Calea tacerii

Calea tacerii de Omraam Aivanhov

Notă

Dorim să atragem atenția cititorilor asupra faptului că învățătura ezoterică a Fraternității Albe, răspândită de Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov, este strict orală, ceea ce explică anumite aspecte din textele care alcătuiesc prezentul volum.

De asemenea, am dori să fie limpede cititorilor faptul că termenul „Albă” - în sintagma Fraternitatea Albă Universală - nu se referă, câtuși de puțin, la culoarea pielii, specifică unei rase. Așa cum albul este sinteza tuturor celorlalte culori, ideea de Fraternitate Albă Universală se adresează tuturor oamenilor, fără excepție.”

Ea îi cheamă să împlinească, pe întreg Pământul, o viață fraternă, armonioasă, respectând fiecare rasă, fiecare religie, fiecare naționalitate.

Cap. 1 - Zgomot și liniște

Mergeți în vizită la prieteni și, de la intrare, sunteți asaltați de gălăgie: câinii latră, copiii se hârjonesc și plâng, radioul și televizorul urlă, părinții strigă, ușile se trântesc... Cum să nu-ți îmbolnăvești mintea trăind într-un zgomot continuu? Pe străzile orașelor, în uzine, la locul de muncă, nu există decât zgomot, în natură, găsim din ce în ce mai puțină liniște și chiar cerul a devenit acum mai zgomotos! Ne întrebăm unde să mai mergem, ca să găsim puțină liniște...

De aceea, când veniți la reuniunile noastre, vă cer să fiți atenți, să nu faceți prea mult zgomot. Izgrev, Bonfin, toate celelalte centre fraterne, sunt locuri unde veniți să găsiți condiții pe care nu le întâlniți în viața obișnuită, regenerându-vă și împlinind o lucrare spirituală. De aceea, vă rog mereu să încercați să nu aduceți cu voi, aici, zgomotele lumii obișnuite.

Știu că acest lucru pare destul de greu de îndeplinit, la început: păstrarea liniștii nu face parte din principalele preocupări ale oamenilor: ei vorbesc, strigă, răstoarnă obiecte... Nici măcar nu-și închipuie că acest comportament le poate dăuna lor și celorlalți. Așa cum sunt, așa se și poartă; ei sunt mândri de ei, iar anturajul trebuie să îi suporte așa cum sunt. Iată o formă de egoism foarte dăunătoare evoluției. Dimpotrivă, trebuie să fim atenți să nu-i deranjăm pe ceilalți cu gălăgia noastră, căci astfel devenim conștienți, dezvoltând numeroase calități, delicatețe, bunătate, generozitate, armonie... Și vom fi primii care vom beneficia de ele! Trebuie să înțelegem bine importanța legăturii ce există între o atitudine și evenimentele vieții.

Eu am mare nevoie de liniște. Numai în liniște reușesc să mă împlinesc și să-mi pregătesc munca, îmi este greu să suport zgomotul, îl îndepărtez cât pot. Când aud zgomote, nu mai am decât o dorință, aceea de a lăsa totul baltă, plecând cât mai repede posibil. Bineînțeles, aceia care vin aici pentru prima oară, sunt puțin derutați de această liniște și, nefiind obișnuiți cu ea, se întreabă: „Unde am aterizat? Cred că într-o mănăstire!” De ce o mănăstire? Liniștea nu aparține mănăstirii, ea aparține naturii, înțelepților, tuturor Inițiaților și oamenilor chibzuiți.

Cu cât evoluăm, cu atât avem nevoie de liniște. Să fii zgomotos nu este un semn bun. Mulți oameni fac tărăboi, numai ca să fie băgați în seamă! Ei vorbesc tare, râd, pătrund zgomotoși într-o sală unde lumea este instalată deja, trântesc ușile, obiectele, numai ca să pară interesanți. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-și face simțită prezența. Este bine să știe că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot: imediat li se face simțită prezența! Da, mulți oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea și mediocritatea.

