Istoria Secreta a Lumii

INTRODUCERE

Aceasta este istoria lumii așa cum a fost ea studiată și predată în decursul veacurilor în anumite societăți secrete. Privită din punctul de vedere al omului actual, pare probabil nebunească, însă un număr extraordinar de mare de personalități care au făcut istorie – bărbați și femei deopotrivă – au crezut în ea.

Istoricii din lumea antică relatau că, de la începuturile civilizației egiptene și până la prăbușirea Romei, lângă templele publice din orașe precum Teba, Eleusis sau Efes erau incinte destinate preoților. Cărturarii numesc aceste incinte „școli ale misterelor”. Aici, elitele politice și culturale deprindeau tehnici de meditație. După ani de pregătire, Platon, Eschil, Alexandru cel Mare, Cezar August, Cicero și alții erau inițiați într-un tip de filosofie secretă. În diferite epoci, tehnicile folosite de aceste „școli” includeau privarea senzorială, exerciții de respirație, dansuri sacre, reprezentații teatrale, consumul de substanțe halucinogene și diverse modalități de redirecționare a energiei sexuale. Toate aceste tehnici aveau rolul de a induce stări alterate de conștiință, în cursul cărora inițiatul putea percepe lumea în moduri noi.

Toți cei care dezvăluiau profanilor cele învățate în interiorul incintelor erau executați. Filosoful neoplatonician Iamblichus a consemnat soarta pe care au avut-o doi tineri din Efes. Într-o noapte, la auzul unor zvonuri privind existența ascunsă în incintă a unor fantome și a unor practici magice de o realitate mai intensă, mai arzătoare decât cea „reală”, cei doi s-au lăsat mânați de curiozitate. La adăpostul întunericului, au escaladat zidurile și au coborât în partea cealaltă. S-a iscat un veritabil haos, audibil din orice zonă a orașului, iar dimineață, în fața porților incintei, au fost găsite cadavrele celor doi băieți.

În lumea antică, învățăturile predate în școlile misterelor erau păzite tot atât de drastic pe cât sunt păstrate azi secretele nucleare.

Apoi, în secolul al III-lea, când creștinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman, templele antice au fost închise. Pentru a evita pericolul „proliferării”, secretele lor au fost declarate „eretice”, iar perpetuarea acestora era considerată o infracțiune capitală. Dar așa cum vom vedea, membrii noii elite conducătoare, incluzându-i aici și pe unii lideri ai Bisericii, au început să formeze societăți secrete. Astfel, în spatele ușilor închise, ei au continuat să disemineze străvechile secrete.

Cartea de față prezintă o serie de dovezi menite să demonstreze că o antică și secretă filosofie provenită din școlile misterelor a fost păstrată și transmisă de-a lungul timpului prin intermediul societăților secrete, printre acestea numărându-se cavalerii templieri și rozacrucienii. Uneori, această filosofie a fost ascunsă de ochii publicului, alteori a fost adusă în prim-plan – deși întotdeauna în așa fel încât să nu fie recunoscută decât de inițiați.

Iată un exemplu în acest sens: pagina de titlu a cărții Istoria lumii de Sir Walter Raleigh, publicată în 1614, este expusă în Turnul Londrei. Mii de vizitatori trec zilnic prin fața ei, fără a observa capul de țap ascuns în desen și celelalte mesaje codificate.

Dacă v-ați întrebat vreodată de ce în Occident nu există un echivalent al sexualității tantrice expuse pe zidurile monumentelor hinduse precum templele de la Khajuraho, în zona centrală a Indiei, poate că vi se va părea interesant să aflați că o tehnică similară – arta cabalistică numită karezza – este prezentă sub formă codificată în mare parte din literatura și arta Occidentului.

Vom vedea, de asemenea, în cuprinsul acestei cărți, modul în care învățăturile secrete cu privire la istoria lumii influențează politica externă a actualei administrații americane pentru Europa Centrală.

Este oare papa catolic? Ei, bine, răspunsul la această întrebare nu este chiar atât de simplu și de direct, așa cum ați putea crede. Într-o dimineață a anului 1939, un tânăr în vârstă de douăzeci și unu de ani mergea pe stradă, când un camion l-a lovit și l-a aruncat la pământ. În stare de comă, el a trăit o copleșitoare experiență mistică. După ce și-a revenit, a recunoscut că, deși survenită într-un mod neașteptat, experiența prin care trecuse fusese exact ceea ce știuse că se va întâmpla ca rezultat al tehnicilor deprinse de la mentorul său, Mieczlaw Kotlorezyk, un rozacrucian modern. În urma acestui episod, tânărul s-a înscris la seminar, a devenit episcop de Cracovia și, ulterior, papa Ioan-Paul al II-lea.

În zilele noastre, faptul că șeful Bisericii Catolice a fost mai întâi inițiat în tainele domeniului spiritual sub egida unei societăți secrete nu mai este, poate, la fel de șocant ca odinioară, fiindcă știința a depășit religia ca principal agent de control social. Știința este cea care decide astăzi ce anume este acceptabil să credem și ce nu. În lumea antică și în cea creștină deopotrivă, filosofia secretă a fost păstrată ca atare prin amenințarea cu moartea ce plana la adresa celor care o dezvăluiau. Acum, în epoca postcreștină, ea este încă însoțită de temeri, dar este mai degrabă vorba de amenințarea unei „morți sociale” decât a unei execuții fizice. Credința în preceptele esențiale ale filosofiei secrete, precum existența unor ființe fără trup sau ideea conform căreia istoria lumii este influențată de organizații oculte secrete, este considerată în cel mai bun caz o aiureală, iar în cel mai rău, nebunie curată.

