De la om la Dumnezeu

de AnnaE 1.294 de citiri
Aa

De la om la Dumnezeu de Omraam Aivanhov

Sefiroturi și ierarhii îngerești

Cap. 1 - De la om la Dumnezeu: noțiunea de ierarhie

Oamenii se aseamănă adesea cu vapoare în derivă. Ei se conduc, din fericire, după câteva reguli date de familie, studii, meserie, viață socială, dar în interior mulți sunt ca niște ambarcațiuni lansate în plină mare, fără busolă și fără hartă de navigație. Veți spune că unii au religia... Da, religia ajută mult oamenii, dacă cei care o reprezintă se preocupă cu adevărat de a le da un sistem coerent, plecând de la care ei pot să-și organizeze viața interioară. Dar eu nu vreau să critic bisericile și clerul, mulți alții au făcut-o înaintea mea, poate mai bine ca mine. Ceea ce vreau, e să vă dau metode care vă vor permite să realizați ceea ce este scopul tuturor religiilor: stabilirea unei legături cu Dumnezeu.

Da, auzim de atâtea ori repetându-se că cuvântul religie vine din latinescul „religare” adică relegare! Religia e cea care îl releagă pe om la Dumnezeu. Dar ce idee avem despre Dumnezeu, și cum se poate stabili această legătură? Veți spune: „E ușor, ne legăm la Dumnezeu prin rugăciune”. Ah! dacă ar fi așa de simplu! Ca și cum ar fi suficient să spunem: „Dumnezeul meu... Domnule Dumnezeu.”.. pentru a intra în legătură cu El!

Pentru a pretinde că îl atingem direct pe Dumnezeu, trebuie să știm ceea ce este! Nu vreau să spun că nu se întâmplă să auzim câte ceva de la El, dar în orice caz nu de la El în persoană. Să luăm un exemplu foarte simplu. Aveți de trimis o scrisoare... Ea va trece în mod necesar prin intermediari: angajatul de la poștă care pune ștampila, cei care o expediază, calea ferată, vaporul sau avionul. Când ea sosește în sfârșit la destinație, câteodată după zeci de zile, factorul poștal o distribuie: el o pune în cutia de scrisori sau o lasă la portar, care se va ocupa de ea. Și dacă trebuie să scrieți unei persoane suspusă, unui monarh, unui președinte de Republică sau unui ministru, atunci ea v-a trece prin mâinile secretarilor care o vor transmite... sau nu o vor transmite; dacă conținutul scrisorii voastre nu e de o importanță capitală ea nu va ajunge niciodată la destinatar, numai la un colaborator care o va citi și vă va răspunde.

Iată cum se petrec lucrurile pe pământ. Deci, cel care își imaginează că atunci când se adresează lui Dumnezeu mesajul său sau rugămintea sa Îl atinge direct, e un ignorant, asta e! Pe pământ, e imposibil să te adresezi unui personaj înalt fără a trece prin intermediari, dar ei își închipuie că pe Dumnezeu, da, îl vor atinge direct! Pentru că Dumnezeu, înțelegeți, e un bonom foarte drăguț, foarte accesibil, putem să-L batem pe umăr, să-L tragem de barbă, El ascultă toate plângerile, toate reclamațiile și chiar El în persoană răspunde la acestea... Dar ce e cu toți acești ignoranți care cred că gândurile și sentimentele lor ajung direct la Dumnezeu și chiar El Însuși va veni special să se ocupe de ei? E singur în Cer, înțelegeți, El nu are servitori, nu are lucrători pentru a face munca, El trebuie să facă totul. Și e același care odinioară s-a înhămat să creeze lumea în șase zile. Săracul, câtă muncă! Nu are pe nimeni care să-L ajute.

Pe pământ, cel mai mic patron are una sau mai multe secretare și echipe de lucrători; dar Dumnezeu, nu, El Însuși trebuie să facă toată munca și oricine poate să aibă de-a face cu El. Unii vă vor spune: ei discută cu Dumnezeu și Dumnezeu le răspunde. Sau uneori, e invers: Dumnezeu le vorbește și ei Îi răspund! Nefericiții, dacă lucrurile s-ar petrece așa cum își imaginează, de mult ar fi fost fulgerați, pulverizați, nu ar fi rămas nici cea mai mică urmă din ei. Dumnezeu e o energie de o putere indescriptibilă, nici o ființă umană nu a putut nici să-L atingă, nici să-L asculte, nici să-L vadă. Veți spune că Avraam, Moise și profeții Israelului au vorbit cu Dumnezeu. Da, Vechiul Testament e plin de aceste dialoguri, dar în realitate acesta nu este decât un mod figurat de a prezenta lucrurile...

