In pragul cetatii sfinte

In pragul cetatii sfinte de Omraam Aivanhov

Cap. 1 - Vizită la Patmos

Aș dori să vă iau astăzi cu mine ca să revedem un ținut ce a încântat atât inima mea cât și inimile tuturor prietenilor care mă însoțeau. Da, aș dori să ne plimbăm într-un ținut foarte îndepărtat, un ținut binecuvântat. El se numește Patmos.

Patmos este o insulă greacă, dar este situată mai aproape de Turcia decât de Grecia. Nu putem ajunge la ea decât cu vaporul, iar traversarea durează treisprezece ore plecând din Atena. Patmos este pe hartă o insulă micuță, dar în realitate, prin importanța sa spirituală, este o mare insulă greacă și de aceea am dorit să o explorăm. Am plecat spre ea ca într-un pelerinaj, fiindcă aici a trăit sfântul Ioan și tot aici el a scris Evanghelia și Apocalipsa.

Primul lucru pe care îl vezi apropiindu-te de insulă sunt casele de un alb imaculat, alb a cărui strălucire este accentuată de albastrul mării și al cerului. Unele sătuce sunt situate la malul mării, altele, cum este Khora, cu mănăstirea sfântului Ioan Evanghelistul și grota Apocalipsei, se află situate pe coline. În jurul acestei grote în care a trăit sfântul Ioan s-au construit de-a lungul secolelor numeroase clădiri ce formează astăzi mănăstirea: bazilica sfântului Ioan Teologul (Nume dat în limba greacă sfântului Ioan Evanghelistul) ridicată pe ruinele unui templu al lui Artemis, o capelă dedicată sfântului Hristodoulos, fondatorul mănăstirii în secolul al XII-lea, cât și alte biserici, capele, chilii monahale, refectorii și o bibliotecă... Este un complex impresionant pe care îl zărim din orice loc de pe insulă; el este înconjurat de ziduri de fortificație datând din secolul al XVII-lea, căci în acea epocă era necesar să te protejezi împotriva atacurilor piraților.

Am avut acces la unica intrare în mănăstire după ce am urcat câteva trepte săpate în stâncă. Am traversat coridoare, curți interioare, grădini înflorite mărginite de chilii și de capele, iar după ce am mai coborât treizeci de trepte săpate și ele în stâncă, trecând prin fața altor capele, am reușit în final să pătrundem în capela sfântei Ana care comunică cu grota Apocalipsei. Această capelă este primul edificiu construit. Dându-i acest nume, Hristodoulos a dorit înainte de toate să îi aducă un omagiu sfintei Ana, mama Măriei (mama lui Iisus), dar și mamei împăratului Bizanțului, Alexis I Comnenul (împăratul Alexis I Comnenul este acela care i-a dat în posesiune lui Hristodoulos insula Patmos), care se numea tot Ana.

Cât despre grota Apocalipsei, vă pot spune că nu este nici mare (în ea pot intra înghesuite câteva persoane), nici înaltă (are aproximativ doi metri). Ni s-a arătat o scobitură în zid unde, conform legendei, sfântul Ioan își sprijinea capul, iar deasupra acestei scobituri se află o cruce gravată chiar de el în stâncă. Ni s-a mai arătat o adâncitură în care se sprijinea când dorea să se ridice, pentru că el era deja foarte bătrân.

Într-o porțiune a zidului care este foarte dreaptă și netedă distingem un fel de pupitru, care se spune că aparținea discipolului său Prokoros și unde acesta scria Evanghelia ce îi era dictată. Sub bolta grotei, observăm o fantă triplă provocată de un fulger, în momentul în care s-a făcut auzită vocea Apocalipsei, iar această fantă triplă este considerată ca un semn al Trinității. Grota este ornată cu obiecte sacre, cu icoane în fața cărora ard lămpi și unde putem citi mai multe inscripții în limba greacă: „La început a fost cuvântul”, și „Aici, la Patmos, lucrurile s-au desfășurat”. Sau: „Acesta este un loc extraordinar”.

Preotul care ne-a însoțit în vizita noastră ne-a arătat peste tot mari bogății: manuscrise extraordinar ilustrate, relicve, icoane, obiecte sfinte. Iar când ne-a povestit viața sfântului Ioan după mărturia celor câțiva discipoli pe care acesta i-a format aici, la Patmos, a intrat într-o asemenea stare de inspirație, de exaltare, încât nici el nu își putea explica ce i s-a întâmplat. El strălucea!

