Testamentul lui Sherlock Holmes carti de citit online carti de descarcat pdf gratuit la timp

de AnnaE 1.643 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

I. AVENTURA DE LA VISTERIA LODGE

l. CIUDATA ÎNTÂMPLARE A DOMNULUI JOHN SCOTT ECCLES

Scrie în jurnalul meu că spre sfârșitul lui martie 1892, era o zi friguroasă și bătută de vânt. Holmes primise o telegramă în timp ce stăteam la masă și scrisese în grabă răspunsul. Nu scosese nici un cuvânt, dar se vedea că îl muncea ceva; se oprise în fața căminului, adâncit în gânduri, trăgea din pipă și arunca din când în când o privire asupra depeșei. Deodată, se întoarse spre mine, clipind răutăcios:

— Watson, tu care ești om învățat, spune-mi, te rog, definiția cuvântului „grotesc".

— Ciudat, izbitor — i-am sugerat eu.

La auzul explicației mele, Holmes scutură din cap.

— Nu-i de ajuns, spuse el: cuvântul mai implică și sensul de tragic — cumplit. Dacă te gândești la istoriile acelea cu" care i-ai împuiat capul cititorului tău atât de răbdător, ai să recunoști cat de des se amestecă grotescul cu crima! Ia adu-ți aminte de cazul acela banal al oamenilor cu capul roșu. La început părea grotesc, pentru ca apoi să termine cu o tentativă de spargere disperată. Sau, să zicem, afacerea aceea atât de grotescă a celor cinci sâmburi de portocală, care a dus de-a dreptul la un complot criminal. Cuvântul acesta îmi dă de gândit.

— E cazul aici ? l-am întrebat eu. Holmes citi telegrama cu glas tare.

— „Mi s-a întâmplat ceva cat se poate de necrezut și de grotesc. Pot să vă cer sfatul ?

Scott Eocles, Oficiul Poștal Charing Cross."

— Bărbat sau femeie ? am întrebat.

— Bărbat, fără doar și poate. O femeie n-ar fi trimis o telegramă cu răspuns plătit. Ar fi venit singură.

— Ai de gând să-l primești ?

— Dragă Watson, știi doar cum mă plictisesc de când l-am băgat în pușcărie pe colonelul Carruthers. Creierul meu e ca o mașină de soi, care se sfarmă în bucăți, dacă nu e folosită la treaba pentru care a fost concepută. Viața e banală, ziarele sterpe; se pare că în lumea crimelor curajul și romantismul au pierit pe vecie. Și atunci ce să mă mai întrebi dacă sunt gata să mă apuc de o altă afacere oricât de neînsemnată ar fi ea. Ei, dar dacă nu greșesc a venit și clientul nostru.

Un pas măsurat se auzi pe trepte, și o clipă mai târziu, un domn respectabil și plin de morgă, trupeș, înalt, și cu favoriți cărunți, fu poftit înăuntru. Povestea vieții i se citea pe chipul lui grav și în manierele-i căutate. Era din cap până-n picioare, de la ghetre până la ochelarii lui cu ramă de aur, conservator, bigot, bun cetățean, tradiționalist și formalist până în vârful unghiilor. Ceva însă, o întâmplare nemaipomenită, îi tulburase calmul lui înnăscut. Părul i se făcuse măciucă, obrajii îi erau îmbujorați, aprinși și se vedea că e tulburat. Intră de-a dreptul în miezul problemei.

— Am trecut printr-o împrejurare ciudată si neplăcută, domnule Holmes — spuse el. De când sunt, n-am fost pus într-o asemenea soluție. Nici nu vă închipuiți cat de supărător este. Dar trebuie să vă dau unele explicații.

Simțeam că plesnește de furie, și pufnea de mânios ce era.

-— Vă rog să luați loc, domnule Scott Eccles — spuse Holmes cu blândețe. îmi dați voie mai întâi să vă întreb ce vă aduce la mine ?

— Ei bine, domnule, chestiunea nu pare să fie de competența poliției și totuși, după ce veți auzi faptele, veți fi de acord că nu putem lăsa lucrurile așa. Detectivii particulari nu mi-au fost niciodată simpatici, cum însă am auzit de dvs...

— Chiar așa. Dar de ce n-ați venit imediat ?

— Nu înțeleg.

Holmes aruncă o privire la ceas.

