CĂPITANUL APOSTOLESCU ȘI CIFRUL D-237

Horia Tecuceanu

CĂPITANUL APOSTOLESCU ȘI CIFRUL D-237

CARTEA ROMANEASCA 1983

Mulțumesc Inspectoratului municipiului București, al Ministerului de Interne — și în mod deosebit tovarășilor colonei DUMITRU BÂTLAN, comandantul Miliției, și CORNELIU DIAMANDESCU, locțiitorul comandantului — pentru sprijinul acordat la realizarea acestei cărți.

H. T.

NOTA :

Deși subiectul acestui roman a fost inspirat dintr-un caz judiciar real, autorul — schimbînd identitatea personajelor implicate — nu-și poate lua răspunderea pentru eventualele asemănări de nume sau persoane, care ar rezulta, acestea trebuind să fie considerate drept coincidențe nedorite.

H. T.

I.

MIERCURI 27 MARTIE

— Mai repede ! Mai repede, Vartunian ! l-a îndemnat Dan pe șofer, subliniindu-și spusele printr-un ghiont cu cotul.

— Fac tot ce pot, tovarășe locotenent... a protestat, încordat, plutonierul, fără să întoarcă capul de la parbriz, pe când în acompaniamentul sirenei, depășea prin slalom autoturismele care se deplasau pe aceeași direcție cu noi.

Eu, stând pe bancheta din spate, le priveam absent cefele, cugetând cu nostalgie la niște cazuri care zac pe biroul meu fără prea multe șanse de rezolvare într-un timp cât de cât previzibil, deoarece șefii mei, considerându-mă ca un pompier care e veșnic de serviciu, cum mă prind prin birou, cum mă expediază cu toată generozitatea îa un eveniment. Și să-l văd și eu pe ăla care are curajul să afirme că ducem lipsă de chestii d-astea ?!

Deodată, indispoziția care mă cuprinsese a fost expulzată de prompta declanșare a instinctului de conservare. Astfel, am realizat că tremur de parcă aș avea o criză de delirium tremens. Si cum trasul la măsea nu prea intră în inventarul hobby-urilor mele, curiozitatea m-a îndemnat să aflu de ce mă scutur atît de vîrtos. Și, în ciuda faptului că n-am apelat la serviciul unui calculator electronic, am aflat ! Mașina noastră intrase în vibrație. Deși poziția mea nu-mi permitea, să văd cadranul kilometrajului, puteam să jur că modul în care trepida caroseria era dat de viteza cu care rulam. Cred că rabla noastră reușise (deși nu pot pricepe cum !) să depășească suta pe oră.

Ăștia doi, adică Dan și Vartimian, probabil că-și imaginau că sînt în concurs pe circuitul de la Indianopolis !

Cu astfel de alură, erau create toate premizele pentru a-mi pune colegii în situația de a organtlza o chetă fulger cu scopul finanțării cheltuielilor oca/ionate de procurarea celor trei jerbe care ne vor sta pe piept cind vom fi restituiți țarinii din cate venisem. Dar era oare just să vămuiesc soldele colegilor met: ? NUj nu era ! Și, în consecință, m-am decis să-l anunț pe subofițer că, dacă nu reduce viteza pînă la limita evitării unui accident, îl căptușesc cu cinci zile de pensiune completă în arestul garnizoanei. N-am mați avut însă cînd să dau glas meritoriei și principialei mele intenții, deoarece mașina s-a smucit dintr-o bucată din șoseaua Colentina, a virat pe două roți prin fața unui tramvai care venea lansat spre portilerele din dreapta, a parcurs cîțiva zeci de metri pe strada Teiul Doamnei, a virat iar la stânga, pe strada Mașina de Pîine și a oprit scurt, cu botul în ios și coada în sus. într-un zgomot infernal de frînă și pneuri frecate de caldarîm.

— Vartunian. ce-a-nsenmat cursa asta ? ! am strigat înfuriat, pe cînd mă cxtrăgearn de pe podeaua mașinii, pe care oprirea bruscă mă proiectase în genunchi.

— După cum mi s-a ordonat, a fost rapidă.,. Și, după cum bine știți, ordinele nu se discută ! a replicai tuciuriul, cu aplomb, arătînd spre Dan Simionescu și privindu-mă cu candoarea unei vulpi care. deși tocmai a fost prinsă dînd iama prin cotețul de găini, nu-i dispusă să-și recu noască vinovăția.

