Iubire si cosmar

CAPITOLUL I

Ațipise, întinsă în iarba presăratăcu margarete, la umbra bătrânului stejar. Acum era trează, dar își ținea ochii închiși, ascultând behăitul oilor, cântecul minunat al ciocârliei în înaltul cerului, țârâitul greierilor și freamătul frunzișului înfiorat de adierea vântului.

Un foșnet brusc în iarbăo făcu să-și dea seama cănu este singură, dar înainte să-și poatădeschide ochii, o umbrăse lăsăasupra ei și niște buze calde se lipirăde gura ei.

O senzație de fericire o învălui și ea răspunse sărutării cu nerăbdare, deschizându-și buzele și înlănțuindu-l cu brațele, simțind căel purta o bluzădin bumbac. Își ținu ochii închiși și el o îmbrățișă și mai strâns, sărutând-o cu pasiune.

Nu se mai văzuserăde mult deoarece el fusese plecat o bunăvreme de acasă, dar acum se întorsese cu dorința fermăde a rămâne definitiv pe aceste meleaguri, astfel că îmbrățișările erau de o intensitate necunoscută în trecut. Anii lungi de așteptare trecuseră și ea se simțea împlinită. El o apăsă, frământându-i buzele și ea începu sărespire cu greu, cuprinsăde dorință. Corpul ei se încordă și avu senzația căel se stăpânește, deoarece o săruta cu gingășie și mai liniștit.

Când, într-un târziu, el se îndepărtă, ea deschise ochii pe jumătate și-i zâmbi cu căldură.

— Michael, șopti ea, somnoroasă.

Se ridică încet, uitându-se la bărbatul blond care stătea într-un genunchi și o privea cu multădragoste, surâzându-i. Ochii lui albaștri păreau încărcați de pasiune și pomeții bronzați îi subliniau și mai mult strălucirea zâmbetului.

Ea avu o tresărire și exclamă înspăimântată:

— Simon!

— Da, răspunse el cald. Eu sunt, Simon.

— Am crezut căeste Michael!

— Da, știu asta.

— Atunci…

El zâmbi văzând căea este încurcată.

— Atunci? repetăel cu ironie.

— De ce naiba m-ai sărutat? izbucni ea mânioasă.

El izbucni în râs, dându-și capul pe spate.

— Draga mea Meredith, replicăel, pentru ce sărutăun bărbat o fatădrăguță? Oricum, nu este acesta cel mai bun mijloc pentru a deștepta o frumoasăadormită? Ce sămămai ascund, mărturisesc căn-am rezistat acestei ispite. Pot afirma căn-am avut intenția de a te tulbura. Nu m-am gândit căai putea sămăacuzi pentru gestul meu…

— Ți-am mai spus căam crezut căeste Michael.

— A, asta era.

Ea nu era lămurităpentru ce făcuse el o figurăbosumflată, dar nu știa căla mijloc este vorba de o confuzie.

— Ai fi putut sămăprevii, îi spuse ea cu reproș.

— Acum ce mai pot face? se lamentăel cu calm. Sărutarea mi-a plăcut foarte mult și am senzația că și tu ai gustat savoarea ei.

Obrajii ei se înroșiserăde indignare.

— Dar nu pe tine te-am sărutat.

Zâmbetul pieri de pe buzele lui.

— Așa este, recunoscu el încet. Înțeleg acum pe cine credeai căsăruți. Îți cer iertare dacăte-am jignit…Meredith, n-am știut căte vei supăra așa de tare. De altfel, suntem buni prieteni, nu-i așa?

