Poezie,Proza,Dramaturgie

de AnnaE 1.065 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

CRANUL LUI MIHAI CEL VITEAZ

Sus la Deal în monăstire Se păstrează O trunchiată suvenire, De trei secoli prefăcută într-un negru putregai.

Pleacă-ți capul, măi române și oftează, Căci din gloria trecută, Ce zâmbise o minută, Astăzi tot ce-ți mai rămâne Este ceafa lui Mihai!

Ba ridică mândra frunte -

Și nainte! Fă din gândul tău o punte, Ca să legi cu bărbăție Timpul vechi cu noul trai; Și privind aceste oase, Oase sfinte, Tu să crezi c-o să mai fie Pentru biata Românie Alte zile mai frumoase Ș-un al doilea Mihai! *

Cându-i iarnă, când nu-i soare, Cându-i ceață.

— Nemerind uscata floare, Omul stă și să gândește; D-aș ajunge pân’la mai!

O s-ajungi și tu, române, Iar la viață! Iute, neaua se topește, Iaca, fulgerul trăsnește, Vai de liftele păgâne: Tună groaznicul Mihai!

LA IULIA Când văz o floare Lucind la soare Ca o lumină din curcubeu, Mă fac o rază, Ce colorează Flori și mai mândre pe chipul tău!

Când pe sub seară în primăvară Previghetoarea cântă cu dor, Printre suspine Gândind la tine, Te-auz, iubito, șoptind amor!

Când luna-n unde Galeș s-ascunde, Vărsând în valuri mii de scântei, Eu jur, Iulie, Că-i mult mai vie Văpaia dulce din ochii tăi!

Când în altare Vin cu-ntristare S-ador în pace pe Cel-de-Sus, Văz pe icoană Sunta Madoană și bietul cuget la ține-l dus!

Nimic nu-mi place!

Anima tace, Dar mintea-ntreabă de multe ori: Să fii tu oare Mai dalbă floare Decât atâtea sublime flori?

Scântei plăpânde, Steluțe blânde, Să nu mai fie ca-n ochiul tău?

Să fii tu oare Lună și soare, Lună și soare și Dumnezeu?

Suflet, junie Și poezie Astfel se-nchină la zâna lor, Pe lângă care Totul se pare O noapte neagră, un negru nor!

Suflet, junie Și poezie Sunt călătoare p-acest pământ: Orice le place Vor să-l îmbrace în haina țării de unde sunt!

Suflet, junie Și poezie Din cer în lume când rătăcesc, Aduc cu sine Forme divine Și prin iubire le răspândesc!

MUNTELE ȘI VALEA

Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu și flori Pe munții rătăciți în nori: Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodește cu sfială Un mușchi mănunt și otrăvit.

Priviți, priviți aceste văi, De râulețe și de căi, De busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină și iese mierea din albină și totu-l plin de Dumnezeu!

Nu sus, nu sus la cei avuți, în norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, în care crește grâu și floare, Bun și frumos!

VIERSUL

Homer cânta mânia divinului Ahille și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta!

Și eu câteodată smulg harpa din tăcere, Când sparge muza pieptul meu, Căci inima zdrobită răsună prin cădere Și saltă desperată în spasmuri de durere, Scoțând din agonie un țipăt scurt și greu; O poezie neagră, o poezie dură, O poezie de granit, Mișcată de teroare și palpitând de ură, Ca vocea răgușită pe patul de tortură, Când o silabă spune un chin nemărginit!

Ar fi o ironie să cânt eu flori și stele în veacul nostru pe pământ, Când ele sunt o larvă grimată cu văpsele, Iar adevărul geme tempeste și rezbele, Blestem, urgie, neguri, pucioasă și mormânt!

Lăsați pedestrei proze minciuna curtezană!

Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-l printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm!

Homer cânta mânia divinului Ahille și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta!

COMPLOTUL BUBEI

„Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă oroare. In 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte.”

CIBRARIO I

Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad.

În cuibul acei văgăune -Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci -A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci.

Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți!

Obrajii lor – cronica spune -Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt și galben și sur!

