Cum a rasplatit cocorul binele facut? basme si povesti japoneze scurte pentru copii

Trăiau cândva, la poalele unui munte, un moșneag cu baba lui. Amândoi aveau inima bună, milostivă.

Odată, într-o seară de iarnă cu nămeți mari, moșul st- duse în pădure, după lemne :

- Tu, nevastă, ram î i aici de păzește casa și așteap-tă-mă cu cina.

Taie bătrânul o grămadă măricică de lemne, o luă :"n spinare și începu să coboare muntele, Deodată auzi în apropiere un țipăt jalnic. Se uită el și văzu un cocor căzut î.i capcană. Se zbătea biata pasăre și se tânguia de parcă ,;r fi cerut ajutor.

- O, sărmană vietate ! Ai puțină răbdare, te ajut îndată...

Unchiașul slobozi pasărea din laț. Cocorul întinse firipiie și porai în zbor. Zbura și țipa de bucurie.

Se lăsase întunericul și bătrânii tocmai se așezaseră sa cineze, când cineva bătu la ușa lor.

- Cine-o fi la ceasul acesta ?

Moșul crăpă ușa și ce să vadă ? în prag stătea o fată -frumoasă, cu fulgi de zăpadă aninați în plete.

- M-am rătăcit prin munți, spuse ea. Viscolește amarnic și potecile nu se mai văd.

- Hai înăuntru, o pofti moșul. Rărnâi la îioi, suntem bucuroși de oaspeți.

- Arară e un ger cumplit, se vede că ai înghețat de tot. Vino de te încălzește la foc, spuse baba.

Fata intră în bordei și se așeză lângă vatră. După o vreme spuse :

- Uite că m-am și încălzit. Bunicuțe, nu vrei să te frec pe spinare și pe mâini, să-ți alung oboseala din mădulare ?

- îți mulțumesc, fata mea. ești tare bună. Cum te cheamă ?

- Pe mine mă cheamă O-Țuru.

- O-Țuru... Asta înseamnă fata-cocor ! Frumos nume, se bucură bătrâna.

Purtarea plăcută și blajină a fetei le merse la inimă bătrânilor. Le părea tare rău să se despartă de ea. A doua zi în zori, O-Țuru se pregătea să plece mai departe, dar bătrânii o rugară :

- Noi suntem singuri, n-avem copii. Rămâi la noi pentru totdeauna.

- Rămân bucuroasă, căci și eu sunt singură pe lume, răspunse fata. Iar drept răsplată a mărinimiei voastre. o să țes pentru voi o pânză frumoasă. Un singur lucru vă rog : nu cumva să vă uitați în odaia unde am să lucrez eu.

Fata se apucă de treabă. Din odaia vecină se auzea mereu țăcănitul războiului : kiri-kara, ton-ton-ton...

A treia zi, O-Țuru le înfățișă bătrânilor un sul de țesătură nemaivăzut de subțire și frumoasă,

- Ce minunăție ! strigă bătrâna pipăind țesătura. Nu-ți vine să-ți mai iei ochii de la ea !

Insă moșul se uită la fată și se neliniști :

- Mi se pare mie, O-Țuru, că ai cam slăbit. Uite cum ți s-au supt obrajii.,.

Tocmai atunci se întâmplă să treacă pe-acolo neguțătorul Gonta, care umbla prin sate și cumpăra pânză țesută în casă :

- Ei, mătușico, n-ai ceva pânză de vânzare ?

- Ba ai venit chiar la timp, neguțătorule, răspunse bătrâna. Ia privește ! A țesut-o fata noastră, O-Țuru.

Și desfăcu în fața lui Gonta, cât era de lungă, trâmba de țesătură moale și mătăsoasă.

- O, ce minunăție, ce mândrețe ! Fata ta e mare meșteră !

Gonta băgă mâna în pungă și scoase cu mărinimie o grămăjoară de bani, punându-i pe masă.

- Galbeni ! Zece galbeni ! strigă uimită bătrâna. Pentru prima oară în viața lor vedeau aur. O, cât de puternic strălucea la soare! Și cât era de galben, mai galben decât florile de răpită !

- îți mulțumim, fată-cocor, îți mulțumim din toată inima, spuseră. De-acum vom trăi și noi mai omenește.

Veni primăvara. Soarele începu să încălzească. Zăpezile se topiră, în fiecare zi. copiii din sat se adunau la casa băirânilor.