O imagine care ne poate da aproximativ o idee despre Dumnezeu este cea a electricității. Ne servim de electricitate pentru a ne lumina, a ne încălzi și pentru a face să funcționeze tot felul de aparate. În case, uzine, orașe, totul funcționează cu electricitate! Dar știți câte precauții trebuie luate pentru a nu provoca scurtcircuite și accidente ca incendii sau electrocutări, de exemplu. Un contact direct cu electricitatea poate fi mortal, pentru că e o energie de o putere imensă. Pentru a o face să vină la noi și pentru a o putea utiliza cu riscuri mici, trebuie să o adaptăm cu ajutorul transformatoarelor, apoi să o canalizăm prin intermediul circuitelor adesea foarte complicate. Ei bine, este la fel și cu Dumnezeu. Dumnezeu este comparabil cu o electricitate pură care nu poate coborî până la noi decât prin intermediul transformatoarelor. Aceste transformatoare sunt nenumăratele entități luminoase care populează cerurile și pe care tradiția le numește ierarhiile îngerești. Prin ele primim lumina divină, și tot prin ele reușim să intrăm în relație cu Dumnezeu.

Da, iată ce trebuie știut: între noi și Dumnezeu există un întreg drum de parcurs, un spațiu atât de vast încât e imposibil să-l concepem, și acest spațiu nu e gol, el se compune din regiuni locuite de entități spirituale. Toate religiile au menționat într-un fel sau altul existența acestor regiuni și acestor entități. Pentru mine, tradiția evreiască este cea care dă noțiunile cele mai precise, cele mai clare. Atât creștinismul cât și islamismul au moștenit în parte aceste noțiuni.

Majoritatea oamenilor se poartă ca și cum ar fi singurele creaturi cu adevărat evoluate. Sub ei sunt animalele, plantele, pietrele, iar deasupra, foarte departe, undeva, este Dumnezeu... câți încă o cred! Ei ignoră existența tuturor acelor ființe care fac legătura dintre Dumnezeu și ei. Sau, chiar dacă știu de existența lor pentru că au auzit vorbindu-se de ele, ei se gândesc la ele rar, nu încearcă să stabilească legături cu aceste ființe. Catolicii, ortodocșii se adresează sfinților; e bine, dar chiar și cei mai mari sfinți nu sunt decât ființe umane, și cultul acestora amintește adesea de culturile păgâne: pentru a regăsi un obiect pierdut trebuie să ne adresăm sfântului Antoine de Padova; pentru a evita un accident, sfântului Christophe... Toți sfinții calendarului sau aproape toți au o funcție particulară, și un număr incalculabil de Notre Dame sunt invocate pentru a obține vindecarea, protecția, nașterea unui copil, abundența recoltelor, întoarcerea soțului sau femeii infidele, etc. Creștinii au tendința de a disprețui religiile politeiste și multitudinea lor de divinități, fără a-și da seama că și ei de asemenea, într-un anume fel, au un veritabil panteon.

Acest obicei de a invoca entități spirituale cărora li se atribuie diferite puteri provine dintr-o veche antichitate și creștinii l-au preluat și l-au prelungit. Aceasta arată clar că, chiar și pentru ei, Dumnezeu este atât de departe că au nevoie să recurgă la intermediari. De aceea e important de a cunoaște mai bine existența ierarhiilor îngerești, ce sunt ele, cum se situează și care sunt puterile lor.

Se menționează în Geneză un simbol al acestei ierarhii îngerești care face legătura între om și Dumnezeu: e scara lui Iacob. „Iacob ajunse într-un loc unde își petrecu noaptea, pentru că soarele asfințise. El a luat o piatră pe care a pus-o căpătâi și s-a culcat în acel loc. Și a avut un vis. Se făcea că o scară era sprijinită de pământ iar capătul atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau și coborau pe această scară. Și iată, Eternul se afla deasupra ei”.

Scara e o imagine interesantă de studiat, pentru că ea exprimă nu numai ideea de intermediar între jos și sus, dar și cea a ierarhiei: se vorbește de „scară socială” pentru a exprima ierarhia situațiilor pe care oamenii le ocupă unii față de alții. Se vorbește de scara valorilor, scara culorilor... Întreaga viață demonstrează necesitatea unor scări... nu numai pentru a urca pe un acoperiș! Veți spune că există și alte mijloace. Da, dar și acestea sunt tot echivalente cu o scară.