— E două și un sfert, spuse el. Telegrama ați expediat-o pe la unu. Cu toate acestea, ajunge să vadă cineva cum sunteți îmbrăcat, ca să-și dea seama că supărările dvs. au început din clipa în care v-ați trezit.

Clientul nostru își netezi părul nepieptănat și își trecu palma peste barba nerasă.

— Aveți dreptate, domnule Holmes. Am uitat și de toaletă! Eram fericit că pot să ies dintr-o asemenea casă. Dar până să vin la dvs., am mai umblat să aflu câte ceva. M-am dus la agenția de închirieri, unde mi s-a spus că domnul Gardian își achitase chiria și că la Visteria Lodge totul e în ordine.

— Ei, hai, hai — spuse Holmes râzând. Parcă ați fi amicul meu, doctorul Watson. Și el are prostul obicei să înceapă cu sfârșitul. Vă rog să vă adunați gândurile și să-mi istorisiți la rând, și fără să omiteți nimic, ce anume v-a făcut să porniți după sfat și ajutor, așa neras și nepieptănat, cu botinele și jiletca încheiate pe dos.

Clientul nostru își lăsă privirile în pământ. Pe față i se citea regretul că se prezentase în fața noastră într-o ținută atât de nepotrivită.

— Cred și eu că arăt în halul acesta, domnule Holmes. După câte știu nu mi s-a întâmplat așa ceva de când sunt. Dar după ce am să vă povestesc toată întâmplarea asta ciudată, cu siguranță că veți recunoaște și dvs. că nu sunt de condamnat.

Dar nici nu apucă să-și spună povestea.., Afară se auzi zarvă și doamna Hudson deschise ușa poftind înăuntru doi bărbați voinici, cu un aer oficial. Unul era inspectorul Greggson de la Scotland Yard, pe care îl cunoșteam foarte bine — un ofițer energic, curajos și destul de priceput. Dădu mâna cu Holmes și îl prezentă pe camaradul lui — inspectorul Ilavnes, de la poliția din Surrey.

— Umblăm după același vânat, domnule Holmes, și urma ne-a adus in direcția asta.

Își întoarse privirile-i pătrunzătoare spre musafirul nostru.

— Dvs. sunteți domnul John Scott Eccles, de la Popham House, Lee ?

— Da.

— V-am urmărit toată dimineața.

— L-ați descoperit cu ajutorul telegramei, nu-i așa ? spuse prietenul meu

— Exact domnule Holmes. I-am luat urma . la Oficiul Poștal Charing Cross, și am venit aici.

—- Dar de ce mă urmăriți ? Ce doriți ?

— Avem nevoie de o declarație, domnule Scott Eccles, în legătură cu împrejurările în care a murit domnul Aloysius Gardian, de la Wisteria Lodge, în apropiere de Esher.

Clientul nostru sări în picioare cu ochii holbați. Chipul lui încremenit se făcu galben ca ceara.

— A murit ? A murit, ați spus ?

— Da, domnule, a murit.

— Dar cum ? A avut un accident ?

— A fost ucis, ucis de-a binelea.

— Dumnezeule sfinte ! E îngrozitor ! Doar nu vreți să spuneți... doar nu vreți să spuneți camă bănuiți ?

— Am găsit o scrisoare în buzunarul mortului, din care reiese că aveați de gând să dormiți la el noaptea trecută.

— Așa am și făcut.

— Aha, va să zică ați dormit acolo? Și își scoase carnetul de însemnări.

— Stai puțin, stai puțin, Greggson — spuse Holmes. Nu vrei decât o simplă depoziție nu-i așa ?

— Și e de datoria mea să-i pun în vedere domnului Scott Eccles că ar putea fi folosită; împotriva sa.

— Domnul Eccles se pregătea să ne spună ce s-a întâmplat, în clipa în care ați intrat în cameră. Ce zici, Watson, cred că un brandy ou sifon nu i-ar strica. Și acum, domnule, va rog să treceți peste faptul că auditoriul dvs a crescut și să povestiți cele întâmplate, așacum ați făcut-o dacă nu erați întrerupt.

Vizitatorul nostru dădu brandy-ul peste cap și fața îi prinse culoare din nou. După ce aruncă o privire neîncrezătoare spre carnetul inspectorului, își începu brusc neașteptata depoziție:

— Sunt burlac și cum îmi place societatea, am un cerc larg de prieteni. Printre aceștia se numără și un fabricant de bere, Melville, retras din afaceri, care locuiește la Albermale Mansions, Kensington. Acum două săptămâni am fost la el la masă, unde am cunoscut un tânăr — Gardian. După câte am înțeles, era de origine spaniolă și avea unele legături ou ambasada. Vorbea perfect englezește, era manierat și de când sunt n-am văzut bărbat mai frumos.

