Pact cu moartea la Belgrad

Capitolul I

— Oprește acolo! Îi porunci Momcilo Patenlici Nataliei, care se afla la volanul Mercedes-ului său.

Natalia Dragosavaci calcă pedala de frână, iar automobilului încetă să se mai hurduce prin gropile ce presărau drumul care pleca din Novi Sad pentru a ajungă la o uzină părăsită. Farurile iluminau atât grilajul din jurul clădirii, cât și terenul viran ce se întindea până la marginea drumului.

Acest drum desfundat părea complet nefolosit. Întreaga Serbie era plină de fosile industriale, rămase în totală paragină. Natalia stinse farurile și opri motorul. Îi plăcea la nebunie să șofeze automobilul amantului ei și avea mare grijă să facă totul ca la carte. La lumina primelor raze ale soarelui, locul părea de-a dreptul sinistru. Față-n față cu terenul viran, de cealaltă parte a drumului, se afla școala veterinară din Zemun, ale cărei terenuri se întindeau până la țărmul Dunării.

— Ce facem aici? Întrebă Natalia încercând să-si înăbușe un căscat.

Era abia ora cinci și jumătate dimineața, iar Momcilo Pantelici nu-i spusese nimic în legătură cu acea întâlnire atât de matinală. De altfel, acesta nu obișnuia să-i dea explicații legate de numeroasele sale activități. Nataliei puțin îi păsa.

Înainte de a se întâlni cu el, înțepenea câte opt ore pe zi în spatele ghișeului agenției Societății generale din Zemun, pentru un salariu de mizerie – 15.000 dinari – și locuia împreună cu mama sa într-un apartament cu două cămăruțe, aflat într-unul din cartierele de blocuri, moștenire lăsată de Tito. În Bezamija. Novi Beograd.

Însă acum avea parte de un apartament de lux pe bulevardul Pregerica, în Zemun, cu o vedere magnifică a Dunării. Frecventa cele mai scumpe restaurante și-si făcea cumpărăturile la Sava Center. Putea să conducă acest cupeu de lux. Despre care înainte putea să știe ceva doar din pliantele publicitare. Deși amantul ei nu era deloc seducător, avea o altă calitate: buzunarele îi erau pline de bani.

— Am venit ceva mai devreme, făcu Momcilo Pantelic. Mă vei lăsa aici și te vei întoarce cu mașina acasă.

— Atunci cu ce ai să te întorci tu?

— Are cine să mă aducă, spuse bărbatul pe un ton misterios.

El se întinse, luptând cu somnul ce amenința să-l cuprindă. E drept că plecase cu noaptea-n cap, dar tensiunea nervoasă nu-l lăsase să închidă ochii toată noaptea. Stătuseră până târziu în cafeneaua Monza, un local de lux aflat pe un ponton de la țărmul Dunării.

Momcilo scoase bricheta Zippo din centură. Își aprinse o țigară și suflă fumul. Încercând să-si liniștească nervii, să risipească greutatea pe care o simțea în stomac. După un răstimp, el aruncă țigara. Natalia îl observa intrigată.

— Ai cumva probleme? Îl întrebă ea.

— Nu, mormăi Momcilo.

El o privi și brusc simți cum tensiunea i se risipește. Chiar și fără a fi machiată, îmbrăcată cu o jachetă bej, fără sutien pe dedesubt, Natalia era afurisit de atrăgătoare. Bărbatul puse mâna pe piciorul ei. Un val fierbinte îi biciui trupul, înviorându-l.

— Nu ți-ai pus slipul, făcu el după ce îi pipăi coapsa pe care se mula un pantalon subțire.

— Păi, nu am avut timp.

Momcilo simți că nu mai rezistă impulsului. Cu mișcări febrile el își desfăcu fermoarul pantalonului și-si eliberă membrul din slipul înflorat.

— Haide! Făcu el pe un ton imperativ.

Ascultătoare ca o școlăriță, Natalia se supuse imediat. Știa că plăcerile simple erau și cele mai bune. Cu conștiinciozitate, ea se puse pe treabă, până ce-l satisfăcu, smulgându-i gemete de plăcere. Ca printr-un miracol, angoasa îl părăsi sub mângâierile Nataliei. Ușurat, Momcilo își aranja hainele și își aprinse o altă țigară.

— Dobro.1 Acum poți pleca.

El coborî din Mercedes fără ca măcar să o îmbrățișeze și își luă geanta de piele. Afară era încă răcoare, dar în două ore avea să fie o căldură sufocantă. El o ghidă ca să întoarcă mașina și privi cum se îndepărtează pe drumul ce ducea la Novi Sad. Cuprins de un val de optimism, se gândi că numai peste câteva ore va fi bogat și va putea pleca fără probleme din acea țară de mizerie. Nu mai suporta să ducă viața asta de coțcar ce împușcă banul din afaceri neînsemnate, ascultând de ordinele unor oameni care îl disprețuiau. Urma să plece cu Natalia pe Coasta de Azur. Desigur, pentru a se putea bucura de această lună de miere, mai trebuia să îndeplinească o mică formalitate: să predea poliției sârbe pe bărbatul cel mai căutat din țară. Era vorba de Milorad „Legija” Lukovici, fostul comandant al Beretelor Roșii. Organizația paramilitară JSO2, care a comis cele mai cumplite atrocități în așa numita „curățenie etnică”. Bărbatul care organizase asasinarea primului ministru al Serbiei, Zoran Djinjic. În 12 martie, cu un an în urmă, acesta fusese doborât cu două gloanțe, unul în piept și altul în stomac, trase de un sniper dintr-o echipă a lui „Legija”. Asasinul folosise un H&K 7.62 în momentul în care Zoran Djinjici cobora din mașină în fața biroului său.

Chiar într-o țară ca fosta Iugoslavie, obișnuită cu violența, acest asasinat premeditat cu sânge rece provocase un șoc profund. În plus, era a patra tentativă de omor contra primului ministru…

Momcilo Pantelici participase la penultima. Aflat la volanul unui camion austriac, el se repezise în mașina ce-l ducea pe Djinjici la aeroport, forțând-o să oprească pe autostrada Zagreb, chiar la ieșirea din Belgrad. Zoran Djinjici fusese rănit în coliziune, dar atentatul eșuase din cauza unei neconcordanțe a timpului.

Ar fi trebuit, ca îndată ce mașina ministrului era oprită din drum, să fie prinsă la mijloc între două 4 x 4 și ciuruită de armele automate. Era vorba de așa-zisul spanish collar3 – Dumnezeu știe din ce cauză.