Casatorie de forma

Casatorie de forma de Amanda Quick

1

Pereții urlau la ea.

— Of, Doamne, șopti Zoe Luce oprindu-se în pragul dormitorului și uitându-se disperată la pereții albi. Nu acum. Nu azi. Nu în clipa asta. Chiar am nevoie de serviciul ăsta.

Pereții hohoteau. Prin straturile de zugrăveală proaspătă, albă care îi acopereau răzbătea groaza. Țipetele mute ricoșau din podea în tavan.

Instinctiv își duse degetele la tâmplă, dar în zadar. Închise ochii și strânse pleoapele, concentrându-se asupra zigzagului de săgeți luminoase care treceau prin ea și se scufundau într-o mare glacială, undeva în pântece.

Davis Mason o urmase îndeaproape și se afla la un pas în spatele ei, când Zoe se opri brusc. Luat pe nepregătite, dădu peste ea.

— Uf, îmi cer scuze, zise el. Nu eram atent.

— E vina mea. Zoe Luce făcu un pas înapoi și se întoarse pe culoar. Era mult mai bine aici. Putea face față situației. Se strădui să îi ofere lui Davis un zâmbet cât mai optimist și mai convingător. Nu fu ușor, din cauza țipetelor înăbușite care încă mai veneau dinspre dormitor.

Trebuia să iasă din casa asta. Repede. Orice se întâmplase în dormitorul ăla, nu fusese de bine.

— Hei, Davis o atinse ușor pe umăr, e totul în ordine, Zoe?

Îi zâmbi nesigură. Era relativ ușor să-i zâmbești lui Davis. Avea trăsături fine și un comportament civilizat, cu o notă bine venită de ștrengărie. Dacă ar fi fost mașină, ar fi fost una cochetă, europeană. Judecându-l după casa spațioasă, cămașa și pantalonii de comandă și inelul cu onix și diamant, mai era și bogat. Pe scurt, se gândi ea cu tristețe, până în clipa aceea păruse clientul ideal.

Bineînțeles, totul se schimbase.

— Da, e bine. Respiră adânc, așa cum învățase la cursul de autoapărare. Încercând să își reamintească instrucțiunile profesorului, căută centrul calm, stabil din ea. Din nefericire, nu putea să controleze încă partea aceasta. Nu simțea decât începutul neliniștii care urma să se instaleze.

— Ce s-a întâmplat? Davis părea de-a dreptul îngrijorat.

— Un început de migrenă, spuse Zoe. Mi se întâmplă adesea când sar peste micul dejun.

Reușea să mintă cu ușurință, căci exersase mult. Păcat că nu putea să se convingă pe sine, gândi ea. Puțină autoamăgire i-ar prinde bine acum.

Davis se uită fix la ea câteva clipe, după care se relaxă.

— Nu ți-ai luat doza de cafeină de dimineață?

— Și de hrană. E vorba de glicemie. Ar trebui să mă învăț minte. Simțind nevoia imperioasă să schimbe subiectul, se uită înapoi, în dormitor, și spuse primul lucru care îi veni în minte: Ce s-a întâmplat cu patul?

— Patul?

Se uitară amândoi la spațiul dintre cele două noptiere din lemn masiv.

Zoe înghiți în sec, jenată.

— Toată locuința este complet mobilată, spuse ea, și lipsa patului sare în ochi.

— L-a luat ea, zise Davis înverșunat.

— Fosta soție?

Davis oftă.

— Adora afurisitul ăla de pat. A căutat luni întregi până l-a găsit. Ținea la patul ăla mai mult decât la mine. Când a plecat, a insistat să-l ia.

— Aha.

— Știi ce înseamnă un divorț. Uneori certurile cele mai mari sunt din cauza lucrurilor lipsite de importanță.

Orice ar mai fi fost, se gândi Zoe, patul numai lipsit de importanță nu era.

— Înțeleg.

Davis o privi atent.

— Te mai doare capul?

— Se rezolvă după ce iau micul dejun și beau o ceașcă de cafea, îi liniști ea.

— Uite cum vom proceda. Ai văzut restul casei. Sunt sigur ca ți-ai făcut o impresie generală. Hai să luăm o pauză și să mâncăm ceva la club. Vom avea ocazia să-mi spui ce părere ai.