S-așează pe gânduri în iarbă și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce-l de făcut în lume să nu mai domnească Tăria și fala trupească, Frumosul călcând pe cel slut?

Se scoală atunci din grămadă O fiară, un monstru, o pradă A unui sarcasm infernal: Atât de urât că, văzându-l, N-ai pune pe oameni d-a rândul Cu cel mai hidos animal!

Se umflă a scoate cuvântul și parcă vuiește mormântul, Răsună un glas din plămâni, Pe care ca toți să-l auză, îl trage prin nări și prin buză, Sudoarea curgând peste răni!

„De prin puțuri și izvoare Toată lumea bea -Așa el zicea -

Fraților, pricepeți oare Cugetarea mea?

Apa-l pentru noi scăpare, Iute la fântâni, Din glezne și mâini Dați-le cu mic și mare Puroaie din răni!

Toate țările să fie De sus până jos Și până la os Un popor de carne vie: Lepros și lepros!

Ha, ha, ha! Să vezi atunce O viță ș-un soi întocmai ca voi: Unde-l suntul ca s-arunce Cu piatra în noi?”

II Trecu d-abia o lună, Buboșii împreună Acum din nou s-adună în codrul cel spurcat; Dar nu mai este jale, Ci râsuri triumfale, Sunând în deal și-n vale, Ca dracii în sabat! 32

Aduce fiecare Cu sine pe spinare Bucata-l de mâncare La prânzul canibal: Nemăcinate grâne Servind în loc de pâine, Cu vrun ciolan de câine Sau un picior de cal!

Apoi voioasa ceată, De stârvuri săturată, încinge desfrânată Un danț nerușinat: Satan rânjind se pune Cu pompă să-ncunune Cumplita urâciune Cu groaznicul păcat!

Strigați de bucurie, Săltați de veselie, Căci lepra cu urgie Se mișcă pas la pas: Prin târguri și prin sate, Cu ape-nveninate, Ea țările răzbate, Puțin i-a mai rămas!

Priviți-o cum pătrunde în turnurile unde D-abia se mai ascunde Seniorul tremurând; Bordeiul și palatul, Săracul și bogatul, Opinca și-mpăratul O vor simți pe rând!

Atunci din voi oricare Va fi ușor în stare Și el s-ajungă mare, Căci lepra-l chiar pe tron! Și iacă din nimică Bubosul se ridică Marcheze ori vlădică, Sau cel puțin baron!

Și nu visează nime C-o nouă nobilime Se urcă la nălțime Pe feudalul car! O bubă moștenită, De secoli învechită, E cea mai strălucită: Lepros ereditar!

În urmă, se-nțelege, Veți născoci o lege, Că nimeni nu s-alege De nu va fi bubos: Căci este cu dreptate Ca prin majoritate Rotund să meargă toate Sub cerul luminos!

O goană-nverșunată Se va porni pe dată în lumea cea curată Pe bietul nesupus, Ce nu vrea să-nțeleagă Că trebuie o plagă Să fie țara-ntreagă Când buba șade sus!

Printr-un decret se schimbă Orice idee strâmbă, Scoțându-se din limbă Că lepra e un rău; Și după chip și seamă, Pe pânză și p-aramă, Veți face fără teamă Bubos pe Dumnezeu!

III Poporul înconjoară pădurea fără veste Și-l pune foc: Leproșii pân’ la unul, bărbați, copii, neveste, Au ars pe loc.

Memoria lor însă p-o lespede funebră D-atunci s-a scris, Pe care se citește: „Creștini, fugiți de lepră Ca d-un abis!”

De câtva timp încoace, furtuna, pe morminte Cutrierând, Se zbuciumă a șterge bătrânele cuvinte, Străbunul gând.

De lene uită lumea ispitele-l antice.

Și iar la sfat Se grămădesc buboșii, visând să se ridice -

Pân’ la palat!

Fișiere de descărcat

DOC
Poezie,Proza,Dramaturgie de Bogdan Petriceicu Hasdeu.doc
1,1 MB · 362 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Bogdan Petriceicu Hasdeu

Toate ›