— Da, ai dreptate, răspunse ea cu răceală. Desigur căsuntem prieteni, adăugăea cu un oftat de ușurare. Așadar el o sărutase furat de tentație, dar nu poate acum să-l acuze căa profitat de faptul cărăspunsese cu pasiune la îmbrățișarea lui, deoarece avusese impresia căfusese Michael. Îi era ciudăcătocmai Simon, dintre toți cunoscuții, se nimerise s-o găseascăațipită în iarbă și căprofitase de împrejurare pentru a o săruta; se revoltase aducându-și aminte cu câtăpasiune îi strivise buzele…

Pentru prima oară începea săse întrebe dacăSimon avea vreo prietenă. Deși era încătânăr și în putere, își irosise viața; abia depășise treizeci de ani, își spuse ea. Se căsătorise cu Jill când împlinise douăzeci și doi de ani. Meredith își reaminti nunta lor. Jill arătase extraordinar de frumoasă în rochia albăde mireasăcare-i accentua părul auriu și pielea catifelată, iar Simon la fel de chipeșca soția sa, purtând un costum negru și o cămașăimaculată, încât ea, care pe atunci era o fetițăde treisprezece ani, se uitase cu o încântare nedisimulatăla perechea mirilor care păreau atât de fericiți. Pânăla ceremonia religioasănu-l găsise pe Simon atrăgător: acesta era fratele cel mai mare al lui Anneke Van Dyk, cea mai bunăprietenăa sa. Familia Van Dyk, de origine olandeză, locuia la ferma care se găsea peste drum de casa lui Meredith. Nu-l văzuse prea des pe Simon până în momentul când Jill murise și el îl dusese pe fiul lor la părinții săi. În fiecare weekend el pleca să-și vadăfiul, care era bine îngrijit de bunici.

În patru ani de zile, Benjy devenise un băiețel vânjos, adorat atât de bunici cât și de cele șase mătuși și tot atâția unchi, cât și de Meredith și părinții ei. Simon devenise prietenul familiei. Era o prostie săse supere pe el pentru un simplu sărut. El crezuse căgestul său nu este decât o îmbrățișare prietenească, un impuls de. Moment, așa cum de altfel îi explicase și dacăar fi deschis ochii mai devreme, n-ar fi trebuit săse simtăacum indignată și stânjenită.

El se aplecă și-i luămâna.

— Măpoți ierta? o întrebăel, zâmbindu-i cu căldură.

— Da, bineînțeles, se grăbi ea să-i răspundă.

El nu dădu drumul mâinii ei ci se uităla degetele subțiri și fine.

— Michael merită, Meredith, o astfel de sărutare, nu-i așa? se interesăel.

— A fost atât de mult plecat. Mi-a fost tare dor de el.

El își ridicăprivirile și se uităîntrebător în ochii ei.

— Și…? spuse el curios.

— Ne iubim, Simon. Ținem unul la celălalt, se destăinui ea, pentru a-i răspunde intențiilor bărbatului și pentru a-i împărtăși cuiva fericirea de care avea parte.

— Înțeleg, spuse el, dându-i drumul la mână și surâzându-i cu căldură. Și el a așteptat cu nerăbdare săguste dulceața buzelor tale, mai ales căaveți de gând săanunțați logodna voastră.

— Cam așa ceva.

— Nu mi-am dat seama de acest lucru, desi știu căați ieșit împreună în timpul vacanțelor studențești. Ești prietenăbunăcu sora lui, dacă-mi aduc bine aminte. Dar nu este singurul băiat cu care te-am văzut plimbându-te.

— Am ieșit uneori și cu alți băieți, dar ei nu erau decât prieteni. Michael mi-a spus săfac acest lucru pentru a nu măsimți legatăde el când era plecat la universitate. Și părinții mei m-au sfătuit sămai cunosc și alți băieți înainte de a mămărita. Pentru mine numai Michael contează.

— Ce fericit este! exclamăSimon cu calm. Mi se pare căsunteți de aceeași vârstă.

— Este cu un an mai mare. În curând împlinește douăzeci și trei de ani.

— Sunt cu opt ani mai în vârstă.

— Chiar atât de mult? spuse ea nehotărâtă, deoarece remarca lui i se păru fărănicio legăturăcu iubitul ei.

— Da, atât de mult, recunoscu el, clipind vesel din ochi. Par atât de bătrân pentru tine?