Ne-am împrietenit. Se părea că i-am fost simpatic chiar din prima clipă. Două zile după ce ne-am cunoscut, a venit să mă vadă la Lee. Și așa, dintr-una într-alta, în cele din urmă m-a poftit să petrec la el câteva zile, la Wisteria Lodge, între Esher și Oxshott. Ieri seară m-am dus la Esher ca să-i răspund la invitație. Cunoșteam casa din descrierea pe care mi-o făcuse. Locuia cu un servitor credincios, un concetățean de-al său care avea grijă de gospodărie. Vorbea și el englezește și se - ocupa de casă. Mai avea și un bucătar — excelent bucătar, spunea el — un mulatru pe care l-a cules și care era un maestru al artelor culinare. Mi-aduc aminte că la un moment dat a remarcat chiar el cat de ciudată era toată gospodăria asta în inima Surrey-ului. M-am declarat de acord, deși ulterior s-a dovedit cu mult mai ciudată decât mi-am închipuit eu.

M-am dus la el — stătea la vreo două mile spresud de Esher. Avea o locuință mare, situată departe de șosea, cu o alee în semicerc, mărginită de tufișuri perene, înalte. Clădirea veche, dărăpănată, abia de se mai ținea în picioare. Când brișcă trase în fața ușii leproase și mâncate de vreme, pe aleea acoperită cu iarbă, m-am întrebat dacă aveam minte să vizitez un om pe care abia îl cunoscusem. Dar omul mi-a deschis ușa, chiar el în persoană, și m-a primit cum nu se poate mai bine. M-a dat în primire unei slugi — un lacheu tuciuriu și posomorit, care mi-a luat valiza și m-a condus în camera mea. Atmosfera din casă era de-a dreptul apăsătoare.

Masa am luat-o între patru ochi, dar cu toate că făcea tot ce îi sta în puteri ca să mă distreze, gândurile păreau să-i zboare necontenit. Vorbea într-o doară și tot ce spunea era atât de încurcat, încât abia de înțelegeam. Bătea întruna darabana cu degetele în masă și își rodea unghiile, dând semne de neliniște. Cina nu fusese nici bine gătită și nici servită ca lumea, iar prezența posomoritului lacheu, care nu scotea o vorbă, nu era de natură să ne învioreze. Vă asigur că nu o dată, în seara aceea, am simțit dorința să mă scuz într-un fel sau altul și să mă întorc la Lee.

Îmi amintesc un lucru care s-ar putea să aibă legătură cu afacerea pe care o anchetează coi doi domni. în clipele acelea nu l-am luat în seamă. Spre sfârșitul mesei, servitorul a înmuiat gazdei un bilet. După ce l-a citit. Gardian mi s-a părut mai distrat și mai bizar ca înainte. Renunță la orice încercare de a lega o conversație; acum ședea fumând țigară după țigară, pierdut în gânduri; ce anume scria în bilet, nu mi-a pomenit. Pe la 11 m-am dus la culcare. Eram fericit. A trecut o vreme și Gardian și-a vârât capul pe ușă — în cameră era întuneric — să mă întrebe dacă am sunat. I-am spus că nu. îmi ceru iertare că m-a tulburat la o oră atât de nepotrivită și îmi spuse că sunt ceasurile unu. Apoi m-am lăsat în voia somnului și am dormit buștean toată noaptea. Și acum, ajung la partea cea mai uluitoare a povestirii mele. Când m-am trezit era ziua-n amiaza mare. M-am uitat la ceas. Aproape nouă. Insistasem să fiu sculat la opt, așa că eram foarte mirat de această neglijență. Am sărit din pat și am sunat după servitor. Nu mi-a răspuns nimeni. Am sunat încă o dată și încă o dată, dar nimic. Atunci mi-am spus că soneria trebuie să se ii stricat. Mi-am tras hainele cum am putut mai bine și m-am repezit pe scări în jos, foarte supărat, să cer puțină apă caldă. Vă închipuiți surprinderea mea când n-am găsit pe nimeni. Am strigat în hol. Nici un răspuns. Atunci am luat-o razna prin camere. Nimeni nicăieri. Cum Gardian îmi arătase în ajun dormitorul lui, am bătut la ușă. Nimic. Am apăsat pe clanță și am intrat. încăperea era goală și patul neatins. Plecase împreună cu ceilalți. Străinul care-mi fusese gazdă, valetul străin, bucătarul străin, toți se făcuseră nevăzuți peste noapte. Așa s-a încheiat vizita mea la Wisteria Lodge.