Am întors capul spre Dan si arn constatat că privește, foarte absoilxt. prin fereastra portierei spre cîteva femei care. fădncl'î-se că mătură, fabricau o ceață mai ceva ca cea produsă de o petardă fumigenă. Dacă vreunui sculptor i-ar fi trecui prin cap să constiuiască un monument al candoarci, atitudinea pe care o arbora acum dosnau' D^n putea constitui modelul ideal.

Dîndu-mi seama că n-sm nici o șansă s-o scot la capăt cu pezevenehii mei de colaboratori, am întins mîna spre portieră si om deschis-o cu un gest brusc, așa ca să vadă ei cit sînt de supărat.

8

Ajuns pe trotuar, m-am întors cu spatele la mașină si am privit imobilul în fata căruia ne aflam. Era un bloc mare. cu zece etaie si nenumărate scări.

— îa-o înainte ! i-ara cerut lui Dan, care. stînd lingă mine. trăgea cu coada ochiului spre biletul ce ne fusese dat de la dispecerat.

S-a urnit din loc și a pornit zorit spre stingă fațadei imobilului. Am făcut și eu același lucru, străduindu-mă să fac față fuleului pe care-l realiza cu lunganele lui de picioare. Cu ochii pe literele scărilor, si-a stopat elanul în fața celei dc-a treia intrări. Și-a întors capul peste umăr, pentru a se asigura că nu m-a pierdut pe drum și a intrat în hol. Eu, firește, după el.

— De ce te-ai simțit obligat să ne mustruluicști ? s-a interesat el, cînd liftul a început să urce. fixîndu-mă bătăios cu ochii lui albaștri,

— Crezi că pentru a ajunge la un cuib d.'n care corbii si-au luat zborul, era necesar să dăm peste cap traficul rutier ? l-am consultat.

— Dacă nu ne mișcăm repede, ce șanse mai avem &ă prindem infractorii asupra faptului ? î a mîrht, întorcîndu-mi spatele.

— Cînd dispeceratul ne-a trimis aici. nu ii-et imaginat că faptele sînt deja consumate și că. orice-am face, vom veni precum jandarmii din operetele lui Offenbach ?

— Numai pe locul doi.

Profitînd de faptul că liftul tocmai s-a oprit, a dosch's repede u^ile glisante și a ieșit, bineînțeles, făoîndu-se că plouă.

Am făcut si eu același lucru. Palierul pe oare am pășit era luminat direct, de un glasvand situat în spatele ascensorului.

Dan n-a mai fost nevoit să-si consulte fițuica oentru a ști care este apartamentul unde eram așteptați, în f a U uneia din cele patru uși ale etaiului se afla un subofițer care ne examina cu un interes vădit profesional.

— Tovarășii ? s-a interesat, cind am ajuns în fața lui.

După ce am facut-o pe prestidigitatorul, arătîndu-i legitimația, ne-a servit un salut cu mina la caschetă, apoi, făcînd un pas lateral, s-a întors și ne-a deschis ușa pe s. are o străjuia.

r

Dînd curs amabilei invitații, am pătruns într-un \ estibu și am văzut două uși deschise. Prin cea opusă celei de intrare, am zărit o chiuvetă, o mașină de aragaz ^i înlre ele, o masă de bucătărie, pe care se aflau un platou cu patru-cinci sandvișuri, iar în jurul acestuia, un borcan cu măsline, o cutie de sardele deschisă, o bucată de șvaițer un salam de Sibiu, un pachet de unt desfăcut, o franzelă și un cuțit. Cum nu-mi era foame, am întors capul spre stînga și, din pragul celei de-a doua uși, am privit interiorul unei camere de zi. Drept înainte, o altă ușă deschisă In stînga, o fereastră mare, acoperită de o perdea încadrată la extremități de o draperie vernil, în nuanță cu mocheta care acoperea întreaga pardoseală Mobila avea o culoare gălbuie și se conîpunea dintr-o bibliotecă caro acoperea peretele opus, de la tocul ușii deschise si pînă la fereastră, o măsuță dreptunghiulară, împresurată de trei fotolii, și o canapea lîngă zidul de unde priveam.

