Polonium 210

Prolog.

Vladimir Vladimirovici Putin privea de la una dintre ferestrele cabinetului său, cu pereții de culoarea untului, corbii care se năpusteau necontenit asupra turnurilor Kremlinului, rotindu-se croncănind în jurul cupolelor aurii. Era spectacolul cotidian. Stoluri de păsări negre se învârteau deasupra bătrânei fortărețe. S-au succedat astfel secole de-a rândul, împinse parcă de un misterios instinct genetic. Nimeni nu a reușit să explice vreodată atracția acestor păsări pentru centrul puterii rusești. Nici măcar șoimii dresați la cererea lui Boris Nicolaievici Elțân nu reușiseră să le vină de hac.

Era un soi de piază rea care nu îl afecta pe pragmaticul Vladimir Vladimirovici.

Puse un CD cu muzică de Ceaikovski și deschise calculatorul. El comandase instalarea în această încăpere a unei sofisticate combine stereo la care asculta muzică clasică. A doua sa pasiune era să navigheze pe internet, căutând site-uri ale opoziției. Cei din FSB1 i le semnalau pe cele mai virulente ca să-și poată face singur o părere.

Nimeri mai întâi peste site-ul lui Aleksandr Litvinenko, un fost maior din FSB, care fugise din Rusia în urmă cu 6 ani, ca să se alăture unui nucleu de opozanți intransigenți, grupați în jurul oligarhului Simion Gurevici, dușmanul declarat al lui Vladimir Putin, pe care, de altfel, îl ajutase foarte mult în ascensiunea sa pe vremea lui Elțân.

Îl parcurse foarte repede. În afara obișnuitelor acuzații în legătură cu implicarea în cele două atentate criminale care făcuseră peste trei sute de morți la Moscova, în 1999 și declanșaseră cel de-al doilea război în Cecenia, pe site se regăseau și acuzații de pedofilie, cu amănunte respingătoare.

Vladimir Putin se strâmbă de scârbă și trecu la site-ul lui Simion Gurevici. Aici avu un șoc: oligarhul declarase de curând mai multor jurnale că va folosi o parte din averea sa ca să pregătească o lovitură de stat în Rusia, pentru a o scăpa de Vladimir Putin!

Acesta rămase încremenit în fața monitorului, resimțind aceeași furie ca atunci când același Simion Gurevici, crezând că totul îi este permis, intra fără să bată la ușă în cabinetul său de președinte al Rusiei.

Acest lucru îl înfurie la culme pe Vladimir Putin. Ierarhia și autoritatea trebuiau respectate. Așa învățase el la KGB, pe când avea doar 23 de ani. Acum are 54 de ani și ținea în continuare la aceste principii. Or, cine în afara președintelui Rusiei merita mai mult respect?

Reveni la site-ul lui Simion Gurevici, blestemându-l pe oligarhul trădător. Procurorul general al Rusiei eliberase, la ordinul lui Putin, un mandat internațional de arestare împotriva lui pentru diferite delicte financiare, însă britanicii s-au încăpățânat să nu-l execute, acordându-i lui Gurevici statutul de refugiat politic.

Pe măsură ce naviga pe site, apăru o fotografie a ziaristei opoziției Anna Politkovskaia, încadrată, în cursul vizitei la Londra, de Simion Gurevici și de Aleksandr Litvinenko. Nici pe aceasta nu o avea deloc la inimă, fiindcă le lua întruna apărarea acelor cemozopié2 de ceceni.

Brusc, Vladimir Putin avu senzația că era învelit cu drapelul tricolor care flutura pe cel mai înalt turn al Kremlinului și pe care această clică îl murdărea. Privind fix ecranul monitorului, era parcă și mai palid ca de obicei.

Închise calculatorul cu un gest scurt, luă un cartonaș pe care scrise rapid câteva rânduri, semnă, apoi apăsă butonul soneriei. Câteva clipe mai târziu, își făcu apariția un „om în gri” căruia Putin îi înmână plicul pe care era scris numele destinatarului.

Se înnoptase. Sosise timpul să se ducă la reședința sa din Jukovska, aflată la 18 kilometri de Moscova, unde locuiau cei mai mulți conducători ruși. Drumul care ducea acolo era singurul din toată Rusia care nu avea nici un semafor, pentru a nu încetini convoaiele oficiale. Vladimir Putin începea să se plictisească de misiunea de a fi președinte. Cu toate acestea, se părea că Rusia se afla pe drumul cel bun. Petrolul și gazele naturale făceau să intre în visteria statului trei miliarde de dolari pe săptămână, salariile erau plătite, iar „Organele”, refăcute după dezastrul financiar din 1992, țineau cu o mână de fier imensa țară în care, la fel ca în epoca de glorie a Uniunii Sovietice, narodnu3 nu spuneau niciodată în public ceea ce gândeau cu adevărat.

Numai câteva elemente izolate mai cutezau încă să se ridice împotriva autorității centrale însă, în curând, acest lucru va fi doar o tristă amintire.

Totuși, Vladimir Vladimirovici Putin dedica din ce în ce mai mult din timpul său plimbărilor călare sau sportului, iar în anumite zile, nu ajungea la Kremlin decât pe la ora 13:00. Or, până la alegerile prezidențiale din mai 2008, mai era doar un an și jumătate și era ferm hotărât să-i lase succesorului său o Rusie lipsită de orice opoziție.

Ultimele capete care se ridicau trebuiau retezate fără milă.

Capitolul I.

Serghei Gossak îi făcu semn barmanului îmbrăcat cu o haină de un alb îndoielnic să-i mai aducă o bere. Vreo doisprezece bețivani, încotoșmănați în haine din piele și cu șepci tot din piele îndesate pe cap, ocupau câteva mese din bufetul nr. 3 al gării Bielorusia, situată mai sus de piața Tverskaia. Era un loc absolut sordid, principala destinație a trenurilor fiind spre Minsk, capitala Bielorusiei, aflată încă în epoca de piatră a comunismului. În fiecare tren se urcau zeci de babușki4 încărcate precum asinii cu genți de voiaj din plastic în carouri, ducând la Minsk alimente ce nu se găseau în raiul bielorus.

La o masă învecinată cu a lui Serghei Gossak, un bătrânel scoase pe furiș dintr-o sacoșă de pânză o sticlă fără etichetă, din care turnă un strop de licoare în ceașca goală de cafea. Era votcă contrafăcută, cumpărată de la unul dintre numeroasele chioșcuri de la periferia Moscovei, infinit mai ieftină decât aceea vândută în bar, inaccesibilă acelui biet pensionar. Cu zece ruble5, comanda o cafea și putea să citească în liniște un ziar găsit la coșul de gunoi, stând pe scaun la căldurică. La Moscova erau în prezent mulți miliardari, dar și mai mulți săraci care trăgeau mâța de coadă. Vladimir Vladimirovici Putin le promisese marea cu sarea, dar ei nu apucaseră să o vadă încă.