Destinul sufletelor

Introducere

Cine suntem? de ce ne aflăm aici? Încotro ne îndreptăm? M-am străduit să răspund la aceste întrebări vechi de când lumea cu prilejul primei mele cărți, Călătoria sufletelor, publicată în 1994 la Editura Llewellyn. Mulți oameni mi-au spus că lectura acestei cărți le-a provocat trezirea spirituală a sinelui lor interior, pentru că nu avuseseră niciodată până atunci posibilitatea de a citi o relatare atât de detaliată despre viața din lumea spiritelor. Tot ei mi-au mai zis că citirea acestei lucrări le-a adus certitudinea că sen­timentele lor adânci, intuitive, referitoare la viața sufletului după moartea fizică și la scopul întoarcerii acestuia pe Pământ, vorbeau despre o realitate.

După ce cartea a fost publicată și apoi tradusă în alte limbi, am primit o mulțime de apeluri de la cititori din toată lumea care mă întrebau dacă va mai exista și un al doilea volum. Am rezistat acestor sugestii o perioadă lungă de timp. Era dificil să organizez toate datele adunate în cursul anilor mei de cercetări pentru ca, în cele din urmă, să aștern pe hârtie un studiu comprehensiv asupra vieții noastre de după moarte. Simțeam că făcusem destul.

În introducerea cărții mele, Călătoria Sufletelor, am explicat deopotrivă istoricul meu ca hipnoterapeut tradițional și cât eram de sceptic în ceea ce privește folosirea hipnozei în scopul regresiei metafizice. Am hipnotizat pentru prima oară pe cineva în 1947, la vârsta de cincisprezece ani, așadar făceam în mod cert parte din cercul adepților practicilor tradiționale și nu ale celor New Age. Am fost, așadar, copleșit atunci când, în timpul ședinței cu un client, am deschis în mod accidental poarta lumii spiritelor. Mi se părea că majoritatea practicanților regresiei în viața anterioară con­siderau că viața dintre vieți era un loc cețos de abandon și de uitare, ce servea doar ca punte între o viață trecută și următoarea. Mi-a fost apoi, în scurtă vreme, evident că trebuia să descopăr sin­gur treptele necesare atingerii și deblocării memoriei unui subiect asupra acestui loc plin de mistere. După mai mulți ani de cercetări solitare, am putut construi, în sfârșit, un model funcțional al struc­turii lumii spiritelor și am înțeles cât de benefic, din punct de vedere terapeutic, poate fi acest procedeu pentru client. Am aflat totodată că nu are nici o importanță dacă o persoană este atee, pro­fund religioasă sau adepta vreunei credințe filosofice - indiferent de credințele lor, o dată aflați în starea de hipnoză supraconștientă, toți clienții mei relatau lucruri asemănătoare. Din acest motiv am devenit ceea ce am numit un regresionist spiritual, adică un hipnoterapeut specializat în viața de după moarte.

Am scris Călătoria Sufletelor spre a oferi publicului, într-un mod ordonat și concis, informații referitoare la ceea ce înseamnă moartea și trecerea dincolo de ea - cine anume ne întâmpină, încotro ne îndreptăm și ce anume facem în lumea spiritelor, în ca­litatea noastră de suflete, înainte de a ne alege noul trup pentru reîncarnare. Am gândit formatul acestei cărți ca pe un periplu prin timp, folosindu-mă de relatările clienților mei despre experiențele trăite de ei în perioada dintre viețile lor trecute. Astfel, Călătoria Sufletelor nu a fost doar o carte în plus despre reîncarnare, ci a deschis noi perspective în domeniul cercetării metafizice, neexplo­rat până atunci cu ajutorul hipnozei.

În timpul anilor '80, pe când îmi formam un model asupra lumii de dintre vieți, am încetat să practic orice altă formă a hipnoterapiei. Pe măsură ce avansam în studiul cazurilor mele, deve­neam tot mai obsedat de descoperirea secretelor lumii spiritelor, dar, în același timp, și mai convins de validitatea și autenticitatea considerațiilor mele inițiale. De-a lungul acestor ani de cercetări asupra lumii spiritelor am lucrat, practic, în singurătate, numai clienții mei implicați direct în munca de cercetare având cunoștiință de aceasta, și chiar și aceștia, doar la ceea ce se referea în mod direct la ei și la prietenii lor. M-am ținut departe și de librăriile specializate în cărți de metafizică, pentru că am vrut să beneficiez de libertate absolută față de orice influențe exterioare. Astăzi știu că izolarea și rămânerea în afara publicității pe care mi le-am impus au fost o decizie corectă.

Când am plecat din Los Angeles în munții Sierra Nevada pentru a scrie Călătoria Sufletelor, mă așteptam la un anonimat liniștit, lucru care s-a dovedit a fi o amăgire. Cea mai mare parte a materialului prezentat în carte nu fusese publicat niciodată înainte, astfel că am început să primesc o mulțime de scrisori din partea editorului meu. Datorez Editurii Llewellyn recunoștință pentru că a avut curajul și intuiția de a oferi publicului cercetările mele. Am început să fac lungi călătorii pentru a-mi ține conferințele, dând totodată o serie de interviuri la radio și la televiziune.

Dar oamenii au vrut mai multe detalii despre lumea spiritelor și continuau să întrebe dacă mai am și alte materiale pe această temă. A trebuit să le răspund că da. De fapt, aveam încă o mare varietate de informații, dar pe care am considerat că ar fi mai bine să nu le ofer publicului, fiind totuși un autor necunoscut. În ciuda faptului că oamenii au găsit Călătoria Sufletelor ca fiind foarte inspirată, am rezistat ideii de a scrie o continuare. M-am decis, apoi, să fac un compromis. În timp ce a cincea ediție se afla sub tipar, a fost adăugat un index, alături de o nouă copertă și de câte­va paragrafe noi, în speranța unei mai bune clarificări a unor pro­bleme specifice. Nu a fost însă de ajuns. Numărul de scrisori pe care îl primeam în fiecare săptămână continua să crească, cu tot felul de întrebări despre viața de după moarte.

Oamenii începuseră să mă solicite și m-am decis să încep din nou să-mi practic meseria, pe o bază limitată însă. Am observat un procent mai mare de suflete mai dezvoltate. Clienții trebuia să aștepte multă vreme pentru a mă vedea, din cauza semi-izolării mele, astfel că s-a redus mult numărul lor. Drept rezultat, am avut mai puține cazuri de suflete tinere în crize psihologice și mai multe cazuri cu clienți care aveau puterea de a fi răbdători. Acești oameni își doresc să descifreze înțelesul ascuns al anumitor pro­bleme, prin sondări în memoria lor spirituală, pentru a-și putea identifica propriile scopuri în viață. Mulți dintre ei sunt vindecă­tori și autodidacți, care se simt confortabil încredințându-mi infor­mații despre experiențele sufletului lor în viața dintre vieți. La rân­dul meu, sper că i-am ajutat în identificarea adevăratului lor drum.

În tot acest timp percepția publicului a fost că nu am spus chiar toate secretele pe care le știam. În cele din urmă, în mintea mea a început să se nască ideea de a scrie o a doua carte. Consider prima mea carte, Călătoria Sufletelor, un pelerinaj spre lumea spiritelor, pe marele fluviu al eternității. Voiajul a început la gurile râului, o dată cu momentul morții fizice, și s-a sfârșit în locul în care ne-am întors într-un trup nou. Am urcat, în Călătoria Sufletelor, în susul râului, spre Sursă, atât cât am putut. Acest lucru nu s-a schimbat. Cu toate că amintirea acestei excursii revine în mintea fiecărui om de nenumărate ori, nimeni dintre cei încă încarnați nu pare că ar avea capacitatea de a mă conduce mai departe.