Pe unul din fotolii se afla un locotenent de la firma noastră, pe un altul, o femeiușcă, pînă la douăzeci și cinci do ani, foarte blonda și foarte frumușică, îmbrăcată cu im capot albastru. Celelalte, două cuconițe, care stăteau pe canapea, erau din aceeași categorie cu prima mai puțin, culoarea părului, una fiind roșcată si cealaltă brunetă Ambele fiind în vestimentație de oraș. în aer plutea c aromă de țigări de soi, în amestec cu mireasma produsă da un parfum de genul ,.Nina Ricci".

Locotenentul, cum a dat cu ochii de mine în pragul ușii, s-a ridicat din fotoliu, atent să nu lovească masa pe care se aflau cîteva pahare, o sticlă de Dubonnet, o al^a de whisky Black and White, un pachet de Kent și o scrumieră în care fuseseră strivite țigări fumate pe jumătatej a.-.a cum obișnuiesc cei care nu le cumpără din salariul 3or. Am privit intrigat spre sticlele de băutură, apoi spre ofițer. M-am liniștit însă, cînd am văzut că într-o mînă ținea un notes și în cealaltă pixul. El, săracul, lua depoziții, iar eu, păcătosul, gîndeam că s-a apucat să ajute cucoanele la golitul sticlelor.

— Căpitanul Apostolescu ! — l-am informat pe of'țer. după ce, în prealabil, m-am înclinat în semn de bună ziua către femei, care mă examinau cu curiozitatea specifică texului lor.

10

— Să trăiți, tovarășe căpitan ! Sînt locotenentul Petre Damian Tocmai luam declarațiile.

— Continuă, te rog — l-am întrerupt, făcîndu-l semn sa-și reocupe locul și pornind spre ușa deschisă din față.

Am intrat într-un vestibul mic. cu două uși. Deschi-zînd-o pe cea din dreapta, am privit un dormitor pe cât de minuscul pe atît de cochet. Una din cele două uși ale garderobului era deschisă si po mochetă se afla aruncat un prosop, în rest, ordine și curățenie. M-am întors și am pus mîna pe clanța celei de-a doua uși. Geamul colorat cu care era prevăzută indica cu certitudine ce se afla îndărătul ei. Așa că, deschizînd ușa, n-am avut de ce să mă mir cînd am văzut o cameră de baie în schimb, m-a surprins faptul că aerisirea nu se făcea printr-un grătar de ventilație, ca la mine acasă, ci, culirtea culmilor, printr-o fereastră adevărată. Spunîndu-mi, cu nostalgie, că trebuie să fie grozav să te poți bărbieri într-o astfel de baie, la lumina zilei, am închis ușa.

întorcîndu-mă pentru a reveni în prima cameră, ani dat cu nasul de Dan, care nu pierduse ocazia de a mă seconda în recunoașterea cîmpului infracțional.

— Am terminat cu luatul declarațiilor, tovarășe căpi tan, — m-a anunțat locotenentul, cînd mi-am făcut reapa riția în camera de zi.

Am dat din cap si l-am întrebat

— Cine este stăpîna casei ?

— Eu — a răspuns pentru el blonda din fotoliu, i idlc1 două degete, ca la școală.

— Mai aveți nevoie de mine ? a vrut să știe locote nentul.

— S-au ridicat urmele ?

— Nu-i cazul — m-a informat, făcînd un gest de regret.

L-am privit intrigat, dar n-am cerut explicații. Mă pu team edifica si singur după ce chestionam martorii.

— Există, totuși, vreo pistă ? a vrut să știe Dan.

— Sigur -— a răspuns el, foarte puțin convins. Vom pune sub urmărire eventuala încercare de plasare a casetofonului sustras.

Măsura pe care o preconiza era tot atît de eficientă ca și o injecție cu gerovital în piciorul unui manechin din ceară. Cum era evident că afirmația lui avusese drept unic

n

srop liniștirea păgubașei, am făcut un gest de aprobare și i-am spus :

— E-n regulă, locotenent. Mergi pe această linie.

— Pot să retrag subofițerul de la intrare ? s-a interesat,; cînd a a]uns în vestibul.

I-am spus că poate s-o facă și el a părăsit apartamentul.

