Capcana cecenă

Capitolul I.

Telefonul începu să sune când Paul Nitze încă nu intrase pe ușa camerei. Se repezi în întuneric ca să ridice receptorul De la capătul celălalt al firului. Nu-i răspunse nimeni. Puse receptorul la loc bombănind. Era al treilea apel de acest fel din ziua aceea.

Aprinse lumina și se întoarse spre tânăra femeie oprită în cadrul ușii, îmbrăcată într-o haină de vizon care îi cobora până la călcâie. Era atât de frumoasă, încât ar fi ispitit și un sihastru. Părul ei negru împletit și ochii mari cenușii, cu o expresie arogantă, reușeau să-i confere un aer distins, în ciuda buzelor groase, proeminente din cauza dinților, care dădeau gurii o strâmbătură provocatoare.

„La dracu, ce bună e!” își zise Paul Nitze apropiindu-se de ea.

O agățase cu o oră în urmă la Cherry Casino, unul dintre noile localuri de noapte frecventate mai ales de așa-numiții „New Russians”, foști kaghebiști. Aparatciki sau simpli scelerați care aveau o caracteristică comună: nimic nu era prea scump pentru ei. De la Mercedesul 600 cu geamuri fumurii până la restaurantul japonez unde sushi costa două sute de dolari!

La Cherry Casino, situat pe fosta Kalinin Prospekt, rebotezată Novai Arbat odată cu căderea Uniuni Sovietice! Intrarea era două sute cincizeci de mii de ruble – salariul unei secretare – mizele la ruletă începeau de la douăzeci de dolari și zeci de fete singure, unele mai sexy decât altele rătăceau din sala de joc de la parter până la discoteca de la primul etaj.

Era destul o privire insistentă și un zâmbet pentru a începe o idilă. O sticlă de șampanie Taittinger la două sute de dolari spărgea gheața. Toate alcoolurile, șampania, whisky-ul și chiar votca erau de import. Apoi dansai un slow, sau două, pentru încălzire și lipeala era făcută.

Americanul apucă ușor blana și o făcu să-i alunece tinerei femei de pe umeri, descoperind o rochie de un albastru electric. Deși era începutul lunii mai, seara era încă frig la Moscova. Tânăra femeie îi aruncă o privire semeață și totodată provocatoare, în timp ce el îi mângâia fundul. Curba posteriorului compensa din plin sânii modești.

— Ai un cur splendid, zise el în rusă.

Strâmbătura provocatoare se accentuă.

— Vrei să-l folosești? Te mai costă două sute de dolari.

Tariful pentru lipelile începute la Cherry Casino era de cinci sute de dolari, sumă plătită deja de Paul Nitze și înmânată imediat lui mamașa1 ca să nu scape vreunul fără să plătească. Acolo fetele nu aveau pești. Își plăteau intrarea și consumația.

Paul Nitze nu ezită. Luă din buzunar un teanc de bancnote de o sută de dolari și întinse două noii sale cuceriri. De când o zărise pe tipă, fusese obsedat de fundul ei de vis. Cele trei zile de inactivitate petrecute la Moscova, singura ocupație fiind apelarea unor numere de telefon care rareori răspundeau, îl plictisiseră îndeajuns ca să-i vină poftă să se distreze.

O misiune clandestină cum era a lui permitea oarecare libertăți în privința notei de plată. Valentina – tipa îi spusese cum o cheamă de la prima cupă de șampanie – luă bancnotele și le puse în geantă. Apoi, legănându-se provocator, se apropie cu zâmbetul unei adevărate putori.

Paul Nitze puse mâinile pe șoldurile ei. Apoi le lăsă să alunece mai jos.

Nu mai putea de încântare!

Mâinile lui frământau fesele amplu rotunjite și tari ca marmura. Valentina desfăcu fără grabă cravata partenerului ei, apoi descheie nasturii cămășii. Îi dădu cămașa jos și unghiile ei gâdilară mameloanele americanului. Paul Nitze suspină încântat la culme. Se simțea în al nouălea cer. Gândul că va pătrunde între fesele pe care le frământa provoca valuri de căldură. Cu o mână, Valentina începu să-i maseze sexul, sporindu-i erecția. El o lăsă și o trase spre pat.

Telefonul sună din nou. De data asta bombăni printre dinți:

— Shit!

N-ar fi vrut deloc să răspundă. Dar telefonul continua să sune, strident, sporindu-i stresul. Se duse să răspundă cu un suspin exasperat. Singurul motiv al prezenței sale la Moscova era tocmai un apel telefonic. Nu-și putea permite să facă pe mortul în păpușoi.

La celălalt capăt al firului auzi, la început, un fond muzical, cântece folclorice rusești, apoi o voce necunoscută întrebă în rusește:

— Gaspadin Nitze?

— Da.

Urmă O tăcere, ca și cum interlocutorul încerca să-i asimileze bine răspunsul. Apoi vocea întrebă:

— Dumneata ai lăsat câteva mesaje pentru Abu?

— Da.

Inima lui Paul Nitze începu să bată mai tare.. În sfârșit, apelul telefonic așteptat de trei zile!

— De ce vrei să-l vezi pe Abu? insistă vocea.

— Ca să-i transmit un mesaj din partea unui prieten.

— Ești singur?

Fu gata să-i spună de Valentina, apoi răspunse foarte repede:

— Da.

Dar regretă imediat. Dacă fusese supravegheat, cu siguranță că-l văzuseră intrând la Kempinski cu Valentina. Nu avu timp să se corecteze.

— Harașo, zise interlocutorul său și închise.

Paul Nitze fu gata să strige de ciudă. Puse și el telefonul în furcă și întâlni privirea Valentinei. Plictisită, vagă, nepăsătoare. Scosese din geantă un pachet de Gauloises și aprinsese una. Tânăra femeie îi zise cu o voce agasată:

— Vii să mă regulezi sau vorbești la telefon?