Cri - Cri

de AnnaE 633 de citiri
Aa

M-am pomenit într-o seara cu o vizita neașteptata. Pe masa, printre manuscrise și condeie, aparu, la etajul unde salașuiesc, într-o insula de asfalt, un greiere elegant. N-aș putea spune cat a fost el de surprins de prezența mea în mijlocul unui talaz de hartii mazgalite, razimata-n cot și silind un alt greiere, mic, prins între degete și muiat în cerneala, sa fac slove minuscule, identice în intimitatea lor cu cantecul lui de clopoțel cat bobul de mazeri. S-a oprit pe masa și a stat sa se reculeaga. Îmi închipui ca m-a vazut și ca a ramas confuz de ciudata mea îndeletnicire, el care cunoștea munca spicelor, rumegatul vitelor, ghitara vantului și osardia cartiții oarbe.

În fața lui am avut un sentiment speriat, modificat de un sentiment îngeresc. M-am ridicat respectuos de pe scaun și, fara sa vreau, l-am salutat:
– Buna seara, domnule Greiere de Camp, încorsetat în platoșe lucii, de mare cavaler. Carei intenții datoresc onoarea vizitei domniei tale? Stateam în cot, scarbit de lumini artificiale și de zgomotul cetații unde cartesc în singuratați. Cine te-a trimis? Cum te-ai strecurat pana la mine, nestrivit de automobile și nemancat de vrabioi înainte de a intra în oraș? Scoate biletul: îmi închipui ca te-au trimis copiii mei cu o scrisoare. Unde i-ai lasat? În trifoi, sau, cu ochii pe jumatate adormiți, în scaunele lor de rachita? Ce ți-au spus cand ai plecat?

Greierele raspunde, într-adevar, fara sa se miște de langa tampon:
– Cri-cri!
– Daca ai venit sa-mi ții de urat, sa ma ierți ca nu am unde te adaposti! Palnia telefonului, cand o canta în urechea ta, obișnuita cu muzica lina, te vei înfricoșa. Dumneata ești un neastamparat; te cunosc: îți place sa fugi și sa te întorci, sa sai în sus și sa te pitești în iarba. N-am iarba decat în peizajul de colo, și iarba-i de ulei, și peizajul cu geam: ai vrea sa intri și te oprește sticla.
Du-te înapoi! Odihnește-te puțin. Ai sa strabați doua județe întregi, Ilfovul și Prahova. Haide, sunt orele zece și un sfert și vreau maine dis-de-dimineața sa fii îndarat, sa-mi deștepți copiii, cantandu-le „cri-cri” în horbota perinei și sa-i pupi din partea mea pe cercelul urechii.

Greierul a înțeles:
– Cri-cri!
Și se arunca de pe masa în întuneric.

Doamne tu te-ai gandit la mine și mi-ai trimis o mangaiere de care asta-seara am cautat-o în deșert.

Alte cărți de Tudor Arghezi

Toate ›