În școlile misterelor, cei care voiau să fie inițiați treceau prin diverse încercări: căderea într-un puț, un test al apei, se strecurau printr-o ușă foarte mică și purtau discuții ce puneau logica la încercare cu animale antropomorfe. Vi se pare ceva cunoscut aici? Lewis Carroll este unul dintre numeroșii scriitori de cărți pentru copii – alături de Frații Grimm, Antoine de Saint-Exupéry, C. S. Lewis și cei care au creat Vrăjitorul din Oz și Mary Poppins – care credeau în istoria și în filosofia secretă. Printr-o combinație de nonconvențional și prospețime copilărească, acești scriitori au încercat să submineze modul materialist, general acceptat, în care este percepută viața. Ei voiau ca tinerii să înceapă să gândească invers, să privească totul din alt unghi, de jos în sus am putea spune, și să se elibereze de un mod de gândire convențional și rigid.

Alte spirite înrudite cu ei sunt Rabelais și Jonathan Swift. Operele lor au o calitate deconcertantă, în care supranaturalul nu este considerat ceva ieșit din comun, fiind, pur și simplu, un dat. Obiectele imaginare sunt percepute cel puțin la fel de real ca acelea concrete, din lumea fizică. Satirici și sceptici, acești scriitori ușor iconoclaști destabilizează opiniile încetățenite ale cititorilor și atitudinile lor practice, realiste. Filosofia ezoterică nu este afișată explicit nicăieri în Gargantua și Pantagruel sau în Călătoriile lui Gulliver, dar o superficială cercetare o poate aduce rapid la lumina zilei.

Această carte va dovedi de fapt că, în decursul istoriei, un număr uimitor de personalități și celebrități au cultivat în mod secret filosofia ezoterică și stările mistice deprinse în cadrul societăților secrete. Scepticii ar putea spune că, trăind într-o epocă în care nici chiar cei mai educați nu beneficiau de avantajele intelectuale oferite de știința modernă, este firesc că oameni precum Carol cel Mare, Dante, Ioana d’Arc, Shakespeare, Cervantes, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Milton, Bach, Mozart, Goethe, Beethoven și Napoleon nutreau convingeri considerate astăzi false. Dar nu vi se pare surprinzător faptul că în timpurile moderne mulți au aceleași convingeri: nu numai nebuni, mistici sau scriitori de literatură fantastică, ci și fondatori ai metodelor științifice moderne, umaniști, raționaliști, distrugători de superstiții, moderniști, sceptici și critici? Este oare posibil ca înșiși cei care au contribuit din plin la conturarea paradigmei moderne, materialiste și științific orientate, să fi crezut în secret în cu totul altceva? Newton, Kepler, Voltaire, Paine, Washington, Franklin, Tolstoi, Dostoievski, Edison, Wilde, Gandhi, Duchamp… ar putea fi oare adevărat că toți au fost inițiați într-o tradiție secretă, învățați să creadă în puterea minții asupra materiei și să comunice cu spirite neîntrupate?

Biografiile recente ale unora dintre aceste personalități abia dacă amintesc despre dovezile ce atestă că respectivii erau interesați de asemenea idei. Iar pe fondul climatului intelectual actual, atunci când sunt menționate, ele sunt în general minimalizate și considerate doar un hobby, o excentricitate temporară: idei amuzante, folosite ca divertisment sau ca o metaforă a activității științifice, însă niciodată luate în serios.

Așa cum vom vedea însă, Newton a practicat alchimia toată viața, considerând că aceasta era cea mai importantă realizare a sa. Voltaire a participat la activități de magie ceremonială în întreaga perioadă în care a dominat viața intelectuală a Europei. Când a fondat orașul ce-i poartă numele, Washington a invocat un mare spirit celest. Iar când afirma că este îndrumat de steaua sa, Napoleon nu vorbea metaforic, ci se referea la spiritul care i-a arătat ce destin îl așteaptă și i-a conferit măreție și invulnerabilitate. Unul dintre obiectivele acestei cărți este cel de a demonstra că, departe de a fi doar niște capricii de moment ori excentricități bizare, departe de a fi întâmplătoare sau irelevante, aceste idei stranii au constituit filosofia de bază a multora dintre oamenii care au făcut istoria – și, poate mai semnificativ, de a arăta că toți au fost animați de același țel.

Dacă împletim poveștile acestor personalități într-o unică și continuă țesătură, devine evident că, în momente de răscruce ale istoriei, acea filosofie străveche și secretă a fost mereu prezentă, ascunsă în umbră, dar exercitându-și influența.

În reprezentările picturale și statuare ale lumii antice, începând cu epoca lui Zarathustra, familiarizarea unei persoane cu doctrina secretă a școlilor misterelor era redată prin înfățișarea acesteia ținând în mână un document rulat. Așa cum vom vedea, această tradiție a continuat și în epoca modernă, iar astăzi statuile din orașele lumii demonstrează măsura în care influența ei s-a răspândit. Nu este nevoie să călătorim până în locuri îndepărtate precum Rennes-le-Château, capela Rosslyn sau Tibet pentru a găsi simboluri oculte ale unui cult secret. Când va ajunge la sfârșitul cărții, cititorul va înțelege că aceste indicii se află pretutindeni în jurul nostru, în cele mai importante monumente și clădiri publice, în biserici, în artă, filme, literatură, festivaluri, folclor, în poveștile pe care le spunem copiilor și chiar în numele zilelor din săptămână.

Două romane, Pendulul lui Foucault și Codul lui da Vinci, au popularizat ideea unei conspirații a societăților secrete ce tind să controleze cursul istoriei. Aceste romane au în centrul acțiunii eroi care, auzind zvonuri ciudate despre o filosofie antică secretă, pornesc pe urmele ei și se lasă absorbiți de ea.

