Barbatul din Tripoli

Capitolul 1

— Vădeclar soț și soție, anunțăpastorul.

Lisa închise o secundăochii. Era prea târziu. Devenise soția lui Bryn, la bine și la rău.

Lisa Venner. Încetul cu încetul, se va obișnui pânăla urmăcu acest nume. Îi venea greu săcreadăcă, în urmăcu cinci zile, nici măcar nu-l cunoștea pe Bryn. Cinci zile! Și totuși, din anumite puncte de vedere, i se părea căde atunci trecuse o viață. Toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacăar fi avut un strop de voințăsănu se ducăla nunta lui Mark. Dar nu, trebuise săse ducă, pentru a arăta tuturor căMark nu mai însemna nimic pentru ea!

Fusese ușor apoi, săse furișeze afarădin biserică, în timpul ceremoniei. Soarele de aprilie o făcu săclipeascădes. În timp ce mergea tremurând pe trotuar, auzi deodatăun claxon în spatele ei. O mânăo trase cu putere înapoi și o mașinătrecu pe lângăea.

— Era cât pe ce, spuse bărbatul care o salvase. Nu privești niciodatăpe unde traversezi?

Lisa își adunăforțele și-i mulțumi, încercând săzâmbească.

— Ai avut noroc cămergeam în spatele tău.

Bărbatul îi dădu drumul la mână și începu săo examineze.

— Te-am văzut în biserică. Ești vreo prietenăde-a miresei?

— Eram o prietenăa mirelui, răspunse ea cu o voce care voia săparănepăsătoare.

— Ce coincidență, spuse bărbatul pe un ton ironic. Eu sunt fostul prieten al Junei. Ne-am putea îneca amarul împreună. Ce spui?

Pentru prima oară, Lisa îl privi și ea. Era un bărbat înalt, cu părul negru și creț, cu o fizionomie osoasă. „De vreo treizeci de ani”, se gândi ea. Probabil nu locuia în Anglia, judecând dupăpielea extrem de bronzată. Ochii lui cenușii îi răspunserăcu o sclipire de sarcasm.

— Bryn Venner.

— Lisa Jordan. E prea devreme pentru a bea alcool.

— Atunci, un ceai? întrebăel și mai ironic. Un ceai și simpatie. Pare potrivit cu împrejurarea.

— Nu cred că...

— Ai de gând sărămâi aici și să-i vezi plecând?

Ochii verzi ai Lisei scânteiarăde mândrie.

— Ce e făcut, e făcut, spuse el. Săne trăim viața în continuare! Deci, ce-ai hotărât?

Lisa ezitădoar o secundă. Dacărămăsese singură, atunci cu atât mai bine.

— Bine, sămergem săbem un ceai.

Bryn o luăde braț, atent la circulație. Lisa îi simțea prin stofa costumului mușchii fini și presiunea degetelor pe cot. Nu era genul de bărbat pe care și l-ar fi imaginat pentru micuța blondănerușinatăcu care se căsătorise Mark. Căci, la urma urmei, trebuia sărecunoască: cei doi păreau potriviți. Bryn Venner avea trăsături tipic masculine. Gura și maxilarul arătau o voințăputernică. Nu, nu era genul Junei. Și nici al ei, de altfel. Era prea în vârstă, prea monden. „Ah, Mark!”se gândi ea cu inima strânsă.

Bryn opri un taxi și ceru șoferului să-i ducăla Savoy.

— Săfacem lucrurile cu eleganță. Vom avea timp mai târziu săne dedicăm unor consolări mai subsanțiale.

Bunul-simțo împiedica pe Lisa să-i răspundăpe un ton mușcător. Acceptase săbea un ceai împreună, nimic mai mult. Dupăce vor fi terminat, ea va pleca. Dar unde? îi șopti o voce interioară.

— Nu locuiești în Anglia, nu-i așa?

Bryn negăprintr-o mișcare a capului.

— Nu, locuiesc în Libia, pentru moment. În afacerile cu petrol, adăugăel, anticipându-i întrabarea. Dar tu? Locuiești la Londra?

— Da.

Apoi adăugă, cu reticență:

— Lucram pentru familia Wrexham.

— Înțeleg. Acolo l-ai cunoscut pe Williams?

— Cunoscut și pierdut, răspunse ea, schițând un zâmbet. Se pare căfiica președintelui e o partidămai bunădecât o simplăsecretară.

— E un băiat ambițios, nu?

Întrebarea suna mai mult a afirmație.

— Nu mai mult decât majoritatea oamenilor.

Lisa își regreta deja remarca.

— N-am vrut săinsinuez cănu o iubește. El și June se potrivesc.

— Nu și dacăfiecare ar vrea să-și impunăvoința. Oricum, cred că îi va fi mai bine cu el, decât cu mine. Tripoli nu e exact genul de decor cu care este obișnuită.

— E o viațăgrea, acolo?

— Nu foarte grea, în ceea ce privește condițiile de viață. Formăm o comunitate de europeni destul de mare și suntem toți angajați de Unilibia. Majoritatea sunt căsătoriți. Compania preferăsăangajeze persoane căsătorite.

— Acesta e motivul pentru care ai cerut-o pe June în căsătorie?

— Nu am venit în Anglia săo cer în căsătorie. Acum trei săptămâni, când am ajuns aici pentru o vacanță, căsătoria ei cu Mark era deja stabilită. June tocmai voia să-mi scrie despre asta.

— Poate că și-ar fi schimbat părerea dacăar fi știut pentru ce te-ai întors...

Bryn începu sărâdă.

— Nu cred. June ar fi fost, fără îndoială, o soție bună, dar nu eram destul de disperat încât sămăbat pentru ea.

— Mi se pare cănu doreai atât o soție, cât săte conformezi regulilor companiei pentru care lucrezi, remarcăLisa pe un ton caustic.

— Preferințelor, nu regulilor. Dar, fie cămăcrezi sau nu, un bărbat are nevoie de o femeie lângăel, când se aflăacolo.

Nopțile pot fi uneori foarte reci...

Lisa îi evităprivirea și se întrebădacăera, într-adevăr, atât de dur pe cât voia săpară.

— S-ar zice căJune a scăpat ca prin urechile acului!

— Poate. Mă întreb doar dacăa câștigat ceva mai bun, căsătorindu-se cu un arivist ca Williams.

Observând schimbarea care apăruse pe chipul ei, se grăbi săadauge:

— Tu singurăai spus-o. Ocazia s-a prezentat, iar el nu a ezitat s-o prindă. Bine cănu erai prea implicată.

— De unde știi cănu eram? întrebăea, cu un nod în gât.

— Din atitudinea ta. Așspune mai degrabăcăorgoliul tău a avut cel mai mult de suferit. Am dreptate?

— Dacăspui tu...

Pentru nimic în lume Lisa nu voia sălase săse vadăcât de bulverstăera. Continuă, cu răceală:

— Cât timp vei lucra în Libia?

— Dacăvreau, permanent. Trebuie săaleg la fiecare trei ani. Am petrecut deja aproape un an acolo.

— Și ce se întâmplădacănu alegi?

— Depinde. Unital a început săexploateze noi câmpuri petroliere, în alte părți ale lumii.

— Iar familia trebuie să-și urmeze capul oriunde ar fi trimis?

— Doar dacăo permit condițiile. Câteodatăe nevoie de timp pentru a pune în funcțiune o întreagăinstalație care săconvinăsoției și copiilor. În aceste cazuri, familia rămâne în Anglia, o vreme.

— Nu mi se pare drept.