Destinul Sufletelor are intenția de a conduce călătorii într-o a doua expediție pe același râu, în scopul unei explorări mai detali­ate, în timpul călătoriei noastre din această a doua expediție, vreau să descopăr mai mult din aspectele ascunse ale acestui drum, pen­tru a oferi oamenilor o perspectivă mai largă asupra întregului. Am proiectat această carte mai degrabă pe categorii precise decât în funcție de locații temporale sau de spațiu. Am încercat, de aseme­nea, să ofer cititorilor o privire asupra câtorva elemente ale vieții sufletului din perspectiva câtorva cazuri (concrete). Destinul Sufletelor are intenția de a extinde înțelegerea noastră asupra incredibilei semnificații a ordinii și a planificării ce există în folo­sul ființei umane.

În același timp intenționez ca acest al doilea tur prin minunile lumii spiritelor să fie unul proaspăt și plăcut și pentru călătorul novice. Pentru cei ce citesc pentru prima dată o lucrare despre munca mea, capitolul de deschidere va oferi o privire de ansamblu asupra celor descoperite de mine despre viața noastră dintre vieți. Sper ca acest cuprins va ajuta înțelegerii dumneavoastră asupra a ceea ce urmează și vă va încuraja, poate, să citiți și cartea mea de început.

Așadar, pentru că tocmai suntem pe punctul de a începe această a doua călătorie a noastră, vreau să mulțumesc tuturor acelora care mi-au fost de ajutor în greaua misiune de a deschide ușile spirituale ale minții. Aceste asocieri, combinate cu indulgența multor ghizi, mai ales a celui personal, mi-au dat energia de a con­țină acesta sarcină. Mă simt cu adevărat binecuvântat că am fost ales să fiu unul dintre mesagerii acestei lucrări semnificative.

1

Lumea spiritelor

În momentul morții sufletul nostru se desprinde de corpul-gazdă. Dacă sufletul este bătrân și are experiențe din mai multe vieți anterioare, va ști negreșit că a fost eliberat și se va întoarce acasă.

Nu e nevoie ca o persoană anume să întâmpine aceste suflete avansate. Cu toate acestea, cele mai multe suflete cu care lucrez sunt întâmpinate de călăuze în afara planului astral al Pământului. Un suflet tânăr sau un copil care a murit ar putea fi puțin dezo­rientat până când ar apărea cineva mai aproape de nivelul de bază pentru a-l întâmpina. Există suflete care preferă să rămână pentru un timp la locul unde le-a surprins moartea. Cele mai multe pleacă imediat. Timpul nu are sens în lumea spiritelor. Desprinse de trupul în care s-au aflat, spiritele care vor să aducă alinare cuiva aflat în suferință sau au alte motive pentru a rămâne o vreme în apropierea locului în care a survenit moartea nu resimt timpul ca pe o pierdere. Pentru suflet timpul devine timpul Acum, care e diferit de timpul linear.

Pe măsură ce se îndepărtează de Pământ, sufletele se învăluie într-o lumină din ce în ce mai strălucitoare. Unele dintre ele vor vedea pentru câteva momente o întunecime cenușie și vor simți cum trec printr-un tunel sau printr-o poartă. Diferențele dintre aceste două fenomene depind de viteza de ieșire a sufletului din corp, care, la rândul său, se află în strânsă legătură cu experiențele sufletului. Senzația de a fi condus de călăuze poate fi plăcută sau forțată, în funcție de maturitatea sufletului și de capacitatea lui de a se adapta repede. La începutul perioadei de desprindere, toate sufletele văd „fâșii de nori” în jurul lor care, la scurt timp, se limpezesc, permițându-le să se avânte în infinitul depărtărilor. Este momentul în care sufletul obișnuit zărește o formă fantomatică de energie venind spre el. Această apariție poate să fie unul sau chiar două suflete pereche, dar în mod sigur este călăuza. În situațiile în care suntem întâmpinați de un soț sau de un prieten care ne-a părăsit înaintea morții noastre, călăuza noastră se află și ea în apropiere, astfel încât să poată prelua procesul de transformare. În lunga mea activitate de cercetare nu am întâlnit nici un suflet care să fi fost întâmpinat de o personalitate religioasă marcantă cum ar fi Iisus sau Buddha. Totuși esența plină de iubire a marilor învățați de pe Pământ se află, cu siguranță, în călăuzele noastre personale, destinate fiecăruia dintre noi, în parte.

În momentul în care sufletele se îndreaptă spre locul numit „acasă”, trăsătura lor „pământească” deja s-a schimbat. Ele nu mai pot fi numite umane în sensul pe care-l atribuim unei ființe omenești cu laturile ei, emoțională, temperamentală și fizică. De exemplu, sufletul nu își deplânge moartea corpului fizic în felul în care o fac cei apropiați lui. Sufletul e cel care ne face umani pe Pământ, însă, fără corpul nostru, nu am mai fi ceea ce suntem, Homo Sapiens. Sufletul are o măreție care nu poate fi redată în cuvinte, aflându-se dincolo de orice descriere. Tind să cred că sufletele sunt forme inteligente de energie luminoasă subtilă. După moarte, sufletele simt imediat schimbarea, pentru că nu mai sunt împovărate de un trup-gazdă temporar, cu creier și sistem nervos central. Unele suflete au nevoie de o perioadă mai îndelungată de acomodare decât altele.

Energia sufletului este capabilă să se dividă în părți egale, ase­meni unei holograme. Energia sufletului poate avea vieți paralele în alte corpuri, cu toate că acest lucru este mult mai rar decât ne-am putea aștepta. Totuși, datorită naturii duale a tuturor sufletelor, o parte din energia noastră subtilă rămâne întotdeauna, ca o constantă, în lumea spiritelor. Astfel, se poate să îți vezi mama, la întoarcerea ei dintr-una din viețile de pe Pământ, chiar dacă ca, probabil, a murit cu treizeci de ani în urmă și sufletul său s-a reîn­carnat.

Perioada de orientare petrecută alături de călăuzele noastre, care se desfășoară chiar înainte de a ne alătura grupului matcă, variază de la suflet la suflet atât în funcție de diferitele vieți trăite de acesta, cât și de diferitele vieți ale aceluiași suflet. Aceasta este o perioadă de liniște și acalmie și oferă oportunitatea de a scăpa de orice frustrări legate de viața pe care tocmai am încheiat-o. Perioada de orientare are intenția de a fi o sesiune ușoară de informare și de testare făcută cu grijă de ghizii-profesor, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcție de ceea ce am realizat sau nu din contractul vieții noastre.

Problemele karmice speciale sunt la rândul lor revăzute, cu toate că vor fi discutate detaliat mai târziu în cadrul grupului matcă al sufletului nostru. Energia cu care unele dintre suflete se întorc nu va fi trimisă imediat în grupul lor. Este vorba de acele suflete care au fost contaminate de trupurile lor fizice și s-au impli­cat în acțiuni malefice. Însă trebuie făcută distincția între a face un rău fară intenția de a răni pe cineva și răul săvârșit intenționat. Răul făcut altora este evaluat cu grijă, pe diferite grade, de la înșelătorie la rea-voință.

Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în centre speciale pe care unii clienți le numesc „unități intensive de ajutor”.în acel loc, mi s-a spus, energia lor este remodelată pentru a fi reîntregită. Aceste suflete pot fi retrimise pe Pământ în scurt timp, în funcție de natura trangresiunilor lor. În acest fel, aceste suflete vor avea posibilitatea de a alege să servească drept victime ale unor alte acțiuni rele în viața viitoare. Cu toate acestea, dacă manifestările lor au fost crude și s-au repetat de-a lungul unui număr de vieți, înseamnă că avem de-a face cu un mod de com­portament reprobabil. Sufletele de acest fel pot petrece o lungă perioadă - chiar mai mult de o mic de ani pământeni - într-o expe­riență spirituală solitară. Un principiu de bază al lumii spiritelor este că săvârșirea unui rău, intenționat sau nu, va necesita să fie redresat într-un fel sau altul într-o viață viitoare. Acest fapt nu este considerat ca o pedeapsă, nici măcar ca o penitență, ci ca o posibi­litate de creștere karmică. Nu există iad pentru suflete, exceptând, poate, viața pământească.

