Disparut la Singapore

Capitolul I.

Ferestrele birourilor redacției Far Eastern Economical Review scârțâiră lovite de o pală de vânt. Tan Ubin ridică privirea de pe claviatura mașinii de scris. Dinspre sud se năpusteau norii grei ai unei furtuni de sfârșit de muson. Coasta indoneziană devenise invizibilă. În mai puțin de o oră, perdele de ploaie călduță aveau să se prăvălească asupra orașului Singapore. Un telefon începu să sune la celălalt capăt al biroului. O secretară solidă, înfășurată într-un sari, răspunse imediat.

— Tan, vino, e pentru tine, strigă ea.

— Imediat, răspunse ziaristul.

Cu ochelarii lui cu ramă de baga, cu freza tot timpul strălucind de briantină și cu mustața lui subțire, făcea ravagii printre secretarele din Hanson Building. Aspectul general de individ prea la locul lui, era contrazis de acuitatea privirii și de expresivitatea trăsăturilor. Tan Ubin era unul dintre puținii ziariști care încercau să-și facă meseria corect, sub rigorile regimului autoritar al premierului Lee Kuan Vew.

Așteptă ca secretara să închidă telefonul și apoi răspunse.

Biroul era dotat cu un singur post telefonic și se afla la etajul al doisprezecelea al companiei Hanson House, un imobil nou, situat pe o arteră în prelungirea bulevardului Shenton Way, un fel de Wall Street singaporez.

Pe o lungime de cinci sute de metri se vedeau numai zgârie-nori noi-nouți, unii neterminați încă, în care se aflau practic sucursalele tuturor băncilor din lume. Un fel de cartier al orgoliilor și un simbol al bogăției micuțului stat, creat doar de vreo zece ani.

Cu cinci ani în urmă, Shenton Way era un teren viran, chiar lângă Telok Ayer Basin. Până și ultima deschidere spre orizont urma să fie acoperită în curând de o clădire galbenă, cu treizeci și cinci de etaje, aflată în finisaje pe Maxwell Road.

— Alo, sunt Tan, răspunse ziaristul într-o engleză cu un accent ușor cântat.

Cel de la capătul firului vorbea și el englezește, dar cu accentul aspru al chinezilor.

— Am o informație interesantă în legătură cu Tong Lim, rosti interlocutorul său.

Tan Ubin strânse receptorul mai tare în mână. Nu știa nici numele, nici înfățișarea celui cu care vorbea. Informatorul acesta, care prefera să-și păstreze anonimatul, îi oferea în mod obișnuit lui Tan Ubin informații ce se dovedeau exacte. Uneori îl căuta la birou, alteori acasă. Tan nu prea avea încredere în acest fel de sursă de „documentare”. Dar nu vorbise cu nimeni despre el, în afara soției lui, Sakra. Cel mai înțelept este ca astfel de lucruri să fie păstrate sub tăcere. Oricum, misteriosul său corespondent era extrem de bine informat.

Articolul pe care îl scria la mașină Tan Ubin se referea chiar la Tong Lim și îi fusese cerut de revista britanică The Economist.

— Despre ce este vorba? Întrebă el pe un ton aparent indiferent.

— Ar fi bine să-l urmăriți pe domnul Lim diseară, răspunse informatorul. Trebuie să se întâlnească cu o persoană care, în mod sigur, vă interesează foarte mult. Domnul Lim va pleca de la birou pe la șase, direct la această întâlnire. Good bye, domnule Ubin.

Și în urechea ziaristului indian pocni sec receptorul închis la celălalt capăt al firului. Ubin se lăsă pe spătarul scaunului, își scoase ochelarii și privi spre mare. Sute de nave se aflau în permanență ancorate în rada portului. Vântul se întețise și linia orizontului dispăruse într-o perdea de nori cenușii. Se putea observa cu claritate coloana întunecată a unei tornade ce se apropia de port, venind dinspre Indonezia. De cealaltă parte a ecuatorului, la Djakarta, situată doar la 400 km, ploua deja. Musonul era în plină desfășurare în zona aceea.

Tan Ubin se uită la ceas. Era patru și jumătate. Birourile se închideau la cinci și jumătate. Cel în care se afla Tong Lim era situat la vreo trei sute de metri, pe Shenton Way, la penultimul etaj al unui imobil ultramodern.

Tong Lim ajunsese doar în cinci ani dintr-un umil funcționar la poștă, un om de afaceri foarte căutat în sud-estul Asiei.

Era implicat în câteva zeci de societăți răspândite în Singapore, Kuala Lumpur, Djakarta și Hong Kong. Deținea și controlul a două bănci din Hong Kong și Brunei. Averea sa era evaluată la aproximativ două sute milioane de dolari singaporezi. Numai că, nici cei mai bine informați oameni nu depistaseră mecanismul reușitei lui. Tong Lim era un tip foarte discret.

Tan Ubin avusese mult de furcă în timpul anchetei pentru redactarea articolului comandat de The Economist. Dar tot ce îl privea pe Tong Lim era înconjurat cu o plasă deasă de mister, iar zvonurile ce pretindeau că prosperitatea lui era mai puțin solidă decât părea, nu puteau fi demonstrate.

Nu reușise să facă un interviu cu omul de afaceri chinez și nu se știa mare lucru despre el. Doar că era un baba, adică un chinez născut la Singapore și care își începuse cariera în administrația Poștei. Acum însă, era posesorul unui Rolls de cincizeci de mii de dolari și-i oferise fiicei unice, Margaret, un Mercedes de treizeci de mii de dolari, când împlinise 21 de ani.

Unii îi povestiseră lui Tan Ubin că Tong Lim ajunsese, datorită fulgerătorului său succes în afaceri, unul dintre demnitarii Triadei, cea mai veche societate secretă chineză, mai puternică la Singapore decât la Hong Kong.

Dar erau numai zvonuri.

Restul anchetei se dovedise la fel de dificilă. La Singapore Monitary Authority nu se știa nimic despre afacerile lui Tong Lim. Sau se păstra discreția. Ziaristul ajunsese la Ministerul Economiei în biroul unui înalt funcționar, care îi dăduse de înțeles că nu se cuvine să investigheze activitatea unui personaj ce întruchipează politica primului ministru, rezumată doar în două cuvinte: cultul profitului. Nu reușise nici măcar să obțină lista societăților controlate de Tong Lim.