Alchimia spirituala - cautarea perfectiunii

Alchimia spirituala - cautarea perfectiunii de Omraam Aivanhov

Cap. 1 - Alchimia spirituală

Se întâmplă câteodată să vină la mine cineva pentru a mi se plânge că nu reușește să scape de un viciu care îl chinuie. Săracul de el, a încercat de sute de ori dar nici o dată nu a reușit. Atunci îi spun: „Ei bine, dar asta e minunat, este de-a dreptul formidabil! Asta dovedește pur și simplu cât sunteți de puternic!” Mă privește uluit și se întreabă dacă nu cumva îmi bat joc de el. Atunci îi spun: Nu, deloc, nu râd de dumneata, dar pur și simplu dumneata nu-ți dai seama de propria forță. - Dar care forță? Eu nu reușesc niciodată, sunt mereu victimă și asta este o dovadă că sunt slab. - Ba nu, nu gândești corect. Să analizăm cum s-au petrecut lucrurile și ai să înțelegi că nu glumesc deloc. Cine a format viciul acesta?... Dumneata. La început el n-a fost mai mare ca un bulgăre de zăpadă pe care-l puteai ține în palmă. Dar jucându-te mereu cu el, adăugându-i puțină zăpadă, distrându-te să-l rostogolești, să-l împingi, a tot crescut până a ajuns cât un munte care acum nu te mai lasă să treci mai departe. La început și viciul de care te plângi nu a fost decât un mic gând, dar l-ai întreținut, l-ai alimentat, l-ai „rostogolit” și acum te simți strivit de el. Ei bine, eu mă minunez de forța dumitale, dumneata ți-ai construit acest viciu, ești tatăl lui, este fiul dumitale și este atât de zdravăn că nu mai reușești să-l pui la pământ. De ce nu te bucuri? - Păi, cum să mă bucur? - Ai citit cartea lui Gogol, „Taras Bulba”? - Nu. - Ei bine, ți-o povestesc eu. Bineînțeles, povestea este mult mai lungă.

Taras Bulba era un cazac bătrân care își trimisese cei doi fii să studieze la seminarul din Kiev, unde au rămas trei ani. La reîntoarcere, erau doi flăcăi voinici. Fericit că-i revede, își manifestă dragostea părintească, în glumă, (cazacii se pare că au un fel al lor, foarte special, de a-și manifesta dragostea!) le-a dat un brânci. Dar băieții n-au luat-o ca pe o glumă, au ripostat și l-au pus pe tatăl lor la pământ. Când s-a ridicat, puțin cam șifonat, Taras Bulba nu a fost câtuși de puțin supărat, din contră, a fost mândru că a fost în stare să facă doi fii atât de zdraveni.

„Și atunci, de ce nu ești și dumneata la fel de mândru ca și Taras Bulba când vezi că fiul dumitale te-a pus la pământ? Dumneata ești tatăl, dumneata l-ai hrănit, l-ai întărit prin gândurile dumitale, prin dorințele dumitale: deci ești foarte puternic. Dar, dacă vrei, iată cum îl poți învinge. Cum procedează un tată care vrea să-și cumințească fiul care face nebunii. Nu-i mai dă bani, și fiul, lipsit de mijloace este nevoit să reflecteze și să-și schimbe comportamentul. Atunci, dumneata de ce să îți mai întreții fiul? Ca să-ți țină piept? Haide, strânge-i puțin șurubul! Din moment ce dumneata l-ai adus la viață, știi că ai putere asupra lui. Altfel toată viața te vei lupta cu el sau vei suferi, fără ca să găsești niciodată mijlocul potrivit de a ieși din dificultate”.

Din păcate, sunt prea puțini aceia care ajung să privească lucrurile astfel. Se luptă cu disperare cu anumite tendințe negative care se manifestă în ei fără să-și dea seama că pentru a ajunge acolo, au fost foarte puternici. Cu cât dușmanul din voi este mai puternic, cu atât aceasta dovedește că forța voastră este mai mare. Da, acesta este modul în care trebuie să gândiți.

