Cumplita duhanie Plici-Plici basme japoneze scurte

Trăiau odinioară într-un bordei ca vai de lume, vechi și povârnit, un moș cu baba lui. Erau săraci lipiți păniân-tului. Singura lor avuție era un căluț, dar și acestuia îi pusese gând rău un hoț nărăvit de prin împrejurimi.

Într-o seară, hoțul tocmai se pitulase în ogradă și aștepta să adoarmă stăpinii...

Era o vreme de toamnă, păcătoasă. Ploua cu găleata, iar acoperișul bordeiului se găurise de tot. Într-un ungher picura apa molcom, plici-plici, într-altul curgea de-a bi-nelea. Bătrânii își tot mutau așternuturile dintr-un colț ,în celălalt, fără să-și afle scăpare nicăieri : ploaia răzbea peste lot.

- Of, cumplită dihanie mai e Plici-Pâici ăsta. se văicări baba. Mai rea decit tigrul, mai nesățioasă decât lupul.

- Așa e, răspunse unchiașul nu e pe lume fiară mai fioroasă că ea. Nicăieri nu-ți găsești tihna de răul ei.

Sub fereastră se aciuise un lup flămând, care își făcuse socoteala să-i mănânce pe stăpânii colibei îndată ce vor stinge opaițul și vor ațipi. Auzind însă vorbele bătrânilor, blana i se zbârli de frică,

- Credeam că pe meleagurile astea un hălăduiește o fiară mai puternică decât mine, își zise. Dar uite că s-a pripășit necruțătorul Plici-Plici... Cel mai bine ar fi s-o iau la sănătoasa cât mai am timp !

Lupul făcu o săritură și o rupse la fugă mâncând pământul. Hoțul de cai, care pândea prin apropiere, își zise mirat : ,.Ia te uită, căluțul a scăpat din ștreang ! Ho, plruu !" Și luând-o la goană după lup, îi sări acestuia drept în spinare. Lupul, mai-mai să-și iasă din minți. „Sint pierdut ! gândi. Am scăpat eu din capcanele vânători-lor. dar uite că m-a înșfăcat Piici-Plici..."' Fugea în salturi mari, deznădăjduite, iar hoțul, care se înfipsese bine în spinarea lui, bombănea furios : ,.Nu mai pricep nimic ! Cal bătrân, și uită-te la el cum fuge... Nici cel mai focos armăsar nu l-ar întrece !"

Și cum fugea lupul așa, cu hoțul în spinare, iată că începu să se lumineze de ziuă. O maimuță care moțăia într-un copac îi văzu și strigă uimită :

- Mare năzdrăvănie ! Un om călare pe-un lup ! Să mori de râs, nu alta !

Chiar în clipa aceea hoțul de cai băgă și el de seamă pe cine călărește..- înspăimântat, sări de pe bidiviu, rostogolindu-se într-o capcană de lupi. „Bine măcar că nu mi-am frânt grtul", cugetă el, dezmeticindu-se pe fundul gropii și tot frământându-și mințile cum să iasă de-acolo.

Maimuța strigă după lupul care fugea încă buimac :

- Hei, lupule, tare mă mai mir de tine ! Cum i-ai îngăduit omului acela să te călărească ?

- Care om ? Ce tot vorbești ? Pe mine m-a înșfăcat înfricoșătorul Plici-Plici ! Abia am izbutit să scap de eL

- Iar eu îți spun că te-a călărit un om, am văzut cu ochii mei. Te-a călărit ca pe cel din urmă dobitoc. Hi-hi-hi ! Ai puțină răbdare, o să-ți dovedesc îndată. Călărețul mi se pare că s-a prăvălit în groapa de colo.

Pe vremea aceea, maimuțele aveau toate coada lunga. Cumătră noastră își vârî coada în groapă, fâțâindu-și-o de colo-colo.

„Aha, cineva mi-a aruncat o funie ! Da' știi că se brodește bine ? Ia să încerc eu să mă cațăr afară" își zise hoțul de cai. agățându-se vârtos de coada maimuței.

Maimuța scoase un urlet de durere și de spaimă :

- Valeu, lupule, lupxile ! Acolo jos este într-adevăr fioroasa dihanie Plici-Plici ! M-a apucat de coadă !

Auzind aceasta, lupul își luă tălpășița cât putu mai repede.

- Stai, nu fugi ! se tânguia nenorocita. Ajută-mă, nu mă lăsa în primejdie !

Maimuța se opintea din răsputeri să scape, de atâta înoondare fața i se înroșise ca o 'pătlăgică. Deodată, trosc, coada i se rupse chiar de lingă rădăcină.

Zice că de-atunci au maimuțele botul roșu și coada scurtă;