Unii reprezentanți ai lumii academice, de pildă Frances Yates de la Warburg Institute, Harold Bloom, profesor Sterling de științe umaniste la Yale, și Marsha Keith Suchard, autoare a recentului volum Why Mrs Blake Cried: Swedemborg, Blake and the Sexual Basis of Spiritual Vision (De ce a plâns doamna Blake: Swedemborg, Blake și babele sexuale ale vizunii spirituale), au cercetat profund și au scris înțelept, dar ei nu au făcut altceva decât să pună bazele unei abordări precaute. Dacă au fost inițiați de oamenii mascați, dacă au fost duși în călătorii spre alte lumi și li s-a arătat care este puterea minții asupra materiei… ei nu recunosc public acest lucru.

Cele mai tainice învățături ale societăților secrete sunt transmise exclusiv pe cale orală. Altele sunt scrise în moduri deliberat obscure, pe care neinițiații să nu le poată înțelege. Spre exemplu, ar fi posibil să deducem doctrina secretă din voluminoasa și dificila carte cu același nume a Helenei Blavatsky, sau din cele douăsprezece volume ale alegoriei All and Everything: Beelzebub’s Tales to his Grandson (Totul și orice: Poveștile lui Belzebut pentru nepotul său) de G.I. Gurdjieff, ori din cele circa șase sute de lucrări ale lui Rudolf Steiner. În mod similar, am putea – tot teoretic – decodifica principalele texte alchimice ale Evului Mediu sau tratatele ezoterice ale inițiaților de nivel înalt de mai târziu, precum Paracelsus, Jakob Bohme ori Emmanuel Swedemborg, dar în toate aceste cazuri, textele sunt destinate celor care cunosc deja domeniul; ele au rolul de a ascunde tot atât pe cât dezvăluie.

Vreme de mai bine de douăzeci de ani am căutat un ghid concis, limpede și de încredere în hățișul acestor învățături secrete. În cele din urmă, convins că nu există așa ceva, am hotărât să scriu unul eu însumi. Există cărți autopublicate și site-uri web care pretind că oferă un asemenea ghid, dar la fel ca orice colecționar, indiferent de domeniu, cei care bat librăriile și bibliotecile în căutarea iluminării spirituale își dezvoltă rapid un al

șaselea simț pentru ceea ce este cu adevărat „real” și nu trebuie decât să studieze mai profund aceste cărți și site-uri pentru a înțelege că ele nu constituie câtuși de puțin un îndrumar în materie, nu facilitează o pregătire filosofică deosebită și nu oferă decât foarte puține informații concrete.

Istoria pe care o prezint în această carte este rezultatul unei munci de cercetare de aproape douăzeci de ani. Lucrări precum Mysterium Magnum – un comentariu asupra Facerii al filosofului rozacrucian Jakob Bohme – împreună cu texte scrise de Robert Fludd, Paracelsus și Thomas Vaughan, rozacrucieni și ei, au constituit sursele mele principale de informare, alături de comentarii moderne asupra lor, aparținându-le lui Rudolf Steiner și altora. Din motive de concizie și claritate a textului, am reunit toate aceste surse în notele de la sfârșitul cărții.

Mai important este însă faptul că am fost ajutat să înțeleg aceste materiale de un membru al mai multor societăți secrete, o persoană care – cel puțin în cazul uneia dintre organizații – a fost inițiată la cel mai înalt nivel.

Lucrând de ani buni ca redactor la una dintre cele mai mari edituri londoneze, mi-au trecut prin mână lucrări variate, pe teme mai mult sau mai puțin comerciale, uneori satisfăcându-mi astfel și interesul pentru ezoterism. Am întâlnit numeroși autori din acest domeniu. Într-o zi, în biroul meu a intrat un bărbat în mod evident deosebit de toți ceilalți. Avea o propunere de colaborare, și anume ca editura pe care o reprezentam să retipărească o serie de texte clasice ezoterice – lucrări de alchimie și altele similare – la care el să scrie noi introduceri. În curând am devenit prieteni buni și am început să petrecem mult timp împreună. Am constatat că puteam să-i adresez întrebări aproape despre orice subiect, el spunându-mi tot ce știa – lucruri cu adevărat uimitoare. Privind acum retrospectiv, cred că într-un fel mă educa, pregătindu-mă pentru inițiere.

De câteva ori am încercat să-l conving să consemneze în scris toate acele lucruri, să aștearnă pe hârtie o teorie ezoterică generală. M-a refuzat însă de fiecare dată, motivând că, dacă ar face asta, „ar veni oamenii în halate albe și m-ar lua cu ei”. Totuși, eu bănuiesc că publicarea acelor învățături ar fi presupus pentru el încălcarea unor jurăminte solemne și teribile.

Astfel, dintr-un punct de vedere am scris eu cartea aceea, bazându-mă pe textele rozacruciene pe care el m-a ajutat să le înțeleg. De asemenea, tot cu sprijinul lui am ajuns la sursele din tradițiile altor culturi. La fel ca filoanele neoplatonice, ermetice și cabalistice care nu sunt foarte bogate, cartea de față prezintă deopotrivă elemente sufiste, idei care derivă din budismul și hinduismul ezoteric, dar și câteva surse celtice.

Nu vreau să exagerez asemănările dintre aceste curente diverse și nici nu pot, în spațiul restrâns al cărții de față, să reliefez toate modurile în care ele s-au îmbinat, s-au separat și s-au împletit iarăși în decursul timpului. Mă voi concentra însă pe ceea ce se află dincolo de deosebirile de ordin cultural, pe ceea ce sugerează că toate aceste curente conturează o imagine unitară asupra cosmosului, una care conține dimensiuni ascunse și demonstrează că viața se supune anumitor legi misterioase și paradoxale.

În general, diversele tradiții existente în lume se explică și se clarifică unele pe altele. Este într-adevăr minunat să înțelegi cum experiențele unui ermit de pe muntele Sinai în secolul al II-lea și cele ale unui mistic german din Evul Mediu se aseamănă cu cele trăite de un swami indian din veacul XX. Fiindcă învățăturile ezoterice sunt mai profund disimulate în Occident, voi folosi adesea exemple orientale pentru a ajuta cititorul să înțeleagă istoria secretă a lumii occidentale.

