Misterele telepatiei

CUPRINS:

INTRODUCERE… 3

Telepatia – privilegiu sau povară? 3

MARILE DEMONSTRAȚII.

Sfârșitul marilor medium-uri?

Fantomele celor vii.

Viziuni din „alte universuri” 16

Despre halucinațiile telepatice.

Transmisii telepatice la mari distanțe 23

Există și o telepatie conștientă?

Știința și Paranormalul

Spre alte lumi

Există un antrenament pentru telepatie?

TENTATIVĂ EXPERIMENTALĂ 37

Contact telepatic sub electrozi! 38

Salt în trecut 39

Ce conțin visele? 40

Ce se află dincolo de un simplu vis? 42

Telepatie. Sex. Violență 45

Dinamica psihicului uman 46

Interferențe și ratări

Telepatie… clandestină

Hipnoză la distanță!

Experimente reproductibile! 51

Gândul care vrea 53

Limitele ignoranței noastre 54

O experiență fantastică: medic și pacient 56

Riscurile unui experiment 57

O „revoluție copernicană” în psihologie!

Momentul despărțirii 6090 Misterele Telepatiei

STATISTICĂ ȘI HAZARD 62 întâmplarea – măsura tuturor lucrurilor? 62

Un vis crește în Brooklin 63

Viața de o clipă a unei forțe 64

Ce declanșează forțele parapsihologice? 66

IPOTEZE 67 „Radio Mental” 67

Cealaltă față a îndoielii 68

Ipoteza lui Hans Berger 69

Ce este energia psihică? 70

Factorul lipsă! 71

Subtilele mecanisme ale telepatiei 73

O „schemă” paranormală? 77

SEMNE DE ÎNTREBARE 79

Controlul minții 79

Viața posibilă, o carte închisă 84 înnăscut sau dobândit? 84

Iluzia puterii poate distruge 85

Telepatia – privilegiu sau povară?

Regina Caterina de Medicis a avut viziunea exactă a morții cardinalului Charles de Lorena, la 23 decembrie 1574.

S eara lui 23 decembrie 1574. Caterina de Medicis, temuta regină a Franței, anunțase că se va duce la culcare mai devreme în seara aceea. Regele Navarrei, Arhiepiscopul de Lyon, doamnele de companie, nobilul Agrippa d'Aubigne (cel care relatează această întâmplare) și alții erau prezenți în jurul patului regal. Deodată, Regina se ridică între perne cu o figură răvășită, își pune mâinile la ochi, apoi le împinge în față ca și cum ar fi voit să se apere de ceva. Cu o voce înecată de spaimă strigă: „Nu am nevoie de dumneata, domnule cardinal!”, îl vedea în fața ei pe Cardinalul de Lorena, care îi întindea mâna invitând-o să meargă cu el. Cardinalul nu se afla însă în dormitorul regal, ci era acasă, bolnav. Regele Navarrei își trimite imediat aghiotantul la palatul acestuia. Dar Charles, Cardinal de Lorena, murise cu câteva minute mai devreme…^ Misterele Telepatiei

1888, iarna. Noapte de groază la Sankt Petersburg – chiar și pentru un oraș întotdeauna straniu, atmosfera era de-a dreptul lugubră. Marele pianist și compozitor Anton Rubinstein lua masa de seară împreună cu elevul său William Nichia. Vântul sufla din ce în ce mai tare și urletele sale te făceau să te înfiori. „Ce-ți evocă ele?”, îl întreabă Rubinstein pe elevul său. „Gemetele sufletelor blestemate”, răspunde fără ezitare Nichia. „Eu sunt convins că există o viață viitoare ți, dacă o să mor eu înainte, mă voi întoarce pentru a vă dovedi acest lucru” – spune tânărul pianist. Marele Rubinstein îl privește tăcut și grav. Apoi spune solemn: „Accept pariul. Dacă o să fie ca eu să plec primul, voi încerca să fac același lucru”.

