Cartea magiei divine

Cartea magiei divine de Omraam Aivanhov

Cap. 1 - Revenirea practicilor magice și pericolul lor

Inițierea este o muncă pe care fiecare o face asupra lui însuși, o muncă neîntreruptă de organizare interioară, de purificare, de stăpânire de sine. Ori, ceea ce se petrece acum, acest interes pe care îl constatăm din ce în ce mai mult pentru lucrările de magie și ocultism este mai mult decât îngrijorător. Pentru că el nu exprimă nevoia unei spiritualități adevărate ci dorința de a intra într-un domeniu necunoscut, misterios, interzis. De altfel, vedem rezultatele: aceste cărți nu fac oamenii mai înțelepți, mai echilibrați, mai puri; din contră, ele descătușează în ei forțe obscure, zăpăcesc ideile lor, fac din ei victime ale entităților inferioare, care nu caută decât să se hrănească pe seama oamenilor.

Timp de secole Biserica a combătut, pe nedrept, tradiția inițiatică. Dar ceea ce e pe cale de a se produce acum: științele oculte puse la dispoziția tuturor oamenilor slabi, vicioși, rău intenționați, nu e de dorit. Dacă Inițiații din trecut au dat ca precept: „a tăcea” este pentru că știau că secretele Științei inițiatice puteau deveni arme foarte periculoase în mâinile oamenilor care nu erau pregătiți să le primească. Pentru că natura umană este astfel făcută că, orice îi veți revela, adevărurile cele mai sublime, mai divine, ea va încerca să le utilizeze pentru a servi interesele sale cele mai personale și egoiste. De aceea tot ceea ce se dă oamenilor pentru binele lor, pentru salvarea lor, ei deturnează și utilizează în realitate pentru ruina lor și a altora.

Din ce în ce mai multe experimente se fac acum pentru a descoperi puterile gândirii, influențarea obiectelor sau ființelor umane, acțiunea la distanță, aflarea de informații secrete. Există persoane care se exersează pentru a influența prin gândire atleții care participă la competiții sportive și astfel să-i facă să câștige pe unii și să-i facă să piardă pe alții. Fără să vorbim de cei care se ocupă să impregneze obiecte cu influențe nocive pentru a le trimite, sub aparența cadourilor, unor demnitari sau înalte personalități în scopul de a le dăuna și a slăbi țara lor. Toate aceste cercetări care se fac asupra puterii gândului, pentru a o utiliza într-un scop distructiv, sunt la fel de periculoase ca și cercetările asupra armei atomice și, din punct de vedere moral, ele sunt încă și mai de condamnat. Omul nu are dreptul de a se servi de acest factor divin, gândirea, pentru a face rău. Aceasta e magie neagră, iar cei ce o practică trebuie să știe că mai repede sau mai târziu vor fi pedepsiți.

Nu e nimic rău în sine a vrea să cunoști puterile gândului. Dar și aici, există din nefericire tot felul de oameni care vor să utilizeze aceste cunoștințe în sensul în care le convine. Întotdeauna natura inferioară este cea care se manifestă în om pentru a-l împinge să profite de toate mijloacele care-i cad în mână. Iată de ce atâtea civilizații au dispărut până acum, și a noastră de asemenea va dispărea, dacă aspectul moral, dragostea, bunătatea nu vor fi biruitoare. Când lăsăm intelectul să domine, cum el nu are prin el însuși nici o moralitate, el nu se preocupă decât de a pune noi mijloace stințifice și tehnice la dispoziția omului, fără să se întrebe cum le va folosi. Și este de asemenea pentru științele oculte. Pentru că nu trebuie să credem că, dacă oamenii sunt atrași de științele oculte, este pentru că ei au aspirații mistice, sau un elan spre spiritualitate. Deloc. Ei pot fi chiar cei mai mari materialiști. Dar, deoarece s-au convins că pot găsi aici mijlocul de a-și satisface ambițiile lor, să obțină succese, își spun: „De ce nu? Să încercăm, vom vedea cum va fi”, și încearcă.

Oamenii au dorințe, nevoi... acestea nu lipsesc! Ceea ce le lipsesc, sunt calitățile de inteligență, răbdare, perseverență, pentru a obține ceea ce își doresc. Ei caută mereu să ajungă cât mai repede folosind mijloacele cele mai ușoare. Și când li se propune magia, ei cred că ea le poate aduce succese rapide și sunt gata să se avânte în orice experiență.

Priviți câți editori, de câțiva ani încoace, s-au apucat să publice lucrări de ocultism! Unele dintre aceste cărți conțin rețete înspăimântătoare, mergând până la a indică cum să faci un pact cu diavolul. Ceea ce e foarte grav și poate nu o știți, este că există mulți oameni, mai mulți decât vă imaginați, care se interesează de aceste practici. Și cei mai puternici reușesc! De ce? Pentru că pasiunile lor, ambițiile lor, invidia și încăpățânarea pe care o depun pentru îndeplinirea acestora, servește drept hrană, momeală spiritelor infernului; ei reușesc astfel să le atragă, să comunice cu ele, și aproape să le dea viață.