— Bineînțeles cănu, Simon…nu te-ai gândit niciodatăsăte recăsătorești?

Fărăsă știe, întrebarea ei atinsese un punct sensibil și Meredith se simți stânjenităcăprivirea lui se întunecase iar zâmbetul îi deveni amar.

— Încănu mi-a trecut prin minte așa ceva, recunoscu el. Este destul de greu…

— Vrei săspui căn-ai mai putea iubi pe altcineva cum ai iubit-o pe Jill?

— Mi-e teamăcănu voi mai găsi o ființăca ea…

— Ai ținut foarte mult la ea, nu-i așa? îl întrebăea încet. Îmi amintesc cum arătați, la nuntă.

Păreau scăldați în lumina aurie a apusului, amândoi atât de tineri și de încrezători în viață, frumoși și îndrăgostiți; aceastăimpresie se accentuase de-a lungul anilor, chiar dacătimpul se arătase nemilos cu ei.

Tânăra pereche făcea deseori vizite vecinilor ei. Casa se umplea de râsete și totul părea și mai plin de viață.

— Da, răspunse el cu simplitate. Am iubit-o foarte mult. Sper săai parte, Meredith, de o dragoste asemănătoare și săte bucuri de ea cât mai mult timp posibil.

— Mulțumesc, Simon, zise ea, profund mișcatăde urarea lui care era sinceră și rostitădin toatăinima.

— Mama ta m-a trimis dupătine, spuse el. Doamna Kingsley a telefonat cu puținăvreme în urmăpentru a comunica sosirea lui Michael de la Auckland. Ei vor veni în vizităla ceai, în după-amiaza aceasta.

— El este aici? De ce nu mi-ai spus asta? Ea se ridicărepede în picioare, ajutatăde Simon care-i întinse o mână.

— Nu te grăbi. Doamna Kingsley și Michael sunt încăpe drum.

— Oh, am fire de iarbă în păr! Vai, în ce hal sunt jeanșii!

Ea își dădu pe spate părul lung castaniu și se scuturăde firele de iarbăde pe pantalonii de bumbac.

— Oh, am fire de iarbăpe tricou, exclamăea, încercând săse uite în spate.

— Întoarce-te, îi porunci el. Te scutur eu pe spate.

— Îți mulțumesc.

Ea se supuse și simți vârfurile degetelor lui Simon care culegeau firele de pe tricoul ei de culoare roz și apoi mângâierea mâinii lui care-i peria spatele.

— Ai un scai în păr, spuse el. Stai nemișcatăo clipă.

Ea simți cum o trage ușor și apoi el îi smulse scaiul din păr și-l aruncă în iarbă, departe. O întoarse apoi cu fața la el și se uită în ochii ei, spunându-i:

— Arăți minunat. Nu-ți face griji. Se pare căsărutul pe care ți l-am furat era adresat lui Michael. Nu crezi căpoți să-mi dai altul, de data asta numai mie?

El îi zâmbea atât de cald, încât ea nu avu altăposibilitate. Simți totuși o ușoară șovăială în momentul când îi puse mâinile pe umeri și-și apropie buzele de gura lui, sărutându-l foarte ușor.

Chiar dacăel rămăsese dezamăgit, nu arătădeloc căeste nemulțumit și o luăde mână, conducând-o spre pârleaz și ajutând-o săsară în partea cealaltă. Soarele se înălțase sus pe cer și învăluia livada cu razele sale fierbinți. Dupăce străbăturăcâmpul cu iarbăajunseră în fața casei de formăpătrată, cu acoperișul din țiglăroșie.

Ea zări din depărtare mașina de culoarea albastru închis parcatălângăușa de la intrare și exclamăbucuroasă:

— Au sosit deja!

Meredith își trase mâna din mâna lui și începu săalerge spre casă, cu pletele fluturând. Ea nu se opri decât atunci când ajunse în dreptul verandei care înconjura casa și se uităla Simon care grăbi pasul și o ajunse din urmă.

