Dosarul Kennedy

CAPITOLUL I.

Afară era o vreme îngrozitoare. Nici măcar o pisică sau un câine nu aveai inima să scoți în viscolul din noapte.

Cu atât mai puțin un prinț autentic, Alteță Serenisimă, chiar dacă era agent secret de lux al CIA și cea mai aleasă floare din elita spionajului american.

La toate acestea se gândea Malko sau, pe scurt, SAS pentru prietenii din Serviciile Secrete. Se străduia din greu să rămână cu mașina pe șosea, drumul Presbourg-Viena transformându-se într-un adevărat patinoar și imensul Jaguar Mark 10 șerpuia pe asfaltul înzăpezit și înghețat. Un vânt rece sufla în rafale. Cu toate că nu era decât ora 14:00, fusese obligat să aprindă farurile. La una din intrările în oraș, un panou anunța: „Viena – 32 km.”.

— Dacă nu cumva alunecăm într-o râpă, spuse agentul, vom ajunge la timp.

În pofida ceții, el purta ochelari fumurii care-i ascundeau ochii de o culoare extraordinară: un galben auriu, care, în momentele tensionate, bătea spre verde. Paltonul din cașmir bleumarin și costumul de culoarea antracitului i se potriveau ca o mănușă.

Bine instalat în scaunul de piele, conducea cu precizie și nonșalanță. În Liezen, țăranii îi spuneau „Alteță”. Castelul său, parțial distrus, domina toate casele din împrejurimi. După restaurare, ar fi devenit cel mai frumos din întreaga regiune, dar mai rămăseseră încă multe de făcut. Doar pentru ai plăti pe avizii antreprenori, Malko Margrare de Basse-Lusaca, Maestru al Ordinului Lâna de Aur, Cavaler Onorific al Vulturului Negru, Cavaler de Onoare și Devotament al Ordinului Suveran de Malta, citând doar cele mai importante titluri ale sale, îndeplinea de aproape zece ani rolul de agent secret al CIA. În ciuda aversiunii americanilor pentru amatorism, reușiseră să ocupe un loc de frunte printre agenții „negri”, grație memoriei extraordinare, farmecului și șansei sale.

Malko nu era adeptul violenței și evita, în măsura posibilului, recurgerea la orice formă de brutalitate. Din păcate, acest lucru nu-l putea aplica întotdeauna.

Din nefericire, activitatea lui nu-i adusese suficiente fonduri pentru a termina finisarea castelului. Majoritatea timpului și-o petrecea în Poughkeepsie, într-o vilă liniștită din statul New York.

După multă vreme, de-abia acum își făcuse timp să petreacă o vacanță mai lungă, în Austria. Din păcate, exceptând vremea urâtă, vacanța lui părea compromisă.

Elko Krisantem, turcul devotat în totalitate stăpânului său, se străduia să rămână calm. Atunci când nu șofa el însuși, stomacul i se revolta. Printre ochii întredeschiși, privea fulgii de zăpadă și se gândea cât de departe era Istanbulul, cu soarele lui cald și marea mereu albastră. O clipă regretă amar timpul petrecut acolo ca ucigașul cel mai solicitat, dar își dădu imediat seama că viața lui valora mai mult, chiar dacă acum era surprins de o furtună de ninsoare în Austria.

Zăpada atenua zgomotele. Jaguarul părea că înaintează spre o lume ireală. De la plecarea lor din Liezen, nu se încrucișaseră cu nici un alt vehicul.

— Trebuie să caut pe cineva, la aeroport, îi spuse Malko.

Situația stătea cam așa: în cel mai bun caz, urma să răpească o persoană, iar în cel mai rău caz, să o execute.

Chiar înaintea plecării, Krisantem se ghemuise într-un cufăr, pentru a verifica dacă un bărbat de talie medie putea încăpea fără dificultate. Experiența dăduse rezultate bune, chiar dacă nu stătuse prea mult timp înăuntru, pentru a-și putea recăpăta cât mai repede respirația. Nu era însă cazul să ridici mari pretenții.

CAPITOLUL II.

Cuplul se îmbrățișa pasional. În camera de la etajul opt, domnea o obscuritate aproape totală. Numai licărul roșiatic al clădirii Departamentului de Stat, aflat pe Bulevardul Pennsylvania, lumina cele două corpuri întinse pe o sofa.

Una dintre siluete se rostogoli cu suplețe direct pe mocheta groasă. Era un bărbat blond, cu șuvițe de păr ce-i acopereau ochii, îmbrăcat doar cu pantaloni foarte mulați.

— Mi-e sete, spuse el.

Se îndreptă spre masa cu rotile, turnă whisky într-un pahar și se întoarse către pat, cu sticla de J&B în mână, privind corpul alungit, cambrat, cu picioarele ușor depărtate.

— Ce frumos ești, Jerry!

Era vocea gravă a unui bărbat de circa cincizeci de ani. Figura lui rămăsese în penumbră, având, la rândul lui torsul gol. Cu un suspin, se întoarse pe burtă, cu fața spre perete.

— Vino, murmură el.

Delicat, tânărul blond puse paharul pe mochetă, se apropie de partenerul său cu un surâs indescifrabil pe buze și îi mângâie corpul cu mâna stângă. Bărbatul în vârstă gemu și schiță un gest spre palma care-l alinta. În acel moment, cu toată puterea, tânărul îi înfundă gâtul sticlei de whisky direct între fesele desfăcute.

Un zgomot oribil se auzi, sticla se sparse și băutura se răspândi peste tot. Bărbatul avu o tresărire, ridică puțin capul, apoi rămase nemișcat. Jerry rămase imobil pentru o secundă, cu gâtul sticlei în mână, parcă pregătindu-se să lovească din nou.

Aruncă după câteva clipe arma improvizată și expresia i se transformă într-una dură și indiferentă. Întorcând trupul aproape inert pe spate, desfăcu cureaua pantalonului, deschise fermoarul și găsi ceea ce căuta: două chei plate, de oțel. Rămase în picioarele goale, traversă încăperea până în fața unui tablou pe care-l dădu jos de pe peretele pe care era agățat. În spate se afla o deschizătură pătrată, cu o broască minusculă. Cu grijă, introduse una dintre chei, o învârti și trase. Se auzi un zgomot și o bucată dreptunghiulară de perete glisă, descoperind o gaură întunecată: un seif ultramodern, ferit până și de radiațiile atomice. Jerry scoase un port-document metalic foarte plat, de culoare neagră. Cele două închizători integrate îl făceau de neatins. Nici focul și nici apa nu îl puteau degrada. Fără a închide seiful, aruncă port-documentele pe un fotoliu, puse cheile în buzunarul pantalonilor și începu să se îmbrace.

După cinci minute, ieșea din apartament îmbrăcat impecabil, cu un costum sport. În mână ținea o cutie. Bărbatul întins pe sofa nu se mișcase. Jerry luă ascensorul direct spre subsol. Fiind singur în cabină, își aranjă în oglindă meșele blonde care-i cădeau pe frunte, cu o scânteiere de victorie în ochii lui verzi. Niciodată nu câștigase atât de ușor o asemenea grămadă de bani.