Gândul la mâncare îi întoarse stomacul pe dos. Din experiență, știa că nu va putea înghiți nimic până nu îi vor trece fiorii. Și asta va dura o vreme. Fusese o experiență șocantă și o luase prin surprindere.

Era vina ei. Știa că nu trebuia să intre într-un spațiu fără să-și ia măsuri de precauție, dar fusese acaparată de planurile de interior și de restul casei, unde totul părea atât de nou, de curat. Pur și simplu nu se așteptase să aibă probleme și, așa cum se întâmpla adesea, trebuia să plătească.

— Aș merge cu plăcere, dar am o altă întâlnire după-amiază și trebuie să mă pregătesc.

Davis păru să ezite.

— Ești sigură…

— Mă tem că da. Chiar trebuie să plec. De fapt, am văzut tot ce era de văzut pentru moment. Și am simțit mai mult decât aș fi dorit să știu, mulțumesc foarte mult. Am planul etajului. Voi face niște copii și câteva schițe ca să înțelegi la ce m-am gândit.

— Aș aprecia dacă ai face niște desene. Davis se uită spre dormitor și dădu din cap parcă îndurerat. Recunosc că nu prea pot vizualiza lucrurile. Mi-e mai ușor să înțeleg o idee dacă o văd transpusă într-o imagine.

— Întotdeauna e mai ușor dacă te uiți la un desen. O clipă, vreau să-mi verific agenda.

Deschise geanta imensă, una dintre cele șase identice, dar de culori diferite pe care le avea. Erau o combinație de servietă și geantă. Azi o alesese pe cea verde pentru că îi plăcuse cum contrasta cu costumul violet închis.

Pipăind, dădu la o parte un mic aparat foto, un caiet de schițe, ruleta, o cutie transparentă de plastic cu multe pixuri de diferite culori și markere, un dosar cu mostre de material și brelocul mare, de colecție, legat de inelul cu cheile apartamentului ei.

Agenda era ultima. O scoase din geantă și o deschise.

— Voi nota câteva idei, spuse ea pe un ton vioi, și voi încerca să fac niște schițe până la sfârșitul săptămânii. Ne putem vedea la mine la birou vineri după-amiază?

— Vineri? Davis era vizibil dezamăgit. Asta înseamnă peste o săptămână. Durează chiar atât de mult? Aș vrea să începem cât mai curând posibil. Adevărul este că totul mi se pare deprimant în casa asta de când a plecat soția mea.

Sunt sigură de asta, își spuse Zoe în gând.

— Înțeleg, rosti ea cu voce tare, încercând să pară înduioșată. Îi era destul de greu, deoarece își mai simțea părul zbârlit pe ceafă și pielea de găină pe sub mânecile jachetei ușoare.

— Mă străduiesc să nu am resentimente, spuse Davis, dar divorțul mă costă enorm. Cred că voi primi note de plată de la avocați mult timp de acum încolo.

Davis Mason părea într-o formă destul bună, financiar vorbind, după divorț. Deținea o casă foarte scumpă, era dispus să o plătească generos pentru amenajarea interiorului și făcea parte dintr-un club exclusivist. Zoe se abținu să comenteze, deoarece învățase să dea dovadă de diplomație față de persoanele proaspăt divorțate, după ce descoperise că sunt clienți potențiali pentru decoratorii de interioare. După o căsnicie distrusă, oamenii se grăbeau să-și redefinească spațiul în care locuiau. Era un fel de terapie necesară depășirii stării emoționale provocată de despărțire.

Zoe răsfoi paginile agendei, prefăcându-se că se uită peste program. Apoi o închise brusc și spuse hotărât:

— Îmi pare rău, dar am un program foarte încărcat. Vineri este singura zi în care am destul timp să mă pot ocupa așa cum trebuie de acest proiect. La ora două este bine?

— Se pare că nu am de ales. Davis nu părea prea încântat. Era obișnuit să obțină ce voia. Atunci rămâne pe vineri. Nu am vrut să par nerăbdător, dar chiar îmi doresc să începem treaba.

— E normal. Din moment ce v-ați hotărât să redecorați spațiul în care locuiți este firesc să doriți să grăbiți lucrurile, dar refacerea întregului interior este o operație majoră și o greșeală în această fază poate fi extrem de costisitoare.