Oamenii nu își dau seama de pericolul pe care îl prezintă practicarea magiei negre. Ce responsabilitate pentru autorii și editorii acestor cărți! Cum ei nu se gândesc decât cum să câștige bani, ei se păzesc să explice în detaliu cititorilor toate pericolele care decurg din aplicarea rețetelor lor, nu le pasă că alții își vor pierde sufletul din cauza lor. Ei pun la dispoziția unor oameni care nu au învățat încă să-și stăpânească impulsurile lor instinctive mijloace de satisfacere a tuturor ambițiilor... Cum putem să credem că acești oameni vor rezista? Unii doresc să obțină dragostea unui bărbat sau a unei femei, sau să se răzbune pe un dușman, sau să-și satisfacă ambiția sau lăcomia de bani, și cum aceste dorințe sunt mai puternice decât gândirea, ei decid să recurgă la magie neagră. E atât de tentant să vezi toate aceste dorințe îndeplinite! Câți oameni, care știu că alcoolul sau tutunul le distruge sănătatea, nu pot să învingă nevoia de a bea și de a fuma! Este la fel cu practicile magice: de ce să pui la dispoziția unor oameni slabi mijloace care, sub influența unei dorințe sau a unei pasiuni necontrolate, le vor folosi la a pierde pe alții sau a-i pierde pe ei? Ei da! Pentru că ei atrag entități malefice care vor să-i prade, de asemenea, și pe ei. Numai că, nimeni nu-i previne. Autorii cărților de magie neagră ar trebui să știe că sunt niște criminali și că într-o zi justiția divină îi va pedepsi. Să nu fie mirați, în ziua aceea. Nu avem dreptul de a atrage oamenii în regiunile infernului, nu avem dreptul să-i antrenăm decât spre Cer.

Câte cazuri se cunosc, în istorie, de oameni care au pierit lamentabil pentru că s-au amestecat în magia neagră! Desigur, se pot obține și rezultate, dar trebuie cunoscute pericolele pe care aceasta le reprezintă și ar trebui să nu se angajeze nimeni pe acest drum, pentru că abisul îi așteaptă pe vrăjitorii și magicienii negri. La ce servește să ai ambiții spirituale, dacă nu ai conștiința consecințelor apropiate sau depărtate ale actelor tale?

Când oamenii încep să presimtă existența lumii invizibile cu ființele care o populează și când devin conștienți de prezența facultăților psihice din ei care le permit să acționeze în această lume, e tentant pentru ei să încerce. Îmi amintesc, când eram foarte tânăr (paisprezece sau cincisprezece ani) făceam experiențe care nu erau totdeauna foarte „catolice”. Aveam prieteni, și așa, pentru a vedea dacă reușesc, mă amuzam concentrându-mă asupra lor pentru a-i sugestiona: unuia i-am ordonat să-și ridice bereta, altuia să caute un obiect pe pământ sau să se oprească traversând strada. Erau experiențe pe care le făceam așa, pentru a vedea.

Mi se întâmpla, de asemenea, să mă plimb prin parc pe malul Mării Negre (locuiam la Varna, în acea perioadă), și câteodată nu găseam nici un loc pe bănci pentru a mă așeza. Atunci, mă îndepărtam puțin, și mă concentram asupra unuia care stătea așezat, gândindu-mă: „Haide, ridicați-vă, ridicați-vă!” Câteva secunde după aceasta, respectivul se ridica, și eu, inocent, îi luam locul! Mai aveam un alt prieten, și într-o zi, văzându-l înaintea mea pe stradă, m-am concentrat asupra piciorului lui drept pentru a nu mai putea avansa. El s-a oprit aproape de un arbore, asupra căruia s-a aplecat, și, ca și cum aș fi sosit din întâmplare m-am apropiat de el. „Oh, Mikhael, mi-a spus, nu știu ce mi s-a întâmplat, nu mai pot să merg. - Nu te îngrijora, o să treacă”, i-am răspuns, fără a-i spune că eu eram cauza! Iată, făceam astfel de lucruri. Desigur, nu aveam dreptul, dar eram foarte tânăr și auzisem vorbindu-se de puterile gândului și nimeni nu mi-a spus ce era bine și ce era rău.

Dar într-o noapte, stând în pat, mi s-a întâmplat ceva ce n-am mai putut uita de atunci: am văzut apărându-mi două personaje. Nu eram adormit, dar nu eram nici treaz. Deci, în acest semi-somn, mi-au apărut două ființe: unul avea o statură împresionantă, respira forța, puterea, dar fața sa era dură și privirea sa sumbră, înspăimântătoare. Celălalt, alături de el, strălucea: era o ființă foarte frumoasă, a cărei privire exprima imensitatea dragostei divine... Și era ca și cum ar fi trebuit să aleg între cele două ființe... Eram impresionat de puterea primului, dar în inima mea, în sufletul meu eram speriat de ceea ce simțeam înspăimântător în el. Atunci, m-am lăsat atras mai mult de celălalt, și l-am ales pe acela care avea fața lui Cristos, care era imaginea blândeții, bunătății, sacrificiului.

Acum, când mă gândesc la toate acestea, înțeleg că dacă Providența nu m-ar fi ajutat să aleg drumul bun, aș fi putut deveni un mag negru, pentru că aveam din tinerețe capacități psihice foarte mari. Ce m-a salvat, a fost faptul că nu eram rău, eram numai curios să fac experiențe. Ei da, dar eram foarte tânăr, fără discernământ, fără un ghid, și toate acestea se puteau termina foarte prost. Pentru că, să nu credeți că toți aceia care au căzut în practicarea magiei negre au făcut-o cu bună știință. Se poate întâmpla desigur și așa, dar sunt foarte puțini oameni care și-au spus într-o bună zi: „Iată, vreau să devin un mag negru și am să fac totul pentru a ajunge”. Mulți dintre ei nu aveau poate la început nici cea mai mică intenție rea, dar erau ignoranți, imprudenți, și s-au bizuit pe forțele lor și pe stăpânirea lor de sine și s-au lăsat antrenați.

