Joc murdar la Budapesta

Capitolul I

— Davai! Davai!

Bruneta cu ochi albaștri și scânteietori bătea din palme în ritmul îndrăcit al cântecului țigănesc. La fiecare mișcare, sânii liberi sub bluza portocalie îi tresăltau ca și cum ar fi vrut să scape din ea. Orchestra de la Mathyas Prince fusese smulsă din toropeală cu ajutorul mai multor bancnote de o sută de forinți. Bacșișul fusese reintrodus în Ungaria de doi ani. Violonistul se aplecă în fața mesei întinse, mânuind arcușul din ce în ce mai repede, cu riscul să piardă bancnotele băgate între corzi. Mesenii se opriseră din mâncat urmărind spectacolul. Instalat la subsol, cel mai bun restaurant din Budapesta era împărțit în separeuri cu ajutorul unor paravane din lemn. Cei pentru care cântau muzicanții ocupau masa cea mai bună, așezată în fața scării. Bruneta cu ochii albaștri ca lapislazuli avea doi bărbați la dreapta ei și un altul, la stânga. Toți erau instalați pe bancheta din fund, aflată cu fața la orchestră. Patru bărbați cu aspect de funcționari erau așezați la o măsuță ceva mai retrasă, în stânga banchetei. Cu un ultim acord, violonistul își termină cântecul. Imediat, bruneta își petrecu brațul pe după gâtul vecinului din dreapta și îl sărută pe gură. Acesta nu avea deloc aspectul unui seducător. Avea o față rotundă și buhăită de aparatcic1 bine hrănit, cu părul rar și cărunt. Acesta se feri ușor și zâmbi încurcat când bruneta se dezlipi de el. Bărbatul așezat la dreapta lui își vârî capul în farfurie după ce îi aruncă fetei o privire profund dezaprobatoare. Avea o față de muncitor, destul de ridată, cu pielea măslinie și părul negru și des. Deși stătea foarte drept la masă, capul său ajungea doar până la umărul vecinului său.

Mate Balázs, șeful Serviciilor Secrete maghiare mai avea doar un an până să iasă la pensie și nu avea chef să aibă nici un chef de probleme. Întoarse capul către vecinul său și-i spuse în momentul în care orchestra începea o melodie nouă:

— Suslov Elvtárs 2cred că sunteți obosit…

Bărbatul sărutat de fată zâmbi și spuse cu o voce cleioasă:

— Nu sunt obosit deloc, Mate József, mă distrez foarte bine. Orchestra asta este excelentă.

După tradiția rusească, el nu folosea decât prenumele. Mate Balázs oftă în sinea lui. Voia că vizita ministrului rus de Interne să se termine cât mai repede. Mai dura două zile. Valeri Ilici Suslov venise să contribuie la strângerea relațiilor sovieto-ungare în domeniul securității interne. Cu alte cuvinte, voia să se asigure că nu se va repeta niciodată „Primăvara de la Budapesta”. Vizita trebuia să se desfășoare fără un tam-tam prea mare, sprijinită în mod discret de prezența a două divizii mecanizate ale Armatei Roșii, staționate în regiunea Salgótarján. Mate Balázs era obișnuit cu aceste vizite periodice. De multă vreme renunțase la ideea că în țara sa ar putea exista libertatea exprimării. Aplica legile impuse ungurilor de către sovietici, eliminând practic orice represiune politică. În clipa în care serviciile sale aflau de existența vreunui contestatar acesta era contactat în mod discret și rugat să se expatrieze într-o țară la alegere. Asta făcea ca în țara sa să nu existe lagăre de concentrare, iar el să-și poată petrece liniștit toate weekend-urile pe malul lacului Balaton, într-un bungalow neînregistrat în mod oficial, la fel ca multe altele din jurul său. Toate erau construite cu materiale cumpărate pe piața neagră.

Orchestra interpreta acum un cântec țigănesc de inimă albastră. În mod mașinal, Mate Balázs îl lăsă pe chelner să-i umple din nou paharul cu vin roșu marca Elger, cea mai bună din țară. Alcoolul, împreună cu mâncarea grea ungurească, îl făcură să cadă într-o stare de mole? Eala. Sunetele viorii îi mergeau la inimă. El își spuse cu amărăciune că dacă ar mai exista încă un an 1956, cu siguranță ar fi împușcat pentru colaborarea lui cu sovieticii atât de urâți de poporul maghiar. Dar asta-i viața… Încetul cu încetul, localul începea să se golească. Mate Balázs ar fi trebuit să meargă la culcare, dar nu putea să se scoale de la masă înaintea oaspetelui său.

Or, sovieticul nu părea prea decis să plece. Vecina brunetă, cu capul lăsat pe umărul lui, asculta muzica ținând ochii închiși.

Mate Balázs o blestemă în gând. La început fusese de-a dreptul încântat de faptul că una din secretarele sale se oferise să fie interpreta ministrului venit în vizită. Cei mai mulți dintre unguri îi detestau pe puternicii lor vecini din Est. În ciuda rusificării în masă impuse de regimul comunist, nimeni nu părea să știe vreun cuvânt în rusește. De altfel, atunci când se făcea vreo referire la ei, nu erau niciodată numiți altfel decât „marii frați”. Szüszi Sibrik, care lucrase la Moscova, se exprima cursiv în limba rusă. În plus, era o femeie superbă și liberă. Soțul ei divorțase de ea pentru ca apoi să se stabilească în Statele Unite. Ca să o răsplătească pentru faptul că se oferise de bună voie, Mate Balázs îi făcuse cadou o pereche de pantofi importați din Italia de unul dintre agenții lui. Serviciile maghiare aveau ca țintă Italia, fapt care permitea o contrabandă destul de prosperă. Oamenii lui Mate Balázs nu duceau lipsă de pantofi, de cămăși și nici de jamboane.

Ministrul sovietic îi făcu semn violonistului care se apropie de masă. Valeri Iliici Suslov îi strecură o bancnotă de o sută de forinți între corzile arcușului. Muzicantul se frânse în două și începu să cânte o melodie extrem de languroasă.

„Asta mai lipsea acum” oftă în sinea lui Mate Balázs.

El se înclină în față încercând să atragă privirea celuilalt vecin al lui Szüszi Sibrik, colonelul Igor Petrovici Antonov, rezident KGB la Budapesta. Era o namilă cu părul negru, cu trăsăturile tăiate cu dalta, îmbrăcat numai în costume ce cădeau pe el ca niște saci de cărbuni. Dacă ar fi crezut în Dumnezeu, cu siguranță ar fi fost călugăr. Adevărul era că avea tendința supărătoare de a-l confunda pe Dumnezeu cu Comitetul Central al Partidului Comunist din URSS… Odată pe lună el se închidea împreună cu Mate Balázs în sediul Partidului Muncitoresc Maghiar, care găzduia și MVA3.

Acolo, ei făceau analiza situației. Mai întâi vorbeau despre situația internă, apoi, despre rezultatele obținute de agenții unguri implantați în Italia.