— Existăcompesații. Cred căvoiai săspui, de fapt, că-ți vine greu să ți-o imaginezi pe June acomodându-se cu genul ăsta de viață.

— Nu am cunoscut-o personal. Pare o persoanăcăreia îi place săse distreze. Dar aparențele pot fi uneori înșelătoare.

— Într-adevăr? Ție îți place săte distrezi?

Bryn o privi insistent. Părul ei cu reflexe arămii încadra niște trăsături fine; fusta de mătase îi punea în evidențăpicioarele subțiri.

— E ceva rău în asta? întrebăea, râzând.

— O, nu, deloc! Tocmai măgândeam căam putea face și noi asta.

Lisa nu avu timp să-i răspundă. Ajunseseră în fața hotelului.

Era, de altfel, mai mult o remarcă, decât o invitație. O pierdere comună îi apropiase.

Era prima oarăcând intra la Savoy și Lisa rămase uimită. Din toate părțile se degaja o atmosferăde sobrăgrandoare. Timpul părea căstătuse în loc.

De obicei nu se servea ceaiul în hol, dar Bryn ceru acest lucru pe tonul celui obișnuit săi se îndeplineascătoate dorințele.

Ceaiul le fu adus într-un serviciu delicat de porțelan alături de două șervete mari, împăturite. Lisa avea impresia căfusese transformată în ducesă. Bryn o întrebăzâmbind amuzat dacăse vedea trăind în acel fel.

— Îmi vine săstrig: „Ardeee!”sau ceva de genul ăsta, doar pentru a vedea dacăse accelereazăritmul! răspunse ea, clătinând din cap și izbucnind în râs.

— Pot fi foarte rapizi, când e nevoie.

— Te-ai cazat aici? îl întrebăea, aruncându-i o privire.

— Nu, de data asta. Londra e invadatăde turiști.

— Măsurprinde căai rămas atât de mult timp la Londra.

— Nu mi-am petrecut aici toate cele trei săptămâni. Am făcut câteva plimbări, pe ici, pe colo. Am fost în Vest, unde mi-am vizitat câțiva prieteni.

— Cât timp mai ai de stat aici?

— Cinci zile. Am rezervat bilet de avion pentru lunea viitoare. Plec din Heathrow dimineața, devreme.

— Pari fericit căpleci.

— Sunt.

— Chiar și fărăo soție pe care săo iei cu tine?

— Ar trebui să împrumut una!

— Nu m-ar surprinde din partea ta.

— Nu?

Părea căacum râdea deschis de ea.

— Continuă, te rog...

— La ce bun? Oricum nu ai crede decât ceea ce vrei săcrezi.

— Bravo, Lisa Jordan! exclamăel, zâmbind sincer de aceastădată. Ești remediul de care aveam nevoie. Ce faci diseară?

— Mă întorc acasă.

— Ca să-ți lingi rănile toatănoaptea? Nu e genul tău. Trebuie săieși din tine; și eu la fel. Mi-ar plăcea săpetrec seara cu tine, Lisa. Cred căasta ne-ar face bine amândurora.

— De acord.

Lisa răpunsese fărăsăse gândească.

— Cum ai spus și tu, probabil căde asta avem nevoie amândoi.

Bryn începu săvorbeascădespre una, despre alta, și, spre marea ei surpriză, Lisa începu săse destindă. Se aflau amândoi în aceeași situație, aveau amândoi nevoie de o stimulare care să-i ajute sătreacăde acea searădificilă. Săpetreacăseara cu el era de o mie de ori mai bine decât sărămânăsingură.

Când Bryn îi propuse sămeargăsăbea ceva, era aproape ora șase. Lisa se duse în vestiar și se privi în oglindă, cu sentimentul căprivește o străină. Era uimitor cât de mult o schimbau puțin fond de ten și o coafurămai sofisticată. Părea și se simțea mai matură, mai stăpânăpe situație.

Dar aceea fusese și intenția ei. Nu trebuia ca cei care o văzuserăla nuntăsăcreadăcăera o fetițăpierdută și vulnerabilă. Își schimba locul de muncăpentru căcel vechi nu o mai interesa. Chiar și cei care-i cunoscuserărelația cu Mark o puteau crede cu ușurință. Oricum, acum totul era de domeniul trecutului. Cu o vineri în urmă, plecase oficial din serviciul familiei Wrexham. Avea în fațădouăsăptămâni de vacanță, o nouăslujbă și o viațănouă.

Trebuia să-l uite pe Mark. Acesta se căsătorise cu June și devenea astfel inaccesibil. Iar în acea seară, uitarea însemna bărbatul care o aștepta în hol. Un bărbat pe care nu-l va mai vedea, probabil, niciodată. „Trebuie săprofit de ocazie”, își spuse ea, schițând o grimasă. „Mâine voi fi singură”.

Deschise încet ochii, cu mintea încețoșată. O durea capul. Nu recunoștea patul, mai tare și mai lat ca de obicei. Făcu un efort intens și se întoarse, cu mâna la ochi, din cauza luminii.

Câteva detalii îi revenirăfragmentar în minte. O adunare de oameni, mult zgomot... O fațăse desprinse din ceață. Dupăcâteva clipe, Lisa înțelese căera a bărbatului care stătea așezat pe un scaun, cu picioarele întinse, în fața ei. Bryn fuma.

— Te simți mai bine? o întrebăel.

Lisa îl recunoscu și, când îi întâlni privirea cenușie, simți că înnebunește. Începea acum să-și amintească, iar imaginile care i se desfășurau în minte nu erau deloc liniștitoare: dansa, încercuităde niște brațe solide; zâmbea în fața unui chip slab și bronzat; șampania i se urca la cap.

„Sampanie, mult prea multă șampanie”, se gândi ea. Își amintea căse urcase într-o mașină, căniște brațe încercau săo menținădreaptă în lift, își amintea de un bărbat înalt care o lua în brațele lui, zâmbind. În acea cameră, acel bărbat.

„Dumnezeule, dacăn-ar fi adevărat!”exclamă în sinea ei, îngrozită. Cearșaful era moale. Lisa își ascunse fața în pernă. Bryn nu schițăniciun gest, ci doar o întrebăpe un ton impasibil:

— Câți ani ai, Lisa?

— Douăzeci.

Acesta scoase o exclamație ușoară.

— Ieri păreai mai matură și te-ai purtat ca atare.

— Încercam... spuse ea neputând să-l privească și nici măcar săse întoarcăspre el.

— Nu vreau sămăscuz, spuse el, oftând. Aveam nevoie de o femeie noaptea trecută. Dar dacăașfi știut căpentru tine e prima oară, te-așfi dus imediat acasă și te-așfi pus în patul tău. Apropo, unde locuiești? își face cineva griji pentru tine?

— Am închiriat o cameră în Putney, răspunse ea cu efort. Locuiesc singură.

— E deja mai bine. Asta ne dătimp sărespirăm. Mi s-a părut căte-aud spunând căpărinții tăi au divorțat.

— Da, mama s-a recăsătorit cu un american și trăiește în Statele Unite. Tata s-a recăsătorit și el și locuiește în Surrey.

— Nu-i vezi așadar prea mult?

— Nu.

Lisa se forța să-și reținălacrimile. De ce îi punea atâtea întrebări? Acum era prea târziu pentru a mai schimba ceva.

— Cred căte vei simți mai bine dacăte-ai ridica și te-ai îmbrăca. Coboară în hol când vei fi gata. Vom găsi un loc liniștit săvorbim. Nu încerca săfugi, pentru căvoi supraveghea liftul. Trebuie săfacem fațăsituației.