Trebuie să lăsăm deoparte toate practicile oculte care permit realizarea ambițiilor personale. De altfel, ocultismul nu e adevărata știință spirituală și nu îmi place acest cuvânt „ocult”, pentru că științele oculte sunt bine cu rău amestecate, și există mulți ocultiști care s-au împotmolit în regiunile tenebroase ale acestei științe. Eu, cu știința pe care v-o transmit, nu o să vă aduc niciodată spre astfel de practici. La ce v-ar servi să obțineți bogății, puteri, plăceri, pentru a vă trezi mai departe legați, persecutați, posedați și obligați să recurgeți la exorciști pentru a vă elibera?

Există magie și magie. Adevărata magie, magia divină, constă în a ști să utilizezi totul, absolut totul, pentru realizarea Împărăției lui Dumnezeu. Invers, toate practicile care pun achizițiile cele mai elevate ale spiritului uman în serviciul naturii inferioare, țin de vrăjitorie. Din păcate, puțini magi ajung la acest grad superior la care nu-i mai interesează magia în sine, unde încetează chiar să mai facă operații magice, unde încetează să mai comande spiritelor, elementalilor, geniilor, de a realiza dorințele lui personale. Foarte puțini, numai cei mai mari printre ei, nu se gândesc decât cum să-și folosească forțele, energiile, cunoștințele lor pentru realizarea Împărăției lui Dumnezeu. Aceștia sunt teurgi, adică ființe care practică magia sublimă: munca lor e absolut dezinteresată. Desigur, pentru a ajunge la acest grad de elevare, e nevoie de o abnegație și de o puritate excepționale, ei nu trebuie să caute nici puterea, nici gloria, ei trebuie să dorească să transforme Pământul, pentru ca Dumnezeu să vină să locuiască printre oameni.

Măreția unui om, puterea sa cea adevărată, este de a nu se servi de puterile pe care le posedă în propriul său interes. De aceea eu cer tuturor fraților și surorilor fraternității noastre să nu recurgă niciodată la practicile magice pentru a obține dragoste, glorie, bani sau pentru a scăpa de un inamic, pentru că aceasta e pură magie neagră. Dacă voi auzi că se întâmplă acestea, voi lua măsuri foarte severe. Discipolul unei Școli inițiatice nu trebuie să caute să-și satisfacă dorințele inferioare, trebuie să aibă ca unic ideal de a lucra în lumină și pentru lumină, pentru a deveni un adevărat fiu a lui Dumnezeu, un binefăcător al umanității.

De acum înainte trebuie să exersați numai magia albă, să lucrați cu lumină, cu dragoste. Pentru că vă previn: magii negri se vor manifesta din ce în ce mai mult, deci exersați să trimiteți lumină și armonie pentru a împiedica tenebrele să triumfe.

Cap. 2 - Cercul magic: aura

Reprezentarea tradițională a magului - pe care o găsim de altfel mai des în povestiri inițiatice - este aceea a unui bătrân maiestuos ținând în mână un baston cu care trasează în jurul lui un cerc magic. Odată cercul trasat, el pronunță formule pentru a convoca spirite cărora le dă misiuni determinate. Important nu este de a ști dacă această reprezentare corespunde unei realități concrete. Important este că simbolic, ea este perfect exactă: bagheta magică, cercul magic, formulele magice sunt realități ale lumii spirituale.

În descrierea creării lumii pe care Moise a făcut-o în Geneză, există un punct a cărui importanță nu a fost bine subliniată de teologi: acela, că prima creație a lui Dumnezeu a fost lumina. Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” Odată creată lumina, Dumnezeu a făcut să apară toate celelalte creaturi. După Știința inițiatică, pentru a crea lumea, Dumnezeu a proiectat în jurul Său un cerc de lumină prin care a stabilit și fixat frontierele universului. Apoi, în această lumină Dumnezeu a proiectat imagini care s-au condensat, s-au materializat, devenind plante, animale, oameni. Deci, lumina a furnizat substanța creației.

Acest proces al creației îl putem regăsi la marii magi. Ei sunt de asemenea înconjurați de un cerc de lumină: aura lor. Până acum, nu ați înțeles prea bine rolul și importanța aurei. Atunci când un Inițiat vrea să creeze, el folosește aceleași mijloace pe care Dumnezeu Însuși le-a folosit când a creat universul: el proiectează o imagine sau pronunță un cuvânt care trebuie să-i traverseze aura. Această aură care îl înconjoară furnizează materia pentru manifestare. Imaginea proiectată, cuvântul pronunțat se îmbracă în materia aurei. Nici o realizare spirituală nu este posibilă fără materia subtilă a aurei. Puterea magilor, a Inițiaților, le vine din faptul că știu să impregneze cuvintele pe care le pronunță în materia aurei lor, care e abundentă, intensă, pură. Cuvântul e ca un recipient, el produce efecte cu atât mai mari cu cât e impregnat mai mult cu un element creator: lumina.

Ați remarcat, fără îndoială, pentru voi înșivă: în unele zile vorbiți fără a putea produce nici un efect în sufletele celorlalți, iar în alte dăți, din contră, cu niște cuvinte foarte simple produceți mari efecte. Acest cuvânt este viu, cuvintele pe care le folosiți au fost în prealabil scufundate în aura voastră, au prins viață, s-au întărit, și astfel investite cu putere au putut penetra până la sufletul celorlalți, făcându-i să vibreze. În zilele în care aura voastră e slabă, cuvintele vă sunt nesemnificative, nu există nimic în ele; vorbiți, dar nu obțineți nici un rezultat.

