Condamnat la moarte

Capitolul I.

Omul care se numea Julius Nieder își armă cu precauție pistoletul, la adăpostul vestei sale de șantung împăturită și așezată pe locul de lângă el.

Era un pistolet Smith & Wesson calibrul 38 cu butoi, un model foarte obișnuit meșterit într-un atelier din Stanleyville. La război, ca la război.

Zgomotul ușor al cocoșului tras spre spate fu estompat de mugetul celor patru motoare ale aparatului DC 6 al Companiei Air Congo care lua înălțime pentru a scăpa de o tornadă precoce din acest început de iarnă tropicală.

Julius Nieder era foarte destins, în ciuda faptului că se pregătea pentru o treabă foarte delicată – un asasinat într-un avion cu vreo cincizeci de pasageri în jurul lui, fără nici un fel de complici. Totuși, el care nu avea nimic dintr-un kamikadze, era ferm hotărât să coboare bine mersi la Bujumbura, capitala statului Burundi și viitoarea escală, cu misiunea îndeplinită. Pentru asta trebuia un pic de îndrăzneală și de noroc.

Omul pe care el trebuia să-l omoare se găsea în același rând de fotolii cu el, pe partea cealaltă a culoarului central, privind prin hubloul opus. Îi despărțea doar un singur pasager.

Era ora 6,30 și se-nnoptase. Cea mai mare parte a pasagerilor moțăiau tolăniți în fotoliile lor, așteptând dineul și sosirea la Bujumbura, prevăzută pentru ora zece.

Cea mai mare parte erau bătrâni locuitori albi din colonii care de câteva decenii beau coniac și whisky iar chelnerul negru nu prididea făcând naveta până la bar pentru a-i aproviziona.

Doar Julius Nieder nu bea. El nu bea niciodată în timpul orelor de serviciu. Corpolent, cu fața bronzată și părul rar, el inspira încredere. Era totuși unul dintre aventurierii cei mai periculoși produși de Congo și unul dintre cei mai capabili în meseria de asasin.

El înșirase pe fotoliul alăturat reviste și o servietă, tocmai pentru ca nimeni să nu fie tentat să se așeze. Cu ochii închiși pe jumătate și cu capul confortabil sprijinit de tetieră, el își supraveghea viitoarea victimă.

Aparatul DC 6 zbura liniștit menținându-se la altitudinea de 6000 de metri deasupra pădurii tropicale, o masă verde și compactă.

Înalt, blond, foarte elegant, într-un costum de pânză de în gri, omul care trebuia să moară își plimba ochii strălucitori de-a curmezișul hubloului. El se juca mașinal cu șevaliera pentru a-și alunga plictiseala și proasta dispoziție. Pentru prima dată după mai mult timp, el punea piciorul în Africa, un continent pentru care nu manifesta nici o preferință, mai ales când revii în condiții stranii și cu destule șanse să efectuezi o călătorie fără întoarcere.

Când ești un prinț care are dreptul la titlul de Alteță Serenisimă și la câteva altele, când ești descendent dintr-o familie austro-ungară, este greu să-ți imaginezi că o asemenea persoană lucrează pentru un serviciu de informații, chiar dacă este vorba de atotputernica și bogata Central Intelligence Agency, floarea spionajului SUA.

Astfel stând lucrurile, prințul Malko Linge, SAS pentru prieteni și pentru inamicii din informații, era muncit de gânduri negre. Sigur că el lucra pentru o cauză dreaptă: toate veniturile sale, destul de semnificative de altfel, erau înghițite de refacerea castelului său din Austria unde spera să se retragă într-o bună zi. Acest voiaj nu-i spunea însă nimic bun.

Nimeni nu atentase încă la viața lui, dar asta se putea întâmpla oricând.

El călătorea sub adevăratul său nume și cu un pașaport austriac, cu adevărata sa naționalitate de origine și cu o viză în regulă de intrare în Burundi, ceea ce nu era ușor de obținut (Burundi era în plină revoluție și străinii nu erau primiți cu brațele deschise, mai ales aceea ca Malko, care cu greu puteau susține o rațiune plauzibilă a motivului călătoriei lor acolo).

Din fericire prietenul Allan Pap avea o relație la consulat. Totul se aranjase în trei zile. Din păcate, acest lucru atrăsese atenția asupra lui Malko, deoarece această filieră era rezervată unei anumite categorii de oameni cărora venirea sa nu le era pe plac. Din acest motiv, Malko se aștepta la serioase neplăceri, dar el fusese încântat să părăsească atmosfera apăsătoare din Elisabethville.

În două ore urma să-nceapă sarabanda. Până atunci însă, avea tot dreptul la un pic de odihnă.

Alături de el, călătorea un grec unsuros și negricios care încă de la plecare murmura o rugăciune neinteligibilă. În mod vădit, el nu agrea avionul care în opinia sa, îl apropia mai mult de salvatorul său.

Barmanul trecu pe culoarul central anunțând: se găsesc țigări de vânzare în spate.

Grecul se ridică pentru a-l lăsa să treacă pe vecinul său dar nu se reașeză. Se simțea mai în largul său plimbându-se.

Alți pasageri de asemenea se ridicară pentru a merge în spate. Era o bună ocazie pentru a-și dezmorți picioarele.

Trecu o stewardesă care depuse câte un meniu în fața fiecărui pasager: pâine prăjită cu caviar, escalop de vițel, salată, brânză, prăjituri. Air Congo făcea cheltuieli, nu glumă.

Julius Nieder, după ce stătuse cu ochii închiși un moment, îi redeschise mari și se crispă imperceptibil. Omul blond își reocupase locul, își fixase o pernă mică sub cap și sprijinit confortabil de hublou cu spatele aproape întors, dormea.

Grecul se plimba într-una în sus și în jos și nimic nu-l despărțea pe asasin de viitoarea sa victimă.

Julius Nieder își alesese această identitate cu ușurința cu care-ți cumperi o cravată și aștepta de mult o astfel de ocazie.

Mâna sa alunecă ușor spre vesta așezată lângă el și dispăru sub ea. Aceasta forma o cocoașă, dar ar fi trebuit să ai o imaginație bogată ca să te gândești că acolo se găsește un pistolet cu amortizor.

Julius Nieder ridică brațul o fracțiune de secundă. Mâna sa și arma erau ascunse sub mâneca vestei.