Mă uit la oameni și comportamentul lor îmi descoperă pe loc vocația, caracterul, temperamentul și gradul de evoluție. Totul stă scris în felul lor de a vorbi și de a se comporta. Unii vorbesc ca și cum ar dori să acopere, să ascundă câte ceva, temându-se că liniștea ar putea dezvălui ceea ce ei doreau să camufleze. Imediat ce îi întâlniți, ei vă povestesc tot felul de istorii, impunându-vă o anumită părere despre ei, despre alții sau chiar despre mersul lucrurilor. Veți replica că ei doresc să facă cunoștință mai bine cu voi. Da, dar ca să faci cunoștință cu cineva, liniștea este adesea mai potrivită decât cuvântul. Da, petrecând împreună câteva momente liniștite, ne putem cunoaște mai bine, decât într-o vorbărie inutilă.

Zgomotul îl reține pe om în regiunile inferioare ale psihicului: el îl împiedică să intre în acea lume subtilă unde mișcare devine mai ușoară, viziunea mai clară, gândirea mai creativă. Bineînțeles, zgomotul este expresia vieții, dar nu a gradelor ei superioare, căci el arată mai degrabă o imperfecțiune în construcția sau funcționarea obiectelor și chiar a ființelor. Când o mașină sau aparat începe să dea rateuri, acestea sunt însoțite mereu de zgomote; iar, dacă proiectanții se ocupă să pună la punct aparate silențioase, aceasta înseamnă că ei sunt conștienți că aduc prin aceasta, o adevărată schimbare: liniștea este mereu indice al perfecțiunii.

Durerea în sine este un zgomot ce ne previne că lucrurile încep să se strice, într-un corp sănătos, organele sunt liniștite.

Bineînțeles, ele se exprimă, fiind vii, dar o fac în tăcere. Liniștea este semnul că totul funcționează cum trebuie în organism. Primul scârțâit poate anunța venirea bolii.

Tăcerea este limbajul perfecțiunii, în timp ce zgomotul este expresia unei defecțiuni, a unei anomalii sau a unei vieți ce este încă în dezordine, anarhică și care trebuie controlată, perfecționată. De exemplu, copiii sunt zgomotoși pentru că au energie și o vitalitate copleșitoare. Dimpotrivă, vârstnicii sunt tăcuți. Veți spune: „Bineînțeles, este normal, vârstnicii iubesc liniștea pentru că au puține forțe, deci zgomotul îi deranjează.” Este posibil, dar s-ar mai putea ca ei să fi evoluat, și spiritul lor să fie acum acela care îi determină să caute liniștea.

Pentru a-și depăna amintirile, reflectând, revizuind și concluzionând, ei au nevoie de această liniște, unde se face o lucrare de detașare, de simplificare, de sinteză. Căutarea liniștii este un proces interior care conduce ființele către lumină și o adevărată înțelegere a lucrurilor. Cu cât omul se maturizează, cu atât mai mult el înțelege că zgomotul este un inconvenient în munca sa, în timp ce liniștea este un factor de inspirație; astfel, el o va căuta, oferind inimii sale, sufletului și spiritului său posibilitatea de a se exprima prin meditație, rugăciune, creație filosofică sau artistică.

Dar, multora nu le place liniștea, o suportă cu greu; ei sunt asemenea copiilor care nu se simt bine decât în zgomotul mulțimii, ceea ce dovedește că ei mai au încă mult de lucru pentru a-și clădi o adevărată viață interioară. Chiar și liniștea naturii îi tulbură și când se întâlnesc, se grăbesc să vorbească ca și cum liniștea i-ar fi deranjat: ei o simt ca pe un gol ce ar trebui umplut prin gesturi și cuvinte. Este normal, liniștea fizică îi obligă să-și conștientizeze propriile disonanțe și dezacorduri interioare, de aceea frica îi copleșește: liniștea poate chiar să-i înnebunească. Negăsind nimic în interior, ca să se distreze și să-și omoare timpul, ei cad pradă, încet-încet, demonilor interiori.

Liniștea este o expresie a păcii, a armoniei, a perfecțiunii. Acela care începe să iubească liniștea, care înțelege că liniștea îi oferă cele mai bune condiții pentru activitatea psihică și spirituală, ajunge, încetul cu încetul, să o împlinească în tot ceea ce face: atunci când mișcă un obiect prin casă, când vorbește, când lucrează, în loc să facă o harababură, el devine mai atent, mai delicat, mai simplu; tot ceea ce face pare impregnat de ceva ce coboară dintr-o altă lume, o lume plină de poezie, muzică, dans, inspirație.