Tradiția creștină, care preia tradiția evreiască, învață despre existența a nouă ordine îngerești: Îngerii, Arhanghelii, Principatele, Virtuțile, Puterile, Dominatorii, Tronurile, Heruvimii, Serafimii. Aceste ordine îngerești sunt fiecare un aspect al puterii și virtuților divine, dar mai ales reprezintă pentru noi noțiuni mai accesibile decât cuvântul Dumnezeu. Pentru buna noastră dezvoltare spirituală, trebuie să cunoaștem existența acestor entități care ne depășesc, pentru că ele sunt pentru noi ca niște faruri pe drumul nostru.

Desigur, puteți să vă adresați lui Dumnezeu, dar știind că nu-L veți atinge niciodată direct. Servitorii săi îi vor transmite dorințele, rugăciunile voastre... sau poate nu le vor transmite: multe cereri nu ajung la destinație pentru că pe drum există entități care fac un triaj. Ele privesc și spun: „Nu e necesar să aducem aceste lucruri până la Dumnezeu, El are altceva de făcut decât de a asculta acest gen de reclamații. La coș cu ele!”

Și să nu vă imaginați că Dumnezeu în persoană va veni să vă viziteze. Va veni poate un Arhanghel aducându-vă un mesaj, un atom de lumină, și aceasta va fi deja foarte mult. Cine suntem noi pentru ca Dumnezeu, Stăpânul lumilor, să se deplaseze?... Și de altfel nu am rezista puternicelor vibrații ale prezenței Sale. Se spune în Psalmi: „Totul se face ca ceara în fața Sa”.

Ordinele îngerești sunt transformatoare care canalizează această putere pentru ca ea să poată sosi până la noi fără a ne pulveriza.

Da, acestea să fie clare pentru voi. Puteți, desigur, să vă adresați direct lui Dumnezeu, și eu o fac, dar știind că sunt alții care transportă cererile voastre, și dacă ele nu sunt pure și dezinteresate ele vor fi aruncate la coș și nu veți primi nici un răspuns. E bine să știți de la început cum stau lucrurile pentru a nu vă înșela și a nu aștepta inutil. Tot ceea ce putem primi de la Dumnezeu este o rază, un efluviu care vine de departe, de foarte departe și care coboară prin intermediul ierarhiei îngerești. Tot Dumnezeu este Acela care ne răspunde, pentru că Dumnezeu se găsește la toate nivelele creației, dar El nu ne răspunde niciodată direct.

Cap. 2 - Prezentarea Arborelui Sefirotic

Pentru cel care simte nevoia de a se apropia de Creator, de a-i penetra imensitatea, religia dă câteva mijloace: rugăciunea, participarea la slujbele religioase, ascultarea unor anumite reguli. E bine, dar e insuficient. Pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu e suficient a simți emoții mistice și a respecta reguli, e necesar de a aprofunda un sistem de explicare a lumii.

De la început, am vrut să găsesc un astfel de sistem și l-am căutat în toate direcțiile. Am studiat ce învață marile religii ale lumii, și sistemul care mi s-a părut cel mai bun - cel mai vast și în același timp cel mai precis - l-am găsit în tradiția evreiască, în Kabbala: Arborele sefirotic, Arborele vieții. Nu spun că alte doctrine sunt rele sau false, nu, dar noțiunile pe care le prezintă rămân risipite, nu dau o privire așa de profundă, așa de structurată și așa de sintetică. Arborele sefirotic este o sinteză a universului, el este pentru mine cheia care permite descifrarea misterelor creației. El se prezintă sub forma unei scheme foarte simple, dar conținutul său e inepuizabil. Și chiar, multe episoade din Vechiul și Noul Testament pot fi interpretate în lumina Arborelui sefirotic.

Kabaliști împart universul în zece regiuni sau sefire corespunzătoare primelor zece numere (cuvântul sefiră, la plural sefirot, semnifică numărarea). Fiecare sefiră se identifică cu ajutorul a cinci nume: numele lui Dumnezeu, numele sefirei însăși, numele șeful ordinului îngeresc, numele ordinului îngeresc și în fine numele unei planete (planșa de la sfârșitul volumului vă permite să consultați în orice moment schema detailată a Arborelui Sefirotic).