Unele vieți sunt atât de dificile, încât sufletul ajunge acasă foarte obosit. Astfel, în locul unei energii întinerite de ghizii noștri, care-și combină propria energie cu a noastră la intrarea în lumea spiritelor, se poate întâmpla totuși ca energia noastră să fie foarte scăzută. În aceste cazuri, în loc de a sărbători acest eveniment (întoarcerea acasă), sufletele au nevoie mai degrabă de repaos și de singurătate. Într-adevăr, multe suflete care au nevoie de odihnă o primesc după reunificarea cu grupurile lor. Grupul nostru de suflete poate fi violent, furtunos sau supus și docil, în concordanță cu ceea ce am făcut în timpul unei încarnări. Toate grupurile își întâmpină prietenii în felul propriu, dar întotdeauna cu sentimente de adâncă dragoste și camaraderie.

Întoarcerea acasă este un interludiu plin de bucurie, mai ales dacă urmează unei vieți fizice în care nu am avut prea multe con­tacte cu rudele apropiate de suflet. Majoritatea subiecților mei mi­au spus că au fost întâmpinați cu îmbrățișări, zâmbete și cu mult umor, ceea ce consider că este un mod de comportament definito­riu al vieții în lumea spiritelor. Grupurile entuziaste care au plănuit sărbătoarea în cinstea sufletului care s-a întors își pot suspenda, în acest scop, orice altă activitate. Iată ce a relatat unul dintre subiecții mei despre întoarcerea sa:

După ultima mea viață, grupul meu mi-a organizat o petre­cere grozavă, cu muzică, dans, vin și cântece. Ei au aranjat ca totul să arate ca un festival clasic roman, cu holuri de mar­mură, togi și toate acele accesorii exotice existente în numeroasele noastre vieți petrecute împreună în lumea antică. Melissa (o rudă primară de suflet) mă aștepta chiar în fața casei, recreând vârsta la care mi-o aminteam cel mai bine și arătând mai fericită ca oricând.

Grupurile de suflete variază între trei și douăzeci și cinci de membri, având în medie cincisprezece. Există momente când sufletele dintr-un grup alăturat vor să intre în contact unele cu celelalte. Această activitate implică cel mai adesea sufletele mai bătrâne care și-au făcut mulți prieteni în alte grupuri, de-a lungul sutelor de vieți anterioare. Aproape zece milioane de telespectatori din Statele Unite au urmărit emisiunea SIGHTINGS, produsă de Paramount în 1995, în cadrul căreia a fost transmis un fragment referitor la munca mea. Aceia care au văzut această emisiune (despre viață și moarte) își pot aminti de una dintre clientele mele, pe nume Colleen, care vorbea despre una dintre ședințele noastre. Ea descria că, la întoarcerea în lumea spiritelor după o viață ante­rioară, a nimerit în toiul unui bal din secolul al XVII- lea. Subiectul meu a văzut peste o sută de persoane care au venit să-i sărbăto­rească întoarcerea. Au fost reproduse cu generozitate un timp și un spațiu pe care ea le-a iubit, astfel încât Colleen a putut să înceapă procesul de înnoire a stilului.

Astfel, întoarcerea acasă poate avea loc în două moduri. Un suflet poate fi întâmpinat la intrarea în lumea spiritelor de câteva suflete, pentru ca apoi acestea să renunțe în favoarea unui ghid, care îl va conduce într-un tur orientativ. De obicei, comitetul de întâmpinare așteaptă până în momentul în care sufletul se întoarce în grup. Acest grup poate fi izolat într-o clasă, adunat în jurul treptelor unui templu sau așezat într-o grădină; se mai poate întâmpla ca sufletul reîntors să dea peste mai multe grupuri reunite într-o atmosferă de bibliotecă. Sufletele care trec pe lângă alte grupuri în drumul spre propriul grup remarcă, adesea, că alte suflete, cu care au intrat cândva în contact în viețile trecute, le caută și le recunosc cu un zâmbet sau cu un salut amical.

Modul în care un subiect vede alcătuirea grupului matcă e direct proporțional cu nivelul de dezvoltare al acestuia, cu toate că amintirile atmosferei unei săli de clasă sunt întotdeauna foarte clare. În lumea spiritelor plasarea într-o clasă educațională sau alta depinde de nivelul de dezvoltare al sufletului. Simplul fapt că un suflet s-a încarnat pe Pământ încă din timpul epocii de piatră nu e o garanție a unei plasări superioare. La conferințele mele remarc adesea un client care a totalizat patru mii de ani de vieți anterioare pentru a depăși sentimentul de gelozie. Pot să confirm că acesta nu mai e astăzi o persoană geloasă, dar deocamdată nu a făcut decât mici progrese în ceea ce privește intoleranța sa. Unora dintre stu­denți le ia mai multă vreme să asimileze și să depășească anumite lecții, la fel ca și în clasele de pe Pământ. Pe de altă parte, toate sufletele avansate sunt bătrâne, atât în ceea ce privește nivelul cunoașterii, cât și acela al experienței.

În Journey of Souls (Călătoria sufletelor), am clasificat în linii mari sufletele drept începătoare, medii și avansate și am dat exem­ple concrete pentru fiecare dintre acestea, explicând că există nuanțe fine de dezvoltare între aceste categorii. În general, compo­nența unui grup de suflete este dată de ființe aflate la același nivel de dezvoltare, cu toate creșterile și scăderile lor individuale.

Aceste atribute formează echilibrul grupului. Sufletele se ajută unele pe altele în însușirea aspectelor cognitive ale absorbției informațiilor din experiențele de viață și în revederea felului în care au fost folosite sentimentele și emoțiile trupurilor lor gazdă, trăiri aflate în legătură directă cu experiențele lor de viață. Fiecare aspect al unei vieți este disecat, mergând până la inversarea rolurilor, un joc în cadrul grupului, cu scopul creșterii gradului de conștientizare al propriilor acțiuni. Când sufletele ating nivelele medii de dezvoltare, încep să se specializeze în acele domenii pen­tru care au demonstrat că au aptitudini specifice. Voi discuta mai pe larg aceste ipostaze în capitolele următoare.

Un aspect semnificativ al cercetărilor mele este identificarea culorilor energiei în care sunt învestmântate sufletele în cadrul lumii spiritelor. Culorile reliefează nivelul de avansare al unui suflet sau altul. Aceste informații, strânse încetul cu încetul, de-a lungul a mai mulți ani, reprezintă un indicator al progresului în timpul evaluării clientului și servesc, de asemenea, la identificarea celorlalte suflete pe care la văd în jurul lor clienții mei aflați în stare de transă.

Sunt de părere că albul pur denotă un suflet mai tânăr, în vreme ce energia unui suflet avansat, devenind mai densă, își schimbă culoarea în portocaliu, apoi în galben, verde și în cele din urmă în nuanțe de albastru. Pe lângă aceste aure esențiale, există amestecuri subtile de culori ale haloului în cadrul fiecărui grup, în funcție de aspectele caracteristice fiecărui suflet.

