Nebunii din Baalbek

Capitolul I.

John Guillermin încercă să sară peste o băltoacă din mijlocul Bulevardului Paris, dar alunecă și căzu drept în ea, sub privirile ironice ale unui pușcaș marin bucălat, îmbrăcat într-un mantou verde. Stătea de pază în fața unei clădiri vechi de culoare roșiatică, ce adăpostea temporar o parte din birourile Ambasadei americane, apărată de un parapet format din saci cu nisip, pus chiar în mijlocul șoselei și mesteca gumă rozalie la culoare.

În zilele bune, această cornișă ce domina Mediterana era comparată adesea cu celebrul bulevard din Nisa, Promenade des Anglais. Astăzi însă, rămasă golașă, în bătaia vântului venit dinspre marea cenușie, cu palmierii rahitici și ciopârțiți de bombardamente, cu clădirile verzui plantate la fiecare o sută de metri, cu barierele din lemn cu sârmă ghimpată puse de-a curmezișul drumului, cu șinele antitanc cu capete îndoite formând bariere în principiu de netrecut, cu găurile din zidurile clădirilor cauzate de. Obuzele israelienilor, părea mai degrabă un câmp de luptă decât un loc de recreere.

Impresie întărită și de absența vehiculelor și de puținii trecători. De la atentatul care a transformat Ambasada americană, situată în capătul Bulevardului Paris, într-un cremșnit din beton, circulația autovehiculelor a fost interzisă între Bain Jamal. Micuța plajă din fața ambasadei distruse și hotelul Riviera, aflat la un kilometru mai departe.

Vehiculele blindate americane înțesate de-a lungul clădirii, santinelele cu căști și cu veste antiglonț, ascunse după puștile lor de asalt M 16, pândind îngrijorate exploziile din depărtare ale artileriei arabe, ce bombarda cartierele creștinilor din est, sporeau și mai mult tensiunea. Mândrețea de Bulevard Paris devenise un teren viran sinistru, unde se aventurau numai câțiva trecători care voiau să evite Universitatea americană.

Astfel, nefericita aventură a lui John Guillermin nu avusese alt martor decât pe pușcașul marin care făcuse un balon de gumă de bucurie. Americanul părea mai degrabă un nătăfleț, cu impermeabilul albastru prea lung pentru el, cu cizmele de cauciuc și privirea pierdută în spatele ochelarilor cu rame de baga.

Își scutură picioarele ude și se urcă pe trotuarul de pe faleză. Valurile mici se spărgeau de stânci. Cât vedeai cu ochii, nu erau decât garduri din sârmă ghimpată și clădiri de ciment. Zarva din Beirutul de Vest, care continua viața cotidiană în ciudă bombardamentelor și rachetelor, era acoperită de zgomotul mării. John Guillermin își strânse impermeabilul pe el și se întoarse cu spatele la mare. Figura lui puțin cabalină și tristă, părul grizonat. Ondulat și ciufulit de vânt îi dădeau un aer de poet.

În afară de el și de soldați, bulevardul era absolut pustiu. Cel pe care îl aștepta întârzia să apară. Poate că nici nu mai venea… John Guillermin se resemnase deja. Nu era doar un amărât de război. Numai mașina-capcană, care a distrus pe 18 aprilie Ambasada americană, a terminat dintr-o singură lovitură și Centrala CIA din Beirut, inclusiv pe Deputy Director din Middle East Desk, venit de la Langley. De atunci, Compania și-a „răzuit” tot ce avea prin sertare și și-a trimis toți analiștii în căutare de informații. De aceea John Guillermin a trecut de la redactarea sintezelor, la meseria mult mai delicată de „ofițer informator” …

Ca să-și mai facă puțin curaj, americanul se sprijinise de balustradă și privea drapelul ce flutura în vânt sus pe clădirea părăginită în care se afla Compania. De pe 18 aprilie, birourile ambasadei fuseseră împărțite aici. În Ambasada Marii Britanii și în reședința ambasadorului din Baabda. Care găzduia și cifrul.

În stânga, un vehicul blindat era pregătit să intervină în orice moment. Puțin mai departe, către vest, maiestuoasa ambasadă a Marii Britanii, adăpostită de un șir de cuburi din beton, era acoperită de un „furnicar” imens care cobora de la etajul al cincilea până la pământ. Era o plasă antigrenade.

La barieră apăru o mașină căreia i se permise să treacă. Vehiculul, înainta încet. Pușcașul marin ieși din clădire cu arma M 16 îndreptată spre el și începu să percheziționeze portbagajul și motorul, apoi controla permisul de liberă-trecere. Era un ofițer din armata libaneză.

John Guillermin pipăi în buzunarul impermeabilului Colt-ul de calibrul 45 pe care îl simțea greu. Oamenii din Companie trebuiau să poarte neapărat armă și să se deplaseze cât mai puțin prin Beirut. Acesta era și motivul pentru care Guillermin îi dăduse întâlnire informatorului în această zonă extrem de protejată. Americanul înfrigurat înaintă câțiva pași. Era nerăbdător să intre în birou la căldură. Colt-ul 45 îi trăgea în jos buzunarul drept, conferindu-i un aer ciudat… Se zgribuli. Ce țară! Până și israelienii se săturaseră de ea. Se întoarse și cercetă zarea, fiind biciuit de aerul rece care îl făcu să-i dea lacrimile. Navele Flotei a VI-a, care staționa la Beirut, erau înecate în ceață. Abia se zăreau. Din când în când, obuzele trase de pe crucișătorul New Jersey transformau în câmp un sat arab. Apoi liniștea se lăsa din nou.

În fine, apăru o siluetă dinspre Bain Jamal. Era un bărbat care mergea grăbit, cu capul gol și cu mâinile înfundate în buzunarele hainei. John Guillermin miji ochii. La el, toți arabii arătau la fel. Când bărbatul ajunse la vreo zece metri, se relaxa. Nu era informatorul lui. Se uită rapid la ceas. Mai stătea cinci minute, apoi se întorcea. Bărbatul ajunse în dreptul lui și scoase mâna dreaptă din haină cu un gest lent. Era un arab tânăr cu părul creț. Avea un pistol semiautomat, echipat cu un amortizor gros, cilindric, de culoare neagră. Fără nici o ezitare, bărbatul ridică brațul și trase de aproape un glonț în ceafa lui John Guillermin.

Din cauza soarelui, americanul aplecă capul și se învârti pe loc. Al doilea glonț îi pătrunse în urechea dreaptă, străpungându-i creierul. Ca fulgerat. John Guillermin puse un genunchi pe sol. Apoi se prăbuși într-o parte. Zgomotul slab al împușcăturilor fusese luat de vânt, iar santinela, preocupată cu controlul mașinii, nu auzise nimic.

Ucigașul băgă arma în buzunar și îngenunche lângă John Guillermin, îl scotoci rapid prin buzunare, aruncând pe pavaj tot ce găsea.