Am vizitat această grotă de două ori, pentru a medita, pentru a întâlni spiritul sfântului Ioan. Liniștea este cu adevărat extraordinară. De două mii de ani, contrar numeroaselor prezențe care au trecut prin acele locuri, urmele fluidice ale sfântului Ioan Evanghelistul s-au păstrat. Am simțit multe lucruri. Este un loc cu adevărat sacru, pur, divin. Vă doresc tuturor să reușiți într-o zi să vizitați această grotă.

Chiar sfântul Ioan este acela care ne spune încă de la începutul Apocalipsei de ce se afla Ia Patmos. „Eu, Ioan, fratele vostru, și împreună cu voi părtaș la suferința și împărăția și la răbdarea în Iisus, fost-am în insula ce se cheamă Patmos, pentru cuvântul lui Dumnezeu și pentru mărturia lui Iisus“.

Sub domnia lui Domițian, în momentul persecuției creștinilor, sfântul Ioan, care se afla Ia Efes, a fost trimis în captivitate la Patmos. A fost îmbarcat înlănțuit împreună cu discipolul său Prokoros. Tradiția spune că în timpul traversării a izbucnit o furtună violentă. Marinarii au luptat contra valurilor, încercând să orienteze corabia. Dintr-odată, un tânăr soldat din echipaj a căzut în mare. Pasagerii erau îngroziți, iar tatăl băiatului, disperat, a încercat să se arunce în apă să-și urmeze fiul mort. Cu multă greutate au reușit să-l oprească. În mijlocul acestei tulburări, singur sfântul Ioan rămase liniștit, părând chiar mulțumit El a fost întrebat: „Moartea tânărului nu te-a impresionat deloc? Nu vrei să faci nimic ca să ne ajuți? - De ce nu vă rugați divinităților voastre să vă ajute, spuse el, ele îl pot salva. - O facem deja de mai multe ore, dar fără nici un rezultat?” Atunci sfântul Ioan începu să se roage și după câteva minute băiatul reapăru viu din valurile mării, fiind astfel salvat. Toți au rămas uimiți. L-au înconjurat pe sfântul Ioan pentru a-i mulțumi și pentru a-i cere iertare că l-au înlănțuit. L-au eliberat și au început să-l privească cu mult respect.

Ajuns la Patmos, el a fost găzduit în familia unui om numit Miron. Aici, el a salvat mai întâi copiii acelei familii de spiritele rele care îi acaparaseră. Iar cum făcea bine în jurul lui, reputația sa a devenit din ce în ce mai mare, și tot mai mulți oameni veneau la casa lui Miron pentru a-l consulta. El începu astfel să le vorbească despre Iisus, cine este, ceea ce el însuși a văzut și a auzit alături de acesta. Mulți au fost aceia care s-au convertit în casa lui Miron, acesta devenind primul loc de întâlnire al creștinilor.

În Patmos se afla însă și un sanctuar al lui Apollo, ai cărui preoți erau furioși văzând influența lui Ioan asupra populației, fiindcă templul lor rămăsese gol. Șeful acestor preoți era Kynops, un foarte periculos magician negru, și el hotărî împreună cu ceilalți să scape de sfântul Ioan. Kynops îi trimise un demon foarte puternic pentru a-l ataca, dar sfântul Ioan luptă și reuși să îl învingă. Kynops îi trimise atunci un al doilea demon mult mai puternic, și un al treilea pentru a fi sigur de victorie. Dar și așa tot sfântul Ioan ieși învingător. Atunci Kynops hotărî să îl înfrunte el însuși.

El părăsi templul și merse să îl întâlnească pe sfântul Ioan care tocmai atunci predica mulțimii. El îl întrerupse adresându-se unora din mulțime: „Hei, tu, unde îți este tatăl?“ îl întrebă el pe un băiețel. „A murit înecat”. - Și ție, unde îți este fiul? - S-a sinucis, aruncându-se în apă”. Și alții au dat aceleași răspunsuri, fiecare având pe cineva mort prin înec accidental sau voit. Atunci Kynops se întoarse spre sfântul Ioan cerându-i să îi aducă înapoi pe toți aceia care au murit înecați. La această cerere, Ioan spuse că menirea lui nu este aceea de a învia morții, ci de a predica Evanghelia lui Iisus. Mândru că și-a dovedit superioritatea, Kynops pronunță câteva formule magice, făcând să iasă din mare toate divinitățile persoanelor moarte. Cei care asistau, acaparați de aceste trucuri vrăjitorești, crezură din nou în puterea lui Kynops și, împinși de acesta, îl atacară pe sfântul Ioan, lovindu-l până când acesta căzu grav rănit. Dar, în mijlocul nopții, discipolul său Prokoros, apropiindu-se, își auzi Maestrul chemându-1: „Prokoros, spune-i lui Miron că trăiesc și voi reveni. Totul va fi bine”. Când Miron a auzit vestea cea bună, s-a mirat și a fost bucuros!