Meredith își trase răsuflarea, știind cătrebuie săse comporte cu el ca oaspete de onoare.

— Îmi pare rău, se scuzăea pentru căalergase. Am fugit.

— Știu, zise el, căaștepți de mult acest moment.

— Simon, ce drăguțești.

Din nou el abordăun zâmbet trist.

— Am impresia că în aceastăclipătoți oamenii ți se par drăguți, iar lumea este minunată. Am dreptate, nu-i așa?

— Tot ce se poate, răspunse ea surâzând.

Meredith simți o bruscăneliniște care o reținea săintre în casă.

— Crezi cătrebuie sămăschimb? Să-mi pun o rochie?

— Ți-am mai spus, răspunse el cu același calm, arăți minunat. Hai săintrăm, cred căMichael este tot atât de nerăbdător săte revadă. Sănu-l mai ținem în tensiune.

Pătrunseră împreună în casă și rămaseră în cadrul ușii văzând câtălume era adunată în hol: părinții ei, ai lui Michael, sora lui, Debra, fiul lui Simon cu un verișor mai mare cu zece ani ca el și o tânărănecunoscută.

Ochii ei îl căutarăpe Michael și-l zări înconjurat de rudele ei. Era subțire și vânos, cu o figurămaturizată și aspră, cu părul negru și cu o privire plinăde căldură.

— Michael! strigăea, dorind săse arunce la pieptul lui, dar ceva o reținu: pudoarea sau o presimțire stranie.

Mama ei tocmai spunea tare:

— Michael s-a întors din nou acasă, de data aceasta cu o surpriză. Meredith, vreau să ți-o prezint pe Francine Gregory, logodnica lui Michael.

Ochii ei o priveau pe mama sa cu uimire și își dădu seama că, în spatele zâmbetului pe care îl arbora, se ascundea un mesaj disperat. Cuvintele ei doreau săevite o scenăscandaloasă. Meredith știa călogodnica era ea. Încăde când frecventaserăcursurile liceului ea fusese prietena lui. Dacăn-o ceruse în mod oficial în căsătorie, asta nu schimba relația dintre ei care presupunea un asemenea deznodământ. Ea își mutăprivirea spre Michael și deși acesta încerca să-i ascundătensiunea interioară, putea citi în ochii lui aceeași neliniște interioarădisperatăobservatăla mama ei. Atmosfera căpătăcontururi suprarealiste, persoanele care se aflau în camerămișcându-se cu încetinitorul ca într-un film și ea însăși avea impresia căeste un observator detașat al acestei scene neobișnuite. Parcănimic din ce se petrecea sub ochii ei nu avea legăturăcu propria persoană. Lumea devenise ireală.

Apoi, ca într-un vis, auzi propria voce care exclamăpe un ton nesigur:

— Dar, Michael, nu poți…

Ea nu-și sfârși fraza deoarece Simon, aflat lângăea, o apucăde brațcu atâta putere încât ea gemu. Durerea o readuse la realitate.

— Primește felicitările noastre, Michael, spuse el tare, acoperind cuvintele lui Meredith. Nu-i minunat, draga mea, căMichael s-a logodit? i se adresăSimon, uitându-se la ea.

Meredith ridicăprivirea spre Simon, având senzația stranie căel dorise săse uite la el.

Simon o privi fix în ochi și rosti cu tărie:

— Și noi avem săanunțăm ceva. Cu zece minute în urmă, Meredith a acceptat să-mi fie soție.