Din dorința obținerii unui sistem cât mai bun, am clasificat dezvoltarea sufletului pe o scară ce începe la nivelul I - începă­tor, și traversează diferite nivele de învățare, până la nivelul VI, corespunzător stadiului de avansat. Aceste suflete foarte avansate apar ca având o culoare profund violetă. Nu mă îndoiesc că există și nivele mai înalte, dar cunoștințele mele referitoare la acestea sunt limitate, pentru că tot ceea ce pot să fac este să iau notă de relatările unor oameni încă încarnați. Sincer vorbind, nu sunt încântat de folosirea termenului „nivel” pentru ierarhizarea sufletelor, pentru că această etichetare ascunde privirii diversi­tatea dezvoltării sufletelor în oricare dintre stadii în parte. Cu toate aceste neajunsuri, subiecții mei folosesc termenul „nivel” pentru a descrie exact unde anume se află pe scara învățării. În ciuda evaluărilor mele, nici unul dintre clienții mei nu se arată înclinat să certifice că este un suflet avansat, dând dovadă de modestie față de realizările obținute. Însă, odată ieșiți de sub hip­noză, având sub control o minte pe deplin conștientă și mul­țumită de sine, ei devin mai puțin reticenți.

În starea supraconștientă din timpul hipnozei adânci, subiecții mei îmi spun că în lumea spiritelor nici un suflet nu este descon­siderat pentru că ar avea mai puțină valoare decât oricare alt suflet. Ne aflăm cu toții într-un proces de transformare ce tinde către ceva mai înalt decât starea noastră actuală de iluminare. Fiecare (dintre noi este considerat ca fiind unic, calificat să-și aducă propria contribuție la acest întreg, neavând prea mare importanță cât de mult ne străduim cu lecțiile noastre. Dacă acest fapt n-ar fi ade­vărat, în primul rând nici măcar n-am fi fost creați.

Din afirmațiile mele referitoare la culorile specifice celor avansați, nivele de dezvoltare, clase, profesori și studenți, ar fi ușor de presupus că ambianța lumii spiritelor este una bazată pe ie­rarhie. Această concluzie ar fi destul de departe de adevăr, din punctul de vedere al tuturor clienților mei. Dacă ar fi totuși ceva de spus despre acest lucru, atunci lumea spiritelor este ierarhică din punct de vedere al gradului de conștiență mentală. Noi tindem să gândim organizarea autorității pe Pământ ca fiind reprezentată de lupte pentru putere, războaie și de folosirea unui întreg șir de reguli rigide în cadrul diferitelor structuri. Un sistem există, fără îndoială, și în lumea spiritelor, dar acesta se situează în cadrul unei matrici sublime a compasiunii, armonici, eticii și a moralității, cu mult diferită de ceea ce se practică la noi, pe Pământ. Din expe­riența mea, lumea spiritelor are și un departament de personal centralizat având menirea de a atribui sarcini sufletelor. Acolo există încă un sistem de valori centrat pe toleranță, amabilitate, răbdare și iubire absolută. În timp ce îmi relatează aceste lucruri, subiecții mei sunt smeriți.

Am un vechi prieten din colegiu, aflat în Tucson, un iconoclast ce a opus rezistență autorității de-a lungul întregii sale vieți, o ati­tudine cu care pot empatiza. Prietenul meu presupune că sufletele clienților mei au suferit o „spălare a creierului” pentru a crede că-și pot controla destinul. El consideră că nici un fel de autoritate - chiar și cea spirituală - nu poate exista în lipsa corupției și a abuzului de privilegii. Cercetarea mea, revelând existența unei ordini atât de desăvârșite acolo sus, nu poate fi pe placul său.

În același timp, toți subiecții mei sunt încredințați că au avut posibilitatea unei multitudini de alegeri în trecutul lor și că această stare de fapt va continua și în viitor. Un stadiu avansat în asumarea propriei responsabilități nu include dominația sau ierarhia statutelor, ci recunoașterea unui potențial. Pretutindeni în viața lor de dintre viețile pe Pământ, subiecții mei au avut integritate și li­bertate personală.

Nimeni, în lumea spiritelor, nu ne obligă să ne reîncarnăm sau să participăm la proiecte de grup. Dacă sufletele doresc solitudine, o pot avea. Dacă nu vor să avanseze în rezolvarea sarcinilor lor, pot să nu o facă. Un subiect mi-a zis: „Am trecut prin multe vieți ușoare și mi-a plăcut pentru că nu voiam să muncesc prea mult. Acum lucrurile se vor schimba. Ghidul meu spune - noi suntem gata atunci când ești și tu pregătit”. De fapt, acolo există atât de multă libertate a voinței, încât, dacă nu suntem gata, din diferite motive personale, să părăsim planul astral al Pământului după moarte, ghizii noștri ne vor permite să rămânem câtă vreme avem nevoie pentru a fi pregătiți să mergem acasă.

Sper ca această carte va arăta că avem o mulțime de posibi­lități de alegere atât în cadrul lumii spiritelor, cât și în afara aces­teia. Ceea ce este foarte evident pentru mine, referitor la aceste posibilități de alegere, dorința intensă a celor mai multe dintre suflete de a se dovedi la înălțimea încrederii investite în ele. E de așteptat ca noi să facem și greșeli în acest proces. Motivația primor­dială a sufletelor este tocmai efortul de a avansa către o mai mare bunătate pentru a intra în conjuncție cu Sursa care ne-a creat. Atunci când li se oferă posibilitatea de a se încarna în forme fizice, sufletele cunosc sentimentul umilinței.

Am fost întrebat adesea dacă subiecții mei vizualizează Sursa creației în timpul sesiunilor noastre. În introducerea acestei cărți am afirmat că mă pot apropia de această Sursă numai în cadrul limitelor impuse de faptul că lucrez cu oameni încă încarnați. Subiecții avansați vorbesc despre timpul conjuncției, despre momentul când se alătură „Celei Mai Sacre Dintre Toate”. În această sferă de lumină densă, roșie, există o Prezență atotcunoscătoare. Nu pot să spun exact ce înseamnă toate acestea, dar știu că este simțită o prezență atunci când mergem în fața Consiliului Bătrânilor. O dată sau de două ori, în timpul de dintre vieți, vi­zităm acest grup de ființe superioare, aflate cu o treaptă sau două mai sus decât ghizii/profesorii noștri. În prima mea carte am prezentat o serie de studii de caz referitoare la aceste întâlniri. Cu prilejul acestei lucrări voi detalia și mai mult domeniul vizitelor la acești maeștri, aflați foarte aproape de Creator, pentru că aici sufle­tul experimentează o sursă mai înaltă a cunoașterii divine. Clienții mei numesc această forță energetică „Prezența”.

Consiliul Bătrânilor nu este nici un tribunal al judecătorilor, nici o curte unde sufletele se înfățișează spre a fi triate și pedepsite pentru faptele rele comise, deși trebuie să recunosc că, uneori, cineva îmi va spune că a apărea în fața Consiliului induce un sen­timent asemănător cu acela în care un elev este chemat în biroul directorului. Membrii Consiliului doresc să discute cu noi despre greșelile noastre și despre ceea ce putem face pentru a ne corecta comportamentele negative în viața viitoare.

Acesta este locul în care încep considerațiile asupra trupului optim din viața noastră viitoare. Pe măsură ce se apropie timpul renașterii noastre, mergem într-un spațiu unde putem vedea/încer­ca o serie de trupuri, pentru a observa dacă se potrivesc cu cerințele și nevoile noastre. Avem astfel șansa de a privi în viitor și de a testa diferitele noastre trupuri înainte de a face o alegere. Sufletele aleg în mod voit corpuri imperfecte și vieți dificile, în scopul de a-și plăti datoriile karmice sau de a lucra la acele aspecte ale unei lecții la care au avut probleme în trecut. Cele mai multe dintre suflete acceptă corpurile care le sunt oferite în camera de selecție, însă un suflet poate refuza atât ceea ce i se oferă, cât și să se reîncarneze. De asemenea, un suflet poate cere să meargă pen­tru o vreme pe o planetă fizică, alta decât Pământul. Dacă accep­tăm noua sarcină, suntem trimiși de regulă într-o clasă de pregătire, spre a ne reaminti principalele semnificații și indicii ale vieții ce va urma, în special acelea în care rudele noastre primare de suflet ne intră în viață.