Ca discipol al învățământului Fraternității Albe Universale, trebuie să știți că există anumite reguli de cunoscut și de respectat, calități ce trebuie să vi le dezvoltați, dacă doriți cu adevărat să vă manifestați în această Fraternitate ca un membru activ, însuflețitor, surâzător. Liniștea este una dintre aceste reguli, una dintre aceste calități. Deci, învățați să iubiți și să realizați liniștea, altfel, chiar dacă vă veți afla acolo în corpul fizic, sufletul și spiritul vă vor fi mereu în altă parte.

Cap. 2 - Realizarea liniștii interioare

În planul fizic este ușor să obții liniștea, ajunge să închizi ușa sau ferestrele, să-ți astupi urechile. Dar, aici nu este vorba despre liniștea exterioară. Desigur, ea este necesară, indispensabilă, în măsura în care ea oferă condițiile necesare pentru realizarea celeilalte liniști, a celei interioare, a gândurilor și sentimentelor, ceea ce este mult mai greu de obținut. Deoarece acolo, în forul tău interior există zgomot, discuții, harababură, explozii.

Din nefericire, când încercăm să explicăm oamenilor că este în interesul lor să realizeze această liniște interioară, oferindu-le chiar metode de a ajunge la ea, ei nu ascultă, nu înțeleg, iar zgomotul ce îl păstrează în ei se reflectă în întreaga lor conduită, care este dezordonată, haotică.

Dacă veniți într-o Școală inițiatică, trebuie să învățați lucruri esențiale, altfel nu merită osteneala. Unul dintre aceste lucruri este tocmai realizarea liniștii interioare. Zilnic, trebuie să vă străduiți să evitați zgomotele ce vă vin din interior: discuții, revolte, certuri datorate unor gânduri, dorințe și sentimente rău stăpânite. Ca să scăpați de această gălăgie, trebuie să învățați să nu mai trăiți la suprafața lucrurilor, expuși agitațiilor și necazurilor ce se produc, ci să vă eliberați de preocupările prozaice, de griji, și mai ales să schimbați natura nevoilor voastre. Atât timp cât veți rămâne în lumea nevoilor obișnuite, nu veți reuși să vă eliberați. Fiecare nevoie, fiecare dorință, vă conduce pe căi bine determinate și, cunoscând natura acestora, veți ajunge într-o zonă populată cu fiare care urlă sau, dimpotrivă, într-o regiune populată cu creaturi celeste ce vă vor primi cu cântece de armonie.

Pentru moment, liniștea pe care ați reușit să o obțineți nu este una adevărată. De câte ori nu ați experimentat-o! închideți ochii, și toate problemele, toate preocupările sau animozitățile vă sar în față. În această așa-zisă „liniște”, continuați să vă certați cu soția, vă bateți copiii, țipați la un vecin care v-a insultat, îi cereți mai mulți bani patronului... și toate acestea le numiți liniște! Ei bine nu, acesta este un mare tărăboi!

Există persoane cărora le putem auzi zgomotul interior, chiar și când stau liniștite: o neliniște, un freamăt le străbate întreaga ființă. Dar, există și cazuri mai rare, din nefericire, de persoane ce par înconjurate de liniște. Chiar și atunci când vorbesc, ele emană ceva liniștitor. Da, liniștea este o calitate a vieții interioare. Dar, nu mă veți putea înțelege decât atunci când veți reuși să rămâneți cel puțin câteva minute într-o adevărată liniște, ceea ce, poate, nu vi s-a întâmplat niciodată.

Câți nu se înșeală, gândind că liniștea este neapărat un gol, absența oricărei activități sau creații, într-un cuvânt, neantul, în realitate, există liniște și liniște... dar într-o manieră mai generală o putem împărți în două mari categorii: aceea a morții și aceea a unei vieți superioare. Despre această ultimă categorie vorbim aici, căci pe ea trebuie să o înțelegem. Această liniște nu este o inerție, ci o lucrare, o activitate intensă care se realizează în mijlocul unei armonii profunde. Nu este nici vid, nici absență, ci o împlinire comparabilă cu cea trăită de ființele unite de o mare iubire și care trăiesc ceva atât de intens, încât nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte.

În om, liniștea este rezultatul unei armonii în cele trei planuri, fizic, astral și mental. Deci, pentru a introduce liniștea în voi, trebuie să încercați să creați o armonie în corpul fizic, în sentimente și în gânduri. Vi s-a întâmplat, câteodată, să simțiți imediat o liniște profundă, instalându-se în voi, ca și cum zgomotul interior, pe care nu-l mai sesizați, trăind zilnic în el, s-ar fi oprit brusc? Această liniște ați receptat-o ca pe o eliberare, o ușurare, ca și cum o greutate v-ar fi căzut de pe umeri, s-ar fi produs o eliberare din străfunduri, o poartă vi s-ar fi deschis, lăsând sufletul să plece și să se dilate în spațiu.