Ea căscăgura de uimire și el se grăbi s-o sărute cu putere, înăbușindu-i protestul. Sărutarea lui lungăo lăsăfărăglas. Toate întâmplările păreau lipsite de sens, încât avea senzația cănu se petrecuserăcu adevărat. Avea senzația căse află încă în iarbă, la umbra bătrânului stejar și căavea un vis urât. Dorea săse trezeascădin acest coșmar cât mai repede. Se simțea rău și vacarmul vocilor celorlalți părea căvine de la o mare depărtare. Apoi chipul mamei se apropie și Meredith primi sărutarea ei, observând căprivirile neliniștite nu dispăruseră. Mama continua săarboreze un zâmbet fals. Tatăl ei strânsese cu putere mâna lui Simon care-i ținea în continuare brațul cu cealaltămână și ea îi fu recunoscătoare, deoarece simțea că îi tremurăgenunchii și nu dorea săleșine în fața tuturor. Starea de slăbiciune se accentuă, dar ea nu vroia săse dea în spectacol, deși mintea sa era într-o continuăconfuzie…

Michael veni lângăea și-i spuse ceva, dar ea nu înregistrăvorbele lui, constatând numai căacesta zâmbește ușurat și o sărutăpe obraji, apoi totul începu săse învârtă în jurul ei și camera deveni din ce în ce mai întunecoasă.

Cineva îi spuse:

— Te simți rău?

Ea își auzi propriile cuvinte ca venind din depărtare:

— Cred căvoi leșina.

Se prăbuși în brațele unei rude și auzi vocea lui Simon care se scuza:

— Am stat prea mult la soare și la întoarcere a insistat săalerge pentru a văda mai repede vestea despre căsătoria noastră.

Dintr-o pornire ciudată, îi veni sărâdă și vru să-i spunălui Simon căeste un mincinos ordinar, dar nu reuși săscoatănicio vorbădin gură. Își pierduse cunoștința și nu mai știu nimic de ea.

Când își reveni în simțire stătea întinsă în patul său; îl zări pe Simon și pe mama ei veghind-o. Mama ei se grăbea să-i punăo compresăcu apărece pe frunte.

— Vai, exclamăMeredith, cât de nătângăam fost! M-am făcut de râs, nu-i așa?

— Nu-i adevărat, o contrazise Simon. Nu este nimic neobișnuit săvezi că-i este rău cuiva. Pur și simplu ai leșinat.

— Din cauza emoțiilor și a soarelui prea puternic, afirmădoamna Townsend. Trebuie sărecunosc căne-ați făcut tuturor o mare surpriză.

— Te rog sămăierți, șopti fiica ei, simțind călacrimile i se preling pe pernă.

De-abia acum își dădu seama cănu se simțise niciodatăașa de îngrozitor ca acum. Știa și care-i cauza nervozității sale. La urma-urmei, totul se dovedise a nu fi un vis urât, ci o realitate înfiorătoare.

— Nu ai de ce săplângi, draga mea, o liniști mama ei. Merrie, noi ținem mult la Simon și la micul Benjy. Suntem extrem de bucuroși de hotărârea voastră.

Meredith suspină și-și întoarse fața. Când Simon se apropie de ea, îl apucăcu putere de mânăca și cum s-ar fi agățat de un colac de salvare.

Mama ei exclamă îngrijorată:

— Draga mea, ce ai?

Meredith își înfundăfața în pernă, hohotind.

Simon se grăbi să-i spunădoamnei Townsend:

— Așa cum ați mai spus, starea ei se datoreazăsoarelui arzător și emoțiilor puternice prin care a trecut. Puteți săvăduceți liniștităla oaspeți; am eu grijăde Meredith. Cum se va simți mai bine, voi căuta săvorbesc cu ea pentru a pune lucrurile la punct.

— O, da, ai dreptate, se bâlbâi ea. Măduc să-i aduc o ceașcăcu ceai.

Se înapoie în grabă și dădu ceașca cu ceai fiicei sale care începu săsoarbălichidul binefăcător, apoi cufundăo altăcârpă în apa rece.

— Acum te vei simți mai bine, scumpa mea, spuse ea, înlocuind compresa și luând ceașca din mâna lui Meredith.

Aceasta se culcădin nou pe pernă și dădu afirmativ din cap, nevrând săvorbeascăpânăce nu pleca mama ei. Trebuia neapărat săaibăo discuție serioasăcu el. Fizic se simțea puțin mai bine, dar mintea ei era încă încețoșată.