Observați numai cât sunteți de crispați când luptați cu voi înșivă și câte greutăți întâmpinați; se dă o bătălie grozavă în voi și această bătălie vă umple de contradicții. De obicei considerați că tot ceea ce este inferior în voi vă este dușman și vreți să-l ucideți; dar acest dușman este foarte puternic, căci îl căliți de sute de ani în lupta pe care o purtați contra lui și cu fiecare zi el devine tot mai amenințător. Este adevărat că avem dușmani care trăiesc în noi, dar dacă ei ne sunt dușmani, este vina noastră care nu suntem alchimiști destul de pricepuți pentru a transforma totul.

Ce spune Apostolul Pavel? „Mi s-a înfipt o țeapă în carne. De trei ori l-am rugat pe Mântuitor să mi-o îndepărteze și El mi-a spus: „Iertarea mea să-ți fie de ajuns, căci puterea mea se împlinește în slăbiciune”. Cel care simte o slăbiciune în trupul, inima sau mintea sa, se crede sărăcit, dar se înșeală, căci această slăbiciune din el poate fi izvor de bogății. Dacă toate dorințele i-ar fi satisfăcute, ar rămâne pe loc. Pentru ca să progreseze, el trebuie să se simtă îmboldit, înțepat, și tocmai această imperfecțiune, această țeapă înfiptă în carnea lui este cea care îl obligă să lucreze în adâncime, să se apropie de Ceruri, de Domnul. Cerul lasă să avem anumite slăbiciuni tocmai ca ele să ne împingă spre munca spirituală, căci ceea ce este în aparență o slăbiciune, este în realitate o forță.

Trebuie să punem la muncă slăbiciunile noastre, pentru ca ele să ne fie utile. Vă mirați și spuneți: „Dar bine, slăbiciunile trebuie să le dăm la fund, să le anihilăm!”. Încercați și veți vedea dacă vă va fi ușor: voi veți fi cei învinși. Problema se pune la fel cu orice defect sau viciu, indiferent dacă este vorba de lăcomie, senzualitate, violență, pofte nemăsurate sau vanitate, trebuie să știți cum să le mobilizați pentru ca ele să lucreze alături de voi în direcția pe care ați ales-o. Dacă vreți să lucrați singuri, nu veți reuși. Dacă vă veți goni toți dușmanii, tot ceea ce vă rezistă, cine va mai lucra pentru voi, cine o să vă mai servească?

Există animale sălbatice pe care, cu răbdare, oamenii le-au domesticit și pe care acum le țin lângă casă. Calul era sălbatic, câinele era asemenea lupului și dacă omul a fost în stare să le domesticească, aceasta s-a datorat faptului că a știut să cultive în el anumite calități. Cu siguranță că ar putea îmblânzi și fiare sălbatice, dar pentru aceasta omul ar trebui să-și dezvolte alte calități.

Așa că fiți fericiți: sunteți cu toții foarte bogați din moment ce aveți cu toții slăbiciuni! Dar este absolut necesar să știți să le utilizați și să le puneți la lucru. Eu v-am dat exemplul cu animalele, dar există și alte forțe ale naturii ca fulgerul, electricitatea, focul, torentele... Acum că știe cum să le stăpânească și să se folosească de ele, omul se îmbogățește. Și cu toate acestea, la început ele i-au fost toate forțe ostile. Oamenilor li se pare foarte normal să se folosească de forțele naturii, dar dacă le spui să utilizeze vântul, furtunile, cascadele, fulgerele din interiorul lor, se miră. Și, cu toate acestea, nimic nu este mai normal și atunci când veți cunoaște regulile alchimiei spirituale, veți ști cum să transformați și să utilizați chiar și otrăvurile care sunt în voi. Da, pentru că ura, furia, gelozia și altele... sunt otrăvuri; dar în Învățământul Fraternității Universale veți afla cum să le folosiți și vi se va spune chiar cum să vă serviți de toate forțele negative din voi, din care aveți din plin. Deci, bucurați-vă căci aveți în față o perspectivă bună.

