Cățelul latră la sfârșit

CĂȚELUL LATRĂ LA SFÂRȘIT

Povestea asta e cu trei băieți și un cățel, adică să nu mint, cățelul n-are cine știe ce treabă în poveste — o singură dată va face „ham [“, dar asta se va întâmpla mult prea târziu, atunci când totul se va termina. Cu alte cuvinte, cățelul face parte doar din decor. Așa ca soarele acelei dimineți de ianuarie. Așa ca pomul firav, care tremură de teamă că n-o să mai vină primăvara. Așa ca banca de sub pom, pe cate stăteau de vorbă trei băieți. Și tot vorbind despre multe, unul dintre băieți spuse :

— Tata e șofer. Conduce un camion. Într-o mașină mică nici n-ar încăpea. Chiar și în cabina camionului de patru tone stă puțin aplecat. Dar el nu crede că stă aplecat pentru că e înalt, ci pentru că așa s-a obișnuit. Îi place să stea puțin aplecat când citește. Vreau să spun, când învață. Anul ăsta termină liceul la seral. Învață și duminica, pe cuvânt ! Dacă în casă e prea multă gălăgie, își trage o căciulă pe urechi și învață.

— Și tata învață, spuse al doilea băiat. E medic de cincisprezece ani, dar tot învață. Vine acasă cu zeci de cărți și de reviste. Mama, la început, se supăra : — „Mergi la cinema ?“ — „Nu, trebuie să învăț!” „Ne-au invitat Dumitreștii la masă !" — „Eu n-o să pot veni. Trebuie să învăț!“ Acum îl lasă în pace. Dacă-i place lui să învețe !

— Voi o cunoașteți pe mama, spuse al treilea băiat. Când m-am născut eu era îngrijitoare la grădina botanică. Nu terminase decât patru clase. Acum e tehnician horticol. Și încă mai învață. De câte ori întreabă : „Să vă fac o ciulama ?“ tata râde și răspunde : „Da, ciulama cu asparagos !“ Asta pentru că odată, când gătea ciulama și în același timp citea ceva despre planta asta, a scăpat cartea în cratiță... Când n-are timp ziua, învață, noaptea, zău !

De undeva sună sirena unei fabrici.

— Ia te uită ! S-a și făcut douăsprezece ! spuse primul băiat. Ce repede a trecut dimineața...

— Da, spuse al doilea băiat, și noi care ne speriasem... Ne gândeam că dacă chiulim de la școală n-o să avem ce face...

— Dar uite că nu ne-am plictisit deloc, spuse al treilea băiat...

Abia acum — acum, la sfârșitul poveștii — cățelul făcu „ham !“ De ce atât de târziu, nu știu. Și nu cred că știa prea bine nici el. Era un biet cățel zgribulit. Nu i se putea cere prea mult. Să-i fi lătrat oare pe cei trei băieți ? În povești totul ecu putință...