Șase ani mai târziu. William Nichia locuia acum la Paris. Era o noapte calmă, adormise, dar la un moment dat a fost trezit brutal de un strigăt de groază supraomenească. Când a deschis ochii, a văzut în fața sa figura lui Rubinstein, deformată de un rictus grotesc. Se apleca spre el. Tremurând, Nichia s-a repezit și, cu un suprem efort, a reușit să aprindă toate luminile. Apoi și-a impus să creadă că întregul coșmar se sfârșise. Nici o clipă nu s-a gândit la pactul încheiat cu Maestrul său: îl uitase cu desăvârșire. Și 1-a amintit însă, dureros, a doua zi, când a văzut ziarele ce titrau pe prima pagină: „Moartea subită a lui Anton Rubinstein”. După un timp, s-a întâlnit cu o prietenă comună, care asistase la întreaga agonie a lui Rubinstein. Ea i-a povestit că marele compozitor avusese o cumplită criză cardiacă și că momentul morții fusese marcat de urletul cel mai groaznic pe care îl auzise vreodată. „Chiar și în moarte și-a ținut cuvântul, la fel cum a făcut întotdeauna în timpul vieții”, avea să adauge el.

Era ca și cum, într-un teribil crescendo de groază și suferință, Rubinstein acumulase un anume fel de energie, supranaturală, și încercase să-și țină promisiunea pe care o făcuse. Dar cum să nu pui cea mai tulburătoare întrebare: unde se găsea el în acel moment? Printre noi sau într-o altă lume? Imposibil de răspuns pornind doar de la o experiență singulară…

11 iunie 1904. Un medium parizian, o femeie, anunță ora la care Regele Alexandru al Serbiei și soția sa, Regina Draga, aveau să fie asasinați. Nu există nici o posibilitate ca acea femeie să fi putut avea o informație directă asupra evenimentelor pe cale de desfășurare la o asemenea distanță! O… „înțelegere” prealabilă cu asasinul poate fi înlăturată fără nici o ezitare. Cam în aceeași perioadă, Eusapia Paladino, un alt caz, asupraIntroducere 5 căruia vom reveni imediat, practic imobilizată fizic, determină ridicarea unei măsuțe de lemn la peste un metru de suprafața podelei camerei unde se află, prezenți fiind și oameni de știință de o neîndoielnică probitate profesională.

Și exemplele pot continua. Există, totuși, fe'nomene, fapte, întâmplări, evenimente, care… „nu încap” în domeniul celor pentru care știința poate prezenta o explicație conform cu regulile, normele și, de ce nu, cu dogmele sale. Dar, cum spune Charles Richet, indiferent că le putem sau nu explica, indiferent că le putem sau nu încadra în rândul noțiunilor acceptate de rigoarea formulării științifice sau că pur și simplu… ne facem că nu știm de ele, asemenea fenomene există. Cine este Charles Richet? Un mare medic francez, descoperitor, în 1902, împreună cu Paul Portier, al fenomenului de anafilaxie – sensibilitatea crescută a unui organism la o substanță străină, determinată de pătrunderea în corp a unei doze minime din aceasta prin ingerare sau injectare, realizare pentru care a primit Premiul Nobel pentru medicină în anul 1913! Greu de presupus că un asemenea om fie își riscă platforma profesională, fie a înnebunit subit, lansându-se în discuții și aprecieri la adresa unuia din subiectele cele mai fierbinți ale secolului XX și care cu siguranță va ocupa un loc încă și mai important în secolul actual: paranormalul.

14 februarie 1971. Zborul Apollo 14. Căpitanul Mitchell, unul dintre astronauții de la bord, efectuează o experiență de realizare a unui contact telepatic cu patru subiecți de pe Pământ în timpul zborului său cosmic. La întoarcere, se duce să analizeze rezultatele cu profesorul Joseph B. Rhine, cel care, împreună cu soția sa Louise, primise aprobarea de a instala, în 1932, la Universitatea Duke din Carolina de Nord, primul laborator oficial de parapsihologic în cadrul unei instituții științifice. Nu a fost dat publicității un raport oficial, dar, după cum se pare, căpitanul Mitchell ar fi lăsat să se înțeleagă că rezultatele depășeau cu mult așteptările…

1916, Rusia. Beșterev, un binecunoscut colaborator al celebrului Pavlov, realiza experiențe de „percepție radio-biologică”, de fapt percepția extrasenzorială. Asupra lor s-a păstrat timp îndelungat un secret total…