De acum înainte, în mintea voastră, totul trebuie să se schimbe. Bineînțeles că nu trebuie să vă aruncați imediat asupra răului și să începeți să mâncați din el cu polonicul. În fiecare făptură, chiar și în cea mai bună, sunt întotdeauna ascunse tendințe infernale care vin dintr-un trecut foarte îndepărtat. Nu se pune problema de a le scoate pe toate deodată, sub pretextul de a le utiliza.

Trebuie să faceți mai întâi o puncție, să preluați doar câțiva atomi, câțiva electroni pe care să îi digerați bine. Nu este cazul să vă băgați în gâlceavă cu Infernul căci el este cel care va ieși învingător. Trebuie să știți cum să procedați. Trebuie să continuați să lucrați cu forțele superioare prin rugăciuni, armonie, dragoste și, din când în când, atunci când din adâncul vostru iese ceva care scoate ghearele, dinții, unghiile pentru a vă provoca la vreo nesăbuință, atunci capturați-l, luați-l în studiu în laboratorul vostru și faceți-l să-și secrete otrăvurile pentru ca voi să le puteți utiliza: veți observa atunci că răul aduce tocmai acel element de care aveți nevoie pentru a obține deplinătatea. Dar, vă repet, fiți foarte atenți și după cele ce v-am spus nu fiți nesocotiți și nu vă coborâți să vă măsurați cu răul. Nu spuneți: „Aha! Am înțeles acum, las că-i arăt eu lui!” căci s-ar putea să nu mai urcați. Unora li s-a întâmplat. S-au crezut foarte puternici, în timp ce de fapt nu erau suficient de ancorați în bine, în lumină, și acum, bieții de ei, în ce hal sunt! Toate forțele negative sunt călare pe ei, pe cale de a-i distruge!

Se spune în Talmud, că la sfârșitul timpurilor, cei Drepți, adică Inițiații, se vor ospăta din carnea Leviatanului, acest monstru care trăiește pe fundul oceanelor. Da, va fi sfârtecat, sărat... și păstrat, probabil în congelatoare. Apoi, la momentul potrivit, toți cei Drepți se vor ospăta cu bucăți din carnea lui. Ce perspectivă îmbucurătoare!

Dacă ar trebui să înțelegem aceasta literal, cred că o mulțime de creștini, de esteți, ar fi pe drept cuvânt dezgustați. Dar trebuie să interpretăm și iată interpretarea. Leviatanul este o entitate colectivă care reprezintă locuitorii planului astral (simbolizat prin ocean) și dacă acest monstru va constitui într-o zi ospățul celor Drepți, aceasta însemnează că cel ce știe să-și stăpânească și să-și utilizeze poftele și pasiunile din planul astral, poate găsi în ele un izvor de bogății și de binecuvântări.

Cap. 2 - Arborele uman

Avem unele organe ale căror funcții nu vi se par nici spirituale, nici estetice, nici prea curate și care totuși sunt deosebit de necesare, căci fiecare celulă, fiecare organ al nostru este legat de alte celule și de alte organe în același fel în care rădăcinile unui copac sunt în legătură cu ramurile, frunzele, florile și fructele. Și dacă omul taie aceste rădăcini, adică suprimă organele care sunt fundamentul existenței sale, decurg de aici consecințe teribile. Este drept că aceste organe pot provoca câteodată evenimente dramatice, dar noi trebuie să le lăsăm să trăiască încercând să extragem din ele forțe pe care apoi să le transformăm.

Ni se întâmplă să ne mirăm citind biografiile unor oameni celebri - bărbați sau femei - și constatând că mulți dintre ei aveau comportamente anormale, tendințe monstruoase sau chiar criminale. Necunoscând structura omului, nu putem înțelege cum de era posibil așa ceva. În realitate este foarte simplu: din cauza tendințelor lor inferioare cu care trebuiau în mod continuu să lupte pentru a le domina, acești oameni reușeau, conștient sau inconștient, să realizeze grefe în profunzimile ființei lor. Cu cât pasiunile lor (rădăcinile lor) erau mai puternice și mai înfocate, cu atât dădeau fructe mai gustoase, opere remarcabile. În timp ce mulți alții, care nu aveau nici unul din acele defecte, au rămas sterili, n-au dat nimic omenirii și au trăit o viață cu totul neînsemnată și mediocră.