— Cum vă numiți ? am întrebat-o pe blondă, după ce Dan, urmmdu-mi exemplul, s-a așezat pe cel de-al treilea fotoliu M si-a scos notesul,

— Popa.. Popa Elena — a zis ea. privindu-mă galeș.

— Profesia dumneavoastră ? a întrebat Dan.

— Sînt funcționară la Salubritate.

— Doamnă Popa, vă rog să-mi relatați modul în care s-a declanșat agresiunea si ce a urmat.

— Bine, dar i-am povestit totul tovarășului ofițer care a plecat adineaori.. Chiar m-a si pus să scriu tot ce s-a întîmplat... a protestat ea cu nemulțumire.

— Eu nu vă cer să dați o nouă declarație, ci numai să-mi povestiți.

Contrariată, și-a fixat ochii mari si verzi asupra mea. Apoi, cu un gest de resemnare, a dat cu mina la o parte o șuviță a părului ei blond si scurt căzută pe frunte și a început să vorbească cu voce nesigură.

— De fapt, nici nu prea știu... Mă aflam în bucătărie și preparam niște sandvișuri, cu Any... a arătat ea cu vîrf-il bărbiei spre roșcata, care stătea în stînga canapelei. Cînd am au/it snnîndu-sc la ușă, i-am spus lui Any să se du< ă să vadă cine este... S lățeam cu spatele la ușă si. cîteva Fecunde mai tîrzîu. am auzit pe cineva intrând în bucătă rie . Credeam că s-a înapoiat Any... Cînd am întors capuî s-o întreb cine a fost .. în fata mea a răsărit un bărbat...

Mi-a pus pe gît lama unui cut.it... a zis, punîndu-si o pâlnia pe carotida stingă. Mi-a spus că dacă scot un singur cuvînt. mă ucide.. Apoi m-a apucat de păr, m-a tras pînă' 3o ușa cămării din bucătărie și m-a îmbrîncit înăuntru ..

înainte de a închide ușa și a o încuia, a repetat că, dacă stiig. vine înapoi si mă ucide... Eram înnebunită de spaimă... Ivii s-a părut că am stat în cămară ore fără sfîrșit pînă am auzit glasul lui Any. care striga după ajutor...

Atunci mi-am luat inima în dinți și am început să bat cu pumnii in ușă După cîteva clipe, Any a venit și m-a

12

descuiat... a încheiat, privind cu recunoștință spre roșcata, care n-a ezitat să aprobe.

— Cum arăta bărbatul care v-a atacat ?

— Nu știu... A apărut atît de brusc în fața mea, încît n-am putut să-i văd decit capul, peste care avea ti as un ciorap de damă... Era îngrozitor de urît... a răspuns, înfiorîndu-se cu ochii în gol.

Ei fir-ar a dracului de treaba î Iar am de-a iace cu niște derbedei oare se cred teiibili î mi-am zis, scîrbit.

— Era înalt ? am întrebat.

— ,Nd, scund și voinic .. A^ spune, chiar gras...

— Ați mai remarcai și alte semnalmente ? am insistat.

— Nu... M-a luat prin surprindere... Tot ce-mi amin tesc este că atunci cînd ni-a împins în cămară. l-am simțit că pute a transpirație —-_a zis. strîmbînd din nas de silă.

î'atrucît amănuntul că agresorul nu prea s-ar da în vînt cu spălatul, n-avea, pe de o parte, un caracter da unicitate printre semenii mei, iar pe de altă parte, portretul robot nu se alcătuiește pe bază de miasme sau miresme, am insistat să-mi dea semnalmente mai palpabile :

— Cum era îmbrăcat ?

— Cu niște blugi jegosi, cu manșetele ridicate spro genunchi, un vindiac galben de nailon și pantofi gri, cu tocuri foarte înalte — a spus, arătînd între degetele gros și ai atâtor un spațiu de aproximativ șapte centimetri.

Susținuse că n-a avut timp să vadă nimic, și dovedea un spirit de observație deosebit de dezvoltat.

— Pe degete purta vreun inel ? am întrebat, știind ca toți derbedeii obișnuiesc sa-si armeze falangele cu tini" chele, așa, ca să-și demonstreze eleganța și distincția care-i caracterizează.

Doamna Popa a ridicat clin umeri cu regret :

— N-am putut vedea. Purta mănuși tricotate, maronii.