Nu am intenția să dezbat conflictele potențiale dintre diverse tradiții. Cultura indiană acordă reîncarnării o importanță mult mai mare decât cea sufistă. De aceea, din considerente de concizie narativă, mă voi limita să includ doar câteva exemple de reîncarnări ale unor celebre personalități istorice.

De asemenea, am operat o selecție drastică în rândul acelor școli filosofice și societăți secrete despre care am considerat că se bazează pe tradiții autentice. În consecință, am inclus cabala, ermetismul, sufismul, templierii, rozacrucienii, francmasoneria ezoterică, martinismul, teozofia doamnei Blavatsky și atropozofia, dar nu și scientologia, știința creștină a lui Mary Baker Eddy și o serie de materiale contemporane primite de diverse persoane prin channelling[1]. Aceasta nu înseamnă că încerc să evit orice controversă. Tentativele anterioare de identificare a unei „filosofii perene” au avut ca rezultat diverse platitudini – de tipul „dincolo de culoarea pielii toți suntem la fel”, „dragostea își este propria-i răsplată” – cu care e greu să nu fii de acord. Celor care se așteaptă la ceva asemănător trebuie să le cer iertare de pe acum. Învățăturile pe care le voi descrie ca fiind prezente deopotrivă în școlile misterelor și în societățile secrete din lumea întreagă îi vor scandaliza pe mulți și vor părea chiar aberante.

Într-o zi, mentorul meu mi-a spus că sunt pregătit pentru inițiere și că ar dori să mă prezinte unor oameni. Așteptasem cu nerăbdare acel moment, dar – spre surprinderea mea – am refuzat. Firește că și teama a jucat un rol aici. Știam deja că multe ritualuri de inițiere implică stări alterate de conștiință și uneori chiar așa-numitele „experiențe în pragul morții”. Dar un alt motiv al refuzului meu a fost și acela că nu voiam să mi se ofere dintr-odată toate aceste cunoștințe; voiam să continui în a încerca să le descopăr eu însumi.

Și, pe de altă parte, nu voiam să depun un jurământ care îmi interzicea să scriu despre ele.



Această istorie a lumii este structurată în modul următor. În primele patru capitole vom vedea ce s-a întâmplat „la începuturi”, conform societăților secrete, și ce înțeleg învățăturile oculte prin alungarea lui Adam și a Evei din rai. De asemenea, vom contura imaginea lumii așa cum o văd organizațiile secrete – furnizând astfel cititorului o pereche de „ochelari” conceptuali, care îl vor ajuta să înțeleagă mai bine ceea ce urmează.

În următoarele șapte capitole vom aborda din perspectivă istorică o serie de personaje din mituri și legende. Vom alcătui astfel o istorie a ceea ce s-a întâmplat înainte de apariția consemnărilor scrise, așa cum a fost ea predată în școlile misterelor și cum este studiată și azi în cadrul societăților secrete.

Capitolul 8 prezintă tranziția la ceea ce se numește în mod convențional perioada istorică, dar vom continua să vorbim despre monștri și ființe fabuloase, despre miracole și profeții și despre figuri istorice care au conspirat cu ființe neîntrupate pentru a dirija cursul evenimentelor în lume.

Sper că pe parcursul întregului text, cititorul va fi plăcut surprins deopotrivă de ideile stranii prezentate, dar și de numele personalităților care au crezut în ele. Sper de asemenea că unele dintre aceste concepte bizare vor atinge o coardă sensibilă în mintea cititorilor și că mulți dintre dumneavoastră își vor spune „da, acum înțeleg de ce numele zilelor din săptămână urmează în ordinea cunoscută”… „de aceea imaginea unui pește, cea a unui sacagiu și cea a caprei cu coadă de șarpe sunt asociate pretutindeni în lume cu constelații ce nu seamănă vizual cu ele”… „deci asta se comemorează de fapt de Halloween”… „așa se explică bizarele mărturisiri ale templierilor privind venerarea demonilor”… „asta i-a dat lui Cristofor Columb convingerea de a porni în nebuneasca sa călătorie pe mare”… „de aceea a fost ridicat un obelisc egiptean la sfârșitul secolului al XIX-lea în Central Park din New York”… „de asta a fost Lenin îmbălsămat”…

În toate acestea, am urmărit să arăt că datele elementare ale istoriei pot fi interpretate într-un mod situat aproape la polul opus față de cel în care le înțelegem de obicei. Pentru a demonstra acest lucru, ar fi nevoie, firește, de o întreagă bibliotecă – de ceva asemănător cu cei treizeci de kilometri de rafturi cu literatură ezoterică și ocultă aflate, se spune, în tainițele Vaticanului. În unicul volum de față însă, voi demonstra că această istorie alternativă, această imagine în oglindă a celei general acceptate, este una rațională și coerentă, cu propria-i logică aptă să clarifice zone ale experienței umane ce rămân inexplicabile pentru optica convențională. De asemenea, în cuprinsul întregului text voi cita surse de specialitate, oferindu-le cititorilor interesați o cale de urmat.

Unii dintre acești specialiști au activat în cadrul tradiției ezoterice. Alții sunt experți în domeniul lor profesional – știință, istorie, antropologie, critică literară – iar rezultatele obținute tind să confirme imaginea ezoterică asupra lumii, chiar și în cazurile în care nu am cum să știu dacă filosofia lor de viață are sau nu vreo dimensiune spirituală sau ezoterică.

Dar mai presus de orice – și vreau să accentuez acest lucru – îi rog pe cititori să abordeze textul de față într-un mod cu totul nou, să-l perceapă ca pe un exercițiu de imaginație.