- Surioară-cocor, vino cu noi ! De-a ce o să ne jucăm

- Astăzi, spunea fata, vom colinda pe poteci «de r.rrunie. prin împărăția zânelor înălțimilor.

Doi dintre copii ridicau brațele, închipuind niște punți, iar fata-cocor cânta cu glas limpede și răsunător :

„Mergem voioși prin împărăția zânelor, ji-când o cărare șerpuită..."

Copiii treceau într-un șir vesel pe sub punțile acelea mituite, strigând către bătrâni :

- Bunicule, bunico, veniți și voi să ne jucăm !

- Ha-ha-ha ! Nu ne mai trageți așa de mâini !

Tare le mai plăcea copiilor să se joace cu fata-cocor ! Dar iată că într-o zi se arătă iarăși neguțătorul Gonta : - Bună ziua, unchiașule ! Nu cumva mai aveți vreo

bucată de pânză ca aceea ? Vindeți-mi-o mie, vă plătesc

oricât.

- Nu ! Și nici să nu ne mai ceri. Fata noastră, O-Țuru, n-arc voie să țeasă, Lucrul o istovește.

Dar Gonta puse cu de-a sila o pungă de galbeni în palma moșneagului :

- Ține ! Altădată am să-ți plătesc și mai mult. Dar dacă nu te învoiești, o să-ți pară rău. Nu mai cumpăr niciodată pânză de la baba ta, așa să știi ! îl amenință Gonta la plecare.

- Mare năpastă ! Ce-o să ne facem acum ? începură să se căineze moșul și baba.

O-Țuru auzi de dincolo văicăreala lor :

- Bunicule, bunico, nu vă mai frământați atâta, nu fiți îngrijorați. O să țes altă bucată de pânză. Dar va fi pentru ultima oară. Atâta vă cer : să nu vă uitați în odaia unde voi lucra eu.

Fata merse în odaia alăturată și în curând se auziră de-aoolo bătăile războiului : kiri-kara, ton-ton-ton ! kiri-kara, ton-ton-ton !

O zi, două, ti'ei, răsună întruna țăcănitul războiului.'

- O-Țuru, ajunge, sfârșește odată ! strigau bătrânii plini de îngrijorare, temându-se să nu-și cășuneze vreun rău. '

Când, iaca, se auzi și glasul lui Gonta :

- Ei, cum merge, e gata pânză ? Vreau s-o văd !

- Nu putem încă să ți-o arătăm. O-Țuru nu ne dă voie să intrăm la ea.

- Ce născocire mai e și asta ? Las' că intru eu fără să-i cer voie !

Gonta deschise larg ușa și îngână speriat :

- O, dar acolo e un cocor... un co-co-cor... Intr-adevăr, la războiul ide țesut se afla un cocor, cu

aripile desfăcute, își smulgea cu ciocul cele mai fine firicele de puf de pe trup și teșea pânză cu ele : kiri-kara, ton-ton-ton... kiri-kara, ton-ton-ton...

A doua zi dimineața, copiii veniră s-o cheme pe O-Țuru:

- O-Țuru, vino cu noi ! A nins din belșug, ia te uită...' Vino să ne jucăm cu bulgări de zăpadă !

80

Dar în odaia de lucru totul era tăcut și liniștit.

Bătrânii se speriară. Deschiseră ușa, să vadă ce se mtâmplă : înăuntru, nimeni, întinsă pe război se afla o frumusețe de pânză, cu înflorituri măiestre, iar pe jos văzură împrăștiate o mulțime de pene de cocor.

Către seară, copiii începură să facă larmă în curte :

- Bunicule, bunico, veniți mai repede !

Bătrânii dădură fuga, și ce să vadă ? Pe cer se rotea un cocor. Era același cocor de odinioară. Țipa jalnic, în-vârtindu-se deasupra casei. Zbura cu greutate, aproape toate penele îi erau smulse.

- O-Țuru, fata noastră dragă ! o strigară bătrânii, cu ochii scăldați în lacrimi.

Înțeleseră că acesta era cocorul căruia, moșneagul îi mântuise viața cândva și care se prefăcuse apoi în fată. Dar iată că nu știuseră s-o păstreze și s-o ocrotească până la capăt...

- O-Țuru, întoarce-te la noi ! o chemară îndurerați. Dar totul fu în zadar. Cocorul țipă cu adâncă jale, ca

și cum și-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna. Și pieri în zarea întunecată.