Tara bazaconiilor
Aa
False valori în știința românească
Din școală, din lecturi sau, în cazul celor mai norocoși, din călătorii, mai toată lumea știe câte ceva despre Țara soarelui-răsare, Țara celor o mie de lacuri sau Țara lalelelor. Câți au auzit însă despre Țara bazaconiilor? Paradoxal, această țară este mult, mai puțin cunoscută propriilor ei cetățeni decât tărâmurile de peste mări. Faptul este datorat, desigur, înaltului nivel de cultură al menționaților locuitori. E lucru știut că, de la înălțime, se vede până foarte departe, dar nu și imediat sub picioare, realitate cunoscută încă din antichitatea greacă și demonstrată (înaintea propriei sale teoreme) de Thales din Milet, care a căzut odată într-o groapă. Scoaterea lui din impas (și de unde căzuse), zice legenda, s-a datorat unei femei trace, deci (printr-un șir de raționamente cu care ne vom mai întâlni, dar cu care nu dorim să-l obosim pe cititor chiar de la început) unei (stră) moașe a neamului românesc. Aceasta este și una dintre misiunile cărții de față: să-i scoată din gropile Țării bazaconiilor pe cei care nu se uită pe unde calcă sau să-i ajute să evite contactul cu mâzga pe cei care (încă) nu și-au pierdut echilibrul
De ce Țara bazaconiilor, când, la prima (dar numai la prima) vedere, totul pare să se petreacă în România? Ce anume se petrece, se va vedea în corpul cărții La o privire mai atentă (a doua, a treia sau cine știe a câta), se poate observa însă că un număr important de oameni trec brusc de pe teritoriul scumpei noastre patrii în Țara bazaconiilor, fără alt document de călătorie decât cărțile, articolele sau cuvântările descrise în capitolele care urmează Astfel, sfâșiați între două lumi, pățiții rămân cu mintea acolo, în Țara bazaconiilor, iar trupește se mai află încă în locurile de baștină Ei, și? se va spune. Pe cine deranjează faptul că unii sunt plecați cu sorcova? Vom vedea însă că o migrare masivă spre Țara bazaconiilor este. Dăunătoare și pentru cei plecați, și pentru cei rămași Bazaco- nizarea” este la fel de periculoasă ca o nouă invazie dinspre Mongolia, cu tot ce mai poate ea strângepe drum. Parcurgând această carte, cititorul nu se va mai lăsa însă (sperăm) ispitit cu atâta ușurință de mirajul sferelor înalte ale bazaconiilor.
În pofida sonorității ei neaoșe, „bazaconia” este (ca multe alte rele care ne vin dinafară) de origine slavă- heză-zakonije însemna fărădelege’. Odată ajuns la noi, cuvântul și-a modificat sensul, dinspre tragic deviind spre rizibil Bazaconiile au, desigur, un caracter internațional, fiind „fără frontiere”, dar noi vom încerca să ne limităm la cele autohtone, deoarece avem destule. Abundența, varietatea și persistența lor îndreptățesc pe deplin titlul cărții Ieșirea din bazaconie, de pildă, care trebuie să recunaștem că ne-a surâs la un moment dat, ar fi fost inadmisibil de optimist
Diversitatea tipologică a bazaconiilor ne obligă să ne limităm la cele științifice. Cu alte cuvinte, în această carte se refutează câteva lucrări pseudoștiințifice din domeniul academic, ingineresc sau din publicațiile de popularizare. În acest fel se încearcă:
- încetinirea ritmului de emigrare spre Țara bazaconiilor;
- reîntoarcerea, cel puțin a unora dintre cei aflați acolo;
- compromiterea rețelei care eliberează documente de călătorie.
Cartea face apel la iuțeala de minte și băgarea de seamă a cititorilor, la spiritul lor critic, îndemnându-i la formarea unei opinii proprii cu privire la fiecare dintre problemele tratate.