După un timp, Ioan continuă războiul cu Kynops, și urmă o nouă poveste la fel de lungă, într-o zi, o mulțime numeroasă îl aduse pe sfântul Ioan pe plaja pe care Kynops tocmai își începuse practicile magice pentru a mai demonstra, încă o dată, că el era cel mai puternic. Sfântul Ioan spuse o rugăciune și când Kynops se aruncă în apă pentru a aduce divinitățile, în loc să revină ca de fiecare dată, dispăru. Mulți l-au așteptat degeaba, timp de trei zile, dar atitudinea și cuvintele sfântului Ioan sfârșiră prin a-i convinge să urmeze și să accepte învățătura lui Hristos și să se întoarcă la casele lor. În zilele noastre, ni se arată în mare o piatră formată din trei bucăți: se spune că este vorba despre capul, corpul și membrele pietrificate ale vrăjitorului Kynops.

Câțiva ani mai târziu, împăratul Domițian a murit asasinat și în locul lui a venit Nerva care a fost mult mai indulgent cu creștinii. Sub domnia sa, persecuțiile încetară și sfântul Ioan primi permisiunea de a părăsi insula Patmos, unde a fost exilat, putându-se întoarce la Efes. Da, dar acum populația din Patmos se atașase prea mult de el. El fusese acela care luminase, ajutase și vindecase mulți oameni, iar aceștia nu mai doreau să îl lase să plece. L-au rugat, l-au implorat: „Dar trebuie să plec, spuse sfântul Ioan, căci și alți frați și surori așteaptă cuvântul adevărat”Cu toate acestea, ei continuară să îl roage, dar sfântul Ioan nu cedă. Văzând că rugămințile lor sunt zadarnice, oamenii l-au rugat să le scrie înainte de plecare ceva care să rămână ca o mărturie a cuvântului adevărat pe care l-a adus cu el. Sfântul Ioan acceptă această rugăminte. După mai multe zile de rugăciuni și de post, a început să-și redacteze Evanghelia: „La început a fost Cuvântul.”.. dictându-i lui Prokoros. Apoi scrise Apocalipsa. Când a terminat de scris, locuitorii insulei au înțeles că li s-a dat tot ceea ce le era necesar și l-au lăsat să plece.

Se spune că atunci când și-a simțit sfârșitul aproape, sfântul Ioan le-a cerut câtorva discipoli să îi sape o groapă, a intrat în acea groapă și apoi i-a rugat să îl acopere cu pământ până la piept și să revină a doua zi. Când au revenit, l-au găsit în viață: „Acum, acoperiți-mă cu pământ până la umeri și reveniți mâine”. A doua zi, el trăia încă.

Ei mai adăugară puțin pământ, dar în ziua următoare când veniră, nu l-au mai găsit. Evident, este vorba despre o legendă. Există numeroase mărturii și povestiri mai mult sau mai puțin legendare privindu-l pe sfântul Ioan, toate spuse de către discipolii săi, și pe care le putem găsi în anumite biblioteci din Grecia. Și pe mine m-au interesat mult unele amănunte.

Încă de la începuturile Bisericii, o tradiție inspirată de învățământul sfântului Ioan s-a menținut la Patmos. De aceea în secolul al XVIII-lea s-a construit o școală aproape de mănăstire. Această școală, numită Patmias, a dăruit numeroși oameni Bisericii, teologi, gânditori, și astfel creștinismul a fost îmbogățit de personaje cu adevărat remarcabile.

Patmos este un loc cu adevărat minunat și de aceea mi-aș dori ca Fraternitatea noastră din Grecia să aibă aici un teren pentru a putea veni să ne reculegem uneori. Ce condiții excepționale sunt aici pentru a te ruga, a medita și pentru a trăi o viață fraternă! Cu câtă plăcere ar putea frații și surorile să cultive pepeni galbeni și roșii și tot felul de fructe! Șoferul de taxi care ne-a condus la mănăstire avea mai multe terenuri pe insulă și pe unul dintre ele, pe care l-am remarcat și care era așezat pe o colină, dorea chiar să ni-l vândă. De acolo se putea vedea răsăritul soarelui, puteam vedea și insulele din depărtare, mănăstirea și portul cu micile căsuțe... Patmos nu este departe de Atena, în schimb drumul este foarte lung, treisprezece ore dus-întors, și el nu poate fi făcut decât în vapor, nu există linii aeriene. Dacă marea este agitată, așa cum s-a întâmplat când am fost noi, este o adevărată aventură.