Prin aceasta nu vreau să le găsesc o scuză sau să spun că trebuie să ne cultivăm tendințele negative, nu, dar trebuie să înțelegem această sublimă filosofie care ne învață cum să utilizăm forțele răului pentru a produce creații mărețe.

Cu cât trunchiul și ramurile se ridică mai mult spre cer, cu atât rădăcinile se înfundă mai adânc în pământ. Cel care nu înțelege aceasta se sperie văzând cât se întinde răul. Nu trebuie să ne fie frică: totul în natură este construit după legi foarte înțelepte. Dacă nu avem rădăcini adânc înfipte, nu vom putea fi capabili să extragem din sol elementele hrănitoare de care avem nevoie și nici să rezistăm la intemperiile vieții. Să analizăm acum mai profund această analogie între om și arbore. Rădăcinile corespund stomacului și sexului. Da, omul este înrădăcinat în pământ datorită stomacului care îi permite să se hrănească și sexului care îi permite să se înmulțească. Trunchiul sunt plămânii și inima, adică sistemul respirator și cel circulator cu curenții arteriali și venoși. În trunchi curentul descendent transportă seva preparată care hrănește copacul, în timp ce curentul ascendent transportă seva brută în frunze unde este transformată. La fel se petrec lucrurile și în noi cu circulația sanguină; sistemul arterial poartă sângele curat, iar sistemul venos pe cel viciat. Cele două curente lucrează împreună pentru conservarea arborelui uman.

Frunzele, florile și fructele corespund capului. Toate gândurile sunt fructele omului, căci el fructifică prin cap. Dar trunchiul (cu ramurile) la fel ca și frunzele, florile și fructele sunt legate între ele.

Să vedem acum ce analogii putem stabili între copac și diferitele noastre corpuri. Rădăcinile corespund corpului fizic, trunchiul corpului astral, și ramurile corpului mental. Aceste trei corpuri: fizic, astral și mental formează natura noastră inferioară - personalitatea. Aceste trei corpuri sunt cele care ne permit să acționăm, să simțim și să gândim, dar în regiunile inferioare. Apoi, vedem că corpul cauzal corespunde frunzelor, corpul buddhic florilor și corpul atmic fructelor. Ele formează trinitatea superioară - individualitatea; și datorită lor omul poate gândi, simți și acționa în regiunile superioare.

De exemplu, stomacul este o uzină în care se transformă materia brută; acolo se găsesc rădăcinile ființei noastre fizice. Materia primă pe care am dat-o stomacului este apoi succesiv prelucrată în plămâni, în inimă, în creier; ea devine gânduri, sentimente, iar acestea, la rândul lor, coboară în organism pentru a hrăni celulele cu energia lor subtilă.

NATURA SUPERIOARĂ

Corp atmic (Acțiuni superioare)…………...Fructe

Corp buddhic (Sentimente superioare)......Flori

Corp cauzal (Gânduri superioare)…….......Frunze

Corp mental (Gânduri)………………….......Ramuri

NATURA INFERIOARĂ

Corp astral (Sentimente)..........................Trunchi

Corp fizic (Acțiuni)...................................Rădăcini

Acesta este modul în care se fac schimburile permanente între ființa noastră fizică și ființa noastră psihică dar și între Eul inferior și Sinele superior. Fără aceste schimburi, în lipsa acestei circulații de energii, am muri.

În mod simbolic, omul reprezintă deci un arbore cu rădăcini, trunchi, ramuri, frunze, flori și fructe. Dar, dacă este evident că toate ființele posedă rădăcini, trunchi și ramuri, majoritatea sunt copaci fără fructe, fără flori și chiar fără frunze. Bineînțeles că fiecare ființă poate face ca în ea să înflorească flori; numai că, pentru aceasta ea trebuie să creeze, să dețină foarte multe cunoștințe și să sacrifice timp pentru ca aceste flori să ajungă să se deschidă, să exhale parfumuri și să formeze fructe.

