenit destabilizatoare, culminând cu încer­carea de rebeliune din ianuarie 1941, Ion Antonescu nu a ezitat în a o reprima cu toată fermitatea și de a-i elimina pe legionari din toate Structurile statului. Nu trebuie să uităm nici faptul că această repri­mare și eliminare a legionarilor din viața publică a țării, mareșalul Ion Antonescu a înfaptuit-o în condițiile în care Garda de Fier și membrii săi se bucurau de simpatia și sprijinul celui de al III-lea Reich, în frunte cu Adolf Hitler, aflat în plină ascensiune spre apogeul puterii.

Pentru a nu lăsa fără acoperire afirmația de mai sus cu privire la temporara apropiere între Iuliu Maniu și Corneliu Codreanu, voi reda un extras al declarației de martor, dată de Iuliu Maniu în procesul intentat lui Corneliu Zelea Codreanu (dosar nr. 759/1938 al Tribuna­lului Militar al Corpului 2 Armată Secția I, voi. I, pag. 357).

„Cunosc pe acuzatul Corneliu Codreanu. într-adevăr ideologia noastră este opusă de a mișcării legionare și a conducătorului ei. Partidul nostru este un partid democratic și ține de vechile lui ideo­logii și eu însumi sunt un fanatic al democrației, pentru că știu ce a făcut democrația în Grecia, în Anglia, în Franța. Acuzatul este un totalitar, este pentru dictatură. Eu sunt în contra oricărei dictaturi. Eu sunt pentru alianță cu Franța și Anglia, iar Codreanu pentru alianță cu Germania. Partidul lui Codreanu este antisemit, noi nu. N-am împăr­tășit vreodată laude, lupta noastră fiind alta.

Am făcut pactul de neagresiune în alegeri, pentru că m-am con­vins de sinceritatea și loialitatea acuzatului Codreanu. Acuzatul este și el pentru demnitatea națiunii, ca și mine, și ține de menținerea aces­tei demnități în stat. Partidul nostru este naționalist și am găsit ace­leași idei și la Codreanu.

Noi suntem naționaliști constructivi, iar ei naționaliști persecu-tivi, admițând și ideea persecuției, ceea ce eu nu admit. Am crezut că îmbinând aceste idei se va putea face o alianță. Cred că, fără onoare și cinste în viața publică și particulară, nu se poate ca un stat să dăinu­iască. E o concepție politică carene-a îndemnat să facem acest pact'.

,Dacă aș fi observat că acuzatul lucrează contra intereselor de stat, pentru o revoluție, întâi eu n-aș fi stat de vorbă cu el și nici nu m-așfi asociat cu eF\

carte download pdf

Fișiere de descărcat

DOC
Dan Ioan - 'Procesul' Maresalului Ion Antonescu.doc
3,1 MB · 364 de descărcări
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›