La ce trebuia el săfacăfață? se întrebăea, când ușa se închise. Lisa ar fi suferit mai puțin dacăaceasta s-ar fi întâmplat cu Mark. Dar acest bărbat cu care își petrecuse noaptea era un străin, un om pe care îl întâlnise pentru prima oară în ajun. Nu avea nicio scuză.

Se ridică, încercând să învingădin nou greața care punea stăpânire pe ea. Era prima oarăcând se îmbăta și va fi și ultima, își jurăea. Prea târziu, îi șopti o voce ironică.

Când se privi în oglinda din baie, se îngrozi. Rimelul, pe care cu o zi în urmă îl aplicase din abundență, îi cursese acum în jurul ochilor. Părul era răvășit. Nu-l putea condamna pe Bryn căo judecase la prima vedere. Ducându-și degetele la tâmple, încercăsăalunge durerea de cap și să-și aducăaminte ce se întâmplase mai exact. Dar dorea, într-adevăr, să-și aminteascădetaliile?

Faptele erau clare: îi permisese acelui bărbat care o aștepta în hol săfacădragoste cu ea. Dragoste? Lisa simți un nod în gât. Cum putea săfoloseascăacel cuvânt? Niciun sentiment n-avusese vreun amestec.

Făcu un dușcald, care o ajutăsăse relaxeze puțin și apoi se pieptănă. Nu se machie deloc și-și lăsăpărul liber pe umeri. Ce mai conta cum arăta? Impresia pe care i-o făcuse acelui bărbat era suficientă.

Despre ce trebuia oare săvorbească? Dupăcâte se părea, Bryn se simțea vinovat, dar Lisa era gata să-și asume toate greșelile. Puțini bărbați ar fi rezistat încurajărilor pe care probabil căle dăduse cu o noapte în urmă –cu atât mai mult dacăaveau nevoie de o consolare. Se gândise atât de mult la Mark, în ajun! Băuse doar pentru a-l uita pe el.

Ieși din cameră și luăliftul, cu inima bătând să-i spargăpieptul. Dacănu-l va vedea, va pleca. Nu voia să-l vadă. Se simțea mizerabil și înjosită.

Bryn stătea într-un fotoliu, cu fața spre lift. Când o văzu mergând spre ieșire, se ridică și veni spre ea.

— Vom vorbi în timp ce mănânci. Trebuie sămănânci ceva.

— Nu pot sămănânc, spuse ea, sfârșită.

— Atunci vei bea o cafea, continuăel, fărăsă-i dea drumul la braț.

Bryn comandădouămic dejunuri àla française și așteptăca chelnerița săplece, pentru a-i umple Lisei ceașca.

— Bea asta și ronțăie douătartine. {tiu cum te simți. Mâncarea te va ajuta.

Dupăce luăcâteva înghițituri de cafea, Lisa se simți puțin mai bine. Bryn o fixa cu privirea, iar ea trebui să-l privească.

— Dacăte-ai îmbrăcat așa special, să știi căai reușit. Ce lipsăde prudențădin partea mea! Acum pari de șaptesprezece ani!

— E tot dupăpubertate, replicăea. Nu trebuie deci să-ți faci griji pentru nimic. Îmi pare rău, continuăea, înroșindu-se. Nu e vina ta pentru ce s-a întâmplat! Trebuie că ți-am făcut impresia că...

Dar nu avu curajul sătermine.

— Ar fi trebuit să-mi dau seama... Mi-ai spus căvei avea un nou loc de muncă. Când începi?

— Luni, pe opt. Îmi iau concediu acum, în loc să-mi fac preavizul.

— Deci nu ai nicio responsabilitate în acest moment, spuse el, insistând în mod ciudat pe cuvinte. Ai pașaport? o întrebăel.

Lisa îl privi surprinsă.

— De ce?

— Ai sau nu?

— Da, dar...

— Asta simplificălucrurile.

— Nu înțeleg.

Lisa îl privea uimită.

— Ce legăturăare pașaportul meu?

— Cred că ți-am spus cămarțea viitoare trebuie săfiu înapoi la Tripoli. Vom câștiga astfel timp.

— Pentru ce? reuși ea să întrebe.

— Ca săne căsătorim.

Lisa simți căleșină.

— Săne căsătorim?

— E singurul mod de a face fațăsituației. Luni trebuie săiau avionul spre Tripoli și nu pot săplec pur și simplu și săuit tot. Nu în cazul ăsta. Analizând lucrurile într-o luminărealistă, nu pare deloc o idee rea. Nu ai prea multe motive sărămâi aici.

Fata își recăpătăglasul.

— Suntem doi străini. Cum pot douăpersoane care nici măcar nu se cunosc, să...

— N-așspune asta.

Văzând-o căroșește, Bryn adăugă:

— Multe căsnicii încep și mai rău și merg apoi bine. Nu poți spune căte dezgust fizic...

— Nu-mi amintesc nimic din noaptea trecută... Totul e atât de confuz...

— Extrem de confuz?

— Foarte.

— Atunci, cel puțin nu va mai exista și complicația asta, spuse el zâmbind. Va trebui sămăcrezi pe cuvânt!

— Nu pot sămăcăsătoresc cu tine, răspunse ea, disperată. E... imposibil.

— Iar eu nu te pot lăsa baltă, pur și simplu.

Bryn îi căutăprivirea.

— Și dacăești însărcinată?

— Nu m-am gândit la asta, recunoscu ea, pălind.

— Nu a fost o noapte potrivităpentru gândire. În vremurile noastre, un bărbat are aproape certitudinea cătoate femeile își iau măsuri de precauție.

— Dar nu e obilgatoriu săfi rămas însărcinată.

— Obligatoriu, nu, dar existăcâteva șanse. Oricum, e un risc pe care nu vreau sămi-l asum.

— Pe care nu vrei să ți-l asumi?! repetăea încet, dar cu înflăcărare. Nu am și eu un cuvânt de spus despre asta? Tot ce spui sunt presupoziții.

— Dar sunt fondate. Voi petrece restul vieții în îndoială. Nu am obiceiul să-mi împrăștii urmașii în cele patru vânturi!

— Dar dacănu sunt însărcinată? răspunse ea, cu o notăde disperare în voce.

— Nu s-ar schimba nimic, dacăam fi căsătoriți.

Bryn făcu o pauză și adăugărepede:

— Vreau sămăcăsătoresc cu tine, Lisa.

— Doar pentru căești primul bărbat căruia m-am oferit?

— În parte. Dar mai sunt și alte motive.

— Ah, da! Compania pentru care lucrezi. Se așteaptăsăte vadă întorcându-te cu o soție, nu?

— N-am spus nimănui de ce plec. Poate căunul sau doi prieteni știu de corespondența mea cu o fatădin Anglia. În ceea ce-i privește, acea fatăvei fi tu.

— Dar nu sunt și nici nu vreau săfiu.

Lisa își strângea mâinile tremurânde între genunchi.

— Bryn, trebuie să-ți dai seama cănu va merge. Nicio căsătorie nu poate merge în condițiile astea!

— Vrei săspui: fărădragoste?

Bryn clătinădin cap, cu un zâmbet cinic pe buze.

— În Orient, dragostea e una dintre condițiile cele mai puțin necesare pentru o căsătorie fericită. Căsătoriile aranjate au demonstrat căau fost și cele mai reușite. Poate căașa va fi și cu noi.

— Se pare căai calculat bine totul... spuse ea cu o voce răgușită.