1960, URSS. Leonid Vasiliev, elev al lui Beșterev, profesor de fiziologie la Universitatea din Leningrad, prezintă rapoarte oficiale ale cercetărilor și experiențelor sale de telehipnoză: subiecți hipnotizați fuseseră treziți prind Misterele Telepatiei ordine transmise telepatic de la mari distanțe. Se efectuează experimente implicând mii de oameni, între două orașe – Moscova și Leningrad. Tot Vasiliev citează, fără să-1 numească explicit, „un eminent pionier sovietic al rachetelor, conform căruia nu putea fi vorba de a pune sub semnul întrebării fenomenele de telepatie”. Dr. Eugene Konecci, în acea vreme director pentru cercetări biotehnologice la NASA, recunoaște în cadrul Congresului 14 al Federației Internaționale de Astronautică (Paris) preocuparea sovieticilor pentru „o problemă extrem de interesantă a științei moderne: natura și esența anumitor fenomene de comunicare electromagnetică între organisme vii”… —1967-1969. Numărul publicațiilor de parapsihologie din URSS crește de la două la 35 și apoi la 70. Publicații contra: una în 1958, patru în 1969. Atât! Și să nu uităm că politica editorială în URSS era o politică de stat! Academia de Științe a URSS și NASA se preocupă activ de studiul fenomenelor de „transfer de energie” sau „transfer psihofizio-logic de informație”, încă și mai aproape de zilele noastre, cunoscuta revistă New Scientist spune că am fi uimiți de numărul de oameni de știință cu o reputație incontestabilă, inclusiv Premii Nobel, care studiază cu toată seriozitatea telepatia…

Omul are o dureroasă nevoie de comunicare. Așa se face că, pentru sume uneori ridicole, în țări cu regimuri totalitare s-au obținut informații pe baza cărora s-au inițiat primele cercetări de parapsihologie… Iată una din întâmplările cele mai impresionante, în anii revoluției bolșevice din Rusia, în Tbilisi, capitala Georgiei (viitoarea RSS Gruzină), tifosul făcea victime peste victime și orice medic era binevenit în lupta cu molima distrugătoare. La început de carieră, tânărul doctor B. B. Kajinsky își făcea datoria, cu mult curaj și devotament. Așa că seara era foarte obosit și adormea imediat, într-una din nopți s-a trezit brusc cu impresia clară că auzise lângă el un zgomot pe care la început nu a știut să-1 identifice, dar ulterior și-a dat seama că era zgomotul unei lingurițe cu care cineva amesteca o băutură într-un pahar. Dimineața nu are însă timp să se gândească la straniul său vis – un bun prieten fusese lovit de tifos și trebuie să alerge la el pentru vizita zilnică. Doi kilometri de adevărată fugă pe străzile pustii ale orașului și, în fine, ajunge în fața casei. Bate la ușă, îiIntroducere. 7 deschide mama prietenului, doar pentru a i se prăbuși în brațe plângând: fiul său murise în timpul nopții. „Urcasem pentru a-i da medicamentele, m-am așezat lângă el pe marginea patului și i-am dat să bea. Dar în clipa aceea ochii i s-au tulburat dintr-o dată, m-a privit o fracțiune de secundă într-un chip straniu și apoi imediat a murit!” Medic, dar și cercetător cu un deosebit spirit practic, dr. Kajinsky și-a adus imediat aminte de visul din noaptea precedentă și i-a cerut mamei, cu toată durerea evidentă a acesteia, să-i relateze pas cu pas cum se întâmplaseră lucrurile. Ușor intrigată, dar și cu acea dorință de a povesti comună tuturor oamenilor ce au trecut printr-o încercare dificilă, ea și-a amintit: „Am intrat în cameră, am pus medicamentul într-un pahar, apoi am început să amestec…” „Cu ce?”, intervine medicul. „Cu o linguriță”, răspunde mama, pregătită să continue. Dar Kajinsky nu o mai asculta. Emoția îl copleșise. Om cu un profund spirit materialist, își dădea seama că există aspecte ale comunicării între două ființe pe care legile cunoscute ale științei nu le pot încă explica. Și-a jurat în acea zi să-și dedice tot restul vieții studiului acestor stranii aspecte. Dureroasei nevoi de comunicare care se manifestă în momente-limită ale vieții noastre și pe care încă nu o putem înțelege. Și așa a devenit, împreună cu alții asemenea lui, unul din pionierii și apărătorii parapsihologici în fosta Uniune Sovietică…