Această experiență ce v-a fost dată să o trăiți ca pe un dar ceresc fără să fi făcut nimic pentru a o obține, o puteți repeta, prin străduință și conștientizare. Un anumit număr de activități și exerciții vă pot ajuta în acest sens; fiecare își are felul și mireasma sa, iar cântecul, de exemplu, este unul dintre acestea. Cântând înainte și după reuniuni, așa cum o facem noi, înainte și după mese, realizăm o stare de armonie, de poezie și inspirație care, ajutată de gândirea și conștiința noastră, ușurează tensiunile interioare. Căci, trebuie să înțelegem că nu cântăm numai pentru plăcerea de a cânta, pentru propria bucurie. Nu, cântăm fiindcă cântecul trezește în noi o stare de vibrații intense, favorabile lucrării spirituale.

Între cântece, facem o pauză, în liniște, iar dacă eu prelungesc această pauză nu trebuie să vă impacientați. Prin felul lor, prin inspirația lor mistică, cântecele pe care le interpretăm ne ridică nivelul de conștiință, iar liniștea ce rămâne între ele va fi impregnată de puritatea lor, de frumusețea și profunzimea lor. între noi și împrejurul nostru, simțim prezența unor curenți, a unor entități, a unor lumini. Ce condiții minunate sunt aici..., de ce să nu le folosim în mod conștient?

Putem regăsi liniștea și ascultând muzică. De aceea, de ani de zile v-am obișnuit ca la sfârșitul întrunirilor să ascultați recviemuri, liturghii muzicale, oratorii, căci această muzică este expresia, reflectarea, unor lumi aflate cu mult deasupra pasiunilor omenești, conducându-ne, cel puțin pentru câteva minute, în această lume superioară.

Este inutil să aspirați la mari realizări spirituale atâta vreme cât nu veți stăpâni curentul zgomotos și dezordonat al gândurilor și sentimentele voastre; ele vă împiedică să aduceți în voi adevărata liniște, cea care repară, ușurează, armonizează și răcorește!... Când veți ajunge să realizați această liniște, veți transmite imperceptibil tuturor faptelor voastre un ritm, o distincție. Vă deplasați, atingeți obiectele și totul în voi nu este decât dans și muzică. Această mișcare armonioasă care se transmite tuturor celulelor organismului vostru vă face bine și acționează binefăcător asupra tuturor ființelor ce vă-nconjoară: ele se vor simți ușurate, libere, luminate și îndemnate, la rândul lor, să se străduiască să regăsească aceste senzații trăite alături de voi.

O altă metodă de restabilire a liniștii în sine este postul. De aceea, toate religiile au recomandat postul și, după caz, au fixat modalități și durata. Postul înseamnă oprirea funcționării anumitor „uzine” și această oprire produce o mare ușurare în toate celulele. Dar, înainte de instalarea păcii, se face o curățenie, însoțită adesea de mult zgomot, căci circulația se accelerează, sângele ne pulsează în tâmple, resimțim zgomote în urechi, amețeli, dureri în diferite părți ale corpului. Aceste simptome ne vin de la jivinele grădinii zoologice din sânul nostru care strigă de foame. Dar, în curând fiarele se calmează și o mare liniște, o mare pace, încep să se instaleze.

Bineînțeles, postul este o disciplină ce trebuie practicată cu înțelepciune și prudență, pentru a nu produce altfel de perturbări în organismul fizic și chiar în cel psihic, în schimb, cântecul și ascultarea muzicii se pot face fără nici un fel de pericol. Bineînțeles, eu știu că voi nu apreciați prea mult aceste metode simple pe care vi le prezint, tocmai datorită simplității lor. Dar, într-o bună zi le veți recunoaște valoarea. Așteptând, încercați totuși să le aplicați.