Îi cer cititorului să încerce să-și imagineze cum ar fi dacă ar crede exact contrariul a ceea ce am fost învățați să credem. Acest lucru implică, în mod inevitabil, o stare alterată de conștiință, într-o măsură mai mică sau mai mare – fapt care nu este deloc nelalocul lui. Fiindcă la baza tuturor învățăturilor ezoterice, oriunde în lume, se află credința că în aceste stări alterate de conștiință omul poate accede la forme superioare de inteligență. Tradiția occidentală mai cu seamă a pus întotdeauna un accent deosebit pe valoarea exercițiilor de imaginație care presupun cultivarea și analizarea imaginilor vizuale. Iar dacă li se permite să se sedimenteze adânc în minte, ele își îndeplinesc rolul.

Prin urmare, chiar dacă această carte poate fi citită ca o culegere de absurdități în care au crezut oamenii de-a lungul vremurilor, ca o fantasmagorie epică, o cacofonie de experiențe iraționale, sper ca până la finele ei, măcar unii dintre cei care o vor parcurge să sesizeze unele armonii și chiar un anume curent filosofic, care le va sugera că, totuși, ar putea fi adevărat.

Desigur, orice teorie de calitate care încearcă să explice de ce lumea este așa cum este trebuie să ofere totodată o idee despre ce anume se va întâmpla în continuare, iar ultimul capitol exact acest lucru îl va face – presupunând, firește, că marele plan cosmic al societăților secrete va avea câștig de cauză. Acest plan implică anumite convingeri: că noul impuls către evoluție va veni din Rusia, că civilizația europeană se va prăbuși și că flacăra adevăratei spiritualități va fi menținută vie în America.

Ca un ajutor în exercițiul de imaginație despre care aminteam anterior, am inclus în cuprinsul textului ilustrații stranii și misterioase, unele dintre ele nefiind niciodată până acum expuse în afara societăților secrete.

Există, de asemenea, imagini ale unora dintre cele mai cunoscute embleme culturale ale istoriei mondiale – Sfinxul, Arca lui Noe, Calul troian, Mona Lisa, Hamlet cu bine cunoscutul craniu – fiindcă, în conformitate cu societățile secrete, toate au înțelesuri bizare și neașteptate.

În al treilea rând, am inclus reproduceri ale lucrărilor unor artiști europeni moderni precum Ernst, Klee și Duchamp, dar și ale unor „proscriși” americani ca David Lynch. Vom vedea că și operele lor sunt relevante pentru filosofia antică, secretă.

Încercați să adoptați o stare mentală diferită și veți vedea cum cele mai cunoscute evenimente capătă o semnificație cu totul nouă.

De fapt, dacă un singur precept al acestei istorii alternative este adevărat, atunci tot ce ați învățat până acum de la mentorii dumneavoastră trebuie pus sub semnul întrebării.

Bănuiesc că această perspectivă nu vă îngrijorează. Așa cum spunea, în mod memorabil, unul dintre reprezentanții anticei și secretei filosofii: Trebuie să fii nebun; altfel nu ai fi venit aici.

1. LA ÎNCEPUTURI

DUMNEZEU ÎȘI PRIVEȘTE IMAGINEA REFLECTATĂ ·UNIVERSUL ÎN OGLINDĂ

Cândva, demult, timpul nu exista.

Timpul nu este altceva decât o modalitate de a măsura schimbările de poziție ale obiectelor în spațiu și, așa cum știe orice om de știință, orice mistic și orice smintit, la începuturi nu existau obiecte în spațiu.

Spre exemplu, un an măsoară mișcarea efectuată de Pământ în jurul Soarelui. O zi îi trebuie planetei pentru a se roti în jurul axei sale. Iar cum, după propriile lor afirmații, la începuturi nu existau nici Soarele și nici Pământul, autorii Bibliei nu au vrut nicidecum să lase de înțeles că totul în univers a fost creat în șapte zile – în sensul obișnuit al cuvântului „zi”.

În ciuda acestei absențe inițiale a materiei, spațiului și timpului, ceva trebuie să se fi întâmplat pentru a pune totul în mișcare. Altfel spus, ceva trebuie să se fi întâmplat înainte să existe ceva. Și din moment ce nu exista nimic când s-a întâmplat ceva pentru prima dată, putem presupune că această primă întâmplare a fost mult diferită de evenimentele despre care discutăm în mod obișnuit în termenii dictați de legile fizicii. Ar putea avea oare sens să afirmăm că această primă întâmplare a fost, din unele puncte de vedere, mai degrabă un eveniment mental, decât unul fizic?

Ideea evenimentelor mentale capabile să genereze efecte fizice ar putea părea la prima vedere absurdă, însă în realitate este un fenomen cu care ne confruntăm tot timpul. Iată, spre exemplu, ce se întâmplă când îmi vine o idee – de pildă „Pur și simplu trebuie să întind mâna și să-i mângâi obrazul”: un impuls activează o sinapsă la nivelul creierului meu, ceva ca un curent electric pune în mișcare un nerv din braț, iar mâna mi se mișcă.

Ar putea oare acest exemplu banal să ne spună ceva despre originile universului?

La începuturi, un impuls trebuie să fi venit de undeva – dar de unde? Câți dintre noi nu s-au minunat în copilărie văzând primele cristale precipitându-se în paharul cu soluție chimică, de parcă un impuls se strecura dintr-o dimensiune în cea care îi urma? În cadrul acestei istorii, vom vedea cum, pentru multe dintre cele mai strălucite minți ale lumii, nașterea universului – misterioasa tranziție de la non-materie la materie – este explicabilă exact astfel. Ei și-au imaginat un impuls transmis dintr-o altă dimensiune în dimensiunea noastră, această altă dimensiune fiind, din punctul lor de vedere, mintea lui Dumnezeu.

Câtă vreme vă aflați încă în prag, înainte de a risca să vă irosiți mai mult din timpul dumneavoastră citind această istorie, trebuie să declar limpede că voi încerca să vă determin să luați în considerare niște idei care i s-ar părea firești unui mistic sau unui smintit, dar care nu i-ar plăcea deloc unui om de știință. Nu, savanții nu ar fi deloc încântați de ele.