— M-am gândit la asta în timp ce dormeai. De altfel, pare logic. Ce aveai de gând săfaci cu viața ta? Ești între douălocuri de muncă și tânjești dupăun bărbat pe care nu-l poți avea. Ieri seară, probabil, ai vrut săte amăgești singură și săcrezi căsunt Mark. Sau ai vrut să-ți demonstrezi cănu mai simți nimic pentru el.

— Vreau sămă întorc acasă, spuse Lisa cu o voce tremurătoare.

— Într-o camerădin Putney? Nu e un loc în care săte simți ca acasă. Am cu unsprezece ani mai mult decât tine, Lisa. Am avut timpul și ocazia să-mi creez o situație bună și-ți pot oferi o viațăpe măsură.

— În Libia?

— Pentru început. Mai am douăzeci și patru de luni de rămas acolo, până îmi va expira contractul. Ne vom gândi dupăaceea la altceva.

Lisa îl privea neputincioasă. Nu se putea împiedica săcreadăcătrăia un coșmar. I se părea de neconceput săse căsătorescăcu un bărbat pe care de-abia îl cunoscuse. Și totuși, în sufletul ei, începea săse teamăde perspectiva unei alte posibilități. Ar fi trebuit să-i fie recunoscătoare. Niciun alt bărbat nu ar fi oferit atât de mult pentru o noapte de plăcere, și aceea îndoielnică. Fărăsăvrea, privirile i se oprirăpe mâinile lui. Avea palme lungi, cu degete subțiri, înnegrite de soarele arzător din acea parte a lumii. La gândul acelor mâini experte pe corpul ei, Lisa fu străbătutăde un fior. Le simțea pe pielea ei, în timp ce mintea le refuza amintirea.

— Ai încredere în mine, Lisa, îi spuse el, încet. Totul va fi bine.

Căsătoria i se păru și mai ciudatăcând, dupărecepția în cinstea nunții, urcă în mașina care o aștepta în fața hotelului. Când își luase rămas-bun de la ea, tatăl ei păruse mai degrabăușurat. Nu fuseserăniciodatăfoarte apropiați și, de când acesta se recăsătorise, în urmăcu doi ani, Lisa îl revăzuse de puține ori. Acum avea un băiețel de la douăsăsoție, Maria, pe care îl adora. Lisa insistase să-și celebreze căsătoria la biserică, dar evitase săse îmbrace în alb. Bryn se reîntâlnise cu una dintre vechile lui cunoștințe și îl rugase să-i fie cavaler de onoare. În timpul mesei, acesta condusese excelent conversația, și îi șoptise Mariei căLisa avea noroc săse căsătorescăcu un băiat ca Bryn. La rândul ei, Maria îi atrase atenția Lisei în timp ce aceasta se schimba în vestiar:

— Tatăl tău e cu adevărat ușurat să știe căse va ocupa cineva de tine atât de bine. Mama ta știe căte căsătorești azi?

— I-am trimis o telegramă. Probabil îmi va scrie la Tripoli, dupăce îi voi fi trimis adresa.

— Săne scrii și nouă și săne spui cum îți merge.

Dar cuvintele sunau fals.

— Ai un costum frumos, draga mea. E mai bine decât o rochie, pentru călătorie, și ai evitat astfel cheltuiala. Dar cu un soțca al tău, angajat al unei companii petroliere, nu cred căbanii vor fi o problemă.

În timp ce mergeau spre aeroport, Bryn o întrebăde ce era atât de tăcută, de o oră încoace.

— Sunt obosită, răspunse ea, încercând săzâmbească. Au fost cinci zile agitate.

— Iar zborul nu te va ajuta săte odihnești, spuse el, cu părere de rău.

— Nu-i nimic. Voi încerca sădorm, oricum. Când ajungem la Tripoli?

— La primele ore ale dimineții. Odatăajunși acasă, vei putea recupera somnul pierdut.

Lisa se întreba dacăironia lui era voită. Trecuserăcinci zile, iar ea nu se simțea mai apropiatăde acel bărbat. Pânăatunci nu o sărutase nici măcar odatăcu puțin mai multăpasiune. Doar câte un sărut ușor, pe buze sau pe tâmplă, urându-i noapte bună. Situația era ridicolă, dar ar fi suportat oare ca lucrurile săse petreacăaltfel? Raporturile dintre ei erau atât de precare!

Cu toate acestea, Lisa îi descoperise câteva trăsături care nu-i displăceau la prima vedere. Bryn o făcea sărâdă, discuta într-un fel intreresant despre subiectele cele mai de necrezut, reușea să-i stimuleze inteligența, cum nimeni altcineva nu o mai făcuse pânăatunci. Lucrurile nu vor merge, poate, atât de rău. Totul va fi mai ușor când vor ajunge în Libia. Căci cine putea prezice cu siguranțăviitorul?

Capitolul 2

Era încă întuneric când avionul ateriză. Obositădin cauza călătoriei, Lisa nu acordăatenție peisajului, în timp ce mașina îi ducea spre oraș, aflat la douăzeci și șapte de kilometri distanțăde aeroport. Reședința lor se afla în cartierul de Vest, și, pentru a ajunge la ea, nu trebuia sătraverseze centrul orașului. Lisa adormi și, când se trezi, se afla într-o curte pavată, în fața unei clădiri cu douăetaje, decoloratăde soare, care avea să-i serveascădrept casă în următorii doi ani. Ferestrele de la parter erau protejate de balustrade din piatră, iar deasupra, un balcon acoperit înconjura complet casa. Deasupra porții de la intrare și de-a lungul zidurilor se agățau plante cățărătoare.

O siluetăapăru și le deschise repede cele douăporți de fier. Bărbatul purta un veșmânt larg și vaporos, de o culoare imprecisă. Pe fața lui slabă și arsăde soare era întipărit un zâmbet larg.

Bărbatul începu săvorbeascăcu Bryn într-o limbăpe care Lisa și-o închipui ca fiind arabă.

— Vorbește în engleză, îi spuse Bryn omului, zâmbind. Apoi adăugă, întorcându-se spre Lisa:

— El e Mukhtal. El și soția lui, Hawa, se ocupăde casă.

— Vreți săluați micul dejun acum? o întrebălibianul zâmbind pe noua lui stăpână.

Bryn dădu în cap în semn cănu.

— Nu, du-ne, te rog, bagajele în cameră. Vom mânca mai târziu. Acum trebuie săne odihnim.

Bărbatul îi conduse înăuntru, într-un vestibul pătrat și spațios, de unde urca dintr-un colțo scarăcu o balustradăde lemn. Pe pereții zugrăviți în alb erau agățate tapiserii și o mulțime de obiecte din aramă.

La primul etaj un coridor înconjura casa. Bryn deschise prima ușăde pe partea dreaptă și o împinse pe Lisa înăuntru. Acolo, douăpaturi de aceeași mărime erau acoperite de dantele. Mobila era sculptată și incrustatăabundent. Pe podea se aflau covoare.

— Baia e alături, spuse Bryn, aruncându-și geanta pe unul dintre paturi. Ai tot ce-ți trebuie în geantăsau e nevoie să-ți desfaci bagajele?

— Mădecurc, mulțumesc, îi răspunse Lisa cu o voce gâtuită. Aceea era noaptea nunții ei, iar ea se simțea mai deprimată și mai nefericităca oricând. Totul i se părea atât de ciudat – mai ales faptul săse știe căsătorităcu acel bărbat care se dezbrăca acum cu atâta dezinvoltură în fața ei. Își dorea cu disperare săse întoarcă în Anglia, printre lucrurile familiare ei. Cum se va putea obișnui sătrăiascăalături de Bryn, săîmpartăcu el o intimitate pe care nu o mai împărțise cu nimeni, din moment ce era singurăla părinți? Majoritatea oamenilor care se căsătoreau aveau cel puțin un lucru în comun, o anumităcunoaștere a obiceiurilor celuilalt. Ea și Bryn împărțiserăacelași pat, dar aceasta nu era suficient. Dimpotivă, făcea ca lucrurile săfie și mai complicate.