Fructele sunt operele diferitelor virtuți. În frunze, flori și fructe putem vedea dragostea, înțelepciunea și adevărul. Frunzele reprezintă înțelepciunea, florile dragostea și fructele adevărul. Cel a cărui conștiință a coborât prea adânc în materie nu mai cunoaște nici lumină, nici căldură, nici viață. El se află în partea grosieră a arborelui, în cele trei corpuri: fizic, astral, mental. Dar mișcarea, căldura, lumina se manifestă numai în frunze, în flori și în fructe. Cel ce caută înțelepciunea, dragostea, adevărul, trăiește în frunze, în flori și în fructe: în cele trei corpuri superioare.

Corp atmic (Adevăr).................Fructe - (Viața)

Corp buddhic (Dragoste)….......Flori - (Căldura)

Corp cauzal (Înțelepciune).......Frunze - (Lumina)

Corp mintal………………….......Ramuri

Corp astral………………………..Trunchi

Corp fizic………………………….Rădăcini

Rădăcinile sunt deci cele care pregătesc hrana pentru fructele care se coc în vârful ființei, ele sunt legate de fructe; ele sunt punctul de plecare, iar fructele sunt punctul de sosire. Când fructele s-au pârguit, lucrul rădăcinilor încetează. Fructele, cu sâmburele sau semințele lor constituie viitoarele rădăcini ale unui nou arbore; în ele începe să încolțească tulpina. Faptul că unele plante au fructele direct în rădăcini (tuberculi) indică tocmai existența legăturii dintre rădăcini și fructe. Plantele cu tuberculi sunt cele care n-au știut să se dezvolte în lumea spirituală; ele au rămas sub pământ... Vedeți că există de asemenea câte o legătură între trunchi și flori, între ramuri și frunze. Același lucru se întâmplă și la om unde corpul fizic este legat de spirit, inima de suflet și intelectul inferior de corpul cauzal sau de inteligența superioară. De aceea există schimburi și o strânsă legătură între brute și Mari maeștri, între oameni obișnuiți și sfinți, între oameni cu talent și genii.

Spirit Fructe Mari maeștrii, Inițiați

Suflet Flori Sfinți

Inteligență Frunze Genii

Intelect Ramuri și muguri Oameni cu talent

Inimă Trunchi Oameni obișnuiți

Corp fizic Rădăcini Brute

Și acum, ia să privim: frunzele sunt cele care transformă seva brută în sevă preparată; tot așa alchimiștii transformau, cu ajutorul pietrei filozofale, toate metalele în aur. Da, dar un alchimist trebuie să fie superior unui bun chimist. Chimistul nu este obligat să introducă în experiențele sale alte elemente decât cele materiale, în timp ce alchimistul este! Iată de ce unii alchimiști, cu toate că pregăteau totul cu migală, cunoscând la perfecție formula pietrei filozofale, nu reușeau să obțină rezultate. Ei nu erau nici buni, nici adevărați alchimiști. Un alchimist adevărat știe că, în afara elementelor chimice pe care le-a preparat respectând formula exactă, trebuie ca din el să mai emane o forță care să declanșeze procesul specific. Din punct de vedere intelectual, multe persoane sunt în posesia unor secrete, dar ele nu pot obține rezultate căci nu posedă puterea și virtuțile necesare. Fabricarea pietrei filozofale nu este atât un proces fizic cât este un proces psihic și spiritual. Cel care dorește să obțină piatra filozofală trebuie să aprofundeze virtuțile și să le realizeze în el însuși; doar în aceste condiții materia îl va asculta.

Cap. 3 - Caracter și temperament

Despre orice ființă vie, animal, insectă sau om se spune în general că își are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. În limbajul curent, termenii de „temperament” sau „caracter” se utilizează nediferențiat și cu toate acestea în realitate ele desemnează lucruri diferite.

Temperamentul este prin esență legat de latura vitală; el este sinteza tuturor instinctelor, tendințelor și impulsurilor pe care omul are dificultăți în a le corecta sau a le suprima, întrucât ele își au rădăcinile în natura sa biologică și fiziologică. Deci, temperamentul este mai curând înrudit cu latura animalică a omului.