Acum am priceput de ce locotenentul mi-a spus că

n-a fost cazul să aducă criminaliștii pentru căutarea amprentelor agresorilor. Dealtfel, după i aționamentul tîl-harilor, dacă și-au ascuns fizionomia îndărătul ciorapilor de damă, era firesc să ajungă și îa ideea că trebuie să-și ascundă și amprentele,

13

— Dacă am înțeles bine. dumneavoastră le-ați deschis ușa Da ? ani spus. îniorcînd capul spre roșcată.

A confirmat printr-o înclinare cu repetiție a capului.

— Cum vă numiți ? a întrebat Dan, cu vîrful pixului pe notes.

— lordache Ana.

— Cu ce vă ocupați ?

— Sînt colegă cu Nuți — a arătat ea spre gazdă.

— Deci, lucrați tot la Salubritate ?

După ce a răspuns afirmativ, Dan i-a cerut numele mamei și al tatălui, locul și data nașterii, adresa, și așa mai departe.

Cînd a terminat cu consemnatul datelor de identificare, am luat-o eu în primire ;

— Vă rog să-mi relatați tot ce s-a întîmplat, după ce doamna Popa v-a rugat să vedeți cine sună la ușă — i-am cerut, zîmbindu-i încurajator.

— Pe cînd treceam prin vestibul, am remarcat, dar fără sa acord importanță, ca pe sub ușa de la intrare pătrunsese apă pe mo/aic. Ajungind lingă ușă, am privit prin vizor și, nevazînd pe nimeni, am crezut că o fi fost vreun cerșetor. Cînd m-am întors pentru a reveni în bucătărie, cineva a sunat și a bătut cu pumnul în ușă.

— Atunci, pentru că prin vizor tot nu se vedea nimic, arn întrebat cine e acolo. Au mai urmat alte lovituri cu pumnul și o voce bărbătească mi-a strigat să deschid că este inun dație în bloc. Rearnintindu-mi de apa pe care o văzusem sub ușă, m-am speriat și ani descuiat-o. în următoarea fracțiune de secundă, am fost lovită cu ușa și au năvălit peste mine trei bărbați cu fețele ascunse sub ciorapi de nilon. Unul dintre ei mi-a băgat mîna în gît și m-a tîrît pînă aici., a arătat ea spre peretele de lingă ușa care dădea spre dormitor si baie. A stat tot timpul cu mine și, apăsîndu-mi un cuțit în piept, mi-a repetat de mai multe ori că dacă scot un singur cuvînt îmi face harakiri.

— Ce făceau în acest timp ceilalți doi ? am întrebat-o, în timp ce-mi spuneam că trucul care a pus-o pe interlo cutoarea mea în situația de a deschide ușa, pe cât este de arhaic, pe atît de des dă rezultatul scontat de infractori, deoarece victima, văzînd apa scursă, în subconștient ad mite deja posibilitatea unei inundații iar cînd de afară

14

i se confirmă temerea, se realizează momentul psihologic care anihilează prudența. De fapt. infractorii nici barem nu se ostenesc să aducă cu ei o sticlă de apă, pe care s-o tearne pe prag. Le este mai comod să apeleze la metoda folosită de cîini în apropierea unui arbore,

— Cînd au intrat, unul dintre ei s-a strecurat pe Ungă mine și s-a dus în bucătărie...

— Cel de-al treilea, ce făcea în acest timp ?

— L-am văzut repezindu-se spre dormitor... mi-a răs puns, arătînd cu mîna întinsă spre vestibulul care ducea spre dormitor și baie.

— Deci, unul din infractori a stat tot timpul cu dumneavoastră, al doilea a intrat în bucătărie, și al treilea în dormitor. Apoi ?

— Apoi s-au adunat toți trei aici.,,

— Care a venit primul ?

— Cel care se dusese spre dormitor,

— Avea ceva în mînă ?

— Nu. însă l-am văzut cum își băga ceva în buzunarul interior al hainei.

— Vi s-au furat bani ? am întors capul spre blondă.

T— Da. Tocmai luasem chenzina...

— Mulțumesc. Vom reveni asupra acestui aspect — am întrerupt-o cu intenția de a termina cu audierea roșcatei.

— Ce au făcut după ce s-au adunat în această cameră ?

— Cel care venise din dormitor, s-a dus și a smuls

șnurul cu care se trage perdeaua. După aceea, s-a apropiat de mine și mi-a legat mîinile la spate...