De mai multe ori pe zi, acordați mai multe minute acestui proces de introducere a liniștii în organism, închideți ochii, lăsați gândurile și grijile zilnice deoparte, dirijați-le spre înalt, spre sursele vieții, ce hrănesc întreg universul. Când simțiți că ați putut opri șuvoiul de gânduri și de imagini ce vă străbat, pronunțați imediat cuvântul „mulțumesc”. Iată cel mai simplu cuvânt, care detensionează, căci mulțumind, veți intra în acord cu Cerul, veți ieși din centrul strâmt al propriului eu, intrând în pacea conștiinței cosmice... Rămâneți cât mai mult timp posibil în această stare de liniște, și când veți reveni la normal, veți simți că elemente noi și foarte prețioase au pătruns în voi: serenitatea, luciditatea și forța. Și, deoarece respirația este, de asemenea, un factor de ușurare și armonizare foarte important, pronunțând cuvântul „mulțumesc”, încercați să aveți o respirație regulată: inspirați aerul foarte profund, și expirați-l foarte lent, până ce plămânii se golesc complet.

Deci, de mai multe ori pe zi, obișnuiți-vă să restabiliți liniștea în voi. Chiar dacă nu veți putea face acest lucru decât un minut sau două, este bine și atât. Și-l puteți face chiar și pe stradă, când simțiți un mare necaz, o stare de rău. Așezați-vă în fața unei vitrine ca și cum ați privi în ea, pentru ca nimeni să nu-și dea seama ce faceți; închideți ochii câteva secunde, încercând să vă izolați cu ajutorul gândului, și să vă legați apoi de lumea armoniei și a luminii. Apoi, vă puteți continua drumul... Astfel, veți neutraliza toți curenții negativi. Dar, dacă vă lăsați demagnetizați și otrăviți, acest fapt va pregăti terenul tuturor tulburărilor psihice: încet, dar sigur, vă veți pierde echilibrul, forțele, apoi va veni boala. Să nu vă faceți cumva iluzii, oricare ar fi remediile ce le poate aduce liniștea, vor exista mereu viruși și microbi, aer poluat, hrană stricată, uriașe tensiuni psihice vor continua să domnească în lume; daca nu vă veți lega la armonie și lumină, încet-încet, terenul pe care veți păși va fi minat și veți sări în aer.

Odată ce ați realizat această liniște, se pune problema păstrării ei. Altfel, la ce au fost bune toate beneficiile? Odată ce ați introdus liniștea în voi, prin rugăciune, meditație, trebuie să fiți vigilenți ca să nu o lăsați să vă scape. Înțelegeți-mă bine, scopul vieții spirituale nu constă în a încerca, preț de o jumătate de oră sau o oră pe zi, să restabiliți legătura cu lumea liniștii și a luminii, apoi să uitați și să va lăsați antrenați din nou în dezordinea și zgomotul existențial... ca să reîncepeți din nou mâine... nu, acest lucru nu are sens. Dimpotrivă, pacea, armonia, pe care le gustați în timpul meditațiilor trebuie să vă călăuzească întreaga zi, impregnându-vă toate faptele.

A venit vremea să nu vă mai purtați ca niște copii care, obligați să stea câteva minute liniștiți, nu așteaptă decât momentul când vor putea să strige și să gesticuleze din nou. Este normal ca niște copii să fie copleșiți de liniște, dar nu este normal în cazul vostru; chiar dacă sunteți supuși trepidațiilor zilnice, trebuie să vă străduiți să păstrați liniștea în voi. Mă înțelegeți așa cum trebuie?...

Dar, nu ajunge numai să înțelegem. Mai trebuie să și aplicăm. Pentru mulți există o mare prăpastie între înțelegere și punerea în practică. Ei înțeleg, dar când este cazul să realizeze ceva, nu o mai pot face. Ori, în Știința inițiatică, înțelegerea nu se separă de realizare. Dacă nu veți realiza ceea ce ați pretins că înțelegeți, înseamnă că nu ați înțeles nimic. Dacă ați fi înțeles, ați fi realizat. Da, pentru Inițiați, a ști înseamnă a putea. Dacă nu puteți, nu știți, fiindcă vă lipsesc anumite elemente în cunoaștere, pentru a putea ajunge la realizare, la împlinire.

Realizarea liniștii interioare este un indiciu al evoluției ființelor. Acela care a realizat adevărata liniște, a știut să-și pună ordine în sine însuși, mulțumită cunoașterii adevărurilor inițiatice. Nu numai că această liniște îi va deschide porțile iluminării, dar el însuși va deveni o sursă de binecuvântare pentru întreaga omenire.