Haituit in Peru
Aa
Capitolul I.
Sprijinit de balustrada din piatră a terasei de pe acoperișul Ambasadei americane, Tom Burns, omul din CIA1 pentru Peru, privea cu un aer scârbit nesfârșitul convoi ce defila pe bulevardul Arequipa scandând sloganuri și fluturând lozinci și steaguri roșii. Demonstranții urlau din răsputeri, huiduind guvernul și îndemânând la revolta armată. Un nor gros de praf acoperea totul.
În dreptul ambasadei, ei se opreau cu pumnii ridicați și strigau:
— Yankee go home! Viva la lucha armada! Libertad por el Pueblo! 2
Ambasada era încuiată. Porțile grele erau legate cu lanțuri groase și în spatele lor stăteau sentinele înarmate. Trotuarul era protejat de un șir de borne de ciment ce împiedicau parcarea mașinilor, prevenind astfel orice act terorist provocat de mașini-capcană. În fața mulțimii dezlănțuite, serviciile de securitate erau însă neputincioase.
Tom Burns își aprinse resemnat o țigară. Un grevist fusese ucis cu o zi în urmă, în fața aeroportului. Deși demonstrația era de un calm relativ, muncitorii păreau mai înverșunați ca alte dăți. Tensiunea crescu și mai mult când coloana ajunse în dreptul palatului Guvernului.
Manifestanții încercau să se cațere pe grilajul ce înconjura clădirea. Guardia Civil era pregătită de ripostă armată, aveau să fie victime, fapt ce provoca o și mai mare furie în rândul revoltaților.
De mai multe săptămâni, Lima era paralizată de nenumărate greve, de manifestații de protest ce adesea degenerau în înfruntări soldate cu vărsare de sânge.
Privirile americanului rătăceau de-a lungul marelui bulevard. De cealaltă parte a acestuia, numeroase perechi de îndrăgostiți înlănțuiți, stăteau rezemate de zidurile micului Muzeu de Artă Italiană, izolat în mijlocul unui părculeț. Acestora nu le păsa de revoluționari și de vacarmul din jur, de urletele amplificate de megafoane și de claxoanele autobuzelor blocate.
Ceva mai la stânga se înălța turnul cenușiu și masiv al hotelului Sheraton, ce domina centrul orașului, distrus, de parcă ar fi suferit de pe urma unui bombardament, cu casele ruinate, abandonate, pline de șobolani…
Tom Burns își șterse ceafa udă de sudoare și bău o înghițitură de bere, direct din cutie. Căldura umedă, lipsa oricărei adieri de vânt, cerul cenușiu al începutului de toamnă, toate la un loc erau apăsătoare și sufocante. La Lima nu ploua aproape niciodată și praful acestui oraș cu șase milioane de locuitori era mereu în suspensie în atmosferă. În sud, spre San Isidro și Miraflores, cartierele bogate, praful se combina cu umiditatea Pacificului, formând o brumă groasă și cleioasă ce dădea impresia că te afli într-o țară nordică.
Pe acoperiș își făcu apariția și Lester Cross, adjunctul său. Buzunarul acestuia era deformat de un imens walkie-talkie.
— A sosit colonelul Ferrero, sir. Veniți jos?
Birourile agenției se aflau la subsolul ambasadei, lângă cafenea, fără nici un fel de acoperire. Singurul avantaj era că exista aer condiționat.
— Mai bine chemați-l aici, spuse Burns.
Coloana demonstranților se apropia de sfârșit, urmată la mică distanță de două blindate cu mitraliere din Guardia Civil. Erau dotate și cu cisterne și furtune de apă. În urma lor se afla un ambuteiaj de proporții monstruoase. Tom Burns își întâmpină oaspetele care tocmai urca scara.
— Ce mai faceți, colonele?
Colonelul din Dircote3 avea chipul aproape la fel de verde ca uniforma, era complet chel și un zâmbet viclean îi deforma trăsăturile. Purta o cămașă mexicană și un revolver mare la centură.
— Mulțumesc, bine, Mister Burns, spuse peruanul.
Mereu era bine. Țara se afla în declin general, solul4 se diminua ca gheața la soare și în fiecare zi un polițist era asasinat, în timp ce închisorile erau pline până la refuz de membrii formațiunii Calea Luminoasă. Cu toate acestea bătrânul președinte Belaunde, ascuns în palatul său din centrul orașului, continua să afirme cu tărie că avea să lase succesorului său o țară bine cârmuită… El arăta tuturor vizitatorilor săi planul șoselelor construite în Amazonia, care serveau mai degrabă traficanților de cocaină, așa numiții narcos. Acele șosele erau piste de aterizare pentru avioanele încărcate cu droguri…
Armata nu era suficient de puternică pentru a lupta cu terorismul și cu traficanții în același timp.
Or, teroriștii din Partidul Comunist Peruan, cunoscut mai ales sub numele de „Calea luminoasă”, se străduiau din răsputeri să distrugă fragila democrație din țară. Erau înzestrați cu ferocitatea Khmerilor Roșii și cu răbdarea lui Mao Tse Tung:
Guvernul hotărâse să lupte contra celor din Calea Luminoasă. Trupele speciale ale infanteriei marine, binecunoscute pentru brutalitatea lor, interveneau adesea cu cruzime. Mai multe sute de săteni din regiunea Ayacucho își sfârșiseră zilele în gropile comune.
Pe bulevardul Arequipa, zgomotul manifestanților făcuse loc claxoanelor zecilor de mașini blocate.
— Doriți o bere, colonele?
— Con mucho gusto.
Tom Burns așteptă ca peruanul să se răcorească și spuse:
— Aveți noutăți?
Colonelul Ferrero schiță un zâmbet:
— Nu încă, dar aștept vești dintr-un moment în altul. Trebuie să mă întâlnesc cu ei aici.
— Credeam că întâlnirea va avea loc la prânz.
— Nu-i întotdeauna așa ușor, făcu colonelul. În Lima nu sunt telefoane așa de multe ca la dumneavoastră, în SUA. Nu trebuie să vă faceți griji.
Tom Burns lăsă să-i scape un sunet ce nu părea să semene cu o aprobare. Doi dintre agenții săi din CIA fuseseră trimiși să se infiltreze în sânul organizației, dându-se drept revoluționari columbieni din M 19.