— Ce făcea în acest timp tîlharul care fusese în bucătărie ?

— S-a dus și a luat casetofonul... a arătat spre un spațiu al bibliotecii, unde se mai vedeau un maldăr de casete, răvășite. Cînd a terminat cu legatul mîinilor, cel care venise din dormitor mi-a pus o piedică, m-a trîntit pe mochetă și m-a legat și de picioare. Mai înainte de a părăsi casa, cel care mă amenințase cu cuțitul a găsit o qîrpă și mi-a vîrît-o în gură... a zis îngrețosată, aplecîndu-se și ridicînd din dosul canapelei o cîrpa murdară, probabil pentru șters praful. După aceea, așa cam au venit, la fel au plecat.

r- Cine v-a eliberat ?

15

—- Eu singură, Cînd am forțat legăturile, șnurul a ced<?;. Probabil că era putred. Mi-am scos cîrpa din gură și3 defechizînd fereastra, am început să strig după ajutor. Aproape imediat arn puzit bătîndu-se cu pumnii în ușa de la cămară și în cea de îa baie. Așa că m-am dus și le-am eliberat, pe rînd, pe Nuți și pe Fany — și-a terminat relatarea, ar&iînd spre bruneta care stătea alături de ea și caro pînă atunci asistase la discuție, sucindu-și capul de la mine la prietena ei și înapoi, ca un arbitru de ping-pong. Cam asta e tot ce pot să vă spun — a spus ea în încheiere.

Cum pentru mine nu era suficient, am continuat s-o chestionez :

— Ce au discutat între ei ?

— Nimic. N-au schimbat nici un ciivînt.

— Vă rog să-i descrieți.

Mi-a făcut pe plac și mi-a furnizat niște semnalmente comune, atît fizice cât și vestimentare, ^

— Purtau toți mănuși ?

Mi-a confirmat supoziția.

—. Vă rog să-mt spuneți cum vă numiți ? am întrebat-o pe brunetă.

— Ștefania Tănase — mi-a răspuns, privindu-mă atît de languros de să jur că s-a îndrăgostit de mine.

— Cu ce vă ocupați ?

— Lucrez la Barul .,Atlantic"..;

— La Barul ,.Atlantic1'.,, am repetat, arătîndu-mă plăcut surprins, deși, după cum era îmbrăcată, fardată și, mai ales, după linia foarte reușită a picioarelor, îmi cam închipuisem eu cu cine am de-a face.

— Da. fac parte din corpul de balet — a ținut să subli nieze, mindră, de parcă s-ar fi întors de la ultima Olimpi ada cu o jumătate de duzină de medalii de aur în poșetă.

Am dat din cap admirativ și am măsurat-o cu privirea de mai multe ori. ca și cum abia atunci îi descopeream adevărata si inegalabila valoare.

— Doamnă Tănase, dumneavoastră ce ne puteți spune despre agresori ?

Cînd și-a deschis gura să-mi răspundă, a început să sune telefonul.

16

Doamna Popa a țîșnit din fotoliu, de parcă s-ar fi catapultat, și din doi pași a ajuns lîngă bibliotecă. A tras wn sertar și a scos un receptor pe care l-a proptit în viteza la ureche.

— Alo... a zis, ascultînd cîteva clipe, apoi, după ce s-a uitat la mine. parcă ezitînd, a întors capul spre perete și a început să mitralieze : / am sorry. But I can't speak, Cmio, J Was robbered and I have here Iwo cops.,. W hat did you say ? Yes, they have been stolen... Of course. Don't worry about it /... O.K. I will bp at home tor you phone caii...

BȘ'e-bye i1 și-a încheiat loc în sertar și închizîr

Cînd și-a reocupat Ir ei mari și verzi m-au bucurie, am adoptat o într-un mod cit mai cr a vorbit ea într-o linii" contemporană chiar nu m-a putut împiec întrebări. Dacă n-a mandată de Acade exprimai z^epede, c susținută. Oare, cm

Ar fi exclus ca prin discuții diu tuni engleze... c străzii... In ceea f să rostesc rnai n Iar această înal diția ca vreun* oprească pe st adresă ! Evid< mi-am permi vous cu o af f să rețin că i nație ai că tocmai legale

vfrînd receptorul ]a genunchi. ochii

'barele /eușesc guoge. u con-

să mă anumită '50 ? nu rendez-/izut nevoit \> mă indică o '' afaceri nu context, nu

