Printre altele m-am apucat de fumat

Printre altele m-am apucat de fumat de Alan Montefiore

Printre altele, m-am apucat de fumat este debutul literar al unei licențiate la Harvard, care a cules cele mai râvnite burse și distincții – Aoibheann Sweeney. Înainte să facă pasul către statutul de romancier, tânăra scriitoare s-a apropiat de literatură din postura de critic. The New York Times Book Review, The Washington Post Book World sau The Village Voice Literary Supplement, publicațiile care i-au găzduit recenziile, sunt o garanție implicită pentru valoarea prozatoarei new-yorkeze. În New York s-a mutat la începutul anilor 90, imediat după încheierea studiilor, iar în prezent trăiește în Prospect Heights, pestrițul cartier din Brooklyn, și se ocupă de studii din sfera științelor umaniste, fiind directorul Centrului de Studii Umaniste de la City University, New York. Romanul cu care a debutat a început să prindă contur în timp ce încerca să obțină masteratul la Harvard, scriitoarea alegându-și ca spațiu de lucru diverse locuințe dintr-o comunitate de artiști din Brooklyn.

Printre altele, m-am apucat de fumat e o poveste care începe pe o insulă din Mâine și își atinge climaxul în New York, loc al unor descoperiri teribile despre trecut, dar și al revelațiilor despre straturi nebănuite ale sinelui. Miranda, fiica unui clasicist pasionat până la obsesie de perfecțiunea traducerii Metamorfozelor lui Ovidiu, își pierde mama la o vârstă fragedă. Cum tatăl e cufundat în gânduri străine de fetiță și în propriile studii, Miranda crește singuratică, creându-și propria lume din fantasme crescute în sălbăticia insulei. Totul se schimbă, însă, când tatăl se decide s-o trimită la New-York, la universitate, și Miranda ajunge în mijlocul vechilor prieteni ai propriului părinte. De la ei află adevăruri șocante despre trecutul tatălui, dar și despre felul dual în care ea însăși poate iubi. Furtuna lui Shakespeare și Metamorfozele lui Ovidiu sunt referințe implicite care ghidează permanent intriga acestei povești despre descoperiri, transformare și sexualitate.

Alina Purcaru

Printre alte lucruri, m-am apucat de fumat. Ana spune că ar trebui să încetez cu chestia fată bună/fată rea și are, evident, dreptate, dar, uneori, când am o țigară în mână, străzile sunt periculos de pustii și am băut câteva pahare după o zi de lucru și observ luminile aprinse în diverse apartamente, scări și clădiri întregi luminate, sclipiri roșii pe cer, mă gândesc la nopțile de pe insulă când eram mulțumită să stau singură afară, ascultând sirenele de ceață în întunericul acela plăcut, și să gust aerul dulce-sărat.

Mama și tata s-au mutat în Mâine când aveam aproape trei ani, astfel încât tatăl meu a putut să lucreze la o traducere a Metamorfozelor. Am crescut pe Crab Island, la vreo milă, pe apă, de un mic orășel numit Yvesport care, cel mai adesea, era ascuns vederii noastre de o ceață groasă de Down East. La câteva luni după ce am ajuns acolo, mama s-a topit în ceață și nu s-a mai întors. Ne-a pregătit niște fulgi de ovăz dimineață și după aceea a plecat în oraș. Când, în aceeași seară, nu se întorsese, tata a mai pregătit niște fulgi de ovăz și m-a dus la culcare: dimineața următoare l-a contactat prin radio pe domnul Blackwell, care a verificat dacă barca se afla la chei. În după-amiaza aceea Paza de Coastă a găsit barca, fără nici o zgârietură, eșuată pe țărmul continental. Le-au trebuit trei zile să-i găsească trupul. Ne-au pus o mulțime de întrebări. Domnul Blackwell mi-a spus, mai târziu, că trebuie să fi murit înghețată înainte de a se fi înecat – iarna sunt suficiente cam șase minute pentru ca inima să înceteze să mai bată. Nu era obișnuită cu bărcile, a spus el – trebuie să-și fi Pier' dut echilibrul încercând să vadă pe unde călca.

Tatăl meu nu vorbea despre ea, dar domnul Blackwell trecea pe la noi în fiecare zi, după ce ea a murit, ca să ne pregătească prânzul și cina. Eu eram convinsă că pe toată insula, în interiorul copacilor, erau femei. Când începea să bată vântul, ele șopteau și-și arătau reversul frunzelor, iar eu mă prefăceam că nu le aud. Îmi amintesc că stăteam în curte ore în șir în timpul verii, doar ascultându-mi respirația, simțind cum îmi amorțeau membrele – pândind amurgul, când liliecii aveau să zboare în zigzag printre copacii din spatele casei care se întunecau la culoare. Uneori, aproape că îmi simțeam pielea întărindu-mi-se ca scoarța de copac, degetele de la picioare prinzând rădăcini în pământ. Brațele ridicându-se rigide spre cer. Tatăl meu uita că eram acolo și îl urmăream mergând la fereastră, stând acolo timp îndelungat și uitându-se afară, îmi plăcea să-mi imaginez că mă căuta pe mine, strigându-mă pe nume. Mi l-am închipuit oprindu-se în fața noilor puieți din grădină, studiindu-mă așa cum nu se uitase niciodată la un copac până atunci, încercând să-mi întrezărească silueta subțire sub scoarță. Coatele ar fi fost nodurile din crengile subțiri ale brațelor mele și, într-un târziu, mi-ar fi recunoscut genunchii noduroși, trunchiul cu pieptul neted.

Tatăl meu era irlandez și, când era adolescent, se pregătea să devină preot, dar a ajuns să predea latina și greaca, întâi în Boston, apoi în New York City, unde l-a ajutat pe un om care se numea Arthur Mitchell să fondeze Institutul pentru Studii Clasice. Are, pe birou, o fotografie cu el și cu Arthur Mitchell: în ea, tatăl meu este înalt și tânăr, părul său este negru ca pana corbului. Arthur Mitchell este mic de statură și dichisit, ținând un baston chiar deasupra solului, ca un suport pentru mers. Domnul Blackwell își aduce încă aminte Cum ne ducea, pe mama, pe tata și pe mine, pe apă, până la insulă, în ziua în care am sosit acolo. Mama avea două valize albastre, iar tata – geanta lui din pânză groasă; cărțile au ajuns mai târziu. Domnul Blackwell spune că m-a cărat tot drumul până sus, printre tufe, până la casă, ferindu-mi de urzici piciorușele durdulii. Când tatăl meu a descuiat ușa casei, mobila, care fusese acoperită grijuliu cu cearșafuri, era pătată de găinaț de pasăre. Domnul Blackwell m-a lăsat jos și s-a îndreptat spre cămin, să verifice dacă oblonul fusese lăsat deschis. Un raton uriaș a ieșit din spatele canapelei șuierând și scuipându-ne pe toți patru. Mama a țipat. Domnul Blackwell a spus că el crede că animalul e turbat; a ridicat suportul de pălării din fier și l-a lovit cu el în cap. Craniul i s-a despicat și a făcut atâta mizerie și sânge înjur, încât tatăl meu a ieșit afară, pe veranda șubredă, să vomite. Bineînțeles că eu m-am dus drept spre animalul mort și m-am așezat pe vine ca să mă uit pe îndelete la el.