Un bărbat la casa omului

UN BĂRBAT LA CASA OMULUI

Bună seara, stimați telespectatori, mâine o să fie vreme frumoasă, lăsați-vă acasă umbrela și galoșii și fâș-fâșul, plecați fără grijă, îmbrăcați numai îcămașă; soarele o să ardă toată ziua, o să fie cel puțin un milion de grade, așa, nu mai stați pe gânduri, duceți-vă la ștrand sau la pădure sau unde vreți, e păcat să stați în casă pe o vreme atât de frumoasă, bună seara, stimați telespectatori, și la revedere, ne vedem mâine la aceeași oră, ca să vă mai spun ce-a mai fost și ce-o să fie !“

Cam asta voia să spună tovarășul acela de la televizor : ținea un băț în mână și vorbea cam așa, numai că, bineînțeles, cu alte cuvinte, niște cuvinte de-ale lui, anume făcute ca să nu pricepi chiar tot ce spune, dar era și așa foarte limpede că ziua de mâine o să fie o frumusețe ; masele de aer oceanic n-or să îndrăznească să pătrundă nu știu unde, iar maximele și minimele din cursul nopții vor fi cuprinse între niște cifre foarte drăguțe. Așa că, auzindu-l, mama a plecat de acasă cu umbrela, tata cu fâș-fâșul și amândoi i-au spus băiatului să rămână în casă, că vine o ploaie de la Cluj, aoleu ce ploaie vine de la Cluj.

Și ploaia chiar a venit, însă mult mai târziu ; când a venit ea, totul se rezolvase, vreau să spun că băiatul nu mai avea nici o problemă, se uita pe fereastră cum plouă, ca și cum s-ar fi uitat la un film, putea să toarne cu găleata, că nici nu-i păsa. Înainte de ploaie, însă, s-a întunecat deodată, s-a făcut întuneric ca în cămară sau ca sub pat, adică un întuneric nu ca noaptea și nu ca în tunel, ci unul prin care mai vezi câte ceva. Și a început să fulgere și să trăsnească, mamă-mamă ce mai fulgera și mai trăsnea ! Și bunicei îi era frică, mamă-mamă, ce frică îi era, și lui Inimioară îi era frică, se băgase cu capul sub bibliotecă și nici din coadă nu îndrăznea să miște. Băiatul era singurul bărbat din casă, pentru că bunicei, cum am zis, i se făcuse frică și deci nu mai putea fi socotită bărbat, iar Inimioară, devreme ce avea coadă, nu putea să fie altceva decât cățel sau pisic, dar el era cățel. Ei bine, asta voiam să spun ; mare lucru un bărbat la casa omului ! Poate să se întunece afară cât poftește, poate să fulgere și să tune o mie de ani, cu un bărbat la casa omului crezi că-i o zi ca oricare alta, n-ai probleme.

Dacă ești, să zicem, bunică și mori de frică și te învârți prin casă și-ți frămânți mâinile și spui tot timpul „Vai, Doamne, ce prăpăd !“ vine bărbatul de la casa omului și-ți spune : „Liniștește-te, bunicuțo, că nu se întâmplă nimic, de trăsnet nu trebuie să te temi, pentru că avem paratrăsnet, l-am văzut eu când m-am suit cu nea Fane pe bloc să legăm antena; toate trăsnetele se lovesc de paratrăsnet și se sparg ca ouăle, apoi se scurg frumușel în pământ; e o plăcere să le vezi cum se scurg. De tunete nici nu mai vorbesc. Tunetele sunt un fel de zgomote, nimic mai mult, așa ceva ca și cum n-ar fi, zău nu merită să te plimbi prin casă din cauza lor, uite, ți-ai pierdut și papucul pe care ți l-a cumpărat tata de ziua matale, vreau să spun papucii pe care ți i-a cumpărat tata, că tare te mai dureau bătăturile. Nu-i nici un prăpăd, pe cuvânt că nu-i, am o revistă extraordinară, ți-o dau să te uiți la poze, are un milion de poze cu mașini, râzi de te prăpădești să vezi cum aveau, odată, mașinile claxonul afară și roțile cu spițe, ca la bicicletă, râzi de te prăpădești, nu alta !“

Și dacă, să zicem, ești Inimioară, cel mai slab și mai zbârlit cățel din cartier, care acum, din cauza fulgerelor și tunetelor, te-ai băgat cu capul sub bibliotecă, vine bărbatul de la casa omului și te ia în brațe, și-ți suflă în ochii speriați și te scarpină după ureche...

Și uite-așa fulgerele se răresc, tunetele se aud din ce în ce mai departe și începe să plouă. Atunci sună telefonul și când duce receptorul la ureche, băiatul aude glasul mamei, care întreabă ce mai e pe acasă și dacă s-au speriat de ploaie. „Pe acasă, răspunde băiatul, totul e în regulă." Cine și de ce să se sperie de ploaie ? Bunica se uită la mașini, râde de se prăpădește văzând cum aveau mașinile claxonul afară, ca să nu mai vorbim de roțile cu spițe ca la bicicletă. Și Inimioară e cuminte, a adormit, probabil că visează că s-a găsit mingea verde cu care îi plăcea lui să se joace, dar nu s-a găsit și nici n-o să se găsească, pentru că a furat-o cineva, mă rog, asta nu mai trebuie să afle Inimioară. „Bine, spune mama, mare lucru e un bărbat la casa omului !”

Și plouă, și plouă, și băiatul deschide televizorul și iarăși apare tovarășul acela cu bățul în mână și spune că plouă, spune ca și cum n-ar vedea toată lumea că plouă, dar mai cu seamă ca și cum nu tot el ar fi spus ieri că n-o să plouă. Ca să vezi !