Sherlock Holmes își frecă mâinile și chicoti de bucurie că își îmbogățea colecția de aventuri ciudate cu această bizară întâmplare.

— După câte îmi dau seama, ați trecut prin clipe unice — spuse el. Pot să vă întreb, domnule, ce-ați făcut după aceea ?

— Spumegam. Primul meu gând a fost că eram victima unei farse de prost gust. Mi-am făcut bagajul, am trântit ușa holului și am apucat-o spre Esher cu Valiza în mană. M-am dus la Allan Brothers, cea mai mare agenție de locațiuni din regiune, unde am aflat că vila fusese închiriată chiar de acolo. Mi-am spus că nu pentru a râde de mine fugise gazda, ci ca să nu plătească chiria. Era spre sfârșitul lui martie, așa că scadența bătea la ușă. Dar presupunerea mea nu era justificată. Agentul îmi mulțumi că-l prevenisem, dar îmi spuse că chiria fusese plătită dinainte. Atunci, m-am dus la ambasada Spaniei. Acolo nu-l cunoștea nimeni. M-am dus la Melville, în casa căruia l-am întâlnit prima oară pe Gardian, și am aflat că știa mai puține despre el chiar decât.mine. In cele din urmă, când am primit răspunsul la telegrama pe care v-am trimis-o, am venit la dvs., pentru că știam că mă veți scoate din încurcătură. Acum însă, domnule inspector, din câte-am înțeles când ați intrat, dvs., vă ocupați de afacerea aceasta și mi se pare că s-a întâmplat o nenorocire. Vă asigur că tot ce v-am spus e adevărat și că n-am idee ce soartă a împărtășit omul acesta. Singura mea dorință este să sprijin justiția din toate puterile.

— Sunt convins de asta, domnule Scott Eccles, sunt convins — spuse inspectorul Greggson prietenos. Trebuie să vă spun că declarația dvs. corespunde în întregime faptelor care ne-au fost aduse la cunoștință. De pildă, biletul pe care l-a primit în timpul mesei. Nu cumva știți ce a făcut cu el ?

— Da, știu. Gardian l-a făcut sul și l-a aruncat în foc.

— Ce ai de spus, domnule Baynes ?

Detectivul regional era un bărbat trupeș, durduliu și roșcovan și dacă nu părea chiar din topor, aceasta se datora doar ochilor lui nemaipomenit de strălucitori, care se pierdeau în cutele adânci ale obrazului și frunții. Cu un surâs, trase un petic de hârtie îndoit și îngălbenit din buzunar.

— Căminul avea grătar, domnule Holmes, și biletul a fost aruncat mai în fund. L-am scos de acolo neatins.

Holmes zâmbi aprobator.

— Trebuie să fi percheziționat casa în lege ca să dai peste un petic de hârtie.

— Da, domnule Holmes, așa lucrez eu. Să-l citesc, domnule Greggson ?

Detectivul londonez îi făcu semn din cap că da.

— Biletul e scris pe hârtie verge obișnuită, fără filigran. Foaia a fost tăiată în patru cu o forfecuță din câte două tăieturi. Apoi a fost împăturită în trei și sigilată cu ceară roșie, pe care ar fi picurat-o în grabă apăsând-o cu un obiect neted și oval. A fost adresată domnului Gardian. Wisteria Lodge. Textul sună după cum urmează:

„Culorile noastre, verde și alb. Verdele deschis, alb închis. Scara principală, primul culoar, a șaptea pe dreapta, serj verde. Doamne ajută. D.«

E o mână de femeie, care s-a folosit de o peniță ascuțită. Adresa a fost însă scrisă cu altă peniță sau de altă mână. După cum vedeți, e un scris mai gros și mai viguros.

— Biletul acesta merită toată atenția, spuse Holmes privindu-l. Trebuie să te felicit, domnule Baynes, pentru grija cu care l-ai studiat. Totuși, am mai putea adăuga câteva amănunte de mică însemnătate. Sigiliul acesta oval nu e, cu siguranță, decât un buton de manșetă — nu văd ce altceva ar putea avea forma asta. Foarfeca de care s-a folosit e foarfecă de unghii cu lama curbată. Deși cele două tăieturi sânt atât de scurte, se vede bine la amândouă aceeași curbă ușoară.

