Capcana din Bangkok
Aa
PROLOG.
De la etajul 23 al hotelului Sofitel din strada Silom se putea vedea o imagine superbă a orașului Bangkok. Cu toate acestea, cei trei bărbați așezați destul de departe de bar nu păreau deloc interesați. Mai multe documente erau răsfirate pe masa lor, printre pahare goale și conversația, în principal în spaniolă, părea să-i absoarbă cu totul. Unul dintre cei trei bărbați, masiv, blond-roșcat, cu o mustață care-i bara figura, se înclină către interlocutorii săi și spuse cu voce scăzută, în spaniolă:
— Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat în urmă cu două zile.
Cei doi aprobară printr-o înclinare din cap, evident recunoscători pentru această remarcă.
Unul dintre ei, care se prezentase cu numele de Manuel Sanchez, răspunse simplu:
— Muchas gracias! 1
Cu două zile înainte, la 4 martie 2008, Raul Reyes, unul dintre cei mai vechi conducători ai FARC2, fusese ucis de armata columbiană, în junglele din sud-estul Columbiei, vastă zonă controlată de gherila marxistă, unde aceasta cultiva intens coca.
Conversația fu reluată. Manuel Sanchez și amicul său, Hugo Sinaloa, îl contactaseră la Moscova pe Viktor But, cu mai multe luni înainte, telefonic și prin e-mail, cu scopul de a-l întreba dacă le poate furniza arme. Grație vânzărilor de cocaină, FARC devenise unul dintre cele mai importante carteluri ale drogurilor din Columbia – această gherilă dispunea de sume considerabile ascunse în diferite paradisuri fiscale.
Or, până în 2003, data la care Viktor But, fost ofițer sovietic reconvertit spre vânzările de material de război către țările aflate sub embargo, se retrăsese la Moscova, acesta din urmă, supranumit de unii „the Lord of War”3, era cunoscut pentru nenumăratele sale transporturi de arme, diamante, aur și chiar oameni, grație unei veritabile flote de avioane cargou, luate în leasing și care opera din Emiratele Arabe Unite. Toată lumea apela la el: traficanții de diamante din Liberia sau din Sierra Leone, talibanii aflați la acea vreme la putere la Kabul sau o gherilă antimarxistă precum UNITA din Angola, pentru a cumpăra arme. Americanii îl utilizaseră pentru a transporta materiale în Irak și în Afghanistan. Francezii, la rândul lor, au apelat la una dintre companiile aeriene ale lui But pentru a transporta cei 2 400 de oameni care au participat la operațiunea „Turquoise” a Franței în Rwanda.
Pe scurt, Viktor But, la început un modest locotenent în Armata Roșie, lăsat la vatră după disoluția Uniunii Sovietice, ridicase la 24 de ani un mic imperiu al transporturilor și vânzărilor de arme, profitând de numeroasele stocuri de material militar fără stăpân din Rusia, Ucraina, Bielorusia și Kazahstan, închiriind la prețuri convenabile aparate rusești sau ucrainene, care putrezeau sub prelate aproape peste tot prin Europa de Est.
Numele său se regăsea în toată lumea în agendele celor care căutau să transporte sau să cumpere arme. Acesta este motivul pentru care nu a fost surprins de faptul că cei doi reprezentanți ai FARC l-au contactat la Moscova, unde se retrăsese în 2003, urmărit de vendeta anumitor agenții ONU. După două contacte preliminare în Danemarca și în România, întâlnirea a avut loc la Bangkok, în capitala Thailandei, aceasta fiind una dintre țările care acordau facil vize cetățenilor ruși.
Viktor But sosise de la Moscova la opt dimineața, în 6 martie 2008 și se instalase într-o cameră situată la etajul 18 al hotelului Sofitel. După ce-și acordase un răgaz pentru a face un duș și a se odihni, urcase la etajul 23 către ora unu după-amiaza, pentru a-și întâlni cei doi „clienți”.
Cu convingerea fermă că le va vinde un vechi Iliușin 78, care-i rămăsese în grijă după ce-și încetase activitățile. Dacă aveau nevoie de arme, trebuiau să le și transporte.
Acum se aflau la finalul discuției lor de tatonare. Viktor But avea în fața sa o pagină pe care schițase „lista de cumpărături” a clienților săi: 700 sau 800 de rachete sol-aer Igla destinate, după spusele lor, doborârii de elicoptere Blackhawk și Apache, aparținând armatei columbiene, zece milioane de cartușe de calibrul 7,62, mine antipersonal și explozibili, de preferință C.4, echipamente de vedere nocturnă, avioane ultraușoare și drone4 destinate a fi echipate cu rachete. Întâlnirea era pe terminate. Nu fuseseră plătiți bani, însă Viktor But promisese să se ocupe de comanda lor de îndată ce revenea la Moscova și să păstreze legătura cu ei.
Era pe punctul de a strânge hârtiile de pe masa din fața sa când, brusc, cei doi interlocutori se ridicară de pe locurile lor fluturând niște legitimații cu învelitori din piele și, ca în serialele de televiziune, Manuel Sanchez strigă cu o voce de crainic:
— Special Agent Louis Millione. DEA (Drug Enforcement Administration). You are under arrest. This meeting has been recordeds5.
În timp ce vorbea, cel de-al doilea reprezentant al FARC strângea hârtiile rămase pe masă și le înghesuia într-o geantă de piele. Deși la început rămăsese stupefiat, Viktor But își regăsi repede sângele rece, gândindu-se că se găsea pe teritoriu thailandez, unde americanii, de la orice agenție ar fi fost, nu aveau nici un fel de putere polițienească.
— Nu mă puteți acuza de nimic, protestă el. Și nu aveți dreptul să mă arestați.
Nu termină de vorbit, că ușa se deschise lăsând să intre doi thailandezi în civil, dintre care unul, cu craniul ras, purta un tricou „Abercombie”, iar celălalt, mai în vârstă, o cămașă albă.
Scoaseră și ei niște legitimații și îl anunțară pe Viktor But în engleză:
— Suntem de la Crime Suppression Unit Division a poliției thailandeze și vă arestăm pentru tentativă de efectuare a unei operațiuni ilegale pe teritoriul Regatului.
Aceștia aveau dreptul să-l aresteze! Astfel, se lăsă încătușat, cu brațele întinse în față și apoi fu luat pe sus.
— Vreau să anunț consulatul! Protestă Viktor But