Când Lisa se întoarse din baie, Bryn stătea pe balcon, cu fața spre mare. Era pe jumătate gol, în pantaloni de pijama, iar umerii largi și puternici i se decupau în întunericul nopții. Se întoarse spre ea și, aruncând o privire spre cămașa de noapte pudicăpe care Lisa o îmbrăcase, exclamăcu nerăbdare:

— Pentru Dumnezeu, nu te mai purta ca o martirăgata săfie dusăla sacrificiu! Nu măaștept să-ți onorezi rolul în seara asta... A fost o zi lungă și suntem amândoi obosiți, așa căpoți săuiți de asta.

Lisa nu schițăniciun gest. „Ar fi putut să înțeleagă”, se gândi ea, cu inima strânsă. Dar Bryn era bărbat, iar bărbații vedeau lucrurile altfel. În ceea ce-l privea, gheața dintre ei fusese spartă în timpul nopții petrecute la hotel.

Bryn se culcă în patul de alături și stinse lumina. În camerăse instala o tăcere apăsătoare. Deodată, i se auzi glasul:

— Știi, prima oarănu e prea plăcut pentru o fată. Dacăar fi fost posibil, te-așfi dus undeva, într-un loc unde săne cunoaștem mai bine. Vom încerca săfacem ca lucrurile sămeargăbine. Acum, încearcăsădormi.

A doua zi, când Lisa se trezi, soarele era deja sus pe cer. Patul de lângăea era gol. Aruncăo privire rapidăla ceas, și văzu speriatăcăera zece și jumătate. De ce nu o trezise Bryn?

Se ridică și ieși pe balcon. Căldura o izbi în față. Casă, semănând cu oricare alta, era ridicată în mijlocul unei curți înconjuratăde ziduri, care cobora încet spre mare și spre o fâșie de nisip auriu.

Aerul cald și îmbălsămat îi ridicămoralul. Dupătrei zile de ploaie în Anglia, soarele i se părea o binecuvântare. Trebuia săaibăgrijă și sănu se expunăprea mult, cel puțin la început. Deschise valiza și scoase niște pantaloni de bumbac, o cămășuțăgalbenăasortată și o pereche de sandale. Își făcu un duș și se îmbrăcădar, în ciuda aerului condițonat, simți cătranspiră. Întoarse butonul aparatului, mărind presiunea, și respirăimediat mai ușurată. Bryn nu mințise în legăturăcu condițiile de viață: angajații companiei se bucurau de tot confortul.

În momentul în care cobora în hol, apăru și Mukhtal, întâmpinând-o cu un zâmbet larg pe buze:

— Saida, vreți săluați micul dejn?

— Doar cafea și pâine prăjită.

Lisa ezită, apoi întrebă:

— Domnul Venner a plecat?

— Da, Sidi Venner a plecat la birou. A spus să-l așteptați pânăse întoarce.

Lisa îi mulțumi și se îndreptăspre un salon mobilat cu divane și mese joase, pardosit cu dale albe și negre și acoperit de covoare purpurii și de culoarea ruginei. Pe pereți, în câteva locuri, erau tapiserii în culori vii, reprezentând forme geometrice. Majoritatea obiectelor de mobilier erau marchetate. Printr-o arcadăse ajungea în sufragerie, care la rândul ei dădea spre o grădină în care se afla o piscină și creșteau dafini și chiparoși.

Lisa ieși și se apropie de piscină, ispitităde răcoarea apei. Își luase cu ea din Anglia un costum de baie. I-ar fi trebuit câteva minute săalerge să-l ia. Dar zgomotul unei mașini în curte o făcu săse răzgândească. Ieși în întâmpinarea ei și văzu căBryn era însoțit de un bărbat.

— Măgândeam căpoate nu ai coborât, îi spuse Bryn. Făcunoștințăcu Dan Anders.

Acesta îi întinse mâna, cu o privire puțin surprinsă. Era cu câțiva ani mai tânăr decât Bryn, de aceeași staturăca el, dar cu o siluetămai fină. Avea o privire deschisă și prietenoasă.

— Bine-ai venit la Tripoli, Lisa. Am fi dat în cinstea ta o petrecere, dacăBryn ne-ar fi spus căte aduce cu el.

— Nu și la douădimineața, interveni sec Bryn. Mătem căs-a întâmplat ceva, draga mea. Eu și Dan trebuie săplecăm la Serdeles. Existăprobleme acolo. E pur ghinion, dar nu avem ce face.

— Cât timp vei lipsi? îl întrebăLisa mușcându-și buzele și încercând să înăbușe protestul care punea stăpânire pe ea.

— Nu mai mult de douăzile, cred.

Lisa se înarmăcu toate forțele pentru a nu-i striga în fațăcăabuza de răbdarea ei. Totul era pentru ea atât de nou și de străin... Dan o privea cu admirație.

— Cât așvrea ca și soția mea săaibăcurajul tău! Sigur va face caz, când îi voi da vestea. Dar nu trebuie săte superi –nu vei rămâne singură în aceste douăzile. Toate fetele vor năvăli aici, imediat ce vor afla.

— Vrei săspui celelalte soții? îl întrebăLisa, încercând săzâmbească.

— Da. Vin des aici, săfacăbaie în piscină. Casa lui Bryn e singura care are un bazin. Plaja e prea fierbinte pentru micuți, în perioada asta a anului.

— Aveți toți copii?

— Eu și Pam ne-am căsătorit de-abia acum câteva luni. Încercăm, acum. Familiile Mallinson, Beaver și O’Rourke au fiecare câte doi copii.

Bryn se uitănerăbdător la ceas.

— E timpul săplecăm, Dan. Vrei săintri până îmi iau lucrurile?

— Nu, te aștept în mașină.

— Bine.

Apoi privirea lui cenușie se întoarse spre Lisa:

— Vino sămăajuți să-mi fac bagajele.

Lisa îl urmă, neputincioasă, și-l privi golindu-și geanta din ajun pentru a o umple cu lucruri pentru douăzile.

— Trebuie săplecați amândoi? îl întrebăea, deodată. Nu se poate ocupa Dan singur de asta?

— Nu, e treaba mea. Îl iau cu mine pe Dan doar pentru cazul în care va fi nevoie sălas pe cineva acolo câteva zile.

— Îi vei spune soției lui?

— Ceea ce Dan îi spune lui Pam, îl privește. Uite, Lisa: știu căplecarea mea picăprost în momentul ăsta, dar face parte din munca pe care o fac. Mă întorc joi și ne vom putea petrece astfel weekendul împreună.

— Ce noroc! Tot weekendul! exclamăea cu sarcasm. Ești sigur cănu vor avea nevoie de tine și atunci?

— Înceteazăcu ironiile, spuse el, însăprindu-se. Nu am dispoziția săle suport. Crezi căam avut de ales? Nu ești singura care s-a căsătorit!

Văzând sclipirea cinicădin privirea lui, Lisa roși puternic și-și mușcăbuzele.

— Nu asta voiam săspun.

— Știu foarte bine ce-ai vrut săspui. Mi-ai arătat asearăcăte temi de momentul în care măvoi gândi din nou la asta. Va trebui săne punem de acord, când măvoi întoarce. Dacăexistăceva pentru care nu sunt făcut, atunci aceea e căsătoria neconsumată.