Rămase nemișcatăcâteva minute dupăce mama ei ieși din dormitor, vrând să-și limpezeascăgândurile. ConstatăcăSimon îi ține încă. Mâna și făcu o mișcare pentru a și-o retrage dar degetele lui o strânseserămai tare și ea nu mai insistă. Era aproape plăcut să-l știe aproape de ea. Universul ei începuse săse clatine și totul devenise crud și rece. Cel puțin prezența lui îi încălzea inima. Ea luăcompresa, o puse pe măsuță și se adresălui Simon:

— Nu cred căam fost de acord să-ți fiu soție…

El îi zâmbi cu amărăciune.

— Așa este, Meredith, n-ai spus da.

— Atunci de ce, îl întrebăea, cu aceeași voce înceată, ai afirmat căam acceptat propunerea ta?

El tăcu câteva momente și spuse:

— Cred căam făcut-o dintr-un impuls spontan.

— Așa cum ți-a venit dorința sămăsăruți?

— Da, așa cum am simțit îndemnul de a te săruta când te-am zărit dormind în iarbă.

— Nu te înțeleg, continuăea pe un ton intrigat. Dar nu vrei săte căsătorești cu mine, nu-i așa?

Din nou el stătu câteva clipe pe gânduri înainte de a răspunde:

— Ce este atât de surprinzător în asta?

— Tocmai căeste o propunere neașteptată, mai ales că ți-am spus zece minute mai devreme că-l iubesc pe Michael, suspinăea.

— Nu plânge, o rugăel încet.

— N-am săplâng, îi promise ea, oftând cu tristețe. Înăuntrul ei se simțea extrem de abătută și ar fi vrut săplângăpentru a-și ușura sufletul, dar o senzație de nemulțumire o împiedica să-și exteriorizeze sentimentele. Mintea ei începu săacționeze cu febrilitate și mânia o împinse să-l întrebe pe un ton rece:

— Pentru ce vrei săte căsătorești cu mine?

Pentru a-mi menaja mândria?

— Mai mult sau mai puțin, recunoscu el. Erai pe punctul de a spune ceva ce vei regreta, cu siguranță, pe urmă și pe moment aceasta a fost singura metodăde a te opri săvorbești. A fost o pornire impulsivăcăreia n-am putut sămăopun.

Ea părea nemulțumită și i se adresăpe un ton de reproș:

— Foarte bine, inspirația ta de moment a fost salvatoare. Ce ne facem acum? Nu poți săte căsătorești cu mine numai pentru a salva aparențele.

— Încănu suntem soț și soție, îi reaminti el, suntem numai logodiți.

— Așa e, recunoscu ea, mușcându-și buzele.

Logodna poate fi oricând anulată.

— Ai dreptate, fu el de acord. Logodnicii pot săse răzgândească.

— Îți sunt destul de recunoscătoare pentru aceastăsoluție, dar acest lucru nu te va pune într-o situație stânjenitoare?

— De ce? Sunt un om liber și nu am nicio legăturăcu o altăfemeie, iar tu ești o logodnicăfermecătoare.

— Chiar numai o perioadătrecătoare?

El tăcu din nou câteva clipe și apoi spuse:

— Chiar și în aceastăsituație. Te rog sănu te simți datoare să-mi mulțumești. Poate căam și alte motive care m-au determinat săfac acest pas.

— Nu pot să-mi închipui care ar fi acestea? Mi-ai mărturisit doar tot ce te-a îndemnat săanunți vestea familiei mele.

— Oare am spus chiar totul? exclamăel, uitându-se aproape mânios la chipul ei și Meredith s-a gândit cu teamăcănu s-ar simți prea bine dacăar avea vreo ceartăcu Simon, deși pânăacum se purtase extrem de politicos cu ea.

— Nu fi atât de sigură, adăugăel.

Cuvintele lui sunau ca o avertizare.