Pentru cei mai de seamă gânditori ai momentului actual, teoreticieni precum Richard Dawkins, profesor la catedra Charles Simony de popularizare a științei de la Oxford, și pentru alți materialiști militanți care controlează și întrețin opinia științifică asupra lumii, noțiunea de „minte a lui Dumnezeu” nu e cu nimic mai bună decât ideea bătrânelului cu păr alb care sălășluiește în ceruri. Este aceeași greșeală, susțin ei, pe care o fac copiii și triburile primitive când își închipuie că Dumnezeu trebuie să fie asemenea lor: eroarea antropomorfică. Chiar dacă am accepta că Dumnezeu ar putea exista, spun ei, de ce ar fi „El” aidoma nouă? De ce ar fi mintea „Lui” la fel ca mintea noastră?

Și trebuie să recunoaștem că aici au dreptate. Firește că nu există niciun motiv pentru a crede așa ceva… fiindcă adevărul este exact contrar. Cu alte cuvinte, singurul motiv pentru care mintea lui Dumnezeu ar putea fi ca a noastră este acela că mintea noastră a fost făcută astfel încât să semene cu a Lui – altfel spus, că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Sa.

Și exact în acest fel decurg lucrurile în cartea de față, fiindcă în această istorie, totul este invers.

Totul aici este cu susul în jos și cu dosul pe dinafară. În paginile care urmează, veți fi invitați să vă gândiți la acele lucruri la care niciunul dintre cei care apără și mențin opiniile încetățenite nu și-ar dori să vă gândiți. Veți fi ispitiți să abordați idei interzise și să încercați filosofii pe care liderii intelectuali ai epocii noastre le consideră eretice, stupide și nebunești.

Dați-mi voie să vă asigur că nu voi încerca să vă atrag în dezbateri academice și nici să vă conving prin intermediul argumentației filosofice că vreuna dintre

aceste idei interzise este corectă. Argumentele oficiale pro și contra pot fi găsite în lucrările științifice standard, menționate în cuprinsul notelor de final. Vă voi cere însă să vă extindeți limitele imaginației. Aș vrea să vă imaginați cum ar fi dacă ați percepe lumea și istoria sa dintr-un punct de vedere aflat la polul opus față de cel cu care ați fost învățat.

Cei mai de seamă gânditori ai zilelor noastre ar fi oripilați și în mod cert v-ar sfătui să nu vă jucați cu asemenea idei și în niciun caz să zăboviți asupra lor cât timp veți citi această carte.

De fapt, s-au depus eforturi concertate de a eradica din lumea întreagă orice amintire și orice urmă a acestor idei. Elita intelectuală a prezentului este de părere că, dacă le permitem să revină, chiar și pentru scurt timp, în imaginația omenirii, riscăm să regresăm până la formele de conștiință aborigene, atavice, un marasm mental de care ne-am străduit milenii de-a rândul să scăpăm.

Prin urmare, ce s-a întâmplat, conform acestei istorii, înainte de a exista timpul? Care a fost evenimentul mental primar?

Conform poveștii noastre, Dumnezeu a reflectat asupra Sa. Altfel spus, a privit într-o oglindă imaginară și a văzut viitorul. Și-a imaginat ființe asemănătoare cu El însuși. Și-a imaginat ființe libere, înzestrate cu forță creatoare, capabile să iubească atât de inteligent și să gândească atât de iubitor, încât să se poată transforma pe ele însele și pe altele asemenea lor în propria lor esență interioară. Ființe care își puteau extinde limitele rațiunii pentru a îmbrățișa universul în totalitatea sa, iar în adâncul inimii lor reușeau să-i discearnă tainele cele mai subtile. Uneori, dragostea în sufletul lor aproape că pierea, dar alteori izbuteau să afle o fericire profundă dincolo de limitele disperării, iar câteodată găseau sensuri de cealaltă parte a nebuniei.

Pentru a vă pune în locul lui Dumnezeu, trebuie să vă imaginați că vă priviți propria reflexie într-o oglindă. Prin forța voinței, faceți astfel încât imaginea pe care o vedeți să prindă viață și să-și asume o existență independentă.

Așa cum vom vedea în capitolele următoare, conform istoriei „în oglindă” învățate în cadrul societăților secrete, exact așa a procedat Dumnezeu, reflexiile sale – oamenii – formându-se treptat, în etape, și dobândind o existență independentă ajutați, îndrumați și îndemnați de El pe parcursul unor perioade foarte, foarte lungi.

Oamenii de știință ai zilelor noastre vă vor spune că, în cel mai negru ceas al disperării, nu are niciun rost să vă ridicați privirile către ceruri, revărsându-vă preaplinul inimii, fiindcă nu veți afla niciun răspuns acolo; stelele nu vă vor privi decât cu indiferență. Misiunea omului,

cred ei, este aceea de a se dezvolta, a se maturiza și a învăța să accepte această indiferență.

Universul pe care îl descrie cartea de față este diferit, fiindcă a fost creat cu gândul la omenire. Conform acestei istorii, universul este antropocentric, fiecare particulă a sa având ca țel omul. Acest univers ne-a adăpostit, ne-a hrănit și ne-a alinat în decursul mileniilor, contribuind la evoluția fenomenului unic care este conștiința umană și îndrumându-ne pe fiecare dintre noi, ca indivizi, spre marile momente ale vieții. Atunci când plângem, universul se întoarce spre noi cu compasiune. Când ne apropiem de una dintre marile răscruci ale vieții, întregul cosmos își ține răsuflarea, pentru a vedea ce cale alegem.