— Nu erai obligat săte căsătorești cu mine! strigăea, furioasă. Nu te-a amenințat nimeni cu pistolul!

— Poate cănu.

— Vrei săspui căera o obligație morală? Conștiința te-a constrâns sămăduci la altar! Bravo!

Bryn dădu drumul obiectului pe care îl ținea în mână și, prinzând-o pe Lisa de mână, o strânse ca într-un clește. O trase spre el, apoi o trânti pe pat. Gura îi forțăbuzele săse întredeschidă, în timp ce corpul lui îl apăsa pe al ei, pânăce Lisa simți căse sufocă. Subit, Bryn îi dădu drumul.

— Preferi, probabil, în felul ăsta? o întrebăel cu asprime. Căci dacăpersiști în atitudinea asta, cu asta te vei alege! Bineînțeles cămăsimt obligat moral. Am vorbit deja despre asta.

Bryn o privi. Stătea întinsăpe pat, nemișcată, cu chipul extrem de palid. Mânia lui se risipi și gura i se strâmbă într-o grimasă. Se așezălângăea și îi întoarse încet fața spre el.

— Lisa, înceteazăsămi-o mai reproșezi. Am făcut deja o greșeală; nu vreau săo fac și pe a doua. Aceste douăzile sunt, poate, binevenite. Îți vor da timp săte adaptezi.

Lisa îl privi cu tristețe. Ar fi vrut săspunăceva care săaranjeze lucrurile între ei, dar cuvintele nu veneau. Dupăcâteva clipe, Bryn ridicădin umeri și se întoarse la valiză. Când termină, Lisa era încă întinsă; nu găsea forța săse ridice și săse ducăspre el.

— Continuă, așadar, săstai îmbufnată. Dar înceteazăpânăla întoarcerea mea, pentru căasemenea lucruri nu măimpresionează. Sunt destui puști pe-aici pentru a te mai purta și tu ca unul.

— Nu sunt îmbufnată.

Lisa făcu un efort și, ridicându-se, se apropie de el.

— Bryn, sănu ne despărțim așa! îmi pare rău cănu sunt genul de soție pe care ai fi vrut s-o ai.

— Preferințele mele nu au nimic de-a face. Trebuie săplec, pânănu vine Dan săvadăce se întâmplă. Vom mai vorbi când mă întorc. Apropo, i-am spus lui Dan căne-am căsătorit imediat ce am ajuns în Anglia. Ne putem, deci, considera luna de miere încheiată.

Lisa îi auzi pașii pe scară și apoi, dupăcâteva momente, mașina traversând curtea. Nu plânse și se gândi cănu va mai plânge niciodată.

Peste nicio oră, la volanul Renaultului său, sosi Pam Anders. În vârstăde douăzeci de ani, era foarte slabă și avea ochi mari și o privire ștrengară. Sosirea femeii o smulse pe Lisa din tulburarea în care se afla.

— Nu mi-a venit săcred, când Bryn mi-a dat vestea! exclamăea. Pentru un celibatar înrăit ca el... Asta dovedește căniciunul dintre ei nu e capabil săne reziste, când ne-am pus în cap să-i cucerim. Dan crede căel a fost cel care m-a cucerit. Habar n-are câte eforturi a trebuit sădepun pentru a-mi atinge scopul!

Lisa zâmbi fărăsăvrea. Era imposibil săreziști unei persoane ca Pam.

— De-abia l-am cunoscut pe soțul tău, dar mi-a fost imediat simpatic, declarăea.

La baza nasului mic și cârn al lui Pam apăru o cută.

— Cred cănu e prea vesel pentru tine, în plinălunăde miere!

— Bănuiesc cătoți trebuie săcoborâm cu picioarele pe pământ, la un moment dat, îi răspunse Lisa, încercând săparănepăsătoare. Dan mi-a spus cănu voi rămâne mult timp singură.

— Va fi greu, într-adevăr. Dupăce le voi anunța pe celelalte, vor veni aici toate!

Și arătăspre telefon.

— Pot săo fac de aici? Nu am răbdare săaștept pânăacasă.

Lisa aprobăprintr-un semn al capului. Pam formăun număr și, dupăcâteva momente, exclamăcu bucurie:

— Marjie, salut! Am o surprizăpentru tine!

Făcu o pauză și începu sărâdă.

— Nu, nu-i asta! Uiți mereu căeu și Dan ne-am hotărât săașteptăm pânăla sfârșitul celor trei ani. Nu, bineînțeles cănu e ușor săprevezi. Dar vrei săasculți ce am de spus sau nu?

Pam își întoarse capul cu zulufi spre Lisa și făcu o grimasăcomică.

— Atunci, ascultă: sunt la Bryn. Ghicește ce-a mai adus cu el de data asta! Nu, proasto, nu un nou casetofon cu sistem stereo... O soție!

Pam îndepărtăreceptorul de ureche, din el auzindu-se strigăte de protest. Lisa începu sărâdă.

— Ba da. O am acum în fața ochilor.

Ochii strălucind de șiretenie se întoarserăspre Lisa.

— O, da, foarte! Și are o talie super! Uite ce, dacănu măcrezi pe cuvânt, vino s-o vezi chiar tu. Bryn și Dan a trebuit sădea o fugăpână în Serdeles, iar eu încerc săanunțpe toatălumea ca săo prezint. Se numește Lisa. Și, măcar o dată în viață, lasă țâncii acasă... Bine, dacăvrei. Nu știu ce ești: sadicăsau masochistă?

Pam închise și-i zâmbi Lisei.

— Una. Au mai rămas două. Le vei cunoaște oricum pe toate sâmbătă, la Marjie. Fiecare dintre noi le primește pe celelalte în weekend.

Celelelte douăconversații se desfășurară în același fel.

— Bun! făcu Pam, punând receptorul în furcăpentru a treia oară. Ne-a mai rămas o jumătate de orăpânăla invazie. Ce-ai spune de o baie în piscină?

Lisa acceptă. Pe sub rochia de bumbac, Pam purta un costum de baie. Era deja în apă, când apăru și Lisa, tot în costum pentru plajă. Pam scoase capul din apă și se sprijini de marginea piscinei cu o privire plinăde admirație.

— N-am mințit. Ai un corp superb. Numai bun pentru costumul de baie. Iartă-mi interesul –e purăinvidie!

Pam scoase din apăun picior lung și bine făcut.

— Nu e rău, nu?

— E super! exclamăLisa, simțindu-se deodatămai ușurată.

Compania lui Pam îi va face bine. Îi va reda echilibrul și o va readuce cu picioarele pământ. Lisa își scoase sandalele și strecură și ea în apă. Fericităsăsimtăapa rece pe piele, înotăpânăla marginea piscinei. Lucrurile nu erau atât de catastrofice precum își imaginase căvor fi. Ea și Bryn se vor înțelege, pânăla urmă, și vor încerca săaibăo căsnicie fericită.

Celelalte soții ajunseră împreună, într-o singurămașină. Merserădirect la piscină, unde Pam făcu prezentările. Marjorie O’Rourke avea treizeci de ani și era cea mai mare dintre toate. Era o blondămicuță și durdulie, cu o fațărotundă și cu ochi care priveau cam pieziș. Jenny Beaver avea aceeași înălțime ca Lisa, dar părea cu trei sau patru ani mai în vârstă. Avea părul negru și lung și o fațădrăguță și plăcută. În fine, Stella era o blondăcare se apropia de treizeci de ani, cu un farmec de netăgăduit, dar pe fața căreia se puteau citi cu ușurințăsemne de nemulțumire.