Este vorba de cinci planuri distincte și veți înțelege mai bine natura lor știind că putem să stabilim o corespondență între aceste cinci planuri și cele cinci principii din om care sunt: spiritul, sufletul, intelectul, inima și corpul fizic: Dumnezeu corespunde spiritului, sefira corespunde sufletului, șeful ordinului îngeresc corespunde intelectului, ordinul îngeresc corespunde inimii și planeta corespunde corpului fizic.

Fiecare sefiră e deci o regiune locuită de un ordin al spiritelor luminoase având în fruntea sa un arhanghel, el însuși supus lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu este Cel care dirijează aceste zece regiuni, dar sub un nume diferit în fiecare regiune. Iată de ce Kabbala dă zece nume lui Dumnezeu. Aceste zece nume corespund unor atribute diferite. Dumnezeu este unul, dar El se manifestă diferit în funcție de aceste regiuni. Este tot timpul același Dumnezeu unic, dar prezentat sub zece aspecte diferite, și oricare dintre aceste aspecte nu e inferior sau superior altuia.

Cele zece nume ale lui Dumnezeu sunt:

- Ehieh

- Eloha vaDaath

- Iah

- Iehovah Tsebaoth

- Jehovah

- Elohim Tsebaoth

- El

- Chadai El Hai

- Elohim Gibor

- Adonai Meleh

Semnificația acestor nume necesită explicații. A se vedea Cap. 4.

Cele zece sefiroturi sunt:

- Kether: Coroana

- Tiphereth: Frumusețea

- Hohmah: Înțelepciunea

- Netsah: Victoria

- Binah: Inteligența

- Hod: Gloria

- Hessed: Grația

- Iesod: Fundamentul

- Gebourah: Forța

- Malhouth: Regatul

Șefii ordinelor îngerești sunt:

- Metatron: care participă la Tron

- Raziel: secretul lui Dumnezeu

- Tsaphkiel: contemplarea lui Dumnezeu

- Tsadkiel: justiția lui Dumnezeu

- Kamael: dorința lui Dumnezeu

- Mikhael: care e ca Dumnezeu

- Haniel: grația lui Dumnezeu

- Raphael: vindecarea lui Dumnezeu

- Gabriel: forța lui Dumnezeu

- Ouriel: Dumnezeu este lumina mea, sau Sandalfon care e interpretat ca forța care unește materia în formă.

Ordinele îngerești sunt:

- Hayoth haKodesch: Animalele sfințeniei sau, în religia creștină, Serafimii

- Ophanim: Roțile, sau Heruvimii

- Aralim: Leii, sau Tronurile

- Haschmalim: Scânteietorii sau Dominatorii

- Seraphim: Înflăcărații, sau Puterile

- Malahim: Regii, sau Virtuțile

- Elohim: dumnezeii, sau Principatele

- Bnei Elohim: Fii de dumnezeu, sau Arhanghelii

- Kerroubim: Puternicii, sau Îngerii

- Ischim: Oamenii sau Comuniunea Sfinților

În fine, corpurile cosmice sau planetele care corespund planului fizic sunt:

- Reschith haGalgalim: primele turbioane

- Mazaloth: Zodiacul

- Chabtai: Saturn

- Tsedek: Jupiter

- Madim: Marte

- Chemesch: Soarele

- Noga: Venus

- Kohave: Mercur

- Levana: Luna

- Aretz: Pământul, sau Olam Iesodoth, adică lumea fundamentului.

Cei din vechime, care nu cunoșteau decât șapte planete, nu au plasat pe Arborele sefirotic nici pe Uranus, nici pe Neptun, nici pe Pluton. Ei au făcut să corespundă lui Kether nebuloasele, primele turbioane: Reschith haGalgalim, și lui Hohmah, Zodiacul: Mazaloth. Putem să păstrăm această atribuire, dar putem de asemenea să-l plasăm pe Uranus la nivelul lui Hohmah, pe Pluton la nivelul lui Daath și pe Neptun la nivelul lui Kether.

Kabaliștii au numit această figură Arborele Vieții pentru că acest ansamblu format din sefiroturi trebuie înțeles ținând cont de tocmai de imaginea unui arbore.

