Cinci milenii de manipulare

Cuprins

Preambul .................................................................................. 5

Lumea veche. Inventarea imaginii liderului ............................. 13

Egiptul.................................................................................... 13

Mesopotamia .......................................................................... 23

India ....................................................................................... 33

China ..................................................................................... 45

Poporul evreu .......................................................................... 57

Cetatea greacă ......................................................................... 69

Roma ....................................................................................... 87

Concluzii — Lumea veche ...................................................... 106

Răspândirea credinței ........................................................... 115

Apostoli, misionari, predicatori............................................... 115

Media. Realitatea artificială................................................... 161

Tehnologie și cenzură............................................................ 161

Presa ca instrument. Primii pași ........................................... 178

Momentul de libertate ........................................................... 190

Media în totalitarism ............................................................. 202

Ficțiunea ca instrument ....................................................... 235

Marele manipulator ............................................................... 259

Note...................................................................................... 273

Bibliografie ........................................................................... 303

Preambul

În lucrările dedicate istoriei propagandei, de exemplu, sau altor forme și tehnici de comunicare în masă, tabla de materii este formata totdeauna dintr-o înșiruire de momente sau de etape ale istoriei omenirii din care autorii desprind dovezi excepționale ale utilizării manipulării asupra cetățeanului. Niciodată nu vor lipsi Hitler și ai lui, Stalin și chinezii lui Mao, Biserica, în principiu cea catolică, sofiștii greci și împărații romani. Vom citi mai mereu despre Congregatio de Propaganda Fide1 și donația lui Constantin, despre Goebbels, Holocaust și Ministerul Propagandei, despre Gulag, lupta de clasă și Directiva NKVD numărul 3 din 2 iunie 1947, despre Revoluția Culturală și laogai2, despre cultul imperial, Nero și Caligula, despre malformările istoriei în De bello Gallico, despre piramide, catedrale și statui. Și bineînțeles despre multe altele... Toate elemente credibile și spectaculoase ale fenomenului. Sunt identificate cu precizie datele apariției primei lucrări tipărite, a primului ziar și a primei emisii radio, sunt dovedite legăturile istorice dintre emergența anumitor mișcări sociale și politice și dezvoltarea mijloacelor de comunicare.

Fiecare secol scurs de la nașterea statalității are momentele lui de glorie – mai puține cele îndepărtate, tot mai multe spre prezent – ale intersecției dintre comunicare, evoluție și istorie. Legând cu o linie continuă aceste vârfuri se obține perspectiva modului în care comunicarea (cu toate componentele ei) a determinat modelarea realității cunoscute nouă acum. Un lung șir de excese și de acte geniale, care poate începe cu pșentul faraonic și duce până la difuzarea în lumea întreagă de către structurile abilitate ale armatei americane a imaginilor simulate în studio, care arătau cetățenilor planetei cum sunt distruse de la distanță obiective ale armatei irakiene în timpul primului război din Golf.

Urmărind aceasta cale se creează imaginea unor evenimente în care comunicarea devine importantă, în care propaganda se revarsă asupra cetățenilor, în care manipularea determină acțiuni care poate altfel nu ar fi avut loc. Acele întâmplări sunt evidente și devin ele însele chiar esența fenomenului. Der Sturmer este propaganda, creștinul incendiator al Romei este manipularea, Reforma a reușit datorită tiparului, Kennedy a devenit președinte datorită televiziunii. Analizele făcute pe acest tip de evenimente exemplare conduc la identificarea și cuantificarea întregului modei funcțional.

În ultima jumătate a secolului al XX-lea s-au teoretizat masiv comunicarea de masă și

toate dezvoltările ce decurg din ea. De asemenea, prin prisma acestor teoretizări au fost explicate acțiuni ale structurilor sociale în contextul evoluției umanității: o parte din „clipele astrale‖ ale istoriei este legată și de comunicare. O parte și mai mică este chiar determinată de

comunicare. În paralel cu țesătura tuturor faptelor și vorbelor care constituie cei cinci mii de

1 Congregația pentru Răspândirea Credinței.(nota editurii electronice – n.ed.el.)

2 Reforma prin muncă - sistemul chinez de a pedepsi criminalii într-un mod util pentru stat.(n.ed.el.)

ani de civilizație – de la Egipt și Sumer până în prezent – putem trasa un fir care leagă acele noduri în care comunicarea a influențat istoria. Acest fir se îngroașă tot mai mult spre secolul al XX-lea, când progresele tehnologice din media si cele din științele sociale au permis o presiune sporită a fenomenului comunicațional asupra societății.