Înțelegeți acum originea cercului pe care magul trebuie să-l traseze în jurul său: această practică provine dintr-o cunoaștere foarte veche privind aura umană. Atunci când se spune că magul trebuie să intre în cercul pe care l-a trasat, aceasta nu semnifică numai că trebuie să deseneze în jurul lui un cerc material, ci că trebuie să creeze un cerc viu al aurei și să se plaseze în centrul ei, adică spiritul său trebuie să fie activ, vigilent. Dacă magul se mulțumește să traseze în jurul lui un cerc material, fără să fi lucrat în prealabil asupra aurei sale pentru a o face pură și luminoasă, puternică, se expune la mari riscuri; chiar dacă reușește să obțină ceea ce dorește, în momentul în care va ieși din cercul magic, toate ființele care i s-au supus când era în cerc (pentru că entitățile invizibile respectă acest simbol ca și cuvintele magice pronunțate) se pun să-l urmărească.

Aceste întâmplări neplăcute le apar tuturor magicienilor care ignoră sau neglijează legile muncii spirituale. Spiritele invizibile, care văd că aura lor nu este nici pură nici luminoasă, se răzbună pentru că au fost constrânse să se supună oamenilor care nu posedau o autoritate veritabilă. Înainte de a se avânta în realizări vaste, discipolul trebuie să-și construiască aura ca un veritabil cerc de lumină. Acest cerc nu se trasează automat cu creta sau cu un alt mijloc, el se pregătește cu dragoste, puritate, abnegație, sacrificiu.

De ce, adesea, cei care se lansează în practici magice nu numai că nu obțin nici un rezultat, dar mai mult, atrag nenorociri? Pentru că aura lor nu este nici puternică, nici pură. Atunci când vor să-și proiecteze gândirea, nu se produce nimic care ar îmbrăca-o, ar face-o puternică. Pentru ca gândirea să-și ia zborul, trebuie să-i dăm aripi și aceste aripi se găsesc în aură. Ei da, trebuie să înțelegeți că adevărata magie nu e prestidigitație. Pentru a transforma existența noastră, pentru ca dorințele pe care le formulăm să poată da rezultate, trebuie ca gândurile, sentimentele, cuvintele noastre să fie impregnate de materia aurei noastre. Nici o creație spirituală veritabilă nu e posibilă fără materia, lumina pură a aurei.

Cercul aurei este spațiul în care putem crea; de asemenea el e și cea mai bună protecție. Se povestește despre unele persoane bolnave a căror boală nu are nici o cauză fizică: aura lor nu este într-o stare bună și ele sunt expuse tuturor perturbațiilor atmosferei psihice. O aură pură, luminoasă, puternică e o barieră de netrecut, ea se opune tuturor curenților nocivi care parcurg lumea vizibilă sau invizibilă. Înconjurat de o astfel de aură, omul e ca într-o fortăreață și chiar și atunci când în jurul lui sunt tulburări, dezordini, agitații, el rămâne pașnic, stabil, plin de dragoste și de curaj: el se simte locuit de o lumină interioară. Această aură puternică poate fi creată de oricine prin rugăciune, meditație și prin practicarea virtuților.

Dacă aveți o aură puternică, o fortăreață de lumină, aceasta nu înseamnă că nu veți fi niciodată deranjați sau asediați. Din nefericire, atât timp cât suntem pe pământ, nu suntem niciodată la adăpost față de asalturi și bătălii. Dar dacă suntem bine baricadați cu lumină, este altfel. Chiar și Inițiații sunt obligați să se protejeze. Da, chiar și cei mai tari, cei mai puternici dintre ei, trebuie să se gândească fără încetare să pună între ei și spiritele răului care vin să-i asalteze bariere de lumină, cercuri de foc. Atunci, cum pot oamenii slabi să-și imagineze că nu au nevoie de nici o protecție?

A sosit momentul să înțelegeți importanța muncii asupra aurei. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiți-vă că vă înconjurați cu lumină, cu culori, pentru a forma o barieră de netrecut pentru influențele negative, pentru entitățile malefice. Formați în jurul vostru un cerc de lumină, imaginați-vă că plasați în acest cerc o sursă luminoasă care strălucește fără încetare și că această lumină se răspândește pe voi și în jurul vostru. Iisus spunea: „Vegheați și rugați-vă”. A ne ruga înseamnă a trimite curenți luminoși în spațiu. Dacă nu obțineți ajutorul Cerului este pentru că nu i-ați trimis lumină. Cerul nu vrea să se ocupe de ceva care se stinge. Vreți să răspundă apelurilor voastre? Aprindeți toate luminile.

Unii vor spune: „Dar nu avem timp să facem aceste exerciții”. Când cineva îmi spune: „Nu am timp, sunt prea ocupat..”. îi răspund: „Ei bine, bine, înțeleg, înțeleg. - Ce înțelegeți? - Înțeleg că aveți timp pentru nenorociri, pentru a vă răsuci la stânga și la dreapta în patul vostru și pentru a vă lamenta. Când nu ai timp pentru bine, ai timp pentru rău”. Mă priviți și vă gândiți: „Cât e de crud, cât e de dur!” Nu e vorba de așa ceva, ci așa se petrec lucrurile în realitate: dacă nu aveți timp pentru lumină, îl veți avea pentru tenebre. Ei da, așa este, e matematic, e absolut.

Cap. 3 - Bagheta magică

Ce este o baghetă magică? Un simplu băț, dar cu o funcție specială: cea de a lega două lumi, lumea de sus cu lumea de jos.

O baghetă magică este în general făcută dintr-o ramură de migdal sau de alun, de grosimea unui deget și lungă de un cot (de la cot la extremitatea degetelor). Pentru a o prepara, magul o taie dimineața înainte de răsăritul soarelui pronunțând anumite formule, o cojește și pune pe cele două capete ale sale două mici capișoane: unul de aur, altul de argint, pe care sunt gravate anumite simboluri, și în final, o consacră Cerului. După acestea, el se poate servi de această baghetă pentru a realiza lucruri foarte bune.