Cum e făcut un arbore? El are rădăcini, un trunchi, crengi, frunze, flori și fructe care sunt solidare între ele. La fel, sefiroturile sunt legate între ele prin căi de comunicare numite „cărări”. Aceste cărări, în număr de 22, sunt desemnate de cele 22 de litere ale alfabetului ebraic:

Cele 22 de cărări și cele 10 sefiroturi sunt numite cele 32 de căi ale Înțelepciunii care sunt, simbolic, plasate în Hohmah. Veți înțelege mai bine natura și funcțiile acestor treizeci și două de căi dacă veți încerca să faceți o legătură cu faptul că avem 32 de dinți. Da, și de altfel nu se vorbește de „dinți (măsele) de minte”? Avem 32 de dinți pentru a mesteca hrana și cele 32 de căi sunt de asemenea, într-un anumit fel, dinți cu care mestecăm hrana psihică și spirituală pe care o primim în fiecare zi. Prin această masticație obținem înțelepciunea. A deveni înțelept înseamnă a mastica experiențele pe care le facem în fiecare zi pentru a reține sucul nutritiv.

Cele 32 de căi ale Înțelepciunii leagă cele 10 sefiroturi, fiecare cu cele 5 diviziuni, de aceea Kabbala spune că ea conduce spre cele 50 de porți ale Înțelepciunii care sunt atribuite simbolic sefirei Binah. Pentru a deschide porțile trebuie să avem chei. Și adevărata cheie în Știința inițiatică este cunoașterea omului însuși. Inițiatul poate cunoaște totul pentru că se cunoaște pe sine. În unele reprezentări, în anumite fresce egiptene de exemplu, Inițiatul ține în mână un fel de cheie de formă identică simbolului lui Venus . Acest simbol reprezintă schematic ființa umană cu cap, cele două brațe depărtate și cele două picioare unite. Inițiatul posedă cheia care îi permite de a se cunoaște, și cunoscându-se, el cunoaște întreg universul, el poate dechide porțile tuturor regiunilor lui.

Vă veți întreba fără îndoială: „De ce zece sefiroturi? Universul e divizat chiar în zece regiuni?” Nu, și la acest subiect există un punct important pe care trebuie să-l cunoașteți. Arborele sefirotic nu e destinat să ne învețe astronomie sau cosmogonie. În realitate, nimeni nu poate spune cu exactitate ce este universul și cum a fost el creat. Arborele sefirotic reprezintă un sistem de explicare a lumii care e de natură mistică. Bazele sale au fost puse de milenii. Spiritele excepționale care l-au conceput nu posedau, evident, telescoape sau lunete astronomice. Prin meditație, contemplație, grație unei vieți interioare intense, ele au reușit să sesizeze o realitate cosmică pe care au tradus-o cu ajutorul imaginilor și povestirilor simbolice. Această tradiție, mereu reluată, la care s-a meditat de-a lungul secolelor a ajuns până la noi. Arborele sefirotic nu e o descriere exactă a universului nostru, ceea ce explică absența unor planete, locul soarelui, etc...

Dar să revenim la cele zece sefiroturi. De ce zece? Pentru că acest număr reprezintă o totalitate, un ansamblu finit. Sefira, v-am mai spus-o, înseamnă numărare. Plecând de la primele zece numere, toate combinațiile numerice sunt posibile. Dumnezeu a creat la început zece numere, cele zece sefiroturi, și cu ajutorul acestor zece numere El poate crea alte numere, adică alte existențe, până la infinit.

Kabaliștii menționează, deși mai rar, o a unsprezecea sefiră: Daath, al cărei nume înseamnă „a ști”. Ei o plasează între Kether și Tiphereth, dar în general ea nu figurează pe reprezentarea Arborelui sefirotic.

Acest tablou a sefiroturilor, cum vedeți, nu reprezintă decât puterile binelui. Pentru perfecționarea voastră numai pe acesta trebuie să-l studiați, numai asupra acestuia trebuie să vă concentrați. Dar adevărul este că Kabbala menționează de asemenea zece sefiroturi ale tenebrelor care se numesc Kliphoth și care reprezintă reflectarea inversă ale sefiroturilor divine, exact cum diavolul este reflectarea inversă a lui Dumnezeu. Aceste sefiroturi malefice au de asemenea numele lor, ierarhia lor de spirite, dar nu voi intra în detalii, nu vreau să pronunț numele lor, pentru că nu vreau să mă leg de acestea.

În fine, deasupra sefirei Kether, kabaliștii plasează o regiune pe care o numesc Ain Soph Aur: lumina fără sfârșit, care e regiunea Absolutului, regiunea lui Dumnezeu nemanifestat.

Pentru kabaliștii, universul e o unitate a cărei expresie perfectă este Arborele sefirotic. Dar în această unitate ei disting mai multe regiuni.