Oamenii de știință vorbesc despre misterul și enigmele universului, despre atracția gravitațională care unește toate particulele constituente. Ne îndreaptă atenția asupra unor lucruri uimitoare, de pildă că fiecare dintre noi conține în ființa sa milioane de atomi care s-au aflat odinioară în corpul lui Iulius Cezar. Ne spun de asemenea că suntem praf de stele, dar numai în sensul, oarecum dezamăgitor, că atomii care ne compun s-au format din hidrogenul unor stele care au explodat cu mult înainte ca sistemul nostru solar să se fi format. Fiindcă important este următorul fapt: oricum ar formula teoria, cu retorica lor referitoare la mister și enigme, universul pe care îl promovează ei este unul al forțelor oarbe.

În universul „științific”, materia a apărut înaintea mintii. Mintea este de fapt un accident al materiei, insubstanțial și fără legătură cu ea; un savant a mers chiar până acolo încât a caracterizat mintea drept o „boală a materiei”.

Pe de altă parte, în universul de tip mintea-înaintea-materiei, descris în cartea de față, conexiunea dintre minte și materie este mult mai strânsă; de fapt, este o conexiune vie, dinamică. Totul în acest univers este viu și conștient într-o anumită măsură, și totul răspunde, sensibil și inteligent, la cele mai adânci și mai subtile nevoi ale noastre.

În universul minții-înaintea-materiei, aceasta din urmă a apărut din mintea lui Dumnezeu și, mai mult decât atât, a fost creată pentru a oferi condițiile în care mintea umană să poată exista. Iar mintea umană este în continuare punctul focal al universului, care o hrănește și îi satisface nevoile. Materia este manipulată de mintea omului – poate nu la același nivel, dar în același mod în care este manevrată de mintea lui Dumnezeu.

În anul 1935, fizicianul austriac Erwin Schrödinger a pus la punct un celebru experiment teoretic, cunoscut sub numele de Pisica lui Schrödinger. Acesta era menit să demonstreze modul în care se modifică evenimentele atunci când sunt observate, în realitate, experimentul nu făcea altceva decât să ia învățăturile societăților secrete cu privire la fenomenele cotidiene și să le aplice la domeniul subatomic.

La un moment dat în copilărie, poate fiecare dintre noi s-a întrebat dacă un copac ce cade în pădure face într-adevăr vreun zgomot atunci când nu există nimeni care să-l audă. Firește, ne spunem noi, un sunet care nu poate fi auzit de nimeni nici nu poate fi descris ca un sunet. Societățile secrete sunt de părere că adevărul nu este departe de această idee. Conform lor, un copac cade într-o pădure oarecare, oricât de izolată ar fi aceasta, numai pentru ca undeva, cândva, cineva să fie afectat de el. Nimic nu se întâmplă, nicăieri în univers, decât în interacțiune cu mintea omenească.

În experimentul lui Schrödinger, o pisică este închisă într-o cutie împreună cu un material radioactiv al cărui risc de a ucide animalul este de cincizeci la sută. Ambele probabilități de cincizeci de procente – ca pisica să fie vie și ca pisica să fie moartă – rămân, ca să spunem așa, suspendate în timp până ce deschidem cutia ca să vedem ce e înăuntru, și numai atunci se produce cu adevărat un eveniment sau altul: moartea sau supraviețuirea felinei. Privind în cutie, la pisică, o putem ucide sau o putem salva. Societățile secrete au susținut dintotdeauna că lumea de zi cu zi se comportă într-un mod similar.

În universul societăților secrete, o monedă aruncată în aer, în condiții de laborator strict controlate, va ateriza cu capul în sus în cincizeci la sută din cazuri și cu pajura în sus în celelalte cincizeci de procente, în conformitate cu legile probabilității. Dar aceste legi rămân invariabile numai în condiții de laborator. Altfel spus, legile probabilității sunt aplicabile doar atunci când subiectivitatea umană a fost în mod deliberat exclusă. În condiții normale, când fericirea și speranțele de împlinire ale cuiva depind de o aruncare a zarurilor, legile probabilității sunt încălcate. Iar în joc intră legi mai profunde.

În prezent, suntem cu toții de acord cu ideea că stările emoționale ne afectează corpul fizic și că, mai mult decât atât, sentimentele și emoțiile adânc înrădăcinate pot provoca schimbări profunde și de durată, pozitive sau negative, la nivelul organismului – ceea ce numim efecte psihosomatice. Dar în universul descris în cartea de față, starea emoțională afectează în mod direct și materia aflată în afara corpului uman. În universul psihosomatic, comportamentul obiectelor fizice în spațiu este determinat în mod direct de stările mentale, fără ca noi să facem ceva efectiv în acest sens. Altfel spus, putem afecta materia prin modul în care o privim.

ÎnChronicles: Volume One, memoriile sale recent publicate, Bob Dylan scrie despre ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca un individ să poată schimba epoca în care trăiește. Pentru a reuși acest lucru, „e nevoie să deții putere și control asupra spiritelor. Eu am făcut-o o dată…” Și susține în continuare că asemenea persoane pot „… vedea în inima lucrurilor, pot sesiza adevărul lor – nu metaforic vorbind – ci pot vedea în realitate, ca atunci când pătrunzi cu privirea într-un metal și-l faci să se topească, pot vedea lucrurile așa cum sunt ele în realitate, cu cuvinte dure și putere de pătrundere extremă.”

Remarcați sublinierea făcută, și anume că nu vorbește metaforic, ci că se referă în mod explicit și literal la o înțelepciune străveche, puternică, păstrată în cadrul societăților secrete, o înțelepciune însușită de marii artiști, scriitori și gânditori care au făurit cultura și civilizația lumii. În inima acestei înțelepciuni se află convingerea că resorturile cele mai adânci ale vieții noastre mentale sunt totodată resorturile la fel de adânci ale lumii fizice, fiindcă în universul societăților secrete, întreaga chimie este o psihochimie, iar modul în care conținutul fizic al universului răspunde la acțiunea psihicului uman este guvernat de legi mai puternice și mai profunde decât cele ale științelor fizice, materiale.