Marjorie exclamăcu sinceritate:

— Dumnezeule, ce tânărăești! Aproape o puștioaică. Ai încredere în Bryn!

A știut să-și găseascăo fatătânărăpentru ca apoi săo formeze singur.

— Nu o lua în seamă, Lisa. Marjorie cultivăcinismul ca ocupație secundară, spuse sec Pam.

— Glumeam, protestăMarjorie. DacăBryn ar fi fost aici, sigur ar fi râs!

— Pot să-l rog pe Mukhtal săne aducăceva de ronțăit? o întrebăPam pe Lisa. E aproape ora unu.

— Sigur! exclamăaceasta, rușinatăcănu se gândise ea însăși la acel lucru.

— Va trebui sămăajutați sămăobișnuiesc cu faptul de a bate din palme și de a fi servită. Nu intră în obiceiurile mele.

— Cu ce te ocupai înainte de a te căsători cu Bryn? o întrebăcurioasăStella.

— Eram secretară. Aproape o începătoare.

Lisa se înarmăcu tot curajul pentru a înfrunta întrebarea care urma. Timp de zece minute, trebui să-și povesteascăviața. Se temea de momentul în care avea săfie întrebatăcum îl cunoscuse pe Bryn. În cele din urmă, îi fu relativ ușor sărăspundă:

— Ne-am cunoscut la o nuntă. Acum, totul pare atât de îndepărtat... spuse ea fărăsămintă.

— Știam căBryn corespundeazăcu cineva, dar nimeni nu s-ar fi gândit căse va întoarce căsătorit din aceastăcălătorie, spuse Marjorie. E un adevărat mister, soțul tău. Al meu nici dupăun an de muncănu a reușit să-l cunoască.

— Soțul tău nu se cunoaște nici pe sine, murmurăPam fărărăutate, ca pentru sine. I-am spus deja Lisei cum ne-am organizat, adăugăea apoi cu voce tare. În weekendul ăsta la Marjie, în următorul la mine. Vei vedea, nu e mare lucru: un bufet, câteva băuturi și o cafea pentru trezire, înainte de întoarcerea acasă.

— Credeam căalcoolul e interzis! observăLisa.

— Oficial, da. Dar aici se bea peste tot. Europenii nu au probleme, cu condiția săfie discreți și ca alcoolul sănu intre pe mâinile servitorilor. Oricum, ei nu sunt aici în weekend. În timpul zilei facem un picnic sau organizăm grătare. În regiunea asta, SlavăDomnului, nu ne putem plânge căvremea nu e frumoasă. E unul dintre avantajele situației noastre.

— Unul dintre puținele, făcu Stella, ungându-se cu ulei de plajăpe mâini și pe picioare. Nu i-ai spus despre țânțarii și muștele care invadeazăregiunea în timpul verii. Nici despre duhoarea care se lasădeasupra orașului când nu sunt ridicate gunoaiele.

— Ah, Stella, taci, o certăJean Beaver cu blândețe. Nu e chiar atât de rău. Problema e cătu te-ai hotărât săvezi numai partea proastăa lucrurilor.

— N-am ce face, mi-e dor de Anglia! Gândul cătrebuie săpetrec aici încădoi ani îmi dăfiori pe șira spinării. Pentru voi, totul e bine. Puteți săstați în căldură și săvăexpuneți la soare. Dar eu folosesc o sticlăde ulei de plajăpe săptămână și măard de parcăn-așfolosi nimic. Dacă știam ce măaștepta, nu l-așfi lăsat niciodatăpe Keith săaccepte postul ăsta!

— Poți săte întorci în Anglia cu copiii, spuse Pam.

— Și să-l las singur pe Keith? Nici nu măgândesc!

— Nu le poți avea pe toate! Ar trebui săfii bucuroasăcănu te-ai născut aici. Știi căLibia e una dintre țările cele mai puțin emancipate în ceea ce privește condiția femeii?

Pam se întoarse spre Lisa.

— Aproape toate femeile poartă încăbarakan, un văl mare și alb cu care se înfășoară și care lasădoar ochii la vedere. Chiar și cele care se îmbracă în stil occidental își acoperăadesea fața cu văl negru când sunt în public. Niciun bărbat, dacănu face parte din familie, nu are voie săle privească. E mai rău decât dacăle-ar vedea dezbrăcate...

— Haide Pam, dacăte-ar auzi Dan, te-ar jumuli de vie! o întrerupse Jean râzând.

— Dar Dan nu măaude, draga mea! Iubitul meu soțtraverseazăacum deșertul alături de șeful lui.

În cursul acelei zile și a celei care urmă, Lisa încercăsăcunoascămai bine țara. Asculta de cinci ori pe zi cântecul care se auzea din minaretele moscheilor și încerca sădistingă între ele parfumurile pe care le aducea cu ea briza mării. În timpul acelor zile, Pam rămase la ea.

— Mă întreb cum a făcut Bryn săaibăun cuplu care săse ocupe de casă, spunea Pam. Noi toate ne descurcăm cu servitorii cum putem. Menajera mea gătește și face curățenie, dar nu vrea sărămânăpeste program când avem musafiri. Voi aveți noroc căHawa e aici tot timpul. Când veți avea un copil, va avea cine săaibăgrijăde el.

Lisa îi aruncăo privire scrutătoare. Pam nu avea de unde să știe, bineînțeles. Nimeni nu avea de unde să știe. Ea însăși uitase de acea posibilitate. Fu tentatăsă-și atingăpântecul cu mâna, dar se abținu. Făcu un calcul rapid. Încăzece zile și va fi sigură. DacăBryn nu s-ar fi grăbit săse întoarcă în Libia, poate cănici nu ar fi existat o căsătorie.

Dar Lisei îi fu rușine de acel gând. Bryn avea nevoie de o soție, iar ea va încerca să-și facădatoria. Respectul reciproc era o bazăsolidă, pentru început. Sentimentele vor veni dupăaceea. Lisa nu era îndrăgostităde el, dar Bryn trezise în ea senzații pe care Lisa nu le mai trăise pânăatunci: își dorea să-l aibă în preajmăașa cum era: înalt, puternic și plin de viață. Simțea acea nevoie atât de acut, încât o durea.

Miercuri, Pam o duse săvadăorașul, avertizând-o cătoți bărbații vor fi cu ochii pe ele.

— Dat fiind faptul căsoțiile lor sunt îmbrobodite pânăla urechi, nu e de mirare căbărbații nu-și pot desprinde privirile de la străine, îi explica aceasta, în timp ce mergeau cu mașina spre oraș. Am fost sfătuite sănu purtăm pantaloni scurți pe stradă. Din fericire, moda mini a trecut, căci altfel jumătate dintre noi nu ar fi fost lăsatăsăintre în țară!

Lisa fu încântată. Cu golful său larg, cu clădirile albe strălucind în soare, Tripoli trebuie căera unul dintre orașele cele mai frumoase de pe malul Mediteranei. Cele douăfemei merserămai întâi în zona veche a orașului, unde cerurăo autorizație săviziteze moscheile. Intrând la Caramanli, se decălțară, așa cum o cerea obiceiul, și admirarădecorul somptuos stil Renaștere, cu o mulțime de coloane, de arcade și cu vase de ceramicăașezate de-a lungul pereților. Apoi urcară în vârful moscheii, unde văzurăorașul și castelul și de unde un ghid le arătămândru toate locurile pe care nu trebuia săle rateze.