Dar nu e suficient, așa cum își imaginează unii, a ține o baghetă în mână pentru a fi un mag și a comanda spiritelor. Nu se comandă atât de ușor spiritelor. Unii au auzit vorbindu-se despre cele șaptezeci și două de spirite (Genii) planetare, și iată-i, înarmați cu o baghetă magică vor să le dea ordine! Ce ignoranți sunt! Și ce cer aceștia? Să îi ajute să facă bine întregii umanități, să lucreze pentru pace și pentru lumină?... Din păcate, nu. Ei vor să le comande celor șaptezeci și două de spirite pentru ca să le procure bani, dragoste, reușită, fără a face nici cel mai mic efort pentru a-și dezvolta facultăți, virtuți. Ei bine, ei ar trebui să știe că astfel intră în Loja neagră, pentru că aceasta îi inspiră să comande spiritelor înainte de a fi demni, înainte de a fi adevărați fii a lui Dumnezeu.

E un sacrilegiu a vrea să puneți spiritele luminoase în serviciul poftelor umane. Și apoi, trebuie știut că ele nu sunt ființe care se supun, așa, primului venit. Trebuie mai întâi să dobândiți o anumită statură în lumea spirituală, altfel spiritele vor vedea imediat cu cine au de-a face și vă vor lăsa să plătiți singur. Cele șaptezeci și două de spirite nu sunt obligate să vină să vă satisfacă capriciile. Pentru a le da ordine, trebuie să fi dezvoltat o mare puritate, o mare voință, o mare stăpânire de sine; nu e suficient să cunoașteți numele lor și să-l pronunțați pentru a obține rezultate.

Trebuie deci să înțelegeți că adevărata baghetă magică nu e numai un băț, ci o legătură vie interioară pe care omul a știut să o creeze între lumea din înalt și lumea de jos. Această mică tijă care face legătura între Cer și Pământ trebuie să se afle, de fapt, în interiorul adevăratului mag.

Rolul baghetei este de a permite o legătură, pentru ca energiile să circule între cele două lumi. Există undeva în înalt o centrală electrică care dă curent, dar pentru ca lampa să se aprindă jos, ea trebuie branșată, întrodusă în priză. Deci, când magul posedă această priză în capul său, în inima sa, în sufletul său, și în plus ține în mână bagheta magică care reprezintă această priză în planul fizic, poate face să treacă forțele lumii divine în lumea fizică. Iată simbolul baghetei magice.

Și când Iisus se ruga spunând: „Facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ”, el crea această legătură între sus și jos, această legătură care e simbolizată de bagheta magică. El voia să spună că toate ființele umane au un rol magic de jucat: să atragă din înalt puritatea, lumina, armonia, pentru ca pământul să devină o reflectare a Cerului, un altar pentru Divinitate. Singurul mijloc de a realiza acest ideal este de a ne lega de Cer, de a menține fără încetare, din toată ființa, contactul cu Cerul, pentru a face curentul să circule. Centrala electrică se află sus, în regiunile sublime, și pentru a face să circule curentul, să aprindem lămpile și toate aparatele care sunt în noi, trebuie să ne legăm la priză.

Bagheta magică este deci ca o priză pe care o branșăm în primul rând la Cer. Dar trebuie să știți că noi avem în noi mai multe baghete, da, una în fiecare plan: în planul atmic pentru a ne lega spiritul cu Spiritul lui Dumnezeu; în planul budhic pentru a ne lega sufletul cu Sufletul universal, în plan mental pentru a lega intelectul nostru de cel al Inteligenței cosmice; în planul astral pentru a lega inima noastră la Dragostea dezinteresată, și în fine, în planul fizic există acest mic baston numit baghetă magică. Dar există și mâna noastră. Da, mâna este o baghetă magică, și putem spune că bagheta este o prelungirea a mâinii. Dacă nu aveți baghetă, puteți ridica brațul - iată bagheta voastră - și pronunța câteva cuvinte. În acel moment, dacă sunteți pur, luminos, în armonie cu Cerul, forțele naturii vă vor înțelege, vi se vor supune, vă vor asculta, și vă vor îndeplini rugămințile. Dacă nu, puteți să întindeți brațul cu anii, nu veți obține nimic... sau poate veți atrage câteva observații din partea entităților celeste care vă vor spune: „De ce te joci așa? Ne deranjezi!” Ei da, nu trebuie să vă jucați cu lumea invizibilă.

În realitate, putem spune că adevărata baghetă magică este ființa umană, care este ea însăși un intermediar între Cer și pământ. De aceea, trebuie să se pună în contact permanent cu Cerul, pentru a acționa benefic pe pământ. Adevărații Inițiați nu se servesc de bagheta magică, sunt ei înșiși baghete magice.

Cap. 4 - Cuvântul magic

Există două categorii de magi: cei care practică magia cu ajutorul unui instrument, cel mai adesea o baghetă, și cei care o practică prin unica putere a Cuvântului. Aceștia din urmă sunt mai evoluați, pentru că instrumentul lor magic e chiar gura lor: nu e separată de ei, nu o părăsesc, în timp ce ceilalți sunt obligați să aibă o baghetă în mână, și bagheta rămâne exterioară lor. Caduceul e atributul lui Mercur, zeul magiei, și Mercur coordonează simultan gura, cuvântul și mâinile.