Este uimitor că, până la această călătorie, ezitam să iau vaporul pentru că am rău de mare. Dar de această dată, din contră, mi s-a părut minunat să fiu legănat de valuri, mi-a plăcut foarte mult! Vă amuză acest lucru, nu-i așa?... Ca să-mi satisfac această plăcere de a fi legănat de apă, am închiriat un mic vaporaș pentru a face o plimbare pe mare de două zile. De această dată, am fost însă la Muntele Athos. Iată o altă vizită minunată! Există peste douăzeci de mănăstiri răspândite pe munte, și noi am vizitat jumătate dintre ele. În limba bulgară noi numim Muntele Athos: Sveta Gora, adică pădurea sfântă. Am vizitat mănăstiri bulgare, iugoslave, rusești, etc... am văzut icoane extraordinare. Câtă splendoare! Le-am fotografiat, le-am filmat. Și călugării erau atât de ospitalieri, de simpatici, nu mai vroiau să ne lase să plecăm. Insistau mereu să ne ofere dulceață, rahat, cafea... Și chiar rachiu. Dacă am fi acceptat, nu am mai fi găsit niciodată drumul spre vapor!...

Dar să revenim la. Patmos. Pe parcursul vizitei, m-am bucurat de frumusețea acestei țări, o frumusețe simplă, căci există puțină vegetație pe insulă. Mai ales atmosfera este extraordinară, ca și cum spiritul sfântului Ioan a pătruns în profunzimea pământului și a locuitorilor săi. Chiar după două mii de ani, în ciuda atâtor vizitatori, împotriva turismului care distruge, în general, totul, și care transformă peste tot starea de spirit a oamenilor simpli, naturali, deschiși, călduroși, introducând în ei cele mai rele aspecte ale vieții modeme, Patmos rămâne un loc excepțional.

Da, chiar și locuitorii din Patmos au fost pentru mine un motiv de uimire: strălucirea privirii lor, simplitatea comportamentului te fac să simți că este cu adevărat un loc aparte pe pământ. Niciodată nu am mai întâlnit o populație asemănătoare, capabilă să manifeste atâta iubire, bunătate, sinceritate, generozitate, fraternitate. Da, spiritul lor este atât de fratern, de mistic, de religios, de profund! S-ar spune că aici nu există nici o persoană răutăcioasă, necinstită. I-am văzut aproape pe toți locuitorii, de la aceia care ne-au dus valizele până la călugări, la episcopi, și toți au fost extrem de ospitalieri, de călduroși, încât vă asigur că nu am suficiente cuvinte pentru a mă exprima. Merită strădania să faceți această călătorie pentru a-i cunoaște. înfățișările lor radiau pace, fericire, lumină. Da, emana din ei o lumină, simțeam și le vedeam aura.

Într-o zi, în camera mea de hotel, am meditat, arzând tămâie, pentru a putea pune unele întrebări lumii invizibile. Apoi, am plecat împreună cu prietenii care mă însoțeau într-o plimbare pe coline. Și iată că, pe marginea drumului am zărit o femeie, foarte simplă în aparență, chiar săracă, dar cu o privire minunată. Stătea acolo ca și cum ne-ar fi așteptat. Când am ajuns în dreptul ei, s-a apropiat de mine, mi-a sărutat mâna cu mult respect și mi-a spus câteva cuvinte în limba greacă pe care apoi însoțitorii mei mi le-au tradus. Iar ceea ce mi-a spus, a fost răspunsul întrebării puse de mine. Cerul a folosit-o pe această femeie pentru a-mi răspunde. Eram atât de fericit!

Da, pentru că vorbele ei erau profetice, îmi dădeau răspunsul Cerului la ceea ce întrebasem. Pentru Cer este foarte ușor să vă dea răspunsuri prin intermediul unei păsări, unui câine, unui cal, și evident prin intermediul unei ființe umane. Problema este că nu reușim întotdeauna să descifrăm prea bine, să înțelegem sensul, dar răspunsurile există, nu suntem niciodată lăsați fără a le primi. Iar acela dat în acea zi de Cer, mi-a produs o mare bucurie. Apoi am mers și am vizitat și alte locuri minunate de pe insulă.

Există într-adevăr ceva special la Patmos. Multe persoane cu care am vorbit se exprimau într-un limbaj pe care nu-l mai auzisem până atunci în alt oraș, în altă țară: un limbaj mistic, un limbaj spiritual, cu fraze de o înțelepciune și de o profunzime extraordinară. Și n-am mai întâlnit niciodată preoți și călugări atât de amabili, de luminoși. Au venit să mă vadă și am avut lungi conversații.

Și câtă bucurie să-ți încrucișezi privirile pe stradă cu acești oameni: priviri pline de respect, de încredere, de iubire... Iată un pământ unde oamenii sunt fericiți, un pământ nevinovat, curat... Să fie binecuvântat!