Afară, se amestecară în mulțimea pestrițădin piața Souk-el-Mushir, unde negustorii își târguiau mărfurile. Turiștii afluau din toate părțile, iar zgomotul era asurzitor. O luarăpe jos pe strada ceaunarilor, care înconjura piața și unde se vindeau obiecte din cupru și din alamă. Lisa își cumpărăo geantălucratăde mânăde trei lire, pentru care ar fi plătit și dublu, dacănu ar fi oprit-o Pam.

— Pentru Dumnezeu, nu plăti niciodatăcât ți se cere! îi spuse ea, când ieșirădin magazin. Arabii adorăsăse târguiască. Te vor lua drept o necunoscătoare, dacănu încerci săscazi prețul. Sămergem la Souk-al-Turk. Acolo, prețurile sunt fixe.

Sigurul incident care le marcăziua fu întâlnirea, în dreptul Arcului lui Marc Aureliu, cu un tânăr occidental, îmbrăcat cu o pereche de blugi și o cămașădestul de mudară, care începu săo tachineze pe Lisa. Pânăla urmăscăparăde el, amestecându-se în mulțime.

— Părul tău e de vină! o avertizăPam. În lumina asta, pare căaruncăflăcări.

— Nemaipunând la socotealăfaptul căsuntem singurele femei neînsoțite. Cred căar trebui săne întoarcem la mașină.

— Dacăgăsim drumul înapoi! Habar n-am unde suntem. Dar nu-ți face griji, pot oricând să întreb în engleză, dacănu măfac înțeleasă în puțina arabăpe care o cunosc.

Când ajunserăla mașină, erau amândouădestul de obosite. La volan, Pam o sfătui, în treacăt:

— Eu nu i-așspune lui Bryn ce s-a întâmplat, dacăașfi în locul tău. Va spune căam căutat-o cu lumânarea. Vorbesc în interesul meu, căci eu voi fi trasăla răspundere.

— Cine îți va face reproșuri: Bryn sau Dan?

— Amândoi. Dan mi-a spus săam gijăde tine. Și mi-a mai spus sănu vizitez niciodatăpiețele fărăel. Dar săaștept ca el săaibătimp e ca și când așaștepta Crăciunul! Așa cădacăcu nu-i spun, nici el nu știe!

— Ești incorigibilă! făcu Lisa, râzând.

— Așa e. Dar nu las săse vadă.

Lisa nici măcar nu îndrăzni să-și închipuie cum ar fi trecut cele douăzile fărăPam. Pam era o adevăratălocomotivă și cele douăerau deja bune prietene. Viața era plăcută, pentru moment.

A doua zi dimineață, Pam se întoarse acasăsăse pregăteascăpentru sosirea domnului și stăpânului ei, cum spunea ea. Rămasăsingurăpânădupă-amiază, când trebuia săse întoarcăBryn, Lisa își petrecu dimineața înotând și stând la soare. Dupăo masăușoarăde prânz, își luăo carte și se așezăla umbră în grădină.

Probabil căațipise. Își dădu seama căcineva stătea lângăea când o mânăluăde pe jos cartea și o puse la loc, pe brațul scaunului.

Doi ochi albaștri o măsurau cu o privire calmă. Părul blond natural era tuns scurt. Vizitatoarea părea căvine din Nord, dar avea un accent tipic englezesc.

— Îmi pare rău cănu ne-am putut cunoaște mai devreme. Mănumesc Andreea Farron. Soțul meu, Mark e responsabil de rafinărie.

Mark! La auzul acelui nume, o teamăsubităpuse stăpânire pe Lisa. Se ridică, simțindu-se net în inferioritate în fața acelei femei atât de elegante.

— E amabil din partea ta căai venit, bâigui ea, întrebându-se de ce Pam nu-i vorbise despre aceastăa cincea persoanădin anturajul lor. Bryn nu e aici, adăugăea, fărăsă știe de ce. A plecat la Serdeles cu Dan Anders și trebuie săse întoarcă în după-amiaza asta. Vrei săbei ceva? îl rog imediat pe Mukhtal săne aducăo băuturărece.

— Un ceai cu gheață, îi răspunse musafira, privind amuzatăcum Lisa își căuta sandalele și se pregătea săplece în căutarea lui Mukhtal.

— Nu trebuie săalergăm dupăservitori. Datoria lor e săalerge ei dupănoi. Cheamă-l! Dacă și-ar face bine treaba, ar fi deja aici.

Lisa îl strigă și arabul apăru ca prin minune.

— Mukhtal, un ceai cu gheață, te rog.

— S-a stricat frigiderul, Saida. Toate băuturile sunt calde.

— Ai anunțat asta dinainte? îl întrebăAndreea, înainte ca Lisa săpoatăspune ceva. Ai face bine să-l repari înainte săvinădomnul Venner; altfel, vei vedea ce pățești! Adu-mi în loc un ceai cald.

Apoi, întorcându-se spre Lisa:

— Scuză-măcăintervin astfel, dar pe oamenii ăștia trebuie să-i ținem din scurt. Bryn va face o crizădiseară, dacăva vedea cănu are gheațăpentru whisky. Dar cred că îi cunoști deja foarte bine obiceiurile...

— Nu pe toate, răspunse Lisa, încercând să-și învingăantipatia pe care i-o inspira acea femeie. Nu suntem căsătoriți de mult.

— Oh, dar am înțeles de la Marjorie căvăcunoșteați înainte săvină în Libia...

— Da... minți Lisa cu bună știință. Dar nu putem afla totul despre o persoanădin scrisorile pe care ni le trimite.

— Nu, bineînțeles.

Gura senzualăa Andreei se frânse într-o grimasăușoară.

— Ești mult mai tânărădecât credeam.

— Dar cum credeai căsunt? o întrebăLisa, privind-o fix în ochi.

— De fapt, vestea căBryn s-a căsătorit m-a surprins complet. A părut dintotdeauna cănu e genul de bărbat.

— L-ai cunoscut dinainte săvinăaici?

— Nu, răpunse ea, zâmbind cu malițiozitate. Ne facem vizite din cauza condițiilor de viațăde aici. Suntem toți străini, într-o țarăstrăină și încercăm săne agățăm unii de alții.

Lisa încercăsărespingăbănuiala meschinăcare începuse să încolțească în mintea ei. Dar fiecare cuvânt al Andreei părea săo confirme. Își aminti ce-i răspunsese Bryn când îl întrebase ce va face dacănu va reuși săse întoarcă în Libia cu o soție: „Ar trebui s-o împrumut pe a altui bărbat”. Era posibil ca acea soție săfie cea a lui Mark Farron? Asta ar fi explicat cu siguranțăatitudinea Andreei.

— Ești de mult căsătorită?

— De prea mult. Acum, eu și Mark încercăm săsalvăm aparențele. Dar pentru cât timp –iatăpariul pe care îl face toatălumea. Mark n-o săfie prea încântat când o săafle căBryn s-a lăsat și el prins! Dar sunt sigurăcă își va schimba părerea, când te va vedea.

Mukhtal le servi ceaiul, tăcut și morocănos. Nu părea săo agreeze prea mult pe musafiră, iar lucrul nu era deloc surprinzător. Omul avea dreptul să-și păstreze demnitatea.

Andreea avea în jur de douăzeci și șase de ani, poate chiar mai mult. Era blondă, ca June: lui Bryn se părea că îi plăceau blondele. Toată încrederea în sine a Lisei dispăruse.

Dar dacă într-adevăr Bryn avea o legăturăcu acea femeie, de ce o ceruse pe ea în căsătorie? Poate căLisa acorda o importanțăprea mare unor simple remarce. Trebuia să-i ofere lui Bryn beneficiul îndoielii. Îi datora măcar asta.