Detectivul regional chicoti:

— Eu ziceam că am stors tot ce se putea și când colo, tot a mai rămas o picătură. Trebuie să recunosc că nu știu nimic despre bilet, afară doar de faptul că ceva se ascunde în spatele lui și, ca de obicei, e o femeie la mijloc.

Cât ținuse discuția, domnul Scott Eccles stătuse ca pe ace.

— Îmi pare bine că ați găsit biletul, pentru că văd că vă confirmă spusele mele, făcu el. Dar aș vrea să vă amintesc că tot nu am aflat ce i s-a întâmplat domnului Gardian și servitorului lui.

— In ceea ce îl privește pe Gardian — spuse Greggson — e ușor să vă răspund. A fost găsit mort azi dimineață, pe Oxshott Common, la aproape o milă de locuința lui. Capul îi fusese făcut fărâme. L-au izbit în creștet cu un sac de nisip, sau cu vreo unealtă care nu l-a rănit, ci pur și simplu i-a sfărâmat capul. Locul unde a fost găsit e departe de orice așezare omenească. Până la o depărtare de un sfert de milă în jur nu e nici o singură casă. A fost doborât pe la spate; agresorul a continuat să-l lovească și după ce a murit. Atacul a fost dat cu o furie de necrezut. N-am găsit nici urme de pași și nici alte indicii cu privire la criminal.

— L-au jefuit ?

— Nu. Nici urmă de jaf.

— Cruntă întâmplare, tare cruntă și dureroasă — se tângui domnul Scott Eccles. Și în ceea ce mă privește, e cât se poate de neplăcută. N-am nici un amestec în plimbară asta nocturnă a gazdei mele și în sfârșitul lui atât de tragic. Cum de am fost amestecat în afacerea asta ?

— Foarte simplu, domnule — răspunse inspectorul Baynes. Singurul indiciu pe care l-am găsit în buzunarul mortului e o scrisoare de la dvs., din care reiese că aveați de gând să rămâneți la Wisteria Lodge, chiar în noaptea morții lui Gardian. Cu ajutorul plicului am stabilit numele și adresa mortului. Când am ajuns la el acasă, era noua trecute, dar nu v-am găsit nici pe dvs. și nici pe altcineva. I-am telegrafiat lui Greggson să vă ia urma la Londra, până ce voi termina de percheziționat Wisteria Lodge. Pe urmă am venit în oraș, m-am întâlnit cu domnul Greggson și iată-ne.

— Cred — făcu Greggson ridicându-se — cred că e cazul să dresăm, actele. Vă rog să ne urmați la secție, domnule Scott Eccles și să ne dați o declarație scrisă.

— Sigur că da, vin imediat. Dar la serviciile dvs. nu renunț, domnule Holmes. Vă rog să nu precupețiți nici bani și nici eforturi ca să descoperiți adevărul.

Prietenul meu se întoarse spre inspectorul regional.

— Sper că nu aveți nimic împotrivă să colaborăm, domnule Baynes.

— E o mare cinste pentru mine, domnule Holmes.

— Ați lucrat foarte iute și cu multă pricepere, așa că aș dori să vă întreb dacă există vreun indiciu cu privire la ora exactă a decesului.

— Victima era acolo de la unu. Cam la aceeași oră a plouat și cu siguranță că omul murise înainte.

— Dar e cu neputință, domnule Baynes — strigă clientul nostru. Glasul lui nu poate fi confundat. Aș putea să jur că el era omul care a intrat la mine în dormitor, la unu, și mi-a vorbit.

— Extraordinar, dar în nici un caz imposibil — zâmbi Holmes.

— Aveți vreo idee ? întrebă Greggson.

— La prima vedere, cazul nu pare prea complicat, deși prezintă unele aspecte inedite și interesante. Cu toate acestea, ar trebui să cunosc mai bine faptele, înainte să mă încumet, să-mi exprim o părere definitivă. Dar fiindcă veni vorba, când ați cercetat casa, domnule

Baynes, ați mai găsit și altceva care să merite atenția, în afara băiețelului acesta ?

Detectivul aruncă o privire ciudată prietenului meu.