În ceea ce privește caracterul, fără a ne disocia de temperament, el reprezintă latura inteligentă, conștientă, voluntară. Caracterul este rezultatul muncii conștiente a omului, prin care el a reușit să modifice - să adauge sau să reducă - ceva în temperamentul său, cu ajutorul inteligenței, a sensibilității sau a voinței sale. Caracterul este comportamentul unei ființe conștiente care știe exact ceea ce face și încotro se îndreaptă, în timp ce temperamentul reprezintă numai impulsiunile de origine biologică, tendințele inconștiente. Caracterul poate fi considerat o sinteză a tuturor particularităților temperamentului dominate și stăpânite.

Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendințele conștiente ale omului, care gândește, cântărește, care dorește să se remarce în bine sau în rău, el își poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine în contradicție cu temperamentul său. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuanțat, colorat, orientat și dirijat către un scop, către un ideal. El este asemenea unei obișnuințe create în mod conștient și care ajunge, în final, o a doua natură. La naștere caracterul nu există încă, el se formează cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au încă caracter.

Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos și limfatic. Dar mai există și alte clasificări. În astrologia tradițională, întâlnim șapte: solar, lunar, mercurian, venusian, marțian, jupiterian și saturnian. Se mai pot face trei distincții funcție de: predominanța laturii biologice - omul instinctiv - predominanța laturii afective - omul sentimental - și predominanța laturii sentimentale - omul intelectual.

Temperamentul definește deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, și așa mai departe, exercită o influență asupra lui, transformându-l și formându-i caracterul. Întrucât individul își formează caracterul sub influența mediului și a condițiilor în care trăiește, se explică de ce el se poate îmbunătăți sau înrăutăți. Voința personală și conștientă intervine cu o pondere importantă în formarea caracterului și ea reprezintă ceea ce omul a hotărât sau a acceptat să fie, dar și influența celorlalți este foarte importantă.

Nu este nevoie să vă explic din nou că, faptul că ne naștem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o bună motivație. Știți că aceasta este consecința vieților anterioare, a încarnărilor precedente: în trecut, prin gândurile sale, prin dorințele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forțe care, în prezent, determină subconștientul său, adică temperamentul; și aici el nu prea poate interveni. Este ca și în sistemul osos: nici aici el nu poate să modifice nimic: nici să-și mărească craniul, nici să-și lungească nasul, nici să-și îndrepte bărbia. În mod similar, cu toate că în natură totul se transformă sau se poate modifica prin atotputernicia gândului și a voinței, asupra elementelor inconștiente constituind temperamentul, modificările posibile sunt atât de lente și de imperceptibile încât, la scara unei singure încarnări, se poate considera că ele sunt inexistente. În schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format și tocmai acestea sunt sarcina și munca discipolului unei Învățături Spirituale.

Să luăm exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atât de brusc și de categoric încât nu poate pronunța o frază fără a-i răni pe ceilalți sau fără a le prejudicia interesele. Temperamentul său impulsiv îl împinge mereu la erupții și explozii. Dar, într-o bună zi, omul acesta realizează că felul lui de a fi îi aduce prejudicii și cu voință, ajunge după puțină vreme să-și îmbunătățească caracterul, să-și toarne, cum se spune, puțină apă în vin. În realitate, el a rămas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - și aceasta până la sfârșitul existenței sale - dar, datorită voinței, a ajuns să se poată stăpâni, să găsească gestul, cuvântul, privirea care să nu provoace stricăciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o formă de comportament (față de ceilalți și față de sine) format în jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a acționa care rezultă din unirea, din îmbinarea diferitelor elemente, calități sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci să se bazeze pe această cunoaștere a temperamentului și a caracterului pentru ca, chiar și atunci când temperamentul nu îl predispune, să reușească totuși să-și formeze un caracter care să se manifeste prin bunătate, grandoare și generozitate. Bineînțeles că nu este un lucru ușor, căci altfel toată lumea și-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat în acest sens.

Să revenim la exemplul cu arborele. Unde se află temperamentul său? În rădăcini. Rădăcinile sunt cele care determină întreaga structură, calitățile și forța arborelui. În ceea ce privește caracterul... este de la sine înțeles că un copac nu poate avea caracter și totuși fructele și florile sale au anumite calități, proprietăți particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hrănitoare etc.) despre care se poate spune că ele constituie caracterul său.

