Ambuscada in trecatoarea Khybr

Capitolul I.

Polițistul care păzea intrarea în stația Peshawar aruncă o privire surprinsă și puțin disprețuitoare pasagerului ce cobora dintr-o ricșă, modest mijloc de transport echipat cu o cabină înveselită de niște desene naive și de placaje din crom.

Un fel de hippie îmbrăcat într-un costum pakistanez zdrențăros, cu pantaloni bufanți foarte largi și cu o cămașa ce-i ajungea până la genunchi și bineînțeles, cu nelipsitul pancol1 pe o creștetul capului.

Părul negru, prea lung, îi cobora în valuri năclăite pe umeri, iar când hipiotul trecu prin fața lui, cu o raniță pe umăr, polițistul fu frapat de albeața pielii, ce contrasta cu barba neagră, de ochii lui de nebun, ce clipeau fără astâmpăr, străinul trăgea nervos dintr-un chiștoc, pe care-l ținea cu o mână tremurătoare cu unghii jegoase.

El îi aruncă polițistului un surâs vag și se pierdu în mulțimea din stație. Polițistul îl urmări cu privirea, dar nu-l opri. Erau treaba lui, într-adevăr, răufăcătorii și hoții. Dar acest hippie voia probabil să-și cumpere nițel hașiș de la vreun camionagiu ce venea din Afganistan, iar asta nu-l privea.

John Davidson se opri pentru a-și aprinde o nouă țigară, iluminând cu o privire scrutătoare împrejurimile. Un gard din sârmă ghimpată delimita un teren situat între Railway Road și calea ferată, de-a lungul căreia se întindea un depozit. Mai multe camioane erau la încărcat, altele, pe butuci, așteptau o ipotetică reparație. Șoferii se odihneau, lungiți de-a dreptul pe jos, pe bucăți zdrențuite din ceea ce fuseseră cândva covoare.

De-aici plecau toate camioanele cu destinația Afganistan. John Davidson aruncă o privire invidioasă unui șofer de camion care, instalat pe o cârpă, fuma hașiș și-l privea la rândul lui. Însă confuz, stând lângă enorma lui semiremorcă Mercedes încărcată cu baxuri de ceai. Își făcea curaj pentru că-l aștepta etapa Kabul! Nouă ore de condus, cu traversarea trecătoarei Khyber, cu nenumăratele ei curbe periculoase, iar apoi punctul de frontieră Torkham și Jalalabad, teatrul ambuscadelor neîntrerupte și în sfârșit, devierea groaznică, chiar până în capitala afgană. Vreo cincisprezece camioane erau în curs de încărcare. Practic, tot ceaiul și toate legumele consumate la Kabul veneau din Peshawar și din valea Indului. John Davidson dădu roată semiremorcii, cercetând mașina, care-l interesa.

Își șterse fruntea acoperită de broboane de sudoare. Deși era aproape ora șase după-amiază, erau în continuare vreo patruzeci de grade afară, iar aerul îți usca mucoasele. Târându-și picioarele, tânărul hipiot se strecura printre camioanele superb colorate și înveselite de desene naive și de motive în crom drăgăstos decupate. Șoferii mai cocheți chiar își înlocuiseră portierele din tablă cu uși frumos sculptate din lemn!

John Davidson trecu nebăgat în seamă și se apropia din ce în ce pentru a arăta sub pancolul bej ud de transpirație o față de european. Strecurându-se printre camioane și șoferi, ajunse chiar în spatele hangarului de încărcare. Ușurarea pe care o simți îl făcu să uite câteva clipe de căldură. Un vechi Bedford, încărcat cu enorme scânduri din lemn se afla gară, într-un con de umbră. John Davidson scoase o hârtie și verifica numărul: 8261, apoi litera „dari2” ce semnala înmatricularea de Kabul. Șoferul stătea aplecat și pregătea ceaiul. Un tânăr bărbos, cu nasul gros. John Davidson se așeză lângă el.

— Salam alleikum…

— Alleikum salam, mormăi politicos celălalt, fără să se oprească din ce făcea, după ce-i aruncă o privire.

Hipiotul continuă în dialect:

— Vii de la Kabul?

— Da.

— Ai ajuns demult?

— De o oră.

— Și mujahedinii?

Șoferul se încruntă:

— Erau, după Jalalabad. A trebuit să le dau 2500 de afghani.

Între graniță și Jalalabad, sovieticii renunțaseră să mai controleze drumul. John Davidson dădu din cap cu înțelegere, așteptând ca celălalt să-și toarne ceaiul într-un pahar. Șoferul îi întinse ceainicul:

— Tehai shang? 3

— Baleh4.

Hipiotul scoase o cană de metal din raniță. Ca întotdeauna, ceaiul era fierbinte și foarte dulce. Cei doi băură în tăcere: în Pakistan, nu erau niciodată presați de timp. Nici de lucrurile importante. Când șoferul își goli paharul, John Davidson îl întrebă cu o voce egală:

— Ți-ai luat încărcătura de la Chardeh?

Acesta era unul din cele două cartiere sudice ale Kabulului.

— Da, confirmă afganul.

Șoferul nu părea mirat de întrebare. John Davidson scuipă, cu gâtul uscat. Își pierduse toată buna educație englezească. În momentele sale de luciditate, își dădea seama că nu eră decât o epavă, ce avea să sfârșească pe o grămadă de gunoi. Într-un bazar, din cauza unei supradoze. Consulatul britanic îi oferise cu trei luni în urmă, un bilet pentru Londra. Hipiotul îl revânduse imediat. De cinci ani, se toi învârtea între Kabul, Peshawar și Kashmir. Din zi în zi, mai distrus.

O angoasă vagă începea să-l învăluie. Unde era cel pe care venise să-l caute, colegul său Bryan? Își aprinse o nouă țigară, trase cu sete din ea un fum prelung și se aplecă spre șofer.

— Înainte de a pleca, nu te-ai întâlnit cumva cu cineva la Shahzada Market?

Piața de schimb din Kabul, sediul central al traficului Afganul îi aruncă o privire pătrunzătoare, își mai turnă puțin ceai în pahar, îl aruncă, apoi îl reumplu. John Davidson își scarpină furios bustul pricăjit și albicios. De ce nu-l așteptase Bryan?

— Da, lăsă să-i scape șoferul. Am văzut pe cineva la Shahzada.

— Unde este?