— Mai sânt vreo două-trei lucruri care merită atenție. Poate că după ce vom termina treaba la secție, veți binevoi să mă însoțiți acolo și să-mi spuneți ce părere aveți în privința lor.

— La dispoziția dvs. — făcu Holmes, sunând. Condu-i pe domnii, doamnă Hudson, și trimite, te rog, băiatul cu telegrama asta. Să plătească și cinci șilingi răspunsul.

După ce vizitatorii noștri plecară, am rămas o vreme fără să scoatem o vorbă. Holmes fuma ca un șarpe, cu sprâncenele încruntate peste ochii-i pătrunzători și cu capul repezit înainte, ca în clipele lui de mare concentrare.

— Ei, Watson — spuse el întorcându-se brusc spre mine. Ce părere ai ?

— Nu știu ce rost a avut să-l înșele pe Scott Eccles.

— Dar crima ?

— Când mă gândesc la dispariția personalului, îmi vine să cred că și ei erau amestecați și că de aceea au fugit de justiție.

— Și ăsta e un punct de vedere. Dar dacă e să te iei după aparențe, trebuie să recunoști că e foarte ciudat ca cei doi servitori să urzească un complot împotriva lui și să-l atace tocmai în .noaptea în care se afla un musafir în casă. îl aveau doar la dispoziție, singur, în orice altă noapte.

— Atunci, de ce au fugit ?

— Asta-i problema, de ce au fugit ? Iată deci un fapt de care va trebui să ținem seama. Alt fapt, tot atât de important, e extraordinara întâmplare prin care a trecut clientul nostru, domnul Scott Eccles. Ei, Watson, ce zici ?

Crezi că e imposibil să se găsească o explicație acestor două fapte atât de însemnate ? Dacă există vreuna care să se potrivească cu biletul acela misterios — cu tot cuprinsul lui ciudat — ei bine, atunci am putea-o accepta deocamdată ca ipoteză. Dacă noile fapte pe care le vom culege, se vor potrivi și ele, atunci ipoteza noastră va deveni treptat concluzie.

— Dar care e ipoteza ?

Holmes se lăsă pe spate în fotoliu, cu pleoapele întredeschise.

— Trebuie să admiți, dragă Watson, că ideea unei farse e exclusă. Se pregăteau evenimente grave, așa cum ne-au arătat-o mai târziu faptele, și atragerea lui Scott Eccles la Wisteria Lodge trebuie pusă în legătură cu ele.

— Dar ce legătură să fi fost ?

— Hai să cercetam lucrurile din aproape în aproape. La prima vedere, e ceva nefiresc în ciudata și neașteptata prietenie dintre tânărul spaniol și Scott Eccles. Avansurile le-a făcut primul. S-a dus în vizită la omul nostru, care locuiește la celălalt capăt al Londrei, chiar a doua zi după ce s-au cunoscut și a păstrat legătura cu el până l-a invitat la Esher. Ce plănuia el cu Eccles ? La ce-i putea folosi ?

Farmec nu are. Nici cine știe ce inteligent nu e - doar nu-i tocmai el omul care să se potrivească cu un latin iute ca argintul viu. Atunci, de ce tocmai pe el l-a ales Gardian dintre toți, ca mai nimerit pentru scopurile lui ? Are vreo însușire aparte ? Da. E tipul englezului respectabil și omul cel mai indicat ca martor în fața altui englez. Ai văzut și tu că nici unul dintre cei doi inspectori n-a visat măcar să-i pună declarația la îndoială, așa neobișnuită cum era.

— Dar ce aveau să afle de la el ?

— După întorsătura pe care au luat-o lucrurile — nimic, dar totul, dacă ar fi procedat altfel. Așa văd eu situația.

—- Aha, putea să-și facă un alibi.

— Exact, dragul meu Watson, putea să-și facă un alibi. Să presupunem că personalul de la Wisteria Lodge plănuise ceva. Tentativa, oricare ar fi fost ea, trebuia să aibă loc, să zicem, înainte de unu. S-ar putea ca potrivind anume ceasurile, să-l fi silit pe Scott Eocles să se ducă la culcare mai devreme decât își închipuia el. în orice caz, se poate să nu fi fost mai mult de douăsprezece atunci când Gardian a încercat să-l facă să creadă că e unu. Dacă Gardian izbutea să-și ducă planurile la îndeplinire și să fie înapoi la ora menționată, avea un răspuns valabil pentru orice acuzație. Ireproșabilul britanic îi stătea la dispoziție, gata să urce în fața oricărei instanțe, că acuzatul a rămas tot timpul acasă. Era o supapă de siguranță pentru cazul când lucrurile ar fi luat o întorsătură neplăcută.