Cunoașteți primele cuvinte ale Evangheliei Sfântului Ioan: „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și cuvântul era Dumnezeu. Tot ce a fost făcut, a fost făcut prin El..”. Tradiția povestește că, într-un trecut îndepărtat, și omul știa să creeze prin Cuvânt. Dar de când a comis întâiul păcat care l-a separat de Dumnezeu, el a coborât încet-încet în materie, pierzând astfel puterea Cuvântului, și a fost obligat să creeze cu mâinile. La origine, omul era un rege, nu trebuia decât să dea ordine și aceste ordine erau executate, pentru că un rege are întotdeauna servitori pentru a-i executa ordinele și a-i îndeplini dorințele. Dar omul, pierzând regalitatea, nu a mai putut domina materia și, pentru a obține de la ea ce voia, a fost obligat să lucreze cu mâinile sale. Astfel, umanitatea e obligată acum să se bată cu materia pentru a o fasona și a-și câștiga existența, așa cum Dumnezeu a spus lui Adam: „Îți vei câștiga pâinea cu sudoarea frunții.”

Dar această putere a Cuvântului omul poate să o regăsească cu condiția de a începe o muncă de transformare interioară. Această muncă, care a fost tot timpul învățată în Inițiere, începe prin stăpânirea gândurilor și sentimentelor. Pentru că dacă oamenii vorbesc, vorbesc fără a-și da seama de ceea ce spun și de ce spun, din cauză că nu-și controlează nici gândurile nici sentimentele lor. Ei o știu, de altfel, dar cred că nu e prea grav. Cuvintele, sunt aer, acestea nu produc consecințe, iar ei pot aranja ușor lucrurile... Ei nu, tocmai, acestea nu se pot aranja așa de ușor.

Se povestește de un om care a venit într-o zi la Mahomed și i-a spus: „Sunt foarte necăjit pentru că m-am purtat rău față de un prieten de-al meu. L-am acuzat pe nedrept, l-am calomniat, iar acum nu știu cum să repar toate acestea. Ce mă sfătuiești?” Mahomed a ascultat atent și i-a răspuns: „Iată ce trebuie să faci: pune o pană în fața fiecărei case de pe stradă și revino la mine mâine”. Omul a plecat, a făcut ce i-a spus Mahomed: a pus în fața fiecărei case de pe strada sa o pană. Următoarea zi s-a dus la el. „Bine, a spus Mahomed, du-te acum și caută penele și adu-le aici”. Câteva ore mai târziu omul revine rușinat: nu a mai găsit decât o pană. Atunci Mohomed îi spuse: „Este la fel și pentru cuvinte: odată spuse, nu le mai poți retrage, ele și-au luat zborul”. Și omul a plecat foarte necăjit.

Acum, aș vrea să prelungesc această conversație. Să presupunem că cineva vine să mă vadă pentru a mă întreba cum să repare o bârfă sau unele acuzații injuste pe care le-a făcut. Îi povestesc aceeași poveste, dar adaug ceva foarte important. Îi spun: „Trebuie să vorbești din nou de această persoană, dar insistând asupra calităților sale, virtuților sale, bunelor sale intenții. Cum există totdeauna ceva bun în fiecare creatură, caută și vei găsi. - Și în felul acesta îmi voi repara greșeala? - Nu, nu e posibil, pentru că cuvintele pronunțate au provocat deja stricăciuni în regiunile invizibile, și chiar vizibile câteodată; dar vei crea astfel ceva diferit care va șterge un pic cuvintele tale. Și când va veni momentul când Karma te va obliga să plătești, puțin timp după aceea vor veni și consecințele cuvintelor bune pe care le-ai pronunțat de asemenea în trecut, și vei fi consolat.

Ce e un cuvânt? E o rachetă care parcurge spațiul, care declanșează forțe, excită entități și provoacă efecte ireversibile. Da, și dacă este un cuvânt răuvoitor, criminal, stricăciunile pe care le provoacă sunt ireparabile. Evident, dacă putem remedia situația imediat nu va fi așa grav, dar cu cât trece timpul, cu atât acele cuvinte produc mai multe stricăciuni. Veți spune: „Dar am reparat, pentru că am spus apoi chiar contrariul. - Pentru cuvintele bune vei fi recompensat, dar pentru cuvintele rele va trebui să plătești, adică vei fi pedepsit”. Iată ceea ce nu știați. Credeați că putem repara totul? Nu, pentru că binele și răul pe care-l facem merg în două regiuni diferite, în două straturi diferite, și aceste straturi se suprapun. Nu putem retrage cuvintele pe care le-am lansat pentru că ele se găsesc deja scufundate sub alte straturi terestre sau supraterestre. Timpul este deci un factor foarte important.

Să presupunem că ați dat ordinul de tăiere a capului cuiva: cei care trebuie să execute ordinul au plecat deja. Ce puteți face pentru a repara greșeala, odată ce capul va fi căzut? Oare îl veți lipi la loc? Când un ordin a fost dat, ce mai putem face? Să dăm un contraordin, deci să trimitem alți mesageri, alți servitori mai rapizi, ca să interzică execuția. Dar dacă a trecut prea mult timp, nu mai e nimic de făcut.

Nu trebuie întârziat, dacă e posibil, pentru a repara răul pe care l-am făcut altora, dacă nu, dreptatea sau Karma vor intra în acțiune și vom plăti până la ultimul bănuț. Majoritatea oamenilor nu știu cum acționează legea kharmei: își lasă sentimentele să fiarbă, povestesc ce le trece prin minte despre unii și alții, dar într-o bună zi karma le va suna la ușă și va spune: „Plătiți acum!” Trebuie deci reparat de îndată efectul cuvintelor negative, fără a aștepta ziua de mâine, pentru că cuvântul își ia repede zborul: e o forță, o putere care parcurge spațiul și acționează.

