Capela Excomunicatilor

Capela Excomunicatilor de Adrian Buzdugan

În fiecare dimineață trebuie să reconstruiesc lumea.

Știu că e mult mai comod să lași divinitatea să-ți ofere una gata făcută, tu doar s-o ajustezi, dar asta-l alegerea mea, să fiu zidar, nu chiriaș!

Ei, tocmai în zorii unei zile, când încă buimac îmi regrupam amintirile în spatele intențiilor, i-am văzut! Scunzi, crăcănați, colorați diferit și îngreunați de zeci de aparate. Într-un cuvânt, dezgustători! Își zgâiau ochii mici, bilobați înspre noi.

După un timp, doi dintre și-au făcut curaj și s-au apropiat de mine. Prin semne ne-am asigurat că aparențele sunt dublate de lipsa unor gânduri belicoase. Mai târziu, aveam să aflu că erau Cavalerul Montprier și Sir Candlewick, doi dintre conducătorii misiunii de cucerire spirituală a raselor primitive.

În urmă cu zece cicluri atiliene, se hotărâse că trebuie să reflectez la problema timpului. Ieri însă, cei din Pisc mi-au retras domeniul; de-acum trebuie să acumulez noi cunoștințe doar despre ei și despre cultura lor. Ca persoană de contact îl voi avea la dispoziție permanent pe călugărul Javier Manuel de Solestoya y Rubajar; el va fi dealtfel și cel care va traduce aproximativ zicerile mele.

— Fără nici o cenzură!

— Bineînțeles, domnule Harian Kărsadusar! Și mi-a zâmbit familiar, plin de grosolănie.

După primele atribuiri empirice, pentru stabilirea unei judicioase corespondențe lingvistice am tălmăcit împreună „Hamlet”, operă considerată reprezentativă pentru cultura lor laică.

M-am îngrozit! Adulter, tăinuiri, crime, otravă, nebunie, sinucidere, fantome și dueluri formau versificat o cheie de boltă a inconștienței amorale ce pare că îi caracterizează!

Seminția lor este divizată în „națiuni”, grupuri mari care-și apără cu arma în mina trăsăturile specifice: albeața dinților și dorința de a stăpâni lumea, hoția și lenea, spiritul ordonat sau meschinăria și ranchiuna etc. Comunică doar în scris sau oral și au un vocabular oarecum fix, tare sărăcăcios.

Până acum câteva sute de ani, acești primitivi credeau că planeta de pe care vin e PLATĂ! Că lumea are capete și că totul gravitează în jurul lor!

Sute de milioane dintre ei lucrează în industria „diversimentului”. Sunt angajați de ceilalți, care nu posedă capacitatea de a se distra singuri și fac tot ce li se cere: de la mimarea morții! Și înghițirea de obiecte tăioase până la sex și portretistică.

Știrile despre lumea lor nebună sunt prezentate pe mii de canale video de femele care sunt plătite și operate periodic. Zâmbind mereu, ele citesc – pentru că oricum n-ar fi în stare să țină minte mare lucru – ce nenorociri s-au mai întâmplat.

Masculii, în schimb, sunt adulați dacă se bat bine sau cântă, dacă intră pe „scena politicii” sau aleargă de bezmetici după niște chestii umplute cu aer de-al lor – mai mari sau mai mici, în funcție de dioptriile privitorilor.

Între altele, vor să aibă și să risipescă! Pun mare preț pe diverse metale inoxidabile, pe obiecte fără rost numite lux (într-o limbă antică de-a lor, înseamnă lumină!) și pe mijloacele de locomoție, întrucât călătoresc și caută zadarnic, nedorind să recunoască sau pur și simplu neștiind că individul conștient s-a născut cu rost într-un loc. Că au totul în ei!

Le place să bea alcool, o substanță care le alterează ființa și-l ajută să depășească limitele prostiei.

…Și sunt plini de tot soiul de boli! Norocul este că pe Atilia, nici o infecție nu se transmite în regnul animal de la inferior la superior. Natura, atât de îngăduitoare la ei, nu permite aici acest lucru care i-ar prejudicia lucrarea.

Altă treabă a fost cu lecturarea uneia dintre cărțile lor sfinte – au câte una de fiecare mare religie! Am început să râd cu lacrimi. Conform summum-ului de informații developate, Divinitatea făcuse Universul cu aproximativ 7600 de ani în urmă și asta la viteză, doar în câteva zile de-ale lor. La început la ei ar fi fost știința! Dar nu știința despre ceva anume, ci știința așa, în general și, întrucât nu putea fi cuprinsă, a trebuit luată drept ceva divin. Zeul a instituit apoi Ordinea, a separat negurile de străluciri, solidul de lichid, iar steaua centrală a sistemului a alcătuit-o după ce făurise planeta lor atât de specială! Apoi Demiurgul a creat virușii, plantele și animalele; ei sunt cică încununarea creației!

Mai întâi a desăvârșit un el. Acest model original, ca să nu înnebunească de singurătate, a început să vorbească cu lucrurile din jur; ca să aibă o oarecare decență și coerență, le-a numit mai întâi, frunza frunză, cocorul cocor, ciuboțica cucului ciuboțica cucului ș.a.m.d. (Nici nu vreau să-mi închipui ce s-ar fi întâmplat în cazul unui prototip afazic!) Mai târziu, plinindu-și greșeala, Marele lor Idol i-a creat prin clonare adaptată o femelă-ajutor.