Este important să ne dăm seama că prin aceste legi profunde se înțelege mai mult decât simpla „mână norocoasă” la jocurile de noroc sau accidentele ce par a se întâmpla în șiruri de câte trei. Pentru societățile secrete, acestea sunt legi imprimate în țesătura fiecărei vieți umane, la cel mai intim nivel, dar și tiparele ample și complexe de tip providențial, care au conturat istoria lumii. Teoria prezentată în această carte susține că istoria are o structură mai adâncă și că evenimentele pe care ni le explicăm de obicei în termeni de politică, economie sau dezastre naturale pot fi percepute mai convingător din punctul de vedere al altor tipare, de ordin spiritual.

Întregul mod de a gândi invers, cu susul în jos și dosul în afară, al societăților secrete, tot ce pare bizar și incredibil în materialul care urmează izvorăște din convingerea că mintea a precedat materia. Nu dispunem aproape de nicio dovadă pentru a decide ce anume să credem despre ceea ce s-a întâmplat la începutul timpului, însă alegerea pe care o facem are implicații uriașe pentru modul în care înțelegem lumea și funcționarea ei.

Dacă sunteți de părere că materia a apărut înaintea minții, trebuie să găsiți o explicație pentru felul în care combinarea întâmplătoare a substanțelor chimice a dus la formarea conștiinței – ceea ce este dificil. Dacă, pe de altă parte, credeți că materia a fost un fel de precipitat al minții cosmice, aveți în față o problemă la fel de complicată: aceea de a explica modul în care s-a întâmplat acest lucru, de a oferi un cadru de lucru.

De la preoții din templele egiptene până la societățile secrete de astăzi, de la Pitagora la Rudolf Steiner, marele inițiat austriac de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul veacului XX, acest tipar a fost totdeauna conceput ca o serie de gânduri emanate de mintea cosmică. La început existând doar mintea în stare pură, mai târziu aceste emanații au devenit un soi de protomaterie, energie a cărei densitate a crescut până ce s-a transformat în materie eterică, mai diafană decât gazele, lipsită de orice particule. În cele din urmă, acele emanații au devenit materie gazoasă, apoi lichidă și în cele din urmă solidă.

Kevin Warwick este profesor de cibernetică la Universitatea Reading și unul dintre cei mai de seamă creatori de inteligență artificială la nivel mondial. Lucrând într-o rivalitate amicală cu colegii săi de la Massachusetts Institute of Technology, din Statele Unite, el a creat roboți capabili să interacționeze cu mediul în care se află, să învețe și să-și ajusteze comportamentul în funcție de acesta. Roboții săi demonstrează un grad de inteligență comparabil cu cel al unor animale inferioare, precum albinele. În decurs de cinci ani, susține el, roboții vor atinge nivelul de inteligență al pisicilor, iar peste un deceniu vor fi cel puțin la fel de inteligenți precum oamenii. Warwick este de asemenea în curs de a pune la punct o nouă generație de computere robotizate care, speră el, vor putea proiecta și fabrica alte computere, fiecare nivel generându-l pe cel imediat inferior.

În conformitate cu cosmologii din Antichitate și cu

societățile secrete, emanațiile minții cosmice trebuie percepute în mod similar, ca acționând în sens descendent, de la principiile mai înalte, mai puternice și mai cuprinzătoare, spre cele mai înguste, cu caracter particular, fiecare nivel creându-l și guvernându-l pe cel inferior lui. De asemenea, aceste emanații au fost întotdeauna privite ca fiind într-un anume sens personificate și inteligente.

Când Kevin Warwick și-a prezentat descoperirile în fața colegilor de la Royal Institute, în anul 2001, a fost criticat de unii dintre ei pentru că a sugerat că roboții lui sunt inteligenți și, prin urmare, conștienți. De netăgăduit însă este faptul că creierul acestor roboți se dezvoltă într-un mod relativ organic. Ei își formează ceea ce ar putea fi foarte bine numit personalități, interacționează cu alți roboți și fac alegeri ce depășesc toate programele instalate în ei. Kevin a susținut că roboții lui nu au, probabil, o conștiință cu toate caracteristicile celei umane, dar, la urma urmei, nici câinii nu au. Câinii sunt conștienți într-un mod câinesc, a insistat el, iar roboții sunt conștienți în modul lor propriu. Desigur, din anumite puncte de vedere, precum abilitatea de a face instantaneu complexe calcule matematice, roboții dovedesc o conștiință superioară celei umane.

Am putea privi conștiința emanațiilor minții cosmice într-un mod similar. Ne-am putea aminti, de asemenea, de maeștrii spirituali tibetani despre care se spune că au capacitatea de a forma, prin vizualizare și concentrare intensă, un tip de gânduri numite tulpas. Ființele rezultate – le-am putea numi ființe-gând – ating un anume fel de viață independentă și îndeplinesc voința stăpânului lor. În mod similar, Paracelsus, magul elvețian din secolul al XVI-lea, scria despre ceea ce el numea un „aquastor”, o ființă formată prin forța imaginației concentrate, care poate dobândi o viață proprie, iar în anumite circumstanțe poate deveni vizibilă și chiar tangibilă.

La cel mai de jos nivel al ierarhiei, în conformitate cu doctrina secretă străveche a oricărei culturi, aceste emanații, aceste ființe-gând ale minții cosmice, se întrepătrund atât de strâns, încât creează aparența de materie solidă.

În prezent, dacă am dori să găsim un limbaj capabil să descrie acest fenomen straniu, ne-am putea îndrepta atenția spre mecanica cuantică, dar în cadrul societăților secrete, întrepătrunderea forțelor invizibile pentru a crea aparența lumii materiale este concepută ca o rețea de lumină și culoare sau – pentru a folosi un termen din alchimie – Matricea.