3. Nicolae Kretzulescu (1812–1900) Viata si faptele lui. Biografie
Aa
Nicolae Crețulescu (n. 1 martie 1812, București - d. 26 iunie 1900, Leurdeni, județul Argeș), medic, diplomat, personalitate cu vastă experiență politică, membru al Academiei Române. S-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei românești și a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai domnitorului.
Pe lângă activitatea medicală și politică, Crețulescu a practicat și diplomația, iar ca semn de apreciere pentru întreaga sa contribuție la dezvoltarea științei românești, a fost ales președinte al Academiei Române
Originea si studiile
S-a născut într-o veche familie boierească, arborele ei genealogic mergând până la Safta Brâncoveanu, fiica voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Străbunicul său, vornicul Iordache Crețulescu este ctitorul Bisericii Kretzulescu din București (1722). Era al treilea fiu al logofătului Alexandru Crețulescu și al Anei Câmpineanu. Ca atare, a primit o educație aleasă, având la dispoziție profesori greci și francezi în perioada adolescenței, de la care lua meditații în casa părintească.
În tot acest timp ocupă și diverse dregătorii, fiind registrator la secția civilă a Curții de Apel și comisar la Departamentul de Interne. Aflat la Paris, în 1834 își ia bacalaureatul, apoi studiază medicina la Universitatea din Nantes. În 1839 și-a încununat studiile medicale cu doctoratul în medicină și chirurgie cu tema „Questions sur les diverses branches des sciences médicales; quelles sont les circonstances générales qui ont le plus d’actions sur les appareils”. A. D. Xenopol aprecia că Nicolae Crețulescu a fost primul doctor în medicină de naționalitate român, din Muntenia.
Reîntors în țară, practică medicina la Spitalul Colțea din București, unde deschide o „școală de mică chirurgie”, iar din 1847 se transferă la Spitalul Pantelimon. Revoluția de la 1848 îl prinde în centrul evenimentelor. Crețulescu face parte din comisia de redactare a Constituției Țării Românești. În plus, i se încredințează misiunea de a încheia o înțelegere cu Ungaria care să prevină pericolul invaziei țariste, care ar fi urmat să înnăbușe revoluția.
După eșecul mișcării revoluționare, Crețulescu este exilat în străinătate. Pentru o perioadă practică medicina la un spital militar din Istanbul. După ce apele s-au calmat, revine în patrie în 1849 și reia practica medicinei la Spitalul Colțea.
Activitatea în administrația statului. Prim-ministru
Din 1854, devine director al Departamentului de Interne, apoi ocupă funcții importante în Justiție, fiind membru al Curții de Apel și al Înaltei Curți de Justiție. Preocupat de dezvoltarea medicinei în Țara Românească, Crețulescu sprijină înființarea de către Carol Davila a Școlii Naționale de Medicină și Farmacie din București.
În 1857, Crețulescu fondează Societatea Medicală Științifică și pune bazele primelor consilii de igienă și salubritate și inițiază primul recensământ al populației din România. Nicolae Crețulescu este unul dintre oamenii politici cu o bogată activitate unionistă, iar în perioada domniei lui Cuza, ocupă înalte funcții în administrația statului, printre care de două ori președinte al Consiliului de miniștri (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863; 14 iunie 1865 - 11 februarie 1866).
Președinte al Senatului. Cariera diplomatică
După înlăturarea lui Cuza, este trimis în judecată la Înalta Curte, dar ulterior se retrag acuzațiile. Crețulescu se reintegrează în viața politică, activând ca parlamentar, iar spre sfârșitul vieții este ales președinte al Senatului (13 decembrie 1889 - 9 iunie 1890).
Din 1873, Crețulescu debutează în activitatea diplomatică, fiind numit agent diplomatic la Berlin. Avansează până la gradul diplomatic de ministru plenipotențiar, activând în mari capitale europene, precum Roma, Paris și Petersburg.
În timpul Războiului pentru Independență, Crețulescu a organizat un spital în incinta conacului său de la Leurdeni, pe care îl pune la dispoziția armatei.
Membru titular și președinte al Academiei Române
Drept recunoștință pentru contribuția la dezvoltarea științei românești, pe 9 septembrie 1871 este ales membru titular al Societății Academice Române, forul cel mai înalt al culturii române, fiind în numeroase rânduri președinte al secției științifice. De asemenea, este ales de două ori președinte al Academiei Române, între 1872 - 1873 și 1895 - 1898. Nicolae Crețulescu încetează din viață pe 26 iunie 1900, la vârsta de 88 de ani.
.