În cele din urmă, când vine timpul reîntoarcerii, ne luăm la revedere de la prietenii noștri și suntem escortați spre un loc de îmbarcare pentru excursia pe Pământ. Adesea, sufletele se alătură gazdelor lor desemnate abia după cea de-a treia lună a sarcinii, având, astfel, la dispoziție un creier suficient de evoluat pentru a putea lucra cu el înainte de naștere. În timpul sarcinii ele sunt încă în stare să gândească în calitate de suflete nemuritoare până se obișnuiesc cu circuitele creierului și cu alter-egoul gazdei lor. După naștere, o memorie amnezică se declanșează și sufletele înlocuiesc caracterul lor nemuritor cu temporara minte ome­nească, pentru a produce o combinație de trăsături necesare unei noi personalități.

Pentru a atinge mintea sufletului celor aflați în stadiile inci­piente ale regresiei hipnotice, folosesc o apropiere sistematică, printr-o serie de exerciții pregătitoare. Această procedură este des­tinată atât ascuțirii graduale a memoriei subiecților mei cu privire la trecut, cât și pregătirii acestora pentru analiza critică a ima­ginilor pe care le vor vedea din viața din lumea spiritelor. După obișnuitul interviu, hipnotizez foarte repede clientul, secretul meu constând în gradul de intensitate al hipnozei. În urma unor lungi perioade de experimentare, am conștientizat că aducerea unui client în stadiul normal de hipnoză - alpha nu este suficientă pen­tru a atinge starea supraconștientă a minții sufletului. Pentru aceas­ta trebuie să aduc subiectul într-o stare mai avansată de hipnoză -și anume starea theta.

În termeni metodologici, este indicat să petrec peste o oră vizualizând îndelung imagini ale pădurii sau ale țărmului mării, după care aduc subiectul în anii copilăriei sale. Pun întrebări deta­liate referitoare la lucruri ca: stilul mobilei din casă la vârsta de doisprezece ani, articolul vestimentar favorit la vârsta de zece ani, jucăria preferată la vârsta de șapte ani și fac apel la cele mai tim­purii amintiri ale copilăriei, de la vârsta de doi sau trei ani. Trec prin toate acestea înainte de a cobori subiectul în perioada sa pre­natală, pentru a răspunde la alte întrebări, iar apoi să facem o scurtă trecere în revistă a vieții sale trecute. Podul pe care l-am construit este complet în momentul în care clientul a trecut pra­gul morții din acea viață și a ajuns la porțile lumii spiritelor. Hipnoza continuă, devenită profundă în cursul primei ore, pro­duce ruptura subiectului de mediul său inițial; urmează ca subiec­tul să răspundă detaliat, în următoarele două ore, la un interviu referitor la viața sa spirituală.

Subiecții care ies din transă după ce, din punct de vedere mental, s-au întors acasă, afișează o atitudine de teamă respec­tuoasă, de departe mai profundă decât dacă ar fi experimentat o simplă regresie a unei vieți trecute. De exemplu, un client mi-a spus: „Asemeni unui râu, spiritul, grație calităților sale complexe și curgătoare, are capacitatea de a scăpa oricărei încercări de a-l determina, explica, în mod adecvat”. Mulți dintre foștii mei clienți îmi scriu despre cum s-a schimbat viața lor după ce au vizualizat nemurirea. Iată o mostră a unei scrisori:

Am câștigat o senzație indescriptibilă de fericire și de libertate din aflarea adevăratei mele identități. Faptul cu adevărat uluitor este că această cunoștință se afla în mintea mea dintotdeauna. Vederea profesorilor mei m-a lăsat într-o stare plină de entu­ziasm. Am înțeles că singurul lucru care are cu adevărat impor­tanță în această viață materială este modul în care trăim și ne comportăm față de ceilalți oameni. Circumstanțele vieții noastre nu înseamnă nimic în comparație cu compasiunea și acceptarea dăruite celorlalți. Am acum o cunoaștere, mai curând decât un sentiment, despre motivul pentru care sunt aici și despre locul în care voi merge după moarte.

Prezint constatările mele în această carte - care include șaizeci și șapte de cazuri și numeroase citate - ca un reporter și ca un mesager. Înainte de a începe orice conferință, explic audienței că ceea ce voi spune reprezintă adevărurile mele despre viața noastră spirituală. Există multe drumuri spre adevăr. Adevărurile mele izvorăsc din marea înțelepciune primită de la multitudinea de per­soane care mi-au luminat viața de-a lungul anilor, în calitate de clienți ai mei. Dacă fac afirmații care contravin concepțiilor, credinței sau filosofiei dumneavoastră de viață, vă rog să rețineți doar ceea ce vi se potrivește și să lăsați la o parte restul.

2

Moarte, durere și alinare

Negație și acceptare

A supraviețui unei persoane iubite reprezintă unul dintre cele mai dificile momente ale vieții. Este bine cunoscut faptul că pro­cesul supraviețuirii unei astfel de dureri presupune traversarea șocului inițial, apoi lupta cu negarea, mânia, depresia, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem să ne împăcăm cu gândul. Fiecare din­tre aceste stadii de dezechilibru emoțional variază, în durată și în intensitate, de la câteva luni la câțiva ani. Pierderea cuiva de care am fost strâns legați ne poate aduce într-o asemenea disperare, încât simțim că ne aflăm într-o groapă fără fund, moartea părând atât de definitivă.

Credința în finalitatea morții reprezintă pentru societatea, cultura occidentală un obstacol în calea alinării. Avem o cultură dinamică, în care posibilitatea de a ne pierde personalitatea este de neînchipuit. Dinamica morții într-o familie ai căror membri sunt apropiați, se aseamănă cu aceea a unei piese de succes, căzută pradă dezordinii din pricina morții unuia dintre staruri. Interpreții rămași se zbat în jurul nevoii de a schimba scenariul. Confruntarea cu acest uriaș gol în economia textului, produs de cel dispărut prin însăși dispariția sa, afectează rolurile viitoare ale actorilor rămași. Avem de a face în acest caz cu o dihotomie, pentru că sufletele, pe când se află în lumea spiritelor, pregătindu-se pentru o nouă viață, zâmbesc la ideea că ar face repetiții pentru urmă­toarea lor piesă de pe Pământ. Ele știu că toate rolurile sunt tem­porare.

În cultura noastră, nu ne pregătim pentru trecerea în neființă în mod adecvat încă din timpul vieții, pentru că moartea nu este ceva pe care să-l putem schimba sau determina. Aprehensiunea Dispariției fizice începe să ne frământe pe măsură ce înaintăm în vârstă, mereu prezentă, pândind în umbre, nepăsătoare la tot ceea ce credem că se întâmplă în acel moment sau după moarte. Discutând în timpul conferințelor mele despre viața de apoi, am fost surprins să descopăr că tocmai oamenii care aveau puternice opinii religioase tradiționale păreau să se teamă de moarte cel mai mult.

Pentru cei mai mulți dintre noi această frică vine din necunoștință. În afară de cazul în care am văzut moartea cu ochii sau am trăit o regresie a vieții anterioare, grație căreia ne-am putut aminti ce a însemnat, de fapt, acest moment, trecerea în lumea umbrelor e un mister. A avea de-a face cu moartea, fie ca partici­panți sau ca observatori, poate fi dureros, trist sau înspăimântător. Cel sănătos nu dorește să vorbească despre aceasta și nici cei foarte bolnavi nu o fac prea adesea. Astfel, cultura noastră privește sfârșitul vieții ca pe o oroare.

În secolul al XX-lea s-au produs multe schimbări în ati­tudinea publicului față de viața de după moarte. Dacă în primele decenii ale secolului cei mai mulți dintre oameni și-au păstrat ve­derile tradiționaliste, considerând că le este dat să trăiască doar o singură viață, în ultima treime a secolului al XX-lea, în Statele Unite s-a estimat că aproximativ 40% dintre cetățeni cred în reîn­carnare. Această schimbare de atitudine a făcut ca acceptarea fenomenului morții să devină mai ușoară pentru aceia care, devenind mai spirituali, se îndepărtează de acea credință ce pos­tulează că după moarte urmează doar uitarea.

Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale cercetărilor pe care le-am efectuat referitor la lumea spiritelor este posibilitatea de a afla, din perspectiva sufletului desprins, ce se petrece când murim și cum se străduiesc sufletele să-i aline pe cei rămași pe Pământ. Sper ca în acest capitol să reușesc să vă dau certitudinea că acel sentiment pe care-l simțiți în adâncul ființei după o astfel de pierdere este mai mult decât o simplă dorință. Persoana pe care o iubiți nu s-a dus cu adevărat. Aveți în vedere și ceea ce am spus în ultimul capitol, referitor la dualitatea sufletelor. O parte a energiei v-a fost lăsată în lumea spiritelor în momentul încarnării. Când cel pe care-l iubiți ajunge din nou înapoi acasă, voi veți fi deja acolo, așteptându-l cu acea parte a energiei voastre care a fost lăsată în urmă. Această energie similară (cu aceea care v-a însoțit în viața pământească) este ținută în rezervă pentru a se uni cu sufletul care se întoarce. O altă revelație semnificativă desprinsă din cercetările mele a fost aceasta: că rudele-de-suflet nu sunt niciodată separate cu adevărat una de alta.

Secțiunile care urmează ilustrează metodele concrete pe care le folosesc sufletele pentru a comunica cu aceia pe care îi iubesc. Aceste tehnici pot începe chiar imediat după moartea fizică și pot fi foarte intense. Cu toate acestea, sufletul care se desprinde poate li îngrijorat cu privire la pornirea spre casă, căci densitatea pămân­tului îl golește de energie. Sufletul este despovărat și eliberat pe neașteptate prin moarte. Dacă simțim nevoia, sufletele desprinse ne pot contacta din lumea spiritelor în mod regulat.

Contemplația tăcută și meditația pot crea o receptivitate mai mare față de cel plecat și, totodată, de-a vă înzestra conștiința cu un sens mai înalt al conștientei, mesajele verbale din cealaltă parte nefiind necesare. În procesul de revenire după o atare durere, ne poate fi de ajutor să înlăturăm obstacolul propriei nesiguranțe și să ne deschidem mintea măcar către posibilitatea prezenței cuiva pe care-l iubești.

Tehnici/modalități terapeutice ale sufletelor

Cazul cu care încep această carte este acela al unui suflet avansat, numit Tammano, care se pregătește să devină ghid-student. El mi-a spus: „M-am încarnat și am murit pe Pământ timp de mii de ani și abia în ultimele secole am înțeles cu adevărat cum să schimb gândurile negative și să liniștesc oamenii”. Acest caz începe în timpul sesiunii noastre, în punctul în care Tammano descrie momentele imediat următoare morții lui după o viață trecută.

Cazul 1

S (Subiectul): Soția mea nu-mi simte prezența. Nu pot să ajung la ea.

Dr. N: De ce? Care e problema?

S.: Prea multă durere. E atât de copleșitoare. Alice e într-o asemenea stare de șoc în urma morții mele, încât este prea stupefiată ca să-mi simtă energia.

Dr. N: Tammano, această problemă a existat și în cazul celor­lalte vieți anterioare sau se întâmplă doar cu Alice?

S.: Imediat după moarte, oamenii care te iubesc sunt ori foarte agitați, ori complet paralizați. În oricare dintre situații, mintea lor se poate opri. Sarcina mea este să încerc să obțin un echili­bru între trup și minte.

Dr. N: Unde se află sufletul tău în acest moment?

S.: Pe tavanul dormitorului nostru.

Dr. N: Ce ai vrea să facă Alice?

S.: Să nu mai plângă și să-și concentreze gândurile. Crede că mai pot fi totuși în viață, astfel că toate rezervele ei de energie sunt prea înlănțuite în planul material. E așa de frustrant. Sunt chiar lângă ca și totuși nu știe asta!

Dr. N: Vei renunța, așadar, pentru moment și vei pleca în lumea spiritelor, având în vedere că mintea ei este blocată?

S.: Aceasta ar fi cea mai ușoară calc pentru mine, nu însă și pentru ea. Îmi pasă prea mult de ea pentru a renunța acum. Nu voi pleca până când nu va simți măcar faptul că cineva din această încăpere este alături de ea. Acesta este primul pas. Pe urmă, voi putea să fac mai mult.

Dr. N: Cât a trecut de la moartea ta?

S.: Câteva zile. Înmormântarea s-a sfârșit și acum e momentul în care mă liniștesc încercând s-o alin pe Alice.

Dr. N: Presupun că propriul tău ghid așteaptă să te conducă acasă?

S.: (râde) I-am spus ghidei mele, Eaan, că va trebui să mă aștepte un timp... ceea ce, oricum, nu era necesar. Știe toate acestea, pentru că ea m-a învățat și pe mine!

Acest caz ilustrează un punct comun pe care mi-l relatează sufletele proaspăt desprinse. Multe dintre ele nu sunt atât de pri­cepute și de determinate ca Tammano. Cu toate acestea, cele mai multe dintre sufletele care se simt îngrijorate de gândul plecării în lumea spiritelor nu vor părăsi planul astral al Pământului până ce nu iau câteva măsuri în scopul de a-i alina pe aceia care i-au iubit și suferă în urma morții lor. Am rezumat relatarea clientului, în scopul de a accentua efectele pe care le poate avea energia sufletelor asupra energiei umane slăbite.

Dr. N:Tammano, ți aș li îndatorat dacă mi-ai preciza câte ceva despre tehnicile pe care le folosești pentru a o ajuta pe Alice să depășească această durere.

S.: Bine, mai întâi îți spun că Alice nu m-a pierdut (respiră adânc). Încep suflând energia mea asupra soției mele, Alice, din dreptul capului ei până la mijloc, oarecum asemănător unei umbrele.

Dr. N: Dacă aș fi un spirit, așezat chiar înaintea ta, cum ar arăta acesta?

S.: (zâmbește). Ca un nor de vată de zahăr.

Dr. N: Cu ce o ajută aceasta?

S.: Îi oferă un înveliș de căldură mentală, care o calmează. Trebuie însă să-ți spun că nu sunt încă pe de-a-ntregul expert în această procedură, dar că am plasat asupra ei, în aceste ultime trei zile de la moartea mea, un nor protectiv de energie, spre a o face mai receptivă.

Dr. N: Văd că ai început deja să te ocupi serios de Alice. Bine, Tammano, ce faci acum?

S.: Încep să filtrez norul de energie din jurul ei, până voi simți punctul unde este cel mai mic blocaj (pauză). L-am găsit în partea stângă a capului ei, în spatele urechii.

Dr. N: Are vreo semnificație acest punct?

S.: Când eram în viață, Alice adora să-i sărut urechile (aminti­rile punctelor sensibile sunt pline de semnificații). Când văd deschiderea din partea stângă a capului ei îmi transform ener­gia într-o rază concentrată și o canalizez spre acel punct.

Dr. N: Soția ta simte acest flux chiar acum?

S.: La început, Alice conștientizează o atingere tandră, dar această senzație îi e fragmentată de durere. Atunci, cresc intensitatea razei mele trimițându-i gânduri de iubire.

Dr. N: Vezi vreun semn că această sporire ar funcționa?

S.: (fericit) Da, detectez venind de la Alice noi mostre de energie care nu mai sunt atât de întunecate. Se produc schim­bări în emoțiile ei... nu mai plânge... se uită în jurul său... mă simte. Zâmbește.

Dr. N: Ai terminat?

S.: Ea va fi bine. E timpul să plec. Voi veghea asupra ei, dar știu că va trece peste asta, ceea ce e bine, pentru că voi fi ocupat o vreme.