— Da, da, înțeleg. Dar ce-i cu dispariția celorlalți.

— N-am încă toate elementele lă îndemână, dar cred că piedicile pot fi învinse. Cu toate acestea, ar fi o greșeală să începem o discuție, cudatele pe care le avem. Fără să vrei, te pomenești deodată că le ajustezi ca să se potrivească teoriilor.

— Și biletul ?

— Cum suna ? „Culorile noastre verde și alb.". Parcă ar fi la curse. „Verde deschis, alb închis". Fără îndoială că e o parabolă. „Scara principală, primul culoar, a șaptea pe dreapta, serj verde". E vorba de o întâlnire. S-ar putea ea în spatele întregii afaceri să se ascundă un soț gelos. Fără îndoială, chemarea aceasta implica o primejdie. Altfel n-ar fi spus ea „Doamne ajută", „D" ar putea fi un indiciul pentru noi.

— Omul era spaniol. Să zicem că „D" înseamnă Dolores, doar e un nume feminin comun în Spania.

— Bine, Watson, foarte bine — numai că nu merge. Un spaniol i-ar fi scris unui compatriot în limba lor. Expeditorul biletului e cu siguranță englez. Ei, și acum, până vine să ne ia inspectorul acela grozav, să ne mai odihnim puțin creierul. Deocamdată, fiind mulțumit că soarta noastră norocoasă ne-a scăpat timp de câteva ceasuri din brațele nesuferitei trândăvii.

Până să se întoarcă inspectorul nostru, Holmes primi răspuns la telegramă. O citi și tocmai se pregătea s-o vâre în carnețel, când îmi surprinse privirea nesățioasă. Râse și mi-o aruncă.

— Nici nu știi cu ce lume bună avem de-a face, spuse el.

Telegrama cuprindea o listă de nume și adrese: „Lord Harringby, The Dingle; Sir George Ffolliott, Ovshott Towers; Mr. Hynes Hynes, J. P. Purdey Place; Mr. James Baker Williams, Forth Old Hali; Mr. Henderson, High Gabie; Rev. Joshua Stone, Nether Wasling."

— E limpede că numai așa putem restrânge câmpul nostru de operație — spuse Holmes. Fără îndoială că Baynes, cu creierul lui meticulos, a și pornit-o pe aceeași cale.

— Nu pricep.

— Ei bine, dragă prietene, deocamdată am ajuns la concluzia că scrisoarea, pe care a primit-o Gardian la masă, îl chema la o întâlnire. Dacă am citit bine, și dacă pentru a ajunge la locul unde era fixat rendez-vous-ul trebuia să urce o scară principală și să caute a șaptea ușă pe un culoar, atunci nu există nici o îndoială că e vorba de o clădire foarte mare. Și tot atât de sigur e că această clădire nu poate fi situată la mai mult de o milă sau două de Oxshott, de vreme ce Gardian într-acolo o pornise, nădăjduind — așa cum interpretez eu faptele — să fie înapoi la Wisteria Lodge la vreme, ca să-și facă un alibi ce nu putea avea valoare decât până la unu. Cum prea multe clădiri mari nu pot fi la Oxshott, m-am adresat, după cum se vede, agenților pomeniți de Scott Eccles, care i-a remis o listă a lor.

Uite-le aici în telegrama aceasta. Și tot aici trebuie să fie și soluția întregii afaceri în care ne-am vârât.

Era aproape șase, când am ajuns în frumosul sat Esher din Surrey, însoțiți de inspectorul Baynes.

Holmes și cu mine ne luasem cele necesare pentru a petrece noaptea acolo și am găsit locuință confortabilă la hanul Bull. In sfârșit, a ieșit împreună cu detectivul spre a face o vizită la Wisteria Lodge.

Era o seară rece și întunecată de martie, cu vânt pătrunzător și cădea o ploaie măruntă ce ne biciuia fețele, totul potrivit anume cu locurile pe care se desfășura și cu ținta tragică spre care ne îndreptam.

descarcati cartea de aici....

Fișiere de descărcat

DOC
Testamentul lui Sherlock Holmes volumul 4 la timp.doc
686 KB · 520 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Arthur Conan Doyle

Toate ›