— Da, am constatat asta. Se mai uită încă o dată înspre dormitor. Am încercat să zugrăvesc camera și mi-am dat seama că am nevoie de ajutorul unui specialist. Am încercat s-o fac mai luminoasă vopsind-o în alb, dar după ce am terminat mi-am dat seama că nu era bine. Ridică din umeri, neputincios.

În schimb, dormitorul avea aerul tihnit al unei camere de autopsie sau de îmbălsămare, își zise Zoe în sinea ei. Nici măcar lumina soarelui reflectată de suprafața piscinei de safir nu putea contracara efectul. Parte din senzația neplăcută se datora probabil zugrăvelii albe, dezolante, dar ea știa că adevărata problemă era dată de ceea ce se petrecuse în acel dormitor. Anumite lucruri nu puteau fi îngropate sub un strat de vopsea. Și mai știa că Domnul Client Ideal nu conștientiza senzațiile reținute de pereți. Îi părea nespus de rău că până acum nu întâlnise pe nimeni în stare să perceapă ceea ce simțea ea – ca energie pură, brută. Se întâmplase de multe ori să-i vadă pe alții reacționând inconștient la atmosfera dintr-o anumită cameră, ceea ce însemna că subconștientul lor sesiza existența unor semnale aproape fizice.

Pe de altă parte, învățase să păstreze pentru ea tot ce afla.

— Ați ales un alb strălucitor rigid, spuse ea făcând încă un pas în spate pentru a mări distanța dintre ea și dormitor. Există credința că albul este cea mai bună și mai simplă soluție. În realitate este dificil, deoarece reflectă lumina orbitoare, în special aici, în Arizona. În plus, are tendința să formeze umbre reci acolo unde este mobila. În final, toate astea duc la lipsa de armonie și de liniște. Ați făcut bine că v-ați oprit după ce ați terminat camera asta.

— Am știut că nu este soluția cea bună. Davis făcu un gest invitând-o să o ia înaintea lui pe culoar. Trebuie să-ți spun că, atunci când m-am hotărât să apelez la un decorator profesionist, nu dădeam doi bani pe treaba asta cu feng shui a ta.

— Mulți oameni au îndoieli până ajung să vadă rezultatul.

— Știam că e la modă. Femeile de la club sunt foarte încântate. Helen Weymouth, cea care te-a recomandat, era încântată de felul în care i-ai transformat casa după divorț. Intenționase să o vândă din cauza amintirilor urâte. Susține că întreaga atmosferă s-a schimbat datorită ție.

— Proiectul Weymouth a fost interesant. Nu mai era mult până la ușă. În câteva minute va fi afară. Doamna Weymouth mi-a dat mână liberă.

— M-a sfătuit să fac același lucru. Acum câteva luni, după ce a plecat Jennifer, aș fi spus că toată treaba asta cu aranjarea mobilierului pentru a ordona fluxul de energii pozitive și negative mă depășește. Dar, cu cât stau mai mult aici, cu toate lucrurile exact așa cum erau înainte de a pleca ea, cu atât sunt mai convins că ai dreptate cu teoriile tale despre decorare.

— Nu practic un anumit tip de feng shui. Își dădu seama îngrozită ca vorbește mult prea repede. Poartă-te normal. Poți să te descurci. Folosesc elemente din moduri de abordare diferite, combinate cu principii de organizare din alte tradiții clasice de decorare, cum ar fi Vastu.

— Ce-i aia?

— O știință antică hindusă care stabilește principiile de arhitectură și decorare. Mai folosesc și elementele pe care le consider utile din teoriile contemporane privind armonia și proporțiile. Am un stil destul de eclectic.

De fapt, mă hotărăsc în timp ce lucrez, continuă ea în gând, conștientă că niciunul dintre clienți n-ar fi încântat să știe asta.

Zoe se îndreptă grăbită spre ușă, dornică să respire aer proaspăt. Acum, că fusese sensibilizată de experiența din dormitor, se simțea cuprinsă de emoții bolnăvicioase care o asaltau dinspre ceilalți pereți ai casei. Trebuia să iasă cât mai repede de acolo.

Ajunse în sfârșit în hol. Davis, aflat chiar în spatele ei, îi deschise ușa din față și Zoe ieși în căldura plăcută de început de octombrie.

— Ești sigură că te simți destul de bine ca să conduci până la birou? o întrebă Davis.

Poartă-te normal.