1 Regret. Nu pot vorbi. Carlo. ._ "*# / //si am Ia m:ne doi gabori... C"e-ai zis?,.. Da, au fost furaVi/ /nțeîes. Nu-|i fă probleme pe chestia asta!... E-ÎÎ regulă! Rămm aca»â ^i aștept să-mi telefonezi. Pa — pa i

17

era firesc să mă întreb ce relații pot exista între frumoasa blondă cu ochii mari și verzi din fața mea și un bișnițar cu numele Carlo ? Iar dacă adăugăm și afirmațiile făcute la telefon : „Da, au fost furați" și „Bineînțeles. Nu-ți fă probleme", puteam fi sigur că i 3-a furat ceva, ceva despre care s-a decis, de comun acord cu signore Carlo, să nu vorbească nimic. Oare, cam ce-ar putea fi acest „ceva" ? Și dacă la întrebările care s-au impus singure, mai reținem și faptul că, atunci cînd i-a vorbit lui Carlo despre prezența mea și a lui Dan, ne-a numit gabori, ceea ce demonstra un contact nemijlocit cu argoul lumii care ne furnizează cei mai mulți clienți, oare persoana ei n-ar fi meritat să i se acorde toată atenția ? Sigur că merită ! am admis fără rezervă.

— Scuzați-mă pentru întrerupere — a zis doamna Popa, continuînd să mă examineze cu ochii mari și frumoși.

— Sînteți la dumneavoastră în casă și este firesc să răspundeți la telefon cînd sînteți căutată. Dar, spuneți-mi, sînteți de origine germană ?

— Germană ? ! s-a arătat ea surprinsă. Nu, domnule.

— Sînt româncă gct-beget.

— Și totuși, din cât mi-am putut da seama, la telefon v-ați exprimat Snlr-o germană perfectă — am apreciat fără să clipesc,

-— Ah !.., La asta vă referiți... ? a zis, mai înîîi aiurită, apoi privind pe rînd spre celelalte două femei, ca pentru a se convinge că au auzit și ele enormitatea pe care o rostisem. Am învățat-o în familie — a completat, uitîndu-se la mine cu o ironică compasiune.

Pentru agrementare, aș mai fi putut adăuga că tare mult a^ fi dorit să știu și eu o germană perfectă, așa ca ea, dar că în condițiile impuse de regimul de tristă amintire burghezo-moșieresc 11 se interzisese oamenilor simpli, așa ca mine, accesul la învățătură. Am reușit însă să mă trag de niînecă la timp, de teamă că întind ața prea mult. în consecință, m-am limitat numai la exteriorizarea unui convingător gest de resemnare,

— Doamnă Tănase, deci, ce ne puteți spune despre agroî-cri ? m-am adresat brunetei, reiuînd firul discuției de unde a fost întreruptă de telefonul macaronarului.

18

-— Nimic — a răspuns, subliniindu-și ignoranța prin ridicarea ambelor brațe într-un gest larg. Știți... Ea mă aflam în baie. . La un moment dat. am auzit-o pe Any strigînd .. N-am distins ce anume, dar închipu /-mi că vrea să-nii spună ceva, m-am ridicat din cadă să deschid ușa. Așa am constatat că era dinafară...

— Era încuiată și pe dinăuntru ? am într

— Nu. De ce s-o fi încuiat cînd în casă f J

— Ați făcut baie sau duș ? /

— Baie. Eu fac baie în cadă, întotde? / , cu complicitate, probabil imaginîndu-și

niște intimități pe care nu s-ar fi sf șească.

-— Presupun că erați deja inst fost încuiată în baie... am gîndit c? înainte m-am arătat interesat de furnizase cu atît de multă bunăvr

— Nu știu. . N-am auzit cî în broasca ușii — a spus, săltîn

— Mă rog, acest aspect r Deși, sînt convins că, dacă căzii, nu se putea să nu-1

— Așa e. Dacă ar fi de Dar poate că e mai bine f tras dacă ar fi dat buz* eu eram goală-pușcă ? înfioară la gîndul că ,. / nenorocire.