Dr. N: Înseamnă că nu o vei mai contacta mai târziu?

S.: (ofensat) Sigur că nu] Voi rămâne în contact cu ea oricând va avea nevoie. Ea e iubirea vieții mele.

Chiar și cel mai novice dintre ghizii-studenți este mai îndemânatic în ceea ce privește folosirea acestor proceduri decât majoritatea sufletelor aflate la un nivel mediu de dezvoltare; dar asupra acestor aspecte voi insista mai târziu, în capitolul 4, în cadrul secțiunilor referitoare la reabilitarea energiei. Cu toate aces­tea, majoritatea sufletelor cu care am lucrat reușesc să obțină efectele dorite atunci când acționează din lumea spiritelor asupra unui trup fizic. Una dintre modalitățile caracteristice alese de suflete este efectul unei raze de energie concentrată descris mai sus de Tammano. Aceste proiecții de energie plină de iubire pot avea efecte foarte puternice asupra oamenilor aflați în stări de traume emoționale, chiar și atunci când sunt folosite de suflete mai puțin experimentate.

Practicanții orientali de yoga și meditație folosesc chakrele în moduri comparabile acelora prin care sufletele împart corpul uman când aplică energia tămăduitoare. Cei care practică tămă­duirea chakrelor spun că, din moment ce avem un trup eteric, care există în conjuncție cu cel fizic, vindecarea trebuie să țină seama de ambele elemente. A lucra asupra Chakrei presupune deblo­carea energiilor noastre spirituale și emoționale, prin diferite puncte ale corpului, aflate în șira spinării, inimă, gât, frunte și așa mai departe, pentru a deschide și a armoniza corpul.

Modalități în care spiritele iau legătura cu cei încarnați

Atingerea somatică

Am combinat termenii clinici de „legătură somatică” și, respectiv, „atingere terapeutică” pentru a descrie metoda pe care o folosesc sufletele neîncarnate, direcționând razele de energie către diferitele părți ale unui trup încarnat. Vindecarea nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se întorc spre a-i alina pe cei rămași în viață caută locurile cele mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui fapt în cazul 1 (Tammano insistând asupra unui punct situat în spatele urechii stângi a soției sale). Energia transmisă de emițător devine terapeutică în momentul în care se formează o punte între mintea acestuia și cea a receptoru­lui prin transmisia telepatică.

Formarea unei astfel de punți, prin intermediul gândurilor, către un trup ce suferă este somatică în măsura în care metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă a organelor trupului, obținându-se anumite reacții emoționale, care pot include și folosirea simțurilor. Aplicate cu pricepere, razele de energie pot evoca recunoașterea prin vedere, sunet, gust și miros. Ideea principală a recunoașterii este de a convinge persoana îndu­rerată de faptul că acela pe care îl iubește și pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află încă în viață. Scopul atingerii somatice este de a permite persoanei zdrobite de durere să accepte situația în sensul că absența celui dispărut reprezintă doar o schim­bare de realitate, și nu un final. Într-un mod fericit, aceasta va per­mite îndoliatului să meargă mai departe și să-și continue viața în mod constructiv.

De asemenea, sufletele sunt capabile să se deprindă cu atin­gerea somatică. Următorul caz, al unui bărbat de patruzeci și nouă de ani care a murit de cancer, este un exemplu în acest sens. Deși sufletul acestui om nu se dovedește a fi prea îndemânatic, intențiile sale sunt totuși bune.

Cazul 2

Dr. N: Ce tehnică folosești pentru a intra în legătură cu soția ta?

S.: Oh, tot vechea mea metodă - insist asupra porțiunii din mijlocul pieptului.

Dr. N: De ce tocmai acolo?

S.: Îmi direcționez raza de energie chiar spre inimă. Dacă mă abat puțin, nu contează prea mult.

Dr. N: Și de ce consideri că această metodă este cea mai potrivită?

S.: Sunt în tavan, ea e aplecată și plânge. Când am atins-o prima dată cu raza mea, s-a ridicat. Suspină adânc și simte ceva, se uită în sus. Apoi îmi folosesc tehnica de împrăștiere.

Dr. N: Despre ce e vorba?

S.: (zâmbește) Oh, știi, împrăștii energie în toate direcțiile dintr-un punct central din tavan. De obicei, unul dintre aces­te fascicule ajunge în locul potrivit - capul - sau oriunde altundeva.

Dr. N: Cum determini locul potrivit?

S.: E cel care nu este blocat de energie negativă.

Faceți comparația între acest al doilea caz și următorul client, care își împrăștie energia cu atenție, concentrându-se pe un anu­mit loc, ca și cum ar aplica glazura pe o prăjitură.

Cazul 3

Dr. N: Descrie-mi, te rog, cum procedezi pentru a-ți ajuta soțul cu energia ta.

S.: Voi lucra asupra bazei capului, chiar deasupra șirei spinării. Doamne, Kevin suferă prea mult. Nu voi pleca până când nu se va simți mai bine.

Dr. N: De ce te concentrezi anume pe acest loc?

S.: Pentru că știu că îi plăcea să-i masez ceafa, așadar este o porțiune în care este mai receptiv la atingeri vibraționale. Apoi mă joc în această zonă ca și cum i-aș face masaj – ceea ce și fac, de fapt.

Dr.N: Te joci?

S.: (subiectul meu chicotește și-și întinde mâna în față, deschizând complet palma) Da, îmi împrăștii energia și rezonez și eu la atingere. Apoi folosesc ambele mâini, în jurul fiecărei părți a capului lui Kevin, pentru a obține efectul maxim.

Dr. N: Știe că ești tu?

S.: (cu un zâmbet pervers) Oh, bănuiește că trebuie să fiu eu. Nimeni altcineva nu-i putea face ceea ce îi fac eu, și îmi ia numai un minut.

Dr. N: Nu-i va fi dor de astfel de mângâieri după ce te vei întoarce în lumea spiritelor?

S.: Credeam că știi aceste lucruri. Mă pot întoarce oricând va fi cuprins de deprimare și va tânji după mine.

Dr. N: Întrebam doar. Nu vreau să fiu insensibil, dar ce va fi dacă Kevin va cunoaște o altă femeie în această viață?

S.: Aș fi încântată dacă va fi din nou fericit. Acest fapt stă măr­turie despre cât de bine ne-a fost împreună. Viața noastră împreună - fiecare moment al acesteia - nu este pierdută, chiar va putea fi recuperată și jucată din nou în lumea spiritelor.

Tocmai când credeam că dobândisem o înțelegere completă asupra capacităților și limitelor sufletelor, avea să apară un client care să risipească aceste noțiuni imperfecte. Multă vreme am spus oamenilor că toate sufletele par să întâmpine probleme în a trece peste suspinele de durere, înainte de a începe să lucreze cu ener­gia tămăduitoare. Avem, în cele ce urmează, un scurt citat din experiența unui reprezentant al nivelului III, a cărui tactică de apropiere, chiar din timpul apogeului durerii, a dovedit că mă înșelam.

Nu sunt inhibat de oamenii care plâng în hohote. Tehnica mea e de a-mi coordona rezonanța vibrațională cu variațiile tonale ale corzilor lor vocale și apoi de a sări direct în creier. În acest fel îmi pot alinia energia pentru a realiza o contopire mai rapidă a esenței mele cu trupul lor. În curând ei se vor opri din plâns fără să știe de ce.

Personificări prin intermediul obiectelor

Mi-a fost dat să aud niște povești absolut fascinante, referi­toare la folosirea unor obiecte familiare, de genul celei care urmează. De vreme ce bărbații mor, de obicei, înaintea soțiilor, aflu despre tehnicile de folosire a energiei mai mult din perspectiva lor. Aceasta nu înseamnă că sufletele bărbaților sunt mai prolifice în vindecări, grație faptului că au mai des posibilitatea de a o practi­ca. Sufletul despre care e vorba în cazul 4 a fost la fel de eficient în viețile sale anterioare - când a fost femeie și a murit înaintea soțului ei - ca și în cea actuală, când este bărbat.