Ei bine, arborele nu și-ar putea produce manifestările caracteristice, fructele și florile, dacă nu ar avea rădăcini. În mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter dacă n-ar avea mai întâi temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el își extrage elementele necesare caracterului. Este ca și într-o uzină sau ca într-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumită uzină este specializată în anumite produse de fabricație. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, câini sau șoareci, caracterul este maniera lor proprie de a mușca, de a zgâria, de a lătra, de a mânca, de a alerga. Deci, foarte puțin. Animalele au doar temperament, căci așa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul și-o formează în mod conștient; în timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a făcut natura. Deci, diferența dintre animale și oameni este aceea că animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu ieși din limitele impuse de natură, rămân fidele instinctelor lor. Când se sfâșie între ele, animalele sunt nevinovate, ele nu încalcă legile naturii, căci acționează conform legilor naturii. În timp ce omul dispune de multe posibilități și condiții favorabile pentru a se transforma în bine sau în rău, sau chiar pentru a încălca legile naturii și pentru a fi neascultător.

Am ajuns acum la o problemă practică și anume: cum să ne transformăm. Evident, este un lucru dificil, căci materia ființei noastre fizice și psihice este rezistentă și nu se lasă chiar atât de ușor modelată. Cu toate acestea este posibil, și vom vedea cum anume.

Întâlnim materia sub patru forme: solidă, lichidă, gazoasă și plasmă, corespunzătoare celor patru elemente: pământ, apă, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizează printr-o subtilitate și o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune că regăsim aceste elemente chiar și în om: corpul fizic corespunde pământului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului și corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. În ce raporturi se află aceste elemente? Pentru a le înțelege vom citi o pagină din marea carte a naturii vii.

Cineva se întorcea într-o zi dintr-o plimbare pe malul mării. L-am întrebat: „Ei, și ce-ai văzut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai văzut nimic? - Nu, nu era nimic special de văzut: marea era liniștită, soarele strălucea, atâta tot. - Da, dar era acolo ceva esențial, ceva pe care dacă l-ai fi observat și l-ai fi înțeles, ar fi putut să-ți schimbe întreaga viață, întreaga ființă”.

Bineînțeles că s-a uitat la mine cu mirare. L-am întrebat: „Stâncile, le-ai văzut? - Da. - Și ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a făcut asta? - Apa, bineînțeles, aruncându-se asupra lor. - Și ce a determinat apa să facă aceasta? - Aerul. - Și cine a pus în mișcare aerul? - Probabil că soarele. - Ah, slavă Domnului!” Dar, mă privea tot fără să înțeleagă și atunci i-am explicat.

Soarele pune în mișcare aerul, aerul acționează asupra apei, și apa asupra pământului. Să traducem: spiritul lucrează asupra intelectului, intelectul lucrează asupra inimii și inima lucrează asupra corpului fizic. De aceea este necesar să învățați să lucrați cu spiritul vostru, căci el vă iluminează intelectul, acesta la rândul lui vă va lumina inima iar inima vă va purifica corpul fizic. Deci, puteți să vă transformați dacă înțelegeți interacțiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai întâi și poate că într-o bună zi, chiar și temperamentul va putea fi puțin modificat. Există și posibilitatea de a ne transforma total, dar cu condiția de a începe cu începutul: cu spiritul. Introduceți în spiritul vostru o ființă sublimă, un ideal înalt, și concentrați-vă zilnic asupra lui: el va introduce în voi vibrații noi care se vor propaga încetul cu încetul până în adâncul ființei voastre. Bineînțeles că este o muncă de lungă durată ale cărei rezultate nu le veți remarca imediat, dar aceasta nu trebuie să vă oprească din drum. Uitați-vă câtă vreme i-a trebuit mării ca să fasoneze stâncile! Așa încât, aveți încredere și curaj, căci într-o zi veți sfârși și voi prin a vă fasona „ stânca voastră „ adică corpul fizic.