— într-adevar, ar fi fost

bat-o. deși, mai de graba ar fi trebui, ursu' că sperie copiii.

Mai e

bun

Mi-a mulțumit pentru simpatia arătată cu repetiție a genelor ei prevăzute cu ~un prelungi de folosit ca franjuri la perdele.

— Locuiți și dumneavoastră în acest apartament ?

— Nu. De ce ? ni-a întrebat.

— M-am gîndit la această posibilitate, pentru că ați făcut baie aici Dar probabil că acasă vi s-a închis apa caldă, din cauzd unoi revizii sau reparații a instalației — m-am arătat înțelegător.

19

— Ah, nu ! Și eu ani apă caldă acasă... a protestat lezată. Am venit însă direct de la repetiție și de aici urma să plec la o întilnire.

— Ce vi s-a furat, doamnă Popa ? am întrebat-o pe blondă, spunîndu-mi că a venit momentul să cunosc mobi lul atacului tîlhăresc.

— Caseto fonul de care v-a vorbit și prietena mea...

— Vă rog să-mi spuneți marca si sa încercați să-l desciteți — a întrerupt-o Dan. punînd vîrful pixului pe notesul așezat pe măsuță.

— Și în afară de casetofon ? i-am cerut, după ce Dan a terminai ele consemnat semnalmentele furnizate de blondă.

— Chenzina, așa cum am lual-o de la serviciu, într-un plic, adică aproape o mie de lei.

— Unde țineați acești bani ?

— în doimitor. printre rufele din garderob.

— Și altceva ?

— Ndi-mi dau încă seama... s-a arătat încurcată, ridicîndu-si umerii pînă la urechi.

— Presupun că dacă vi s-ar fi luai lucruri de valoare ați fi remarcat imediat.

— Bineînțeles — s-a grăbit ea sa confirme.

P ci fee l. Ipoteza pe care o fabricasem în timpul convorbirii ei cu signore Carlo se confirma. Avea motive să ascundti adevăratul mobil al agresiunii. Și dacă nu era dispună să vorbească, nu puteam obține nimic insistînd.

— Aveți vreo bănuială asupra identității agresorilor ?

— Credeți că fac parte din anturajul prietenilor mei ?

— mi-a întors întrebarea, mirată.

— Dacă au apelat la ciorapi de damă. pentru a se face de nerecunoscut, se poate admite că, altfel, ar fi fost re cunoscuți.

— Este exclus l W-am prieteni care s-ar putea deda la o astfel de faptă ! mî-a respins cu hotarîre prezumția.

— Din relatarea dumneavoastră -— ani spus, uitîndu-mă pe rînd la cele trei femei — reiese ca, de îndată ce au irupt în vestibulul de la intrare, tîlharii au știut cu pre cizie cîte persoane sînt în casă^și unde anume se află acestea, pentru a le imobiliza. De asemenea, din rapi ditatea cu care s-au orientat în apartament, rezultă cu certitudine o perfectă cunoaștere a acestuia ! Dacă agre-

20

sorii nu Iac parte din anturajul dumneavoastră, cine credeți că ar fi putut să le furnizeze informațiile pe care l c-au deținut ? am întrebat, sondînd astfel nivelul erudiției gazdei.

Tulburată de ecuația pe care i-o prezentasem, și-a vîrît capul între umeri si m-a fixat, aiurită...

. Am priceput că-mi pierd timpul pe degeaba, dacă-mi imaginez că poale răspunde la întrebarea mea. In consecință, m-am decis să lămuresc lucrurile pe cont propriu.

— Dumneavoastră veniți zilnic aici ? le-arn chestionai pe rînd, pe roșcată și pe brunetă.

în timp ce ambele dădeau din cap că nu. gazda și-a recăpătat graiul :

— Vin foarte rar la mine. Astăzi, pentru că aveam ceva bun în casă — a zis, privind la cele două sticle multietichctate de pe măsuța care ne despărțea —, le-am in vitat sa ciocnim un pahar, pentru că mi-au ieșit actele de aprobare a căsătoriei mele.

— Persoanele majore au nevoie de o aprobare cînd ^e căsătoresc ? s-a arătat Dan surprins.

— Soțul meu este cetățean străin — a răspuns ea pLnj de importantă.

— Zău ? a continuat Dan, fâcîndu-I pe neîncrezatorul.

descarcati cartea de aici.........