Omul modern este o victimă probabilă a propagandei, omul modern este o victimă sigură a manipulării din partea organizațiilor politice, dar și a celor comerciale sau de media. Omul modern este măsurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic el este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numește opinie publică. Fiecare rând citit într-un ziar, fiecare film văzut, fiecare reclamă întâlnită pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societății civile îl afundă și mai mult într-o lume a multiplelor opțiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur și simplu din mintea sa. Un individ unidimensional prins între multiple canale de comunicare.

Toată această imagine, desigur îngroșată, ar fi valabilă dacă istoria ar începe într-un

punct și s-ar sfârși în altul. Dacă acest om s-ar fi născut pentru prima dată, să zicem în

1920, atunci când a avut loc prima transmisie radio, sau mai devreme, în 1905, când a apărut teoria relativității restrânse, sau poate și mai devreme, în 1869, când în Wyoming a existat primul sufragiu cu adevărat universal al epocii moderne, sau chiar și mai devreme, în

1822, când papa Pius al VII-lea a decis să permită tipărirea cărților care vorbeau despre heliocentrism. Numai că omul la care facem referire s-a născut de două ori. O dată atunci când i-a apărut specia și a doua oară când s-a organizat social. Istoria sa începe deci odată cu specia sa și a doua oară cu sistemul social.

În toată existența sa socială acest om a fost manipulat. Fără tehnologie, fără sociologie, fără psihologie, fără advertising. Când acestea au apărut, manipularea exista de mult și principiile ei erau deja acceptate atât de manipulat, cât și de manipulator. Este clar că putem măsura mai ușor cum se produce aceasta la început de secol XXI, având alături de noi știința, tehnologia și globalizarea. Dar firul roșu al comunicării, cel care se leagă de anumite noduri ale țesăturii istoriei cunoscute, nu există decât dacă vrem să simplificăm foarte-foarte mult lucrurile.

În fapt, comunicarea este urzeala pe care s-a construit tot edificiul. Printr-un efort

cotidian, anonim și, în general neinteresant, de comunicare, individul a fost calibrat în interiorul sistemului social a cărui regulă fundamentală a fost și a rămas supunerea. Convingerea nu s-a făcut nici prin conspirații, nici prin lovituri de forță, ci prin rutină. Omul nu este supus de către televiziune, ci de liderul pe care-l vede la televizor. Această supunere n-a deprins-o din septembrie 1930, când a avut loc prima emisiune TV, ci cu mult timp înainte. Liderul care l-a învățat să se supună lui și sistemului pe care el îl conducea și îl reprezenta nu a folosit sondajele de opinie pentru a identifica nevoile maselor, dar tot acestor nevoi – pe care le-a aflat prin mijloace mai rudimentare – s-a adresat și tot prin rezolvarea acestora și-a dovedit utilitatea. Așa cum, într-o analiză a epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial se constata că, deși al treilea conflict nu a izbucnit vreodată, nu a trecut niciun singur minut fără un război pe planetă, se poate spune că în toată istoria socială a omenirii nu a existat niciun minut fără comunicare în scop manipulatoriu purtată între

ierarhie și supuși.

Tehnologia este ulterioară supunerii și poate fi privită și ca un produs al acesteia. Deși doar epoca modernă a consacrat conceptul de comunicare instituționala a creat pârghii pentru realizarea acesteia, tehnici pentru implementarea ei, școli pentru pregătirea comunicatorilor și metode de cercetare pentru stabilirea eficienței comunicării, simultan cu crearea statului și cu consolidarea relațiilor sociale, ierarhice și funcționale din interiorul său, liderul politic a simțit nevoia să comunice cu supușii săi și cu egalii săi, lideri ai altor ierarhii. Elementele care stau la baza acestei comunicări nu diferă fundamental de marile campanii din ziua de astăzi. Modernizarea tehnicilor a atras după sine diversificarea metodelor de comunicare, după cum modernizarea societății a atras după sine emanciparea publicului căruia îi este dedicată comunicarea. Dar, în esență, reprezentanții sistemului social încearcă acum ca și în urmă cu multe mii de ani același lucru: să-și asigure controlul câmpului informațional în care evoluează populația din interiorul ierarhiei.

Răvășite între cuvinte cu înțelesuri relativ apropiate (convingere, persuasiune, manipulare, propagandă), istoria și analiza fenomenelor comunicării dintre ierarhie și supus, dintre stat și cetățean s-au preocupat mult mai mult de subtilitățile psihologice ale dominației decât de organizarea și de implementarea strategiilor de comunicare. Oriunde privim înapoi, în cei aproape cinci mii de ani de istorie mai mult sau mai puțin cunoscută a societății omenești, vom găsi elemente similare cu tehnicile de comunicare, de persuadare, de manipulare, de propagandă (albă, neagră sau gri) ale contemporaneității.