Cazul 4

Dr. N: Ce faci dacă, imediat după moarte, eforturile tale nu-și ating efectul dorit, în nici un punct al trupului?

S.: Dacă văd că Helen, soția mea, nu îmi simte apropierea în mod direct, mă voi ajuta de un obiect familiar.

Dr. N: Te referi la un animal, un câine sau o pisică?

S.: Am folosit asta înainte... dar nu, nu de data asta. Am hotărât să mă folosesc de un obiect personal, la care soția mea știa că țin foarte mult. Am ales inelul meu.

În acest punct subiectul mi-a explicat că, în timpul vieții ce tocmai trecuse, a purtat întotdeauna un inel cu model indian, cu o piatră turcoaz în mijloc. Deseori, pe când stătea împreună cu soția sa în fața focului, discutând despre ziua care se încheiase, avea obi­ceiul să se joace cu piatra de la inel. Soția sa îl tachina adesea că, în acest fel, va sfârși prin a toci piatra cu totul. Odată, Helen i-a spus că observase acest tic nervos chiar din seara în care se cunoscuseră.

Dr. N: Cred că am înțeles cum stau lucrurile cu inelul, totuși, ce vei face cu el ca spirit?

S.: Atunci când lucrez cu obiecte și cu oameni trebuie să aștept până ce ambianța devine foarte liniștită. La trei săp­tămâni după moartea mea, Helen a aprins un foc în care a privit cu lacrimi în ochi. Am început să-mi învelesc energia în cadrul focului, folosindu-l ca pe un conductor de căldură și de elasticitate.

Dr. N: Scuză-mi întreruperea, dar ce înțelegi prin elasticitate?

S.: Mi-a luat secole să învăț asta. Energia elastică este fluidă. Pentru ca energia sufletului meu să devină fluidă trebuie să mă concentrez intens și să exersez, deoarece aceasta trebuie să fie subțire și moale. Focul servește ca un catalizator în acest procedeu.

Dr. N: Ceea ce este exact opusul unei raze puternice, înguste de energie?

S.: Exact. Pot să fiu foarte eficient prin schimbarea rapidă a energiei mele din stare fluidă în stare solidă și invers. Această modificare este subtilă, dar trezește mintea umană.

Notă: Alți clienți mi-au spus despre această tehnică a modificării energiei că „gâdilă mintea umană”.

Dr. N: Interesant, te rog, continuă.

S.: Helen intrase în conexiune cu focul și, așadar, și cu mine. Pentru un moment durerea i-a fost mai puțin copleșitoare, așa că m-am îndreptat direct spre vârful capului ei. Mi-a simțit slab prezența. Nu era de ajuns. Am început apoi să-mi modi­fic energia, după cum ți-am spus, alternând de la solid la fluid, bifurcând-o.

Dr. N: Ce faci, de fapt, atunci când „bifurci” energia?

S.: O divid. În vreme ce păstrez un fluid ușor de energie pe capul său, spre a menține contactul, bifurc o rază puternică spre cutia în care se află inelul meu, în sertarul mesei. Intenția mea e să deschid o cale directă și netedă, dinspre mintea ei spre inel, pentru a o direcționa într-acolo; pentru aceasta folosesc o rază de energie cu intensitate constantă.

Dr. N: Ce face Helen?

S.: Cu ajutorul îndrumării mele, se ridică încet, fără să știe prea bine de ce. Se îndreaptă, ca și cum ar fi somnambulă, spre masă și ezită. Apoi deschide sertarul. Continuu să bifurc raza de energie, focalizând-o înainte și înapoi, de la mintea ei la capacul cutiei. Helen deschide cutia (cu un oftat adânc) și scoate inelul, ținându-l în mâna stângă. Atunci știu că am reușit.

Dr. N: De ce?

S.: Pentru că inelul încă îmi mai păstrează o parte din energie. Nu vezi? Ea simte energia mea în amândouă părțile în care am direcționat-o. Acesta este un semnal bidirecțional foarte eficient.

Dr. N: Da, înțeleg - ce faci apoi cu Helen?

S.: Acum construiesc un pod, între mine, care stau în dreapta ei și inelul aflat în stânga sa, suprasolicitându-mă din punct de vedere energetic. Helen sărută apoi inelul meu și spune: „Mulțumesc, dragul meu, știu acum că ești cu mine. Voi încer­ca să trec peste asta și să fiu mai curajoasă”. Vreau să încura­jez pe oricine se află într-un stadiu de durere profundă prici­nuită de dispariția cuiva drag, să ia exemplu de la mediumii talentați care doresc să găsească persoane dispărute. Luați o bijuterie, un articol vestimentar - orice a aparținut celui dis­părut - și țineți-l pentru o vreme într-un loc familiar, apoi deschideți-vă mintea, eliminând orice alte gânduri neimpor­tante.

Înainte de a încheia secțiunea aceasta vreau să vă relatez isto­ria mea favorită referitoare la contactul energetic pe care îl pot realiza ființele discarnate cu ajutorul obiectelor.

Soția mea, Peggy, este asistentă medicală la secția de oncolo­gic, are o licență în consiliere, și având în vedere că se ocupă de chimioterapie în spital, intră adesea în contact cu bolnavii de can­cer și cu familiile acestora, cât și cu personalul azilului. Câteva din­tre aceste femei și soția mea sunt prietene apropiate și se întâlnesc cu regularitate într-un grup de ajutorare. Una dintre membrele grupului este o proaspătă văduvă al cărui soț, Clay, a murit de can­cer. Lui Clay îi plăceau trupele de dans, așa că el și soția lui mergeau adesea în excursii în locurile unde aveau spectacole cele mai mari trupe de acest gen.

Într-o noapte, după moartea lui Clay, soția mea și restul mem­brelor grupului de ajutor se aflau acasă la văduva acestuia, așezate în formă de cerc în mijlocul podelei din sufragerie, discutând despre teoriile mele referitoare la întoarcerea sufletelor pentru a aduce alinare persoanelor iubite rămase în viața pământească. Văduva a exclamat frustrată: „De ce Clay nu mi-a dat nici un semn, spre a mă consola?”. După un moment de tăcere, s-a auzit deodată muzica dintr-o combină muzicală așezată pe un raft de cărți, cântând piesa lui Glenn Miller “În the mood”. Din câte am înțeles, s-a lăsat o liniște împietrită, urmată de un hohot nervos de râs. Tot ce a mai putut spune văduva a fost: „Această combină n-a mai fost atinsă de doi anii”. Dar acest fapt are mai puțină impor­tanță, important e că a primit și a înțeles mesajul lui Clay.

Energia luminoasă are câteva proprietăți de forță electro­magnetică, putând influența în mod misterios obiectele. Joann și Jim sunt doi foști clienți ai mei al căror mariaj este unul foarte bun, fiind foarte apropiați. După sesiunile lor, am început să discutăm despre folosirea razelor de energie de către oamenii încarnați. Rușinați, ei mi-au spus că atunci când se grăbesc își combină energia pe autostrăzile din California pentru a împinge mașinile din fața lor pe o bandă alăturată. Când i-am întrebat dacă merg chiar bară la bară, mi-au răspuns: „nu, nu facem decât să direcționăm o rază combinată de energie spre spatele capului șoferului și apoi să o bifurcăm spre banda din dreapta, și tot așa”. Ei pretind că în mai mult de 50 % dintre cazuri acest procedeu le reușește. Le-am spus, mai în glumă, mai în serios, că împinsul mașinilor pe autostradă poate fi o risipă de putere și de energie și că ar face mai bine să-și folosească abilitățile într-un mod mai con­structiv din punct de vedere al exigențelor lumii spiritelor, altfel, acest procedeu va rămâne un obicei greu de schimbat.