O primă divizare face să apară patru planuri. De sus în jos acestea sunt:

- Olam Atsilouth sau lumea emanațiilor, formată din sefirele Kether, Hohmah și Binah.

- Olam Briah sau lumea creației, compusă din sefirele Hessed, Gebourah, Tiphereth.

- Olam Ietsirah sau formației, compusă din sefirele Netsah, Hod, Iesod.

- Olam Assiah sau lumea acțiunii, formată din singura sefiră Malhouth.

Și aici, între lumea de sus și lumea de jos, există o ierarhizare care are de asemenea corespondența sa în ființa umană.

- Planului Olam Atsilouth îi corespunde Neschamah, adică planul divin al sufletului și al spiritului.

- Planului Olam Briah îi corespunde Rouah, adică planul mental, intelectul.

- Planului Olam Ietsirah îi corespunde Nephesch, adică planul astral, inima.

- Planului Olam Assiah îi corespunde Gouph, adică corpul fizic.

O altă repartiție face să apară trei piloni:

- La dreapta, stâlpul Clemenței, numit Yak în care e o putere pozitivă, activă, și care corespunde sefirelor Hohmah, Hessed și Netsah.

- La stânga, stâlpul Rigorii numit Boaz, care e o putere feminină, pasivă, și care cuprinde sefirele Binah, Gebourah și Hod.

- În fine, stâlpul central, care le echilibrează pe celelalte două, e compus din sefirele Kether, Daath, Tiphereth, Iesod și Malhouth.

Această divizare exprimă ideea că universul este guvernat de două principii antagoniste masculin și feminin, de atracție și respingere, de dragoste și ură, de clemență și rigoare și că, pentru a se armoniza, aceste puteri trebuie să se întâlnească la centru.

Iată, posedați acum elementele esențiale ale Arborelui sefirotic. Ce trebuie să faceți?... E o responsabilitate foarte mare pentru un Instructor să-i facă pe oameni să intre în sanctuarul Divinității, pentru că el știe că foarte puține persoane sunt pregătite să înțeleagă și să utilizeze corect aceste noțiuni. Să nu vorbim de cei care o fac pentru a se servi de practici magice condamnabile, pentru că nedându-și seama de caracterul sacru al acestor noțiuni își imaginează imediat că pot să se plimbe în mijlocul acestor nume ca într-o grădină publică și pot să jongleze cu sefiroturile ca și cu niște mingi. Aceste cunoștințe trebuie abordate cu multă umilință și respect pentru a avea mari revelații.

Nu e suficient de a citi de două sau de trei ori acest tablou, de a reține numele și a le menționa din timp în timp în conversație. Pentru a deveni baza unei adevărate munci spirituale, Arborele sefirotic trebuie să fie un subiect de meditație permanent. Încercați să asimilați încet aceste noțiuni, să le digerați... Și să nu fiți mirați dacă mă veți auzi folosind termeni care aparțin domeniului nutriției. Această meditație asupra Arborelui sefirotic poate fi comparată cu nutriția. În fiecare zi, mâncați pentru a vă menține sănătatea; dintr-un mare număr de alimente alegeți unele și acestea nu sunt aceleași de la o zi la alta. În Arborele sefirotic veți descoperi o imensă varietate de „hrană”, pentru că e o reflectare a universului. Religia și filozofia sunt bine reprezentate, desigur, la fel și morala, adevărul, dar de asemenea și științele și artele: de voi depinde să învățați să vă hrăniți zilnic.

Mulți sfinți, mistici, e adevărat, au reușit să progreseze fără a cunoaște Arborele sefirotic, dar cunoașterea lui dă o vedere mai clară asupra muncii de făcut, și această metodă poate să vă însoțească pe toata durata vieții voastre. Nici un tablou nu depășeșete Arborele Vieții. Urmați-l, și gândirea voastră va înceta să vagabondeze și veți primi binecuvântări pe măsură ce veți ști să exersați și să avansați pe această cale. Revenind des asupra Arborelui sefirotic veți aprinde lumini în voi, iar aceste lumini nu numai că vă vor lumina, dar vă vor purifica, vă vor întări, vă vor da viață și vă vor înfrumuseța. Poate nu veți înțelege niciodată perfect această reprezentare și nu veți ajunge să realizați niciodată toate virtuțile și puterile pe care le reprezintă, dar ea va fi pentru voi reprezentarea unei lumi ideale care vă va atrage tot timpul către înalt.

Alte cărți de Omraam Aivanhov

Toate ›