— Am un baton cu vitamine în mașină. Încă o minciună. Chiar era bună la treaba asta!

— Bine. Ai grijă atunci. Ne vedem vineri.

— Sigur. Vineri.

Îi adresă ceea ce spera să fie un zâmbet vesel, profesional, strânse bine geanta verde și se îndreptă sprintenă spre mașină, străduindu-se să nu pară că fuge de casa plină de țipete.

Când ajunse la mașină oftă ușurată, deschise brusc ușa, aruncă geanta pe scaunul din dreapta, se așeză la volan, își puse ochelarii fumurii și porni motorul.

Mâinile îi mai tremurau încă. Efectul valului de adrenalină, presupuse ea. Nu era prima dată când i se întâmpla. Se descurca. Cu toate astea, fu nevoită să țină volanul strâns ca să poată conduce pentru a ieși din cartierul acela elegant. La stânga, o pajiște de un verde imposibil servea ca pasaj către cea de-a șaisprezecea gropiță a Clubului de Țară Desert View. În jurul terenului de golf erau răspândite cu pricepere case elegante, asemănătoare reședinței Mason.

Dincolo de fâșiile de un verde viu se întindea Deșertul Sonoran și ceva mai departe se profilau înălțimile de la baza muntelui. Clubul de golf și orașul învecinat, Whispering Springs, se aflau la aproximativ o oră de condus de Phoenix, destul de aproape ca să acapareze o parte din comerțul turistic, dar destul de departe de traficul și aglomerația orașului.

Peisajul sălbatic i se păruse straniu și străin când se mutase aici cu un an în urmă, dar, cu timpul, se familiarizase cu noul mediu și se simțea bine. Descoperise frumusețea surprinzătoare a deșertului la răsăritul și apusul soarelui și profunzimile uluitoare de lumini și umbre. Fusese întotdeauna atrasă de contraste.

Decizia de a se muta în Whispering Springs fusese bună, își zise ea, dar poate că ar trebui să se mai gândească la alegerea carierei pe care o făcuse în același timp. I se păruse natural și logic să aleagă decorațiunile de interior. La urma urmei avea experiență în artele frumoase, ochiul format și se pricepea să amenajeze un spațiu. Mai mult, nu avea nevoie de nicio diplomă sau calificare suplimentară pentru a intra legal în afaceri. Cu toate acestea, întâlnirea din ziua aceea o pusese pe gânduri.

Un gardian în uniformă ieși dintr-o clădire micuță de lângă poarta de la intrare. După insigna de pe haina kaki elegantă era un angajat de la Radnor Security Systems. O salută politicos, îi ură o zi bună și se întoarse în sanctuarul lui cu aer condiționat ca să noteze ceva în jurnal.

Paza era destul de strictă în această enclavă de bogătași, cu toate acestea, cineva din reședința Mason nu beneficiase de ea.

Așteptă până se deschiseră porțile și ieși pe drumul de întoarcere spre centrul orașului Whispering Springs înainte de a ridica telefonul. Formă singurul număr pe care îl introdusese în meniul de apelare rapidă.

Arcadia Ames răspunse la al treilea apel, rostind cu vocea ci guturală numele magazinului de suveniruri care îi aparținea.

— Galeria Euphoria.

Arcadia vindea suveniruri unicat, scumpe, unei clientele înstărite, dar Zoe era convinsă că ea ar fi putut vinde și nisip cu vocea ei.

Era cea mai bună prietenă a ei, singura de altfel. Cândva, avusese și alți prieteni. Asta fusese cu mult timp în urmă, când avea o viață reală și nu trăia printre umbre.

— Sunt eu, spuse Zoe.

— S-a întâmplat ceva? Ceva n-a mers bine cu Domnul Client Ideal?

— Poți spune și așa.

— S-a hotărât să nu te angajeze? Ce idiot! Nu-ți face griji, vor mai fi și alți clienți la fel de buni. Numărul divorțurilor nu pare să scadă.

— Din nefericire, Mason nu s-a răzgândit, spuse Zoe pe un ton egal. Aș fi preferat s-o facă.

— Nenorocitul s-a dat la tine?

— S-a comportat impecabil.

— Probabil că este bogat, așa sunt toți cei din Desert View, și un jucător pe sume mari. Deci, ce n-a mers bine?

— Am motive să cred că Domnul Client Ideal și-a ucis soția.