Testament

Nu-ți voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decat un nume adunat pe o carte,
În seara razvratita care vine
De la strabunii mei pana la tine,
Prin rapi și gropi adanci
Suite de batranii mei pe branci
Și care, tanar, sa le urci te-așteapta
Cartea mea-i, fiule, o treapta.

Așeaz-o cu credința capatai.
Ea e hrisovul vostru cel dintai.
Al robilor cu saricile, pline
De osemintele varsate-n mine.

Ca sa schimbam, acum, întaia oara
Sapa-n condei și brazda-n calimara
Batranii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Și leagane urmașilor stapani.
Și, framantate mii de saptamani
Le-am prefacut în versuri și-n icoane,
Facui din zdrențe muguri și coroane.
Veninul strans l-am preschimbat în miere,
Lasand întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, și torcand ușure
Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure.
Am luat cenușa morților din vatra
Și am facut-o Dumnezeu de piatra,
Hotar înalt, cu doua lumi pe poale,
Pazind în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdași amara
O gramadii pe-o singura vioara,
Pe care ascultand-o a jucat
Stapanul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.
Biciul rabdat se-ntoarce în cuvinte
Și izbavește-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptațirea ramurei obscure
Ieșita la lumina din padure
Și dand în varf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsa leneșa pe canapea,
Domnița sufera în cartea mea.
Slova de foc și slova faurita
Împarechiate-n carte se marita,

Ca fierul cald îmbrațișat în clește.
Robul a scris-o, Domnul o citește,
Far-a cunoaște ca-n adancul ei
Zace mania bunilor mei.