Dar ceea ce trebuie să știți acum este că există o forță încă mai puternică decât cuvântul, e gândirea; și dacă vă puneți imediat la muncă gândirea, puteți imediat ajunge din urmă unele cuvinte nefericite. E dificil, desigur, pentru că gândirea și cuvântul aparțin unor regiuni diferite. Cuvântul aparține planului fizic, e o vibrație, o deplasare de aer; în timp ce gândirea aparține deja domeniului eteric. Dacă vreți să remediați consecințele rele ale cuvintelor voastre puteți să vă concentrați și să cereți servitorilor lumii invizibile să împiedice răul să se producă. În acest fel, nu veți repara complet, dar evitați să fie mai rău. Numai că, trebuie să fiți foarte rapid și gândirea voastră trebuie să fie foarte intensă, dacă nu, ordinul de execuție va fi dat și veți fi responsabil de toate stricăciunile pe care le-ați produs.

Unii își imaginează că e suficient să se scuze pentru răul care l-au comis. Nu, trebuie reparate greșelile, numai în felul acesta ne eliberăm. Spunând: „Sunt mâhnit, iartă-mă...”, e bine, dar aceasta nu ajunge. Când vi se face un cadou spuneți „Mulțumesc”, dar acest cuvânt nu e echivalent cu ceea ce ați primit. În aceeași manieră, cuvântul „iertare” nu poate repara răul pe care l-ați făcut. Dacă ați dat foc casei cuiva, nu e suficient să vă cereți iertare: trebuie să-i construiți altă casă, numai atunci veți fi iertat. Veți spune: „Și dacă persoana pe care am lezat-o mă iartă?” Nu, problema nu se rezolvă așa ușor, pentru că legea și persoana nu sunt același lucru. Legea nu vă iartă, ea vă urmărește, până când reparați totul.

Evident, acel care a iertat a dat dovadă de noblețe, de generozitate, el se eliberează de frământări, de supărare, care l-ar menține în regiunile inferioare. În timp ce acela care nu a iertat, suferă, e reținut de imaginea persoanei care i-a făcut rău, se gândește la ea tot timpul, e legat, nu mai avansează. Dacă Iisus a spus că trebuie să ne iertăm dușmanii, e pentru ca omul să se poată elibera de gândurile negative și ranchiuna care l-ar dezagrega. Da, e o lege extraordinară. Dar când iertați pe cineva, problema persoanei care v-a făcut rău nu e rezolvată. Iertarea eliberează pe cel ce a fost maltratat, lezat, calomniat dar nu îl eliberează pe cel care a comis greșeala. Pentru a se elibera, vinovatul trebuie să repare.

Când ați calomniat pe cineva, i-ați luat prestigiul sau onoarea sa, și de atunci vor urma evenimente neplăcute pentru el, pentru evoluția sa. Să presupunem acum că mergeți și cereți iertare acestei persoane; dacă ea vă iartă, bineînțeles, ea se eliberează, dar cum nu ați reparat nimic, calomniile pe care le-ați semănat continuă să producă șerpi, tigri, lupi - simbolic vorbind - care vin să masacreze și să-și devoreze oile. Aceasta vrea să spună că relele consecințe ale cuvintelor voastre vor dăuna de asemenea părinților și prietenilor victimei. Deci, nimic nu s-a rezolvat. Trebuie acum să găsiți alte cuvinte, alte gânduri, alte forțe, care să repare stricăciunile. În acel moment veți fi iertat de persoana pe care ați lezat-o și de asemenea și de legea care a înregistrat aceste stricăciuni. Deci, nu vă imaginați că puteți rezolva totul cu scuze: nu, e o rezolvare pentru persoana ce vă iartă, dar nu e o rezolvare din punct de vedere al justiției.

Câți oameni sunt nemulțumiți de destinul lor! Ei sunt porniți împotriva lumii întregi pentru că viața lor e grea și cuvintele pe care le aruncă în acel moment împotriva celor care sunt mai privilegiați decât ei sau pe care îi cred responsabili de situația lor sunt cu adevărat distructive: ele sunt pline de o forță pe care poate nu o cunosc, dar care crează pagube celorlalți. Nu e permis a face aceasta, trebuie să o știți. Dacă simțiți nevoia să-i umiliți pe alții sau să le faceți rău cu cuvintele voastre, pentru că vă simțiți dezavantajați, plângeți-vă sau compătimiți-vă, dacă aceasta vă face bine, dar lăsați-i pe alții în pace, dacă nu, kharma va veni într-o zi și vă va cere socoteală.

Trebuie deci, ca fiecare să se supravegheze, să vadă pericolele acestor tendințe, să înțeleagă că ele sunt o slăbiciune și nu o forță cu care să se mândrească. Dacă nu sunt precauți și nu încearcă să domine aceste tendințe distructive, într-o zi, mai repede sau mai târziu, oamenii vor fi dominați de acestea. Nu veți triumfa niciodată, dacă credeți că e minunat să acționați așa. Și chiar presupunând că un alt individ care îi seamănă i se împotrivește și îl strivește la rândul său, arătându-se tot atât de mândru de atitudinea lui, cel în cauză va constata că nu e atât de corect și minunat! Ei da, cel care vrea să vorbească tare trebuie să știe că va găsi oricând pe cineva care va vorbi mai tare decât el, cine e grosolan va găsi pe cineva care e mai grosolan decât el. Trebuie luate precauții ca acestea să nu se întâmple.

Nici un cuvânt pronunțat nu rămâne fără consecințe. Atunci, dacă vă scapă niște cuvinte nejuste sau răutăcioase despre cineva încercați, imediat ce vă dați seama, să vă concentrați pentru a-i transmite multă iubire, multă lumină. Dar chiar și în acest caz anumite pagube s-au produs deja și e nevoie de timp pentru a simți efectele gândurilor voastre bune. Cuvintele lui Mohamed sunt foarte profunde: penele și-au luat zborul, nu le mai puteți găsi. Proiectați forțe benefice, pozitive și veți avea rezultate benefice, pozitive. Proiectați forțe negative, vor urma consecințe negative. Iată cum binele și răul coexistă, dar o repet, în două straturi diferite. Răul produce rău, binele produce bine.