Autorii de bazaconii au ocupat, ocupă sau încearcă să cucerească locuri importante în ierarhia academică, profesională sau politică Cu excepția acestei introduceri, fiu vom intra însă în politică Regimurile sunt trecătoare, bazaconia e veșnică! Cel puțin în momentul de față, politica este tot un fel de Țară a bazaconiilor, în care este ușor de intrat, dar greu de ieșit cu fața curată Politica științei va fi totuși atinsă, fie și în treacăt, dar în punctele ei sensibile. Apariția, proliferarea și difuzarea bazaconiilor au fost favorizate, iar uneori, așa cum s-a întâmplat la noi, direct provocate și întreținute de absența unor relații normale atât între putere și comunitatea oamenilor de știință, cât și între oamenii de știință înșiși, pe fondul lipsei de democrație, agravată de dictatură Toate domeniile de activitate au avut de suferit, dar știința a fost în mod deosebit ținta presiunilor politicului Rolul științei în societate n-a fost corect înțeles” sus”, dar nici formulat în mod coerent „jos”. Au fost impuse multe cercetări lipsite de perspectivă și fără alte urmări decât irosirea de forțe umane și de mijloace materiale. F’Legal” sau, mai ales, "ilegal”, mulți oameni de știință au emigrat, lăsând goluri greu reparabile. Măsurile” represive de stopare a colaborărilor internaționale au izolat știința românească de contextul european și universal, contribuind la creșterea decalajului preexistent
Pe măsură ce se accentua criza economică, pentru a redresa situația se apela la știință, căreia i s-a cerut imposibilul. Deși conștiente de absurditatea pretențiilor oficiale, vârfurile Științei cui marșat, acceptându-le. Nu este de mirare că rezultatele întârziau să se arate, fapt care ațâța nerăbdarea și chiar mânia celor de „sus”. Pe acest fond s-a manifestat în toată splendoarea ei pseudoștiința, între altele, prin oferirea de soluții providențiale pentru toate problemele lumii contemporane. Teorii care explicau totul, invenții epocale, motoare care nu consumau decât aer, randamente sfidătoare, medicamente miraculoase etc. Formau obiectul unor propuneri, obțineau brevete și erau generos popularizate prin diverse mijloace, fiind, dacă nu încurajate, cel puțin tolerate de oficialități Oricum, ele erau folosite ca mijloc suplimentar de presiune asupra cercetătorilor onești, care evident că nu puteau anunța rezultau atât de spectaculoase. Se manifestau chiar nemulțumiri față de legile” prea restrictive " ale naturii, care nu permiteau orice, și era vehiculată ideea că legile respective ar trebui schimbate, cu aceeași dezinvoltură cu care erau schimbate reglementările juridice. Orice apel, fie și timid, la bunul simț era primit cu furie și reprimat prin amenințări Confuzia era totală, iar o decantare a valorilor, imposibilă în fruntea științei se afla o „savantă” fabricată de un aparat politic extrem de puternic, cu contribuția directă a unor vârfuri ale cercetării românești și cu complicitatea unor oameni de știință străini în acest context, orice critică devenea periculoasă, tabuurile extinzându-se rapid. Cu timpul, toți cei care aveau cât de cât o funcție de conducere în cercetare deveneau „intangibili”, prin’contagiune de la superiorii lor. Cu excepția câtorva oaze în care se mai făcea știință autentică, dezbaterea critică, la obiect, a programelor de cercetare sau a rezultatelor științifice era din ce în ce mai dificilă Indicațiile, relațiile, protecționismul etc. Făceau ravagii și în ceea ce privește publicarea unor articole în periodice sau a cărților. Se tipăreau de toate, de la lucrări valoroase la banalități și enormități în materie de știință*, în timp ce multe cărți valoroase, originale sau traduceri, așteptau. De teama unor eventuale consecințe, publicațiile îndulceau recenziile critice sau le refuzau de-a dreptul
S-ar părea că toate aceste lucruri țin definitiv de trecut Eroare! Condițiile s-au schimbat, dar urmările persistă. Nu a avut loc o triere a competențelor. Scara de valori nu a fost restructurată, nici în citadela academică, nici în cercetare, nici în învățământ, deși unele modificări au avut loc. Până la extirparea bazaconiei, mai va.
Trebuie recunoscut că oamenii de știință rămân datori publicului larg, căruia îi este adresată cartea de față Cititorii au dreptul la o călăuză în marea de informații contradictorii din articole și cărți, din programele radioului și ale televiziunii S-a mărit numărul de publicații cu rubrici pe teme științifice, dar, din păcate, multe sunt tratate la modul senzațional, „după ureche”, neglijent, cu greșeli, sau eronate da capo al fine. A început totodată alunecarea de la știință spre obscurantism, fenomen pentru care au existat premise încă sub vechiul regim. Toate acestea nu pot fi lăsate fără ripostă.
În cele ce urmează, vom încerca să preluăm, în măsura puterilor noastre, câteva dintre datoriile enunțate.
Autorul consideră că tipărirea unui manuscris reprezintă un act public, o ieșire în arenă în fața unui grup de oameni cărora nu le poți însă recepta nici direct, nici imediat reacția. Autorul acestei cărți vede în cititori un aliat de nădejde, celălalt sprijin fiindu-i adevărul științific. Aceasta, în timp ce aliații bazaconiei sunt ignoranța și indiferența, fără de care pseudoștiința nu ar putea exista Din acest motiv, reacția cea mai nedorită ar fi nepăsarea cititoruluifață de încercarea de a demonta mecanismul imposturii. Reacția cea mai salutară ar fi un hohot de râs, un râs sănătos, din rărunchi, și o dorință tot atât de sănătoasă de a cunoaște. Cu această nădejde, să intrăm în subiect..