Apoi. Și-a alungat culmile creației din Grădină (pentru că doreau să știe!) și-a mazilit poporul ales, a făcut o groază de victime printre nonconformiștii de-atunci, a coordonat o succesiune de plăgi și dezastre climatice, a omorât odraslele egipeților etc.

Specialist în rostirea despre Dumnezeu, călugărul Manuel m-a stropșit și mi-a spus că nu trebuie să interpretez nici literal, nici uzitând extensii alegorice ori simbolice! Altcumva trebuie, con sentimientu, amor Dei și altele!

S-a autoflagelat, reproșându-și faptul că se grăbise, că nu eram încă pregătit pentru studierea holibibiliei.

Cartea lor revelată, apoi tăiată, corectată și adăugită de înalții ierarhi, e în două părți! În prima, Zeul lor e neiertător, setos de sânge, aducător de molime, bombe, fulgere împotriva oricărei emulații dărama orice altceva ajunge până la cer etc. În partea a doua, e plin de speranță și iubire, dar nu se poate stăpâni să nu povestească în patru rânduri cum i-a pus să-l omoare fiul!

Da! I-au născocit și un fiu, întrupat într-un membru din specia lor! După ce a murit însă, l-a înviat, căci trebuia să-l ia locul în ultimul capitol, unde, în numele dreptei credințe, le-a promis că va rade aproape întreaga populație a planetei!

Cei din vechime, care au sesizat uriașa ipocrizie a consubstanțialității, au fost arși de vii cu tot cu scrierile lor. Arse au mai fost și alte sute de mii de pergamente și persoane, iar mai târziu chiar au întemeiat o instituție care să se ocupe cu asta. Complementar, au făcut și un lagăr, Skythopolis, unde au ucis și torturat alte mii de eretici, cei care credeau altfel!

— Păi de ce revelația divină se manifestă individual? Mi-am călcat eu pe inimă și l-am întrebat.

— Divinității nu-l poate fi imputată neputința de a se adresa unei mulțimi! El îi caută pe Cei Aleși, revelația fiind o chestiune tainică, intimă!

— Aha! Neverificabilă, vecină cu fabulația, delirul mistic și schizofrenia! Ai observat că întotdeauna când nu știi să explici ceva sau să răspunzi, folosești cuvântul „taină”?

— Și până la urmă, ce vrei tu, dragă Harian? Gura îi puțea a mâncare nedigerată, așa că l-am îndepărtat ușor. Ca toți să dea în demența raționalității?! De ce să aduni cunoștințe despre tonalită sau vaalbara, să te încurci în miliarde de ani temporali sau luminici, când e mai simplu să te închini. Fericit?

— Fericit sau ignorant? Din câte am citit, marea masă a practicanților nici nu știu ce înseamnă „Aleluia” sau „Bogdaproste”. Nu știu de ce se prosternează în fața crucii și nu a peștelui, cum îi cheamă pe cei doisprezece apostoli sau pe protagoniștii cântării iubirii carnale. Câte cărți are prima secțiune a scrierii în numele căreia vi le-ați distrus pe celelalte? A meritat să distrugeți mare parte din știința anterioară sau care încerca să se dezvolte simultan, pentru că zeci de generații să nu știe câte epistole sunt în noua scriere?

Era vizibil încurcat. Clar, nici el nu știa unele răspunsuri! Am pufnit:

— Fericiți și mulți! Două miliarde de impostori!

A dat-o la-ntors cum că astea sunt presupuneri diavolești! Mult mai important era că legile morale, sacrosancte, fuseseră inculcate și că viața în univers avea aceeași sursă, provenea din același germene.

— Sigur avem strămoși comuni!

— Noi?! Am zburat de-acolo, simțind pentru prima oară ce-nseamnă să-ți pierzi cumpătul!

Gestual, își fac cruce (un simbol al torturii și al Morții!) când trec doar pe lângă anumite clădiri, așa-zise Case ale Domnului, de parcă Dumnezeu, Zeul sau Omphal nu ar fi pretutindeni și ar avea nevoie de anumite așezăminte, precum și de oameni specializați în intermediere! În aceste case înalte – concepute așa pentru a le induce un sentiment de nimicnicie – se adună, se-nchină laolată și audiază pasaje din cărțile lor sfinte, lălăite sau spuse-ntr-o altă limbă, pentru a fi îngreunată înțelegerea lor! Funcție de confesiune, casele sunt pline de desene, statui antropomorfe sau cuvinte, iar ei par spășiți sau veseli la grămadă, manifestându-se mecanic, imitativ, repetitiv.

Până nu demult, angrenarea lor în fenomenul religios le cerea să privească viața ca pe un fenomen singular în Univers, să accepte nu limitarea rațiunii, ci însăși bagatelizarea ei, ceea ce este de neconceput! Nici nu vreau să-mi imaginez ce am fi făcut noi într-o atare situație! Noi l-am instituit pe Omphal rațional, pentru a avea un sprijin și pentru a eluda misterul apariției vieții. Ei au ajuns altfel la omphalul lor, prin credință oarbă, sentimente și multă patimă! Preamărind absurd Nimicul, interpelând Absolutul și tăind mii de păduri ca să publice comentarii teologale!