De aceea trebuie să lucrați zilnic pentru a vă face cuvântul inteligent, luminos, armonios, pentru a face minuni asupra voastră înșivă, apoi asupra altora, și asupra naturii întregi. Adevărata magie este cea a cuvântului puternic, viu, a cuvântului care vine de la Dumnezeu, care curge din sursă.

Încă din antichitate, Inițiații cunoșteau puterea cuvântului. De aceea binecuvântarea ocupă încă un loc de seamă în ritualurile religioase. Cuvântul „a binecuvânta” înseamnă a spune lucruri bune, în sensul pronunțării de cuvinte care aduc binele. Adevărata binecuvântare e un act de magie albă. Bineînțeles, pentru a realiza acest act de magie albă omul trebuie să fie dezinteresat, pur, stăpân pe sine însuși. Cât despre cel care primește această binecuvântare, trebuie ca el să fie cel puțin receptiv, doritor în a se ameliora și de a munci pentru bine. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, binecuvântarea rămâne fără efect. Dar cu toate acestea e bine a păstra acest ritual al binecuvântării, cu speranța că într-o zi oamenii vor deveni conștienți de semnificația lui, atunci el va deveni un cuvânt, un gest eficace.

Și voi, de asemenea, trebuie să vă obișnuiți să binecuvântați, să spuneți cuvinte bune. Când atingeți capul copilului vostru, mâinile sau picioarele lui mici, sau când țineți în brațe ființa pe care o iubiți, de ce să nu le binecuvântați, pentru ca îngerii să vină și să facă din ele ființe magnifice? Trebuie să binecuvântați tot ceea ce atingeți, obiecte, hrană, ființe. Trebuie să vorbiți cu dragoste și blândețe, nu numai cu oamenii, dar și cu florile, păsările, arborii, animalele, pentru că e un obicei divin.

Cel ce știe să spună cuvinte care inspiră, care dau viață, posedă o baghetă magică în gura sa. El nu pronunță niciodată aceste cuvinte în van, pentru că există tot timpul în natură unul din cele patru elemente: pământ, apă, aer sau foc care e acolo, atent, așteptând momentul de a participa la realizarea a ceea ce exprimați. Se întâmplă, deasemenea, ca realizarea să se producă foarte departe de cel care a dat germenii și nu mai putem să o vedem. Dar să știți că se produce. Așa cum vântul duce semințele departe, tot așa cuvintele voastre bune își iau zborul și vor produce rezultate magnifice departe de ochii voștri.

Dar, pentru a vorbi pietrelor, plantelor, animalelor trebuie să știți unde se găsesc entitățile lor. În tot cazul, ele nu sunt în planul fizic, ca pentru om. Da, dacă omul posedă conștiință, este pentru că entitatea sa a coborât până în planul fizic. Entitatea unui animal se află în planul astral; acelea ale plantelor se află în planul mental, de aceea ele sunt extrem de limitate în privința manifestărilor lor. Cât despre entitățile pietrelor, ele se află foarte, foarte departe, în planul cauzal, și acesta e motivul pentru care ele par moarte; dar chiar dacă viața lor e foarte redusă, în realitate, ele sunt vii. Luați o piatră în mână și spuneți-i cuvinte bune: aceste cuvinte vor fi înregistrate. Vorbiți de asemenea semințelor, florilor și arborilor înainte de a le pune în pământ: ele vor crește mai bine.

Vedeți, există tot timpul ceva util de făcut în viață. Natura e imensă, e atât de bogată! Dar, evident, pentru ca cuvântul vostru să fie întradevăr eficace și să dea rezultate benefice trebuie să respectați câteva reguli. Dacă ați învățat să vă stăpâniți, să vă puneți într-o stare de armonie, de puritate, de lumină, veți putea degaja forțe, puteri, care vor acționa asupra întregii naturi, altfel, puteți pronunța toate cuvintele pe care le vreți și nu se va întâmpla nimic, cu excepția înregistrării câtorva prostii. A înregistra e ceva - totul se înregistrează - dar a ajunge, grație acestor înregistrări, la a influența favorabil natura sau conștiința ființelor este cu totul altceva.

Cuvintele sunt puternice, dar trebuie să învățați cum să vă serviți de ele pentru a transforma totul în jurul vostru și să vă transformați pe voi înșivă. Atunci când vă este frig, când vă simțiți singur, descurajat, când aveți impresia că nimeni nu vă iubește, pronunțați cuvântul „iubire” o dată, de două ori, de zece ori și în diferite feluri: veți declanșa astfel puterile cosmice ale dragostei și nu vă veți mai simți singur, abandonat... Atunci când vă simțiți în obscuritate, ca și cum ați fi căzut în fundul unei prăpăsti, pronunțați cuvintele „înțelepciune”, „lumină”, până când ele vor vibra și vor cânta în toate celulele corpului vostru. În acel moment, totul se va lumina... Atunci când vă simțiți îngrijorat, limitat, tulburat pronunțați cuvântul „libertate”. Puteți de asemenea să pronunțați cuvintele „frumusețe”, „adevăr”, „forță”... Trebuie să faceți aceste exerciții în fiecare zi pentru a înțelege ce a vrut să spună sfântul Ioan prin: „La început a fost cuvântul”. (A se vedea „Cuvântul